Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
După protestul de aseară, eu simt nevoia să pun aici niște gânduri, iar unele dintre ele vor fi foarte antipatice. Nu pretind să am dreptate în toate, dar eu asta am pe suflet acum.
Pentru că eu NU cred că seara trecută este dovada faptului că oamenii au obosit, că nu înțeleg cât de gravă e situația sau că au renunțat. Cred că este altceva:
1. Protestul de aseară este dovada că, în ciuda a ce își imaginează unii, marile proteste nu pot fi organizate de nimeni. Ele trebuie să vină dintr-o furie sau disperare imediată, urgentă, autentică. Cine mai visează că vreo organizație din țara asta are capacitatea de a aduce în piață sute de mii de oameni, se înșală amarnic. Niciun partid, niciun sindicat, niciun ONG, nicio pagină de Facebook nu poate pune de un protest dacă o bucată bună de societate nu este cu cuțitul la os sau dacă nu apare o criză sau o lebădă neagră. Toată convingerea din lume, toată creativitatea, toate apelurile posibile nu pot duce la asta. Nu suntem încă acolo. Și într-un fel, poate e mai bine așa. Dacă era simplu, o făceau și ticăloșii. Momentan, nu ne putem permite decât să fim pe fază pentru momentele în care fierberea e deja acolo. Atât. În rest, nu ne strică un pic de modestie și pragmatism.
2. Nu putem face aceeași greșeală pe care o fac cei ce guvernează cu un orizont de timp limitat la imediat. Nu ne permitem să fim captivi în „pe termen scurt”. Da, când apare o criză majoră, e bine ca reacția să fie imediată și fermă. Iar rezultatele sunt acolo. Nu trebuie să ne supărăm pe cei despre care avem impresia că nu le pasă când noi fierbem mai ceva ca o oală sub presiune. Urletele disperate de tipul „cum, nu vedeți ce fac ăștia?!?!” sau acuzatoare de tipul „tu ce faci, tu unde ești, ție de ce nu îți pasă?” or fi sincere, însă am serioase dubii că fac altceva în afară de a îndepărta o parte din societatea aia mai cuminte, mai așezată, mai liniștită. Ne putem enerva sau putem realiza că ăștia suntem acum. Eu zic că ultimii ani ne-au arătat că societatea în ansamblul ei are anticorpii bine dezvoltați. Cred că fără acei anticorpi nu am fi avut (hei, în mai puțin de 3 ani!) reacții precum cele de după votul din diaspora la prezidențiale, colectiv sau OUG13. Adevărul e însă că oamenii normali nu vor și nici nu ar trebui să trăiască în panică permanentă. E timpul pentru construcție.
3. Pentru mine, este înfricoșător ritmul cu care am ajuns la o radicalizare/ tribalizare atât de accentuată într-un timp atât de scurt. Pot înțelege resorturile de a găsi scuze unora din jur în încercarea de a face față unui veritabil asalt pe atât de multe fronturi. Însă asta nu trebuie să ne facă să renunțăm la spirit critic și să îmbrățișăm dubla măsură. Mie mi-a explodat capul când am auzit un zvon cum că „a vorbit partidul x cu organizatorii protestului și au zis că e ok să vină și să facă nu știu ce” (încă sper că acest lucru nu e real). Pe bune? Ca și la celebra „alianță” cu sindicatele y la protestul din ianuarie. Oricine e liber să vină la ce protest are chef să vină, însă cred că trebuie păstrată o distanță sănătoasă între civic și politic. Pentru că: 1. nu văd care e marele câștig că se prezintă partidul x sau sindicatul y ca fiind acolo (câte mii de membri au adus în piață?) și 2. partidele trebuie să învețe naibii odată că dacă au chef să fie ONG-uri, ar trebui să fie asta (există roluri bine delimitate și dacă toți ne-am face mai bine treaba, poate am reuși să ajungem la mai mulți oameni). Iar cu asta cu distincția civic-politic chiar am o problemă pentru că în absența ei, o să ne macerăm într-o ciorbiță călâie până ne vom întreba dacă suntem cartofi sau morcovi (a se vedea în acest sens și gafa tineretului unui alt partid: mie mai grav decât tâmpenia cu decrețeii mi s-a părut faptul că un partid face „ghid de nesupunere civică” – pe bune? au interzis ăștia partidele sau nu mai e scopul partidelor obținerea puterii de se apucă de nesupunere civică?)
O să merg mereu la proteste sau adunări pentru cauze în care cred, indiferent dacă suntem 10 sau 1.000.000. Cum ar zice Peggy Lee, „Oh no, not me. I’m not ready for that final disappointment”. Dar nici pregătită să tac nu sunt. Pentru că eu încă mai am speranță.
P.S. We live to fight another day.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Partidele care vor sa fie si ONG-uri sunt ca PCR-ul care conducea si sindicatele si Guvernul si avea in proprietate ( a intregului popor, evident ) si toate intreprinderile ("nationalizate" la fel de evident ) - sper ca nu avem nostalgici!
Bineînțeles că partidele vor puterea (politică) - totuși, de ce nu ar putea avea o componentă civică, așa cum are RO100 de exemplu?
Atitudinea civica se invata cu timpul si devine o obisnuinta.
10 ani de democratie in UE nu e de ajuns din pacate.
Problema e ca nu mai avem timp ,nici nu ne-am obisnuit bine cu UE ca Dragnea vrea sa ne scoata din uniune asa ca in acest moment chiar avem o problema .
Ma tem serios ca cei tineri chiar vor avea de suferit daca iesim din UE dar va fi prea tarziu,,nu ne vor accepta inapoi decat peste 10-15 ani asta daca ne revenim ca atitidine ca sa nu vorbesc de economie.
Repet ,este pacat ca cei care au acum 15-20 de ani vor avea un viitor sumbru daca nu scapam de ciuma asta rosie pana nu e prea tarziu.