De câte ori aud dinspre Cotroceni expresia „este inadmisibil și nu voi accepta niciodată așa ceva", sunt deja convins că acel „lucru rău” la care se referă președintele se va întâmpla.
De ce? Poate pentru că de vreo doi ani încoace, am auzit această expresie de mai multe ori, nu neapărat într-o formulare identică, iar lucrurile rele, inadmisibile și pe care președintele republicii nu le va accepta niciodată s-au petrecut. Poate că sunt atât de convins și pentru că președintele a acceptat pasiv să devină, în acești ultimi doi ani, decorativ, deci acceptarea rămâne o declarație fără conținut, lipsită de efecte de o altă natură.
Cu această ocazie, domnul Iohannis s-a referit la faptul că nu va accepta niciodată ca România să facă pași înapoi în lupta anticorupție. Serios?!? Păi România se află înaintea ultimului pas făcut înapoi în lupta anticorupție. Următorul pas înseamnă readucerea ei în derizoriul vremurilor de dinainte de anul 2004. În acest context, cum altfel, decât ridicolă, mai poate fi declarația domnului președinte?
Între timp, România a devenit dragneacentrică, o țară în care pur și simplu justiția se împlinește, nu la televizor, cum s-a mai întâmplat în trecut, ci în parlament, sau în guvern, unde executanții fac tot ce li se spune pentru ca Liviu Dragnea să scape repercusiunile faptelor sale, o țară unde puterile statului se amestecă între ele de parcă ar fi puse într-o centrifugă, separația lor devenind un simplu slogan. Nu spun că de sluțirea justiției beneficiază numai Liviu Dragnea, spun că, printr-o coincidență ireală, el profită de fiecare măsură în parte. Toate par croite pe spețele penale în care acesta este angrenat.
Guvernul României atacă pe toate flancurile, la CCR, prin măsuri administrative, de parcă ar fi exclusiv în slujba președintelui de partid. Nu mai ține cont de nimic, nici măcar de principiile fundamentale din constituție, comițând orice aberație i se pune sub nas de către liderul suprem, dar și ticluind machiavelic prevederi capcană în textul ordonanțelor, minând practic procedura penală. Premierul scoate cuiul unei ordonanțe de urgență și apoi dispare din țară, înainte ca aceasta să explodeze.
Toate acestea sunt orchestrate parcă chirurgical, avându-se în vedere inclusiv detalii fine, precum un alibi convenabil pentru avocatul poporului, singurul ce poate contesta la curtea constituțională ordonanțele de urgență, dispărând și el peste ocean concomitent, într-un concediu de două săptămâni (programat cu șase luni în urmă), cunoscând faptul că nu-și poate delega, printre altele, competența sesizării curții constituționale.
Cât despre noi ceilalți, cei care înțelegem să nu fim de acord cu chiar orice măsură guvernamentală, ușor, ușor, ne vom pierde și acest din urmă drept. Vom protesta fiecare în gând, ca într-un veritabil stat totalitar.
Așa cum am mai afirmat, România și-a concentrat în ultimii doi ani toate energiile în beneficiul infractorilor, fapt care era de așteptat din moment ce aceștia s-au suit până în vârful administrației.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Au fost vremuri (pre-2016) cînd DNA chiar era o mîndrie națională! Pe lîngă feluritele distincții acordate de state UE și non-UE Laurei Codruța Kovesi, în state vecine începuse un, să-i zicem ”freamăt”, pe motiv că ”de ce noi nu avem așa ceva?” (orice cetățean de bună credință își poate aduce aminte acele vremuri). Aduceți-vă aminte vremurile din ianuarie-februarie 2017: la acea vreme, majoritatea protestarilor susțineau DNA, însă puțini credeau că DNA va putea fi alienată așa curînd (atît de mare era prestigiul acestei instituții!). Însă, în timp, propaganda și-a arătat forța (eu, unul, nu credeam că această forță poate fi ATÎT de mare), săpînd mediatic constant sub temelia instituției, Așa se face că, atunci cînd lovitura de tîrnăcop decisivă (venită din partea actualei CCR, transformată prin pesedizare în Curva Corupților din România), prea puțini au mai reacționat.
Așa că Președintele ar face bine să conștientize asta: acceptarea acelei decizii aberanțe a CCR e fix totuna cu a accepta zăbaua PSD! În momentul în care a acceptat s-o demită pe LCK, a acceptat să devină irelevant în stat (și bineînțeles că după asta nimeni n-a mai reacționat cînd PSD i-au restrîns alte atribuții).
Sigur, da, trebuia să se supună deciziei CCR. Dar ȘI Parlamentul trebuie să se supună deciziilor CCR!! Și nu o face. În urma referendumului, validat, cu privire la un parlament uni-cameral, cu max 300 parlamentari, CCR a obligat Parlamentul să facă lege de modificare a Constituției. Parlamentul nu s-a supus acestei cerințe nici astăzi. Da, nu există o limită de timp în care Parlamentul să facă asta. Dar nici în decizia pt Președinte nu existat așa ceva.
”Primii pași” deja i-ați FĂCUT, dle Președinte! Și nu i-ați făcut în direcția corectă. De cele mai multe ori, evoluția ulterioară a lucrurilor ne-a arătat, nouă, cetățenilor de rînd, că acele lucruri DEJA se produseseră (sau, cel puțin, exista un ”mise-en-place” care să conducă limpede spre acea situație - chestiuni pe care un președinte informat ar trebui să le ”simtă”). Sau aveți de gînd să-l parafrazați pe Emil Constantinescu?!
Din comentariul dvs nu-mi pot da seama dacă scăpați sau nu din vedere un lucru FOARTE important, și anume acela că PSD nu își dorea chiar deloc continuarea guvernării (deși majoritari în Parlament, să ai totuși pe cine arunca vina înainte de alegeri? Un vis!!). Dar rămîne adevărat că Președintele, dacă era băiat deștept (dpdv politic), trebuia să atribuie funcția de prim-ministru tot PSD (și prin urmare, întregul bilanț al guvernării de 4 ani). Să ne imaginam doar cît de dezastruos ar fi ca situația să se repete în 2019!! Eu anul ăsta n-am mai strigat niciodată ”Jos Guvernul!”, deși cei din jurul meu o făceau (pt că asta și, în plus, fiecare succesiune de guverne post 2016 a fost din ce în ce mai slabă, în mod exponențial chiar, deci chiar sunt înfricoșat de ceea ce ar putea urma).
Sub domnia ( ca altfel nu pot sa-i spun) lui KJ, tara a fost adusa intr-o groapa din care ne vor trebui ani buni sa iesim in cel mai bun caz.
Cind lucrurile nu merg , trebuie facut ceva si daca managerul nu poate face nimic atunci oamenii sunt chemati sa-si spuna parerea sau managerul isi da demisia.
Este foarte simplu , daca esti incapabil sa te ridici la nivelul situatiei , nu candidezi.
KJ putea sa faca o multime de lucruri pe care nu le-a facut in cadrul constitutional . De pilda un referendum pe justitie dupa OUG 13 . Ce este dramatic este ca nici in momentul asta, cind este clar ca PSD nu mai are nici jumatate din sprijinul popular de anul trecut , KJ ori lipseste, ori tace.
Nu ma astept de al el sa invinga , ma astept sa lupte. Astept de 3 ani sa vad neamtul iesind din el ,dar tot ce vad este un romanache blatist.
Daca acum citeva luni eram resemnat dupa referendumul asta , nu e greu de realizat cit de scirbit este pina si electoratul PSD de ceea ce se intimpla.
Deci nu-i mai luati apararea ca nu merita.
În plus, da, dl Radu Bogdan are dreptate chiar și dacă fix după OUG13 un referendum pe justiție ar fi părut prematur. Și chiar ar fi fost, căci ai fi de rea-credință să invoci un refendum (cu costurile sale) în fața unui guvern CE A BĂTUT ÎN RETRAGERE. În plus, nici nu erau coagulate ideile despre cum ar trebui să fie o eventuală modificare a Constituției (abia după vreo 6 luni s-a ajuns la aceasta: ”fără 'penali' în funcțiile publice!”).
Oricum, ideea e că, după maturarea (plus agravarea) situației, Președintele a devenit și mai inert decît era înainte (de parcă criticile alea puerile cum c-a ieșit cu geacă roșie în rîndul manifestanților din feb 2017 l-au inhibat complet).
Premiul Nobel pentru Pace Socială îl meritați dvs:
Cu siguranță nimănui nu i-a trecut prin cap că ar putea avea succes trimițindu-i o scrisoare sau un e-mail lui Dragnea prin care să-i ceră demisia!
Mai dați p-aci, că aveți idei bune.