Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Medicii și asistentele din centrele de vaccinare sunt neplătiți de mai bine de două luni. Ministerul Sănătății: Banii vor veni după rectificarea bugetară

Centru de vaccinare

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ultima remunerație primită de personalul centrelor de vaccinare a fost cea aferentă lunii mai, acuză medici și asistenți din mai multe județe din țară, în condițiile în care imunizarea populației împotriva Covid este o prioritate națională.

„Ultimii bani i-am primit la sfârșitul lui iunie - începutul lui iulie pentru luna mai și de atunci nimic. Centrele funcționează în permanență, oamenii se pot vaccina fără programare, iar noi suntem tot timpul acolo, de la începutul la sfârșitul programului. Dacă cineva vine să se vaccineze la ora 19, nu poate să găsească centrul închis, noi suntem acolo. Am lucrat de Paște, de Rusalii, de Sfânta Maria, noi nu avem sărbători și nu suntem plătiți. Pentru că există un interes scăzut pentru vaccinare, încercăm să convingem cât mai mulți oameni să vină - mergem pe sate, dăm telefoane la toți cunoscuții pe care îi avem, ca să nu aruncăm dozele”, spune un asistent medical din județul Caraș-Severin. 

Potrivit legii, un medic care lucrează într-un centru de vaccinare primește 90 de lei impozabili pe oră, un asistent medical 45 de lei impozabili pe oră, în timp ce un registrator, 20 de lei impozabili pe oră. Însă încă de la demararea campaniei de vaccinare aceștia au fost remunerați mereu cu întârziere. 

În urmă cu câteva zile, un medic coordonator al unui centru de vaccinare din Prahova, din localitatea Boldești-Scăeni, amenința cu demisia pentru că nu mai fusese plătit de pe 22 iulie pentru munca din luna mai. „Nu am primit banii pe orele prestate de muncă. Tot colectivul este nemulțumit, tot colectivul cere acești bani iar eu o să fac o adresă către Primărie. în care o să anunț că îmi suspend activitatea începând din 1 septembrie”, a declarat medicul Rareș Garofeanu pentru TVR.

Deși centrele de vaccinare se află sub coordonarea primăriilor, banii pentru plata personalului vin de la Ministerul Sănătății, prin direcțiile județene de sănătate publică.

Ministerul Sănătății a confirmat pentru Republica faptul că există întârzieri la plata personalului din centrele de vaccinare și a precizat că situația va fi remediată la rectificarea bugetară. „Banii vor fi plătiți după rectificarea bugetară, există fonduri prevăzute și, imediat ce îi vom primi, îi vom distribui către DSP-uri pentru plata personalului din centrele de vaccinare”, a declarat pentru Republica Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății, care a subliniat că vor fi achitate toate sumele restante.

Premierul Florin Cîțu spunea luni că rectificarea bugetară va fi aprobată în cursul acestei săptămâni.

O situație similară a existat în luna martie, când  coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, semnala faptul că până la acea dată medicii și asistentele din centrele de vaccinare nu fuseseră plătiți pentru munca prestată din ianuarie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Alo, dl. Catu, cel mai specialist epidemiolog la tarii si cel mai peformant finantist al tuturor timpurilor. Unde sunt banii?
    • Like 1


Îți recomandăm

lucrător in Italia

Nu au plecat pentru un vis, ci pentru o soluție. Și au ajuns să trăiască între două lumi, fără să se simtă complet acasă în niciuna. Pentru milioane de români, Italia a însemnat o șansă la un trai mai bun și stabilitate. Dar în spatele acestor câștiguri stau ani departe de familie și dorul de casă. foto: Profimedia

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Brian Cox Emergence

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult