Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Lupta cu ura

Mă năpădește o antipatie răscolitoare pentru tot ce e rusesc. De la o vreme încoace, uneori, e chiar ură. Mă întreb cum o să fie cu concurenți ruși la Olimpiada de la Paris, de anul viitor. Ruși la competiția Păcii, căci asta sunt Jocurile Olimpice, încă de acum mii de ani, când încetau războaiele pe timpul întrecerilor... Și când va câștiga un rus locul 1, ce drapel se va ridica pe catarg? Unul alb? Unul negru?... Și ce imn se va cânta – niciunul, premiere în tăcere de mormânt?... 

Mă întreb de ce mai există magazinul Beriozka pe bulevardul Mihalache.

Pentru că sunt rațional, ba chiar rațional până la demență, știu că e rău să gândesc așa. Nu mă simt bine când urăsc. Așa că încerc, cum pot, să mă lupt cu sentimentul ăsta răufăcător. Îmi reamintesc marea poezie rusă. Au existat și există și alți ruși decât hoardele lui Stalin și Putin. Transcriu un fragment din „Omul negru”, al lui Serghei Alexandrovici Esenin, în traducerea lui A. E. Baconsky – poate vă e de folos și dumneavoastră. 

Omul negru


Prietene, prietene,

Sînt tare bolnav.

Singur nu știu din ce mi se trage boala.

Poate șuieră vîntul.

Prin cîmpul mare și gol

Sau poate, asemenea unui crîng în septembrie

Mi-e creierul iar răvășit de-alcool


Capul meu dă din urechi

ca din aripi o pasăre.

Îi e peste puteri

acest mers aiurit și diform.

Omul negru,

Omul negru,

Omul negru

Pe pat lîngă mine se-așază,

Omul negru,

Toată noaptea nu-mi dă pace să dorm


Omul negru

Se-apleacă spre mine

Ca un călugăr deasupra mortului,

Îmi tot arată cu degetul într-o carte abjectă

Și nu știu ce-mi tot îngaimă,

Îmi citește viața

Unui bețiv nemernic

Strecurîndu-mi în suflet mîhnire și spaimă

Omul negru,

Negru, negru


„Ascultă, ascultă –

Bîiguie el –

În cartea asta sînt multe

Gînduri și planuri mari.

Omul acesta

A trăit în țara

Celor mai odioși

Șarlatani și tîlhari.


În decembrie-n țara aceea

Zăpadă e albă cît vezi

Și viscolul vesel toarce 

Sub zarea joasă.

A fost omul acesta aventurier

De cea mai înaltă

Și nobilă clasă.


A fost elegant

Și poet pe deasupra

Cu puteri nu prea mari

Dar cu inimă falnică

Și pe-o oarecare femeie

De peste patruzeci de ani

O numea iubită

Și fetiță zburdalnică.


Fericirea – spunea –

E-n dibăcia mîinilor și-a minții,

Toate sufletele stîngace

Nefericite se știu.

Și nu-i nimic

Dacă gesturile

Discordante și false

Aduc în inimă chin și pustiu.


Cînd ești prins de furtuni

Sau îi pierzi pe cei dragi

Sau te-apasă urîtul

Sau ți-e inima moartă,

Să pari tuturor un om vesel și simplu,

E cea mai înaltă, mai vrednică artă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult