sursa foto: Profimedia
Este de înţeles dorinţa guvernului de a diminua drastic evaziunea fiscală şi, în special, cea rezultată din comerţul cu produse accizabile. Printre marii datornici la bugetul de stat sunt companii importante din domeniul prelucrării tutunului, al producţiei de băuturi alcoolice sau al produselor energetice. Totuşi, este greu de crezut că datoriile imense ale unora dintre aceste societăţi s-ar fi putut acumula într-un stat în care instituţiile îşi fac treaba. În schimb, în loc să pună capăt marii evaziuni, guvernul “atacă” acolo unde aceasta nu există.
Modificarea art. 435 din Codul fiscal, realizată în urma adoptării O.U.G. nr. 89/2025, prin introducerea alin. (314) aplicabil de la 1 martie 2026, nu este doar o măsură prost calibrată, ci expresia unei neînțelegeri profunde a modului în care funcționează economia și fiscalitatea produselor accizabile. Sub pretextul combaterii evaziunii fiscale, Guvernul a ales să intervină nediferențiat, lovind exact acolo unde nu există această problemă și ocolind zonele unde frauda se produce efectiv.
Noile condiții impuse angrosiștilor de produse energetice care nu dispun de depozite proprii – o garanție de 2.500.000 lei și obligația de a deține active corporale fixe în proprietate de minimum 2.500.000 lei – nu înseamnă mai puțină evaziune, ci înseamnă dispariţia câtorva sute de companii din domeniu.
Distribuitorii de produse energetice fără depozitare nu sunt debitorii accizei pentru ca statul să se teamă că ar acumula obligaţii de plată de această natură. Nu ei generează obligația fiscală, nici nu operează regimuri suspensive, ci doar achiziţionează produse pentru care a fost achitată în prealabil acciza şi le revând.
Evaziunea cu produse energetice este un fenomen localizat în zone precise: regimuri suspensive, importuri, antrepozite fiscale. Subiecţii plătitori de accize sunt antrepozitarii autorizaţi sau importatorii. Acciza este datorată, potrivit regimului fiscal național și Dreptului european, la momentul eliberării pentru consum, de către antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, importator sau deținătorul produselor în afara unui regim suspensiv. Guvernul știe acest lucru. Și totuși, alege să ignore aceste puncte sensibile și să reglementeze agresiv distribuția comercială ulterioară, unde acciza este deja plătită.
Pentru a face o comparaţie mai puţin academică, este ca şi cum am cere magazinului de la colţul străzii să depună o garanţie de zeci de mii de lei şi să cumpere spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea, dacă vrea să vândă ţigări.
Efectul economic real al noilor condiții este restrângerea severă a concurenței. Operatorii mici și medii sunt împinși în afara pieței nu pentru că ar fi neconformi fiscal sau ar reprezenta un risc de evaziune, ci pentru că nu pot bloca capital semnificativ în garanții și active. În schimb, grupurile mari, integrate vertical, cu acces facil la finanțare și cu portofolii extinse de active, sunt avantajate structural. Piața nu devine mai “curată”, ci mai concentrată, mai puțin competitivă și mai rigidă.
Pe de altă parte, concurenţa este afectată semnificativ prin interzicerea, tot de la 1 martie, a comerţului cu ridicata, realizat de către angrosiştii fără depozit propriu, al produselor energetice către alţi angrosişti. De această dată, prin această prohibiţie nu sunt lovite doar companiile mici menţionate până acum, ci şi multinaţionale, unele dintre numele cunoscute tuturor românilor fiind traderi care nu dispun de depozite proprii, de cele mai multe ori asigurând distribuţia pentru benzina şi motorina produse de alte companii ale grupului.
Din perspectiva legislaţiei europene, intervenția ridică probleme serioase de compatibilitate cu principiile libertății de stabilire și ale concurenței loiale. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este constantă în a sancționa măsuri naționale care, deși urmăresc un scop legitim, nu sunt adecvate și proporționale în raport cu acesta și creează obstacole nejustificate în calea exercitării activității economice. A condiționa accesul la distribuția de produse energetice de deținerea unor active și garanții masive, fără legătură directă cu obligația fiscală urmărită, riscă să fie calificată drept o restricție excesivă. De fapt, în trecut, guvernul a mai încercat să obstrucţioneze comerţul cu asemenea produse, numai că actele normative au fost declarate neconstituţionale sau anulate de instanţe.
Consecinţele negative ale acestor măsuri fiscale:
1) Preţuri mai mari la produsele energetice, pe care le va suporta tot utilizatorul final.
2) Închiderea companiilor mici şi mijlocii care nu au resursele financiare de a aduce active şi garanţii de nu mai puţin de un milion de euro. Efecte pentru bugetul de stat: taxe şi impozite pierdute. Şomaj mai ridicat.
Consecinţe pozitive? Niciuna.
În concluzie, modificarea art. 435 nu este doar ineficientă, ci profund prejudiciabilă pentru economie. Este simptomatică pentru un mod de a legifera rupt de realitatea economică, în care statul reacționează prin forţă brută acolo unde ar fi nevoie de inteligență fiscală. Dacă această măsură va rămâne în vigoare, nu va dovedi că Guvernul este dur cu evaziunea, ci că este incapabil să o înțeleagă.
De fapt, la fel ca în viaţă, vorbim de înţelepciune nu atunci când eşti fără greşeală, ci atunci când îţi recunoşti greşeala şi faci totul pentru a îndrepta lucrurile. Se va dovedi guvernul înţelept în această problemă pe care singur a creat-o, măcar în ceasul al doisprezecelea?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.