Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Lumea văzută de la etajul 14: interviu cu CEO-ul unei mari bănci din România, fan Metallica și eroi Marvel

Vedere de la etajul 14

Cea mai urâtă clădire din București nu ar fi atât de urâtă dacă n-ar fi avut ghinionul să țâșnească neinspirat de lângă cea mai frumoasă clădire din București. Odată intrat în turnul BCR de lângă Palatul CEC, iritarea estetică scade. Zici că sunt oriunde în Pipera, îmi spun, din pântecul cilindrului de oțel, înmânându-i cartea de identitate doamnei placide de la recepție. Merg la etajul 14, ultimul, unde nu e decât un birou: cel al CEO-ului. Recepția miroase a încredere și a aftershave. Mă văd cu Sergiu Manea, CEO-ul gigantului bancar. Am renunțat la blugi azi, să nu fiu luat de paria. Sergiu e un tip recluziv, care nu iese în conferințe de presă și foarte rar spre deloc acordă interviuri, mi se spusese. My kind of guy, mi-am zis.

De la etajul 14 vezi Bucureștiul ca-n palmă – o priveliște pe care n-ai cum să o uiți și în fața căreia, în primă instanță, încremenești. Sergiu mă întâmpină zâmbitor, citindu-mi uimirea pe chip. Se aștepta la asta. Îmi face cu ochiul complice și mă invită într-un balconaș secret pe care ieșim pe o ușiță doar un pic mai mare decât cea din Being John Malkovich. Priveliștea e încă și mai dramatică. Sergiu îmi arată cu degetul unde a copilărit (prin Berceni), apoi identificăm alte obiective de pe harta care ni se așterne la picioare. Jucăm o vreme acest puzzle interesant pentru mine și plicticos pentru el, care îl știe pe de rost, după care revenim în biroul vast și aseptic. Caut cu privirea, fără succes, sticla de cristal cu whiskey și dop rotund tot din cristal pe care o știu din orice film bun, de la Dallas încoace. Îl întreb de la obraz: unde e sticla de whiskey cu încrustații? Nu are. Îi propun să coborâm. E doar un truc ieftin: vreau să-l scot din bula lui, din cuibul lui de vultur pleșuv (nu e pleșuv). Vreau să vorbim de la egal la egal, la o masă, în Centrul Vechi, vreau să fiu rău, să-l atac, să-i spun că eu, de fapt, detest băncile. De asta mă văd cu el (el nu știe). Apoi aflu că e fan Metallica și eroi Marvel și asta mă mai îmblânzește. E de-al meu. My kind of guy. După câteva ore, în drum spre casă, mă gândesc că n-am găsit nimic în Sergiu din clișeele mele despre bancheri. Nici sticlă de cristal plină pe jumătate cu whiskey, nici rigiditatea proverbială a bancherului din stratosfera etajului 14, nici analize sforăitoare despre viitorul piețelor de capital. Sergiu e doar un tip bine intenționat, care pune Metallica tare. Ca mine.

Cătălin Mihăilă: Îți mărturisesc că am o relație încordată cu banca. Nu merg niciodată de plăcere. Prefer să trăiesc fără să interacționez cu ea și mă feresc să mă împrumut. De unde îmi vine blocajul ăsta?

Sergiu Manea: Blocajul tău e justificat. Fundamental, oamenii nu au nevoie de bancă. Nimeni nu se trezește dimineața exultând la gândul că o să meargă la bancă. Banca e doar un intermediar, între tine și nevoia ta finală care e să mergi la studii sau să-ți cumperi o casă etc. Nevoia ta nu e să interacționezi cu mine. Băncile au înțeles asta foarte târziu, sub presiunea crizei, și au avut o mare problemă să o recunoască. Problema era raportul de putere inegal între bancă și clientul ei pe care băncile au înțeles să îl facă evident. De aici s-a născut ideea că banca este opacă, te strivește, te simți mic. Abordarea asta s-a transmis capilar până în ultima agenție bancară, iar acest mod de a face lucrurile din partea băncilor ți-a generat ție blocajul. Ce încercăm noi acum e să simplificăm lucrurile. Colegilor mei le spun: suntem oameni care lucrăm pentru oameni. Ție, client, îți spun: sunt om și lucrez pentru tine, dar poate nu știu cum. Aș vrea să mă ajuți să învăț de la tine. Ăsta e procesul de transformare la care lucrăm. Blocajul în care ești tu a adus succesul produselor de tip Revolut, Monzo, N26 în rândul tinerilor din toată Europa.

A învățat bankingul tradițional ceva de la Revolut & Co?

Desigur. Ce trebuie eu să fac acum e să ofer o experiență similară cu cea pe care ți-o dă Amazon sau Spotify sau Google, fie că vorbesc de o agenție bancară, fie că vorbesc de serviciile online. Însă nu pot face toate astea decât dacă reușesc să te fac pe tine să-mi spui în ce direcție să merg.

Ce faceți în România ca să fiți credibili?

Acum pregătim capitalul uman. Sunt lucruri pe care le facem intern pentru a ajunge la aceste rezultate vizibile din afară. Apoi, pe partea de tech, esența este George peste care vom construi un ecosistem. Ca să putem fi relevanți, va trebui să schimbăm rapid modul de a face lucrurile în interiorul băncii, să facem digitalizare în core. Asta înseamnă că atunci când tu faci o tranzacție în George, ea să fie procesată automat până în spate, adică să nu fie doar user experience, ci full in experience. De ce e important să fim digital to the core? Pentru că e mai sigur, mai rapid și mai eficient.

De ce abia acum?

Prin 2007, înainte de criză, într-o discuție cu Andreas Treichl (CEO Erste Group – n.red.), ne întrebam de ce bankingul ca instituție nu e popular, nu e pe buzele tuturor. Eu pe vremea aia eram un trader cu opt monitoare în față care credea că are lumea la picioare și i-am spus că mi se pare că se întâmplă așa pentru că banca nu are picioare. Asta însemna că nu ar trebui să ne rezumăm la scaunele noastre călduțe din spatele ghișeelor unde oamenii vin cu căciula-n mână. Ar trebui să putem face banking afară, acolo unde oamenii trăiesc sau muncesc. Tentativa mea de atunci de a fi deștept s-a dovedit a fi corectă. Mai mult, acum știu cât de mult nu știam atunci și anume că asta se face prin cocreație, adică cu ajutorul tău, publicul, indiferent dacă sunt clienți sau nu. 

Sergiu Manea, CEO BCR

Publicul?

Pe termen mediu și lung asta trebuie făcut: angajat publicul. Pentru că dacă discut numai cu clienții mei, o să intru iar în ciclul în care eu, bancă, știu ce e mai bine pentru tine, client.

Pentru banking, ce descrii tu, e, de fapt, o aterizare forțată. Ați fost siliți să recunoașteți asta, forțați de fintech-uri, de tehnologie, de vremuri...

...și de public, care și-a intensificat vocea. Ce s-a întâmplat cu comisioanele și celelalte lucruri sunt doar simptome ale unei relații defectuoase. Aici e de menționat că procesele care au avut loc au dat dreptate într-o mare proporție băncilor, semn că nu s-au făcut lucruri ilegale, însă relația între bancă și client a fost cu siguranță defectuoasă. Ne dăm seama acum că am făcut foarte puține lucruri pentru a demitiza bankingul. În fond, suntem și noi furnizori de servicii ca oricare altul.

Ce rol mai are bancherul în societate?

În new banking, eu văd niște oameni care se ajută de tehnologie ca să fie apostolii unei vieți financiare echilibrate și asumate. Să fie atât de respectați în societate încât oamenii să le ceară sfatul iar ei, dacă nu știu, să spună: Cătălin, nu știu, dar hai să cercetăm împreună. Educație financiară înseamnă și că tu, Cătălin, vii la mine și mă întrebi ce ar fi mai bine să faci: o școală de jurnalism afară sau să îți iei o casă? Aici vreau să ajungem cu discuțiile.

Ce înseamnă educație financiară?

Nimic filosofic sau greu. E punerea relației individului cu banii pe niște baze mai asumate și mai transparente. Cine sunt eu? Ce vreau? Care sunt aspirațiile mele? De ce am nevoie ca să le ating? Și care sunt riscurile pe care trebuie să mi le asum astfel încât să nu fiu niciodată pus cu spatele la zid? Cum să fac să nu-mi pun ipotecă pe viitor pentru un beneficiu imediat: un televizor mai mare, un frigider mai mare, o vacanță mai scumpă. Cum pot crea un echilibru între ce am nevoie să consum astăzi și ideea mea de a mă îmbogăți călătorind. În ultimă instanță, educația financiară înseamnă asumarea relației cu banii în baza asumării relației cu tine însuți.

Dar asta se face la psiholog...

Sigur că da, însă ce punem noi pe masă cu Școala de Bani în plus față de psiholog este un planning foarte strict și câteva mici trick-uri. Care e valoarea mea netă? Ce datorii am? Ce cashflow am? Acestea sunt noțiuni care ajută oamenii.

Spune-mi câteva mici trick-uri.

Oamenii nu economisesc suficient. Știi de ce? Pentru că spun că nu au suficient. Ideea e ca, atunci când îți intră banii, mai întâi să te plătești pe tine însuți. Nu contează suma: mai întâi economisești și apoi vezi ce a rămas. Un alt trick: în momentul în care ai pus de-o parte acești bani, să o faci cu un scop anume – pentru copil, de exemplu. Eu am făcut testul ăsta: am creat două conturi de economii și am pus pozele copiilor pe ele. Virez câte 100 de lei pe lună acolo. În momentul în care ești tentat să întri în banii aceia, te întâmpină poza copilului. Apoi: când vrei să cumperi ceva scump nu lua hotărârea pe loc. Lasă să treacă o noapte înainte să iei decizia. Alt trick: dacă îți place cafeaua, dar nu îți permiți o cafea de 15 lei în fiecare zi, sari câte o zi. Dacă nu poți să sari, pentru fiecare 15 lei pe care îi dai pe un cappucino, alți 15 lei merg în contul de economii. Sunt chestii simple, mici, care intră cu vremea în obișnuință și creează un comportament.

E cam cazon, ca să nu spun altfel...

Așa e. În tradiția noastră, cine face așa ceva e zgârcit. Să-ți povestesc ceva. Când eram student și nu aveam cine știe ce bani, mă invitau băieții să ieșim la bere, în oraș sau la discotecă. De foarte multe ori, le spuneam că am de reparat ceva, că trebuie să merg în alt loc, în vreme ce răspunsul corect era unul singur: nu am bani. Asta era relația corectă cu mine, cu banii mei și cu ce pot face cu ei. Trebuie să fii sincer cu tine și cu ceilalți. Asta e o relație asumată.

Cum ai învățat cumpătarea?

Pentru mine, școala primară a copiilor mei, în Austria, a fost o mare învățătură. Când mergeau în excursie, aveam voie să le dau bani de buzunar maximum 20 de euro. Maximum! Își făceau cadouri de sărbători între ei de maximum 5 euro. Acolo, relația cu banii e mult mai asumată și se învață de la cea mai fragedă vârstă. De curând, Petru, fiul meu cel mic, care e foarte cumpătat, mi-a spus: eu fac în așa fel încât să nu cheltuiesc bani decât dacă trebuie. Are 150 de euro care îi vin lunar pe card și din care și mănâncă la cantina școlii. Nu vine să mai ceară alții. Pentru că e cumpătat, nu vede de ce să meargă la pizzeria în oraș când poate mânca la bufetul școlii, unde prețul e mai mic. Luca, băiatul cel mare, e puțin diferit. Are cheltuieli de regie mai mari – merge la un curs de dans, la bridge, dar spune așa: azi nu mănânc la pizzeria, dar mă duc să stau la Starbucks să învăț. Nici el nu vine la sfârșitul lunii să mai ceară, dar își alcătuiește altfel bugetul.

Noi, oamenii, suntem fascinați de cei 1% cei mai bogați și mai frumoși din lume. Ce naște asta?

Pentru că tot am vorbit de relații deficitare, iar criza e relația deficitară a omului cu banii, aspirația spre top 1% persoane bogate reprezintă relația deficitară a oamenilor cu fericirea. Și eu mă uit la Ray Dalio cu stimă, dar nu e pentru că e unul din cei mai bogați oameni de pe planetă, ci pentru principiile lui de governance, radical transparency șamd. A-ți alege un model exclusiv prin prisma percepției de putere legată de bani și de afișarea lor ține de o relație deficitară a omului cu sinele.

Sunt voci care anticipează niște turbulențe financiare și economice în viitor. Ce pot face eu să mă pun la adăpost?

Noi, oamenii, tot timpul încercăm să ne schimbăm comportamentul când suntem în criză. De fapt, comportamentul trebuie schimbat atunci când ești în poziție de abundență și o faci fără presiune. Cum să te protejezi? Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma. Nu te arunca foarte mult în consum și – foarte important – încearcă în perioadele de creștere să economisești. Uite-te la asigurările pe care le ai atașate la credite – e bine să fii acoperit pentru 6-9 luni dacă îți pierzi jobul. Dacă sarcina lunară pe care o ai e foarte mare pe datoriile deja contractatate, poate ar fi bine să mergi să ți-o diminuezi refinanțând creditul pe un termen mai lung. Averea trebuie administrată tot timpul. Noi, românii, având o relație deficitară cu banii, ne cam ferim să ne uităm la aceste lucruri. Școala de Bani exact asta face: îți pune oglinda în față în doar două ore de curs. Nici pentru mine n-a fost plăcut când am făcut cursul ăsta. Făceam lucruri greșite, dar mi le-am corectat.

Crezi că în viitor băncile vor evolua înspre marketplace sau big tech-ul va muta înspre banking?

Nu știu cum va fi viitorul. Ce știu e că eu, bancă, oricât de mare aș fi, nu am capacitatea de a-l livra singur. Va fi vorba, probabil, despre un marketplace imens, un Univers aproape. De aceea insist cu schimbarea și îmi deschid arhitectura băncii într-un mod sigur pentru publicul meu. Fintech-urile și tehnologia nu sunt dușmani, sunt prietenii mei în crearea acestui mare marketplace. Dușmanul este big tech și big utilities. Quicken Loans este cel mai mare mortgage originator din America, mai mare decât Wells Fargo, J.P. Morgan, mai mare ca toți: 26 de miliarde de dolari pe an. De ce? Pentru că oferă o experiență digitală. Din cauza lui Quicken Loans, Amazon a început să se uite la mortgages. Acum închipuie-ți că Amazon îți va oferi o ipotecă, iar casa e deja mobilată cum vrei tu și ai și abonament Prime bonus. Dacă e ceva ce nu mă lasă să dorm noaptea, sunt Amazon și Alibaba.

Oamenii au fost tot timpul mai buni să facă unelte decât să le folosească. Exemplul lui Yuval Noah Harrari dintr-una din cărțile lui este praful de pușcă, folosit de chinezi vreme de 500 de ani la pocnitori înainte să fie utilizat în scopuri balistice. Crezi că suntem într-un moment similar, în care realizăm că tehnologia și datele se pot folosi și în scopuri balistice?

Era clar de acum 100 de ani că data is power, iar în ultimii 20 de ani s-a tot folosit în scopuri balistice. E clar că e un trend de care trebuie să ținem seama. Pe de altă parte, eu cred foarte mult în etica comunității de tehnologie. Cred în spiritul etic al noii generații, al generației Z care sunt oameni foarte animați de responsabilitate socială. Ei vor să facă bine, sunt eminamente etici, iar eu cred în forța asta fenomenală, de jos în sus, a noilor comunități. Există deci o contrapondere foarte sănătoasă pentru un eventual derapaj. Am avut de curând o discuție cu o studentă româncă la Cambridge despre joburi în general. Îi spuneam că există cutare job, cutare oportunitate, joburi de data scientist. Prima întrebare a ei a fost: e etic ce fac? Într-o clipă mi-a redat încrederea în puterea oamenilor. Omul este esențial bun.

Ce rol mai are literatura în viețile noastre?

Pentru noi doi, probabil un rol important. Citesc foarte mult, toate tipurile de literatură. Mă uit însă la copiii mei și mă îndoiesc că pentru ei mai e important. Băiatul meu cel mare citește, însă când e vorba să scrie un comentariu, îl dictează computerului. Cel mic m-a anunțat serios săptămâna trecută: tată, am descoperit că îmi place să citesc. El, care își face lecțiile pe YouTube! Mi-a explicat că și-a creat o rație de 20 de pagini pe zi și că, pe măsură ce avansa, nu mai putea să lase cartea jos. Asta însemna, a tras el concluzia, că îi place să citească. Eu, bucuros, m-am oferit să explorăm librăriile pentru titluri asemănătoare. Nici chiar așa, mi-a tăiat el avântul. I-am explicat amuzat că, de fapt, nu îi place să citească, ci i-a plăcut cartea respectivă. A promis că o să încerce să citească și alte cărți, din titlurile care li se propun la școală. Ca să închei și să îți răspund, cărțile adaugă la noțiunea mea de speranță.

Dacă ar fi să fii un nou erou Marvel, ce superputere și ce costum ai avea?

Wow! Marvel! Sunt fan Black Widdow, adică Scarlett Johansson (râde, vinovat), profesor Xavier și Magneto în episodul în care era bun. Mi-ar plăcea să fiu un supererou a cărui putere să aducă armonie în jur. Costumul ar fi jeanși, bocanci și un hanorac. Dacă stau acum să mă gândesc, eu n-am nimic de îmbrăcat în afară de costume și jeanși (râde).

Toți directorii de mari companii se trezesc în zori, iar eu mereu m-am întrebat, cu invidie, cum reușesc...

În cazul meu, e un obicei vechi. Când munceam la Londra, începeam programul de lucru la ora 6:30 din cauza burselor de pe alte meridiane. Încă și mai înainte de asta, în copilărie, părinții mei plecau la serviciu la 6:15 și mă trezeau să mă pregătesc pentru școală. Iarna, era încă întuneric afară. Aprindeam luminile în toată casa și puneam muzică tare. Când se întorceau de la serviciu, tot timpul li se atrăgea atenția de către vecini că îi trezesc cu noaptea-n cap. Revenind, aici, în București, prima mea întâlnire de business e la 7:30, la Origo.

Cum compensezi? Te culci odată cu găinile?

Când eram la Londra, cel târziu la 21:30 eram în pat. Acum, mi se întâmplă să adorm și la 1 și tot la 6 mă trezesc. Cred că m-am obișnuit în acest fel pentru că așa am crescut, trezindu-mă în zori. Avantajul este că ai la dispoziție cel puțin un sfert de oră în care te poți gândi în liniște la ce ai de făcut, lucru extrem de important. Din vremea copilăriei am rămas cu tot felul de noțiuni de viață mai soldățești. De exemplu, dacă trebuie să plec undeva a doua zi, tot timpul îmi fac bagajul de cu seară. Nu las nimic pe ultimul moment. Doar când mă preocupă ceva sau am ceva de peste zi cu care nu am făcut pace, am dificultăți să adorm.

Și ce faci?

Pun muzică la volum mare (râde). Ca în copilărie. Anul trecut am avut o perioadă intensă, în care rescriam toate strategiile băncii și asta nu mă lăsa să adorm. După ce mă zvârcoleam o vreme în așternuturi, dădeam drumul la muzică să mă curețe. Am avut noroc că deasupra mea stătea un ambasador foarte politicos care niciodată nu m-a certat (râde).

Ce muzică pui?

Ascult muzică pe care o pot da la volum: Metallica, Smashing Pumpkins, Placebo, muzică clasică. În ultima vreme, din cauza sau datorită fiului meu cel mic, ascult rap de limbă germană (râde).

Ce concert aștepți în 2019?

La anul, îmi pun jeanșii mei tociți și tricoul cu Master of Puppets și o să merg sigur la Metallica. I-am văzut deja de patru ori, însă de fiecare dată sunt fenomenali. Mi-a plăcut foarte mult concertul lor de pe Stadionul Cotroceni, când a plouat tot timpul. Eram cu un amic american și țin minte că ne-am cumpărat niște geci de ploaie albastre, frumoase, să arătăm bine. După concert, am fost într-un bar și am constatat că eram albaștri până la chiloți de la vopseaua gecii respective.

Cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, cu bani pe care nu-i avem ca să impresionăm oameni care nu ne plac?

Corect. Corect. Corect. Așa facem, conștient sau inconștient. E bine? Nu știu, nu îmi place să judec. Ce pot eu să fac ca bancă e să-i spun omului să se gândească de două ori înainte să cumpere ceva. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • GabiC check icon
    Aproape citate din Warren Buffet ( sa stii ca nu sunteti singurii care l-au citit), exemplarul meu a fost primit de la Horatiu Florescu, un tip de un bun simt aparte;
    Si- nu- nu asculta nici Metallica, nici nu umbla la jeans; adica nu cauta sa fie epatant prin nonconformism;
    In rest...foarte lung si deloc interesant articolul ( sincer pe la jumatate trasesem concluziile...timp pierdut.. asa ca l-am abandonat)
    • Like 0
  • O pupătură în cur mai apăsată și mai scârboasă rar am văzut...
    • Like 1
  • Dan I check icon
    Eu, client, sa-l învăț pe marele bancher cum sa schimbe o instituție rămasă in secolul XX, ca sa nu zic XIX?!
    Hai ca e tare!
    El, saracul, ar..vrea sa fie mai bun in relația cu oamenii, dar nunstie cum?!
    Se uita cu jind la Google, Amazon, Revolut, nu doarme noaptea cu gandul la Alibaba, dar vrea lectii gratuite de business.
    Pai uite aici o prima lecție. Gratis.
    Sa dea clienților posibilitatea sa negocieze contractele cu banca. Adică să nu-i puna in față un teanc de hârtii, scrise cu font ilizibil, și într-un limbaj neinteligibil, la care nu are decât optiunea de a semna, sau a renunța la bancă.
    Alt pont: sa renunțe la comisioanele pentru orice, inclusiv pe fumarit.
    Încă una și ma duc: să coboare din biroul de la etajul 14, și sa stea mai mult prin agenții, acolo unde sunt umiliți clienții lui, zi de zi.
    Sa dea si el un telefon disperat la Info BCR, sa blocheze cât mai rapid cardul furat sau pierdut, și să fie pus pe hold de robot, dupa ce ascultă reclama idioată la George (cu accent american), dupa ce i se cere a suta oară să fie de acord cu prelucrare datelor sale personale, după, după, dupa.
    In fine, sa explice ce a avut in cap când a pornit reclamele idioate la un produs nefinisat, ce merge cu erori majore, când merge... E vorba tot despre George!
    Drum bun la Metalica!
    Ah, încă ceva: sa nu mai pomenească de copiii lui ce studiază la Viena.
    • Like 1
    • @ Dan I
      Ada check icon
      Director de banca te punem !
      • Like 0
  • Alien check icon
    Metallica au fost cool pana cand s-au luat de Napster :D Dupa aia au devenit doar niste dinozauri batrani care voiau sa para cool si tineri. Insa neah, un bancher probabil ca are alte criterii. :)) Nu toate fiind gresite, Master of Puppets fiind totusi unul dintre albumele din perioada buna...
    • Like 0
    • @ Alien
      Doar Metallica poate decide cum, cand, unde si pe ce bani, inclusiv gratis, daca asta vor, se vor distribui melodiile Metallica. Poate n-ar fi rau sa invatam ca proprietatea nu se rezuma doar la lucrurile materiale.
      • Like 1
    • @ Ovidiu Grigore
      Alien check icon
      Justice is lost, justice is raped, justice is gone
      Pulling your strings, justice is done
      Seeking no truth, winning is all
      Find it so grim, so true, so real
      • Like 1


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult