Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Masa de la geam este „biroul" CEO-ului uneia dintre cele mai mari multinaționale din România. Dacă vine mai târziu la serviciu poate să rămână fără loc

Biroul CEO Vodafone

„Acesta este biroul meu”, spune Ravinder Takkar, CEO Vodafone România, indicând către o masă ca toate celelalte unde lucrează - în birouri open space - angajați ai companiei de telefonie mobilă. Ne aflăm la etajul opt al Globalworth Tower, în nordul Capitalei, pe Barbu Văcărescu, clădire unde este, de două luni, noul sediu al Vodafone România. Aici au fost mutați recent 2.300 de angajați, din toate departamentele companiei, care înainte lucrau în trei sedii diferite. Cu toții au fost distribuiți pe opt etaje.

Ravinder Takkar, CEO Vodafone România, a invitat joi câțiva jurnaliști să viziteze noul sediu al operatorului de telecomunicații. 

Pe masa pe care ne-o arată se află doar un laptop, două ziare și o agendă. 


Sunt birouri de tip open space. Oricine se poate așeza la ce „birou” vrea dimineața, când ajunge la job. În discuția relaxată cu presa, CEO Vodafone România spune că s-a întâmplat chiar ca, într-o dimineață, să își găsească „biroul” ocupat de altcineva. „Angajatul respectiv încă lucrează aici”, adaugă el zâmbind. 

Singura condiție este ca, la sfârșitul programului, să nu lași nimic pe masa la care ai lucrat. În caz că ai uitat ceva, orice -  chei, telefon -, acestea sunt „confiscate”. Undeva lângă un stâlp șeful Vodafone ne arată o urnă transparentă, pe care scrie „Clean the desk at the end of each day” (fă curățenie pe birou la sfârșitul zilei). În urnă sunt obiecte uitate pe mese de angajați: o agendă, materiale de documentare, o hârtie de 5 lei... „Această urnă este descuiată o singură dată pe săptămână, vinerea după amiaza la ora 4. Doar atunci pot fi recuperate obiectele lăsate pe mese”, continuă CEO-ul Vodafone, și adăugă că „ideea nu este de a pedepsi” pe cei ce își lasă lucrurile, ci de a-i responsabiliza. Fiecare angajat are propriul dulăpior, cu numele său, unde își poate lăsa lucrurile la sfârșitul zilei.

„Vodafone City”

Suprafața ocupată de Vodafone România în noul sediu este de 17.800 metri pătrați, distribuiți pe etajele 1-8, mezanin și o parte din parter.

Conceptul de design este „Vodafone City”, inspirat din aspectul și diversitatea orașului, spune șeful Vodafone România.

Lucrările de amenajare au durat patru luni, iar mutarea propriu-zisă, o lună.

În timp ce vizitează etajul opt, apoi etajul doi, apoi mezaninul, jurnaliștilor le sunt prezentate și câteva statistici. Mobilierul folosit cântărește 37 de tone. Pentru amenajarea spațiului au fost folosiți 233 de km de cablu.

Angajații Vodafone au la dispoziție 94 de săli de ședință cu WiFi si sisteme de video-conferință. Fiecare sală are un nume: Marie Curie, Graham Bell, Thomas Edison.

La mezanin se află o zonă extinsă pentru traininguri - Vodafone Learning Center - , pe o suprafață de 1.000 metri pătrați. Aici sunt amenajate săli pentru cursuri tehnice și soft training.

La fiecare etaj există săli de relaxare, unele dotate cu mese de biliard, ping pong și air hockey. 

În pauze angajații se pot destinde în scaune de masaj sau în camera cu biblioteca digitală. Mulți dintre tinerii angajați vin la job cu biciclete. Clădirea este prevăzută cu dușuri la fiecare etaj.

Investiția legată de mutarea în noul sediu este confidențială, potrivit șefului Vodafone.

La fiecare etaj, pe ecrane digitale fixate pe perete, angajații pot vedea în orice clipă numărul de apeluri din partea clienților care se interesează despre ofertele Vodafone, sau care au întrebări legate de facturi.  „Astfel motivăm angajații, creștem productivitatea”, spune acesta.

Sistem de mascare a zgomotului

Globalworth Tower este prevăzut cu un sistem de mascare a zgomotului - sound masking - în curs de implementare, ceea ce reprezintă o premieră pentru România. „Mocheta care este pe jos reduce zgomotul pașilor. A fost o investiție importantă”, adaugă CEO-ul Vodafone România.

Toate etajele sunt prevăzute cu sistem centralizat de management al temperaturii și al aportului de aer proaspăt.

Sistemul de iluminat funcționează automat, pe primele două linii de la fațadă, pe senzori de lumină - aceasta fiind o cerință pentru o clădire verde - și sistem de închidere automat după o anumită oră.

Nouă lifturi rapide, în care intră câte 25 de persoane, deservesc imobilul.

Parcare pentru mașini electrice, pentru motociclete și biciclete

Clădirea care găzduiește noul sediu al Vodafone este un „imobil verde”, fiind proiectată și executată conform standardului LEED Platinum. Imobilul dispune și de parcare pentru mașini electrice care permite alimentarea lor, parcare subterană și supraterană pentru biciclete și pentru motociclete, folosește apă de ploaie reciclată, asigură un consum eficient al energiei electrice.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Mutarea in alt sediu...bani aruncati pe fereastra; Comisioane platite catre cel/cei ce au semnat mutare; In rest- stres in plus spentru angajatii "de rand";
    In plus, s-au omis multe chestii legate de organizare;
    Open-space-ul este Ok, atata timp ca nu ai lucrari de grup, sau activitati si proiecte cu acces privat;
    In rest- o alta cladire, unde, pentru a ne justifica banii cheltuiti ( nu investiti) ne laudam cu mocheta antifonica, si geamuri cu protectie UV;
    Mai bine se laudau cu imbunatatirea semnalului in zonele mai putin acoperite ( vezi Delta Dunarii- sau munti, care sunt obiective importante dpdv turistic, de marketing si de promovare pentru Romania)
    • Like 0
  • din nou despre Ravinder !... omul asta este foarte bun..! este cauza tuturor lucrurilor bune de acolo . ..si cu toate astea perceptia din afara a gradului de satisfactie a angjatilor este diferita de bucuria lui de a trai in VDF Ro a lui Ravinder. ... calitatea serviciilor de customer care este praf, cel putin la nivel de parteneri...poate nu stie...daca afla poate se ocupa si de calitate un pic nu doar de advertoriale.
    • Like 2
  • Din partea mea poate să stea unde vrea el. I-am trimis mail plangandu-ma de reclama mincinoasa si nu au catadicsit să-mi răspundă. După douăzeci de ani, la finalul perioadei contractuale voi înceta orice legătură cu ei !
    • Like 3
    • @ Horea Bilc
      AlexS check icon
      Dupa 12 ani de vodafone am renuntat in urma unei superbe experiente de plecat in afara tarii, cu Roaming-ul activat dar nu am reusit sa dau niciun apel (erau blocate din sistem). Am vorbit cu cel putin 5 persoane de la "suport" tehnic, unu mai inteligent decat altu .. in final am revenit acasa si dupa inca 3 mailuri din partea mea mi s-a rapuns sec: "in momentul in care a ajuns cererea la departamentul tehnic erati deja intors in tara prin urmare nu am avut ce sa mai investigam" ... :)) am portat la orange dar nu aveti grija, sunt toti o apa si-un pamant, si vodafone si orange sunt amendati an de an pentru neconcurenta ...
      • Like 0
  • Mi se pare stresant sa vin dimineata si sa-mi gasesc un birou. poate specificul muncii este de asa natura incat poti lucra de oriunde. Oricum, extrem de multe restrictii in numele "responsabilizarii" si al "cladirii verzi" care, fac mai mult rau decat bine. Omul este o individualitate...! Cat despre CEO , la ce-i trebuie birou?
    • Like 0
  • Anca check icon
    Conceptul nu este nou. Cautati cladirea Erste din Viena (Erste Campus Wien).
    • Like 0
  • Nu are birou pentru ca nu prea vine, iar cand vine sta in camera de conferinta sau sedinta.
    chestia cu muncitul de acasa este sclavagism non stop . ramai la dispozitia angajatorului 24/24 ore. nu ai concediu in care sa nu ai treaba cu munca. In alte tari tocmai ca se incearca sa se rupa viata personala de serviciu la noi se cere invers.
    in ritmul asta in 5 ani esti un nemultumit de orice si radamentul tau este mai mic. De obicei cand ajungi in acel stadiu de nemultumire nu te mai poate ajuta nici un stimulent sa revi la randamentul anterior.
    • Like 8
  • Presupun că articolul e un advertorial, ținând cont de gradul de subiectivitate necaracteristic Republica.

    Ingeniozitatea sistemului Vodafone are ca obiectiv reducerea costurile operaționale prin reducerea spațiului inchiriat. Un lucru care nu a apărut în ”statisticile arătate jurnaliștilor” este că nu toți angajații găsesc mereu un loc, în condițiile în care pe lângă 2300 de angajați, Vodafone mai are câteva sute de contractori.
    ”Fiecare se așează unde vrea” însemnă de fapt ”fiecare se așează unde mai găsește loc”. Un efect secundar ar fi că angajații sunt de facto ”responsabilizați” să ajungă la fix, ca să aibă unde sta.

    Nu pot să înțeleg cum din punct de vedere psihologic poate fi avantajos pentru personal să se gândească zilnic unde o să aibă loc la birou. La fel, nu înțeleg cum poate fi comfortabil ca în fiecare zi să pui și să iei orice obiecte personale în dulapior.
    Dar ținând cont că „Astfel motivăm angajații, creștem productivitatea”, nu cred că mai contează.
    • Like 9
    • @ Bogdan Bocse
      Asta pentru ca unii pot sa lucreze si de acasa (home office), nu trebuie toti sa vina la serviciu
      • Like 0
  • check icon
    Da, sunt birouri construite pe baza studiilor de psihologie a angajatului: dai randament dacă te simți bine. Și, da, este colosal ca vara, pe caniculă, să poți face un duș pe la jumatea programului. Cine transpiră mult apreciază la fel de mult această facilitate. Acest gen de clădiri ar trebui să fie specifice nu numai companiilor private, ci și celor „de stat”, oricare ar fi acestea. Ați văzut cum arată uzual niște birouri de primărie, de prefectură, de poliție? Loc de chinuit oamenii.
    • Like 1
    • @
      Silviu check icon
      Oare cum poti sa te simti bine intr-un spatiu deschis,fara pic de intimitate 8-10 ore? Petreci acolo o mare parte din viata si esti "ca-n gara" .
      • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult