Foto: Oliver Weiken / DPA / Profimedia
Liderul de extremă-dreapta Giorgia Meloni a câștigat alegerile din Italia, potrivit primelor exit-polluri după închiderea urnelor. Dacă vor fi confirmate aceste cifre publicate de televiziunea publică italiană, Meloni va avea ca scop formarea celui mai de dreapta guvern al Italiei de după al Doilea Război Mondial.
- Giorgia Meloni pare cea mai periculoasă figură politică italiană nu pentru că evocă în mod explicit fascismul, ci din cauza ambiguității ei ca personaj politic.
- Ce-i drept, dreapta conservatoare din Europa pare să se bucure de o renaștere după câțiva ani de liniște, mai ales pe fondul absenteismului.
- Coaliţia pe care Fratelli d'Italia, partidul lui Meloni, o formează împreună cu celălalt partid eurosceptic de extremă dreaptă, Liga lui Matteo Salvini, şi cu Forza Italia, partidul conservator al lui Silvio Berlusconi, a câştigat aproximativ 43% din voturi, ceea ce îi garantează majoritatea absolută a mandatelor în ambele camere ale Parlamentului italian.
- Premierul ungar, Viktor Orban, şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, i-au transmis „felicitări" Giorgiei Meloni încă de duminică seară.
- În plan european, formațiunea politică Fratelli d'Italia intenționează să reformeze UE din interior, pentru a reda mai multă suveranitate statelor. Din acest motiv există îngrijorări că blocul politic condus de Meloni s-ar putea regrupa într-o triplă alianță, alături de Ungaria și Polonia.
- Însă nu putem să omitem faptul că și Bruxelles-ul are o importantă armă de descurajare în viitoarele discuții cu guvernul de la Roma condus de Meloni: cele 200 de miliarde de euro alocate Italiei din planul de redresare post-Covid, Next Generation EU. Italia a primit deja un sfert din această sumă și așteaptă o plată de 20 de miliarde de euro până la sfârșitul acestui an.
- Prin urmare, pentru Italia cu greu se întrevede altă cale de urmat decât cea a reformelor inițiate de fostul premier tehnocrat Mario Draghi, deși Giorgia Meloni a promis în campania electorală că va renegocia planul de redresare cu Comisia Europeană. Totuși, datoria publică și dependența de banii europeni face ca viitorul premier al Italiei să se găsească în postura de a nu prea avea loc de întors, chiar dacă retorica ei politică nu se va mai potriviți cu realitățile ce țin de actul de guvernare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vina nu este a lor, ci vina este a intregii "elite" politice care prin politicile lor dezastruoase au umplut buzunarele sponsorilor economici in detrimentul cetatenilor europeni. Tranzitia catre noile concepte : globalizare, politica climatica si sustenabilitate sunt facut prost si pe cheltuiala europeanului de rand si se vor dovedi pierzatoare pe termen scurt. Prin urmare atat timp cat europenii se simt inselati si tradati de o "elita" care a spus sa avem incredere in ea ca stie ce are de facut este normal sa se uite la o alta "elita". Va fi mai bine? Eu nu cred, dar aici am ajuns. Prin urmare inainte sa se dea vina pe altii, ar fi bine ca "elitele" sa se uite mai bine in oglinda ca vinovatul este acolo in fata lui.
În aceste condiții, tradiționaliștii din țările occidentale (că unii sunt, dar nu toți sunt extremă dreaptă așa cum sunt acuzați de opozanții lor politici) reprezintă, culmea, ultimul bastion al civilizației prezente și chiar al democrației pe care o cunoaștem și pe care ne-am dorit-o și noi de la Revoluție încoace. Da, să nu uităm că în decembrie 1989 tinerii de-atunci cu adevărat frumoși și liberi (nu ca năucii de acum) n-au murit pentru conducere autocratică, dușuri cu apă rece, frig, foame și sărăcie (că de astea aveau parte și atunci), sau pentru distrugerea economiei naționale și transformarea țării într-o colonie a celor puternici, ci dimpotrivă, pentru democrație (așa cum exista atunci în occident), civilizație și prosperiatea adusă de acestea, cu România pe picior de egalitate în drepturi cu țările occidentale. Acum la 33 de ani de atunci, după ce părea că începusem să ne apropiem de dezideratele de democrație și relativă prosperitate ale Revoluției anticomuniste, suntem împinși forțat înainte de 1989. Iar politica europeană și în general occidentală de acum (globalistă, ecologistă, autoritaristă) mi se pare mai EXTREMISTĂ decât politica multor partide tradiționaliste. Așa că hai să vedem cine sunt adevărații extremiști.
Într-o societate cu adevărat democratică n-ar avea ce căuta nici extremiștii de dreapta (tradiționaliștii absolutiști), nici cei de stânga (globaliști, super-ecologiști, neomarxiști). Dar în momentul de față regimurile politice normale la cap au ajuns un deziderat foarte îndepărtat. Un lucru e cert: trăim vremuri ”interesante”, dar pe care sperăm să le depășim cât mai repede și să intrăm în normalitate.