Mătușă-mea a fost toată viața o mucalită iar când a murit a primit ce și-a dorit: o trompetă

Foto: Getty Images

Ora 6 dimineața, sună telefonul; în liniștea surdă a casei, mesajul se sparge înfricoșător: 

- Bună dimineața, a murit mătușa!

Rămân năuc.

Cele două zile de jelanie trec ostenitor - mai sunt câteva ore până la despărțire și, țintuit de oboseală, de supărare și de frig, ascult litania bocitoarelor. Profesioniste, mulțimea e cu lacrimi în ochi la fiecare vaiet.

- Și-ar fi dorit să o ducă la groapă o fanfară, zice în treacăt unul mai melancolic. Dar unde să găsești o fanfară în Vișinelu de Mureș, la 10 km de un drum de asfalt și 5 km de un semnal bun la telefon?

Totuși, atunci când viața îți râde cu dinți, găsești. În jumătate de oră, un trompetist răgușit și cam nesigur, împreună cu un ortac fudul de ureche se prezintă spășiți:

- Voiați o fanfară mortuară?

În biserica strâmtă de lemn, adunarea înfrigurată ascultă cuvântarea popii care nu mai contenește cu amenințările și dojenile unui Dumnezeu bun și îndurător, dar a cărui Judecată este înfricoșătoare. Chiar așa, dacă Dumnezeu este bun și îndurător, pentru ce judecata sa este înfricoșătoare?

În fața bisericii, în cimitirul din deal, cu totul vreo 20 de oameni. Covidul ne ferește de o participare cu sute de participați, veri, verișoare, unchi și șogori, toți bucuroși de revedere. Chiar și atunci când revederea este la o înmormântare. Și chiar dacă știm că următoarea întâlnire va fi o altă înmormântare.

Mătușa iese din biserica, sicriul e dus de brațe de 4 nepoți, iar cei prezenți se retrag un pas - prezența morții, cuvioșenia, amintirea răposatei sau cine știe ce alt resort îi împinge pe toți în spate. Sicriul se plimbă ușor prin fața lor și printre crucile mari de piatră, iar popa se pregătește de asaltul final, când… cele două trompete scot un sunet stângaci și solemn – il silenzio.

Înmormântarea i-a fost precum întreaga viață - în discreție, în sfiiciune și pocăință. Dar îngropăciunea a fost altceva - pentru că nici frigul, nici oboseala, nici amenințările popii nu reușesc să facă ce fac cele două trompete – să ne facă să tăcem înfrigurați și oarecum solemni.

Mătușă-mea a fost toată viața o mucalită, iar la final a primit ce și-a dorit: o trompetă. Până la urma viața întregă e o trompetă, falsă, isetrică și, uneori, muzicală. Noapte bună mătușă, somn ușor…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp