Foto: Profimedia Images
Când formulăm intenții, cred că, în fapt, le confundăm cu acțiunile, cu faptele pe care le vrem în viața noastră. Listele noastre de intenții sunt mai mult liste de dorințe.
Intenția nu este fapta pe care o proiectăm, nici ce ne dorim de mâine de la noi sau de la viață. Intenția este energia conștientă care va alimenta fapta, arderea aceea explozivă din motorul rachetei, la lansare.
Acțiunile care eșuează au în spatele lor, de regulă, intenții neclare, neconștientizate, sau sentimente de neajuns, de insuficiență: vreau să arăt mai bine în ochii altora, vreau să câștig fiindcă sunt încă sărac, vreau să dovedesc părinților că pot, vreau să îmi construiesc o imagine mai bună, vreau să primesc iubire sau apreciere de la un altul, vreau să fiu fericit, vreau să fiu sănătos, pentru că îmi e frică de suferință, de viață. Vreau să lupt ca să evit ce poate fi rău. Cam așa funcționăm cu toții, dacă suntem sinceri - cu intenția de a ne feri, ne a ne dovedi sau de a ne face plăcuți.
O intenție puternică este de tipul ”vreau să văd cum altfel pot întra în echilibru natural corp-minte-emoție, cum altfel, prin ceea ce întreprind, pot înțelege lucruri despre mine, cum pot ajuta sau ghida, cum pot inspira, cum îi pot lăsa pe alții să fie, fără să judec. Vreau să trec prin suficiente contraste, fricțiuni și emoții care să mă ajute să conectez mai bine punctele dintre mine și mine, dintre mine și celălalt.”
Dacă cresc un copil, sigur că îl vreau sănătos și fericit. Dar, în spatele rolului meu de părinte, care este de fapt, intenția care-mi alimentează dorințele și, apoi, faptele? Ce tip de om creează educația pe care cred că o dau: îl cresc ca să aibă onoare, ca să fie deschis sufletește și capabil de sinceritate și vulnerabilitate? Îl cresc ca să fie curajos și aventuros? Ca să se caute pe sine sau ca să cadă repede într-un algoritm de securizare financiară? îl cresc ca să lupte? îl cresc ca să se întreacă cu alții? îl cresc ca să ia o diplomă? Îl cresc cu senzația că trebuie să fugă mereu de propria insuficiență? Care e intenția din spatele fericirii pe care i-o doresc? Ce alimentează zi de zi modul în care îi vorbesc copilului meu? Ce tip de energie personală îl propulsează?
Merg în vacanțe ca să fotografiez locuri sau ca să mă văd pe mine în relație cu acele locuri? Merg la sală ca să îmi modelez corpul sau ca să simt energia vitală în forma ei alertă, trează, creatoare? Conduc o afacere ca să strâng bani sau ca să leg rețele de bine între cei din jurul meu? Îmi caut un partener ca să mă umplu cu atenția lui sau ca să dansez gol, în fața tuturor oglinzilor pe care mi le arată el?
Fiindcă suntem obișnuiți să muncim, să acționăm, să luptăm, ne e greu să imaginăm chimia focului acela de propulsie. Fiecare faptă este o rachetă, de la spălatul pe dinți, la scrierea unei cărți.
Și e lumea plină de fapte, ca o sufragerie suprasaturată de bibelouri vechi și noi. Numai unele dintre ele sunt, cu adevărat, obiecte de artă. Pentru că fiecare din ele, mari sau mici, sclipitoare sau discrete, au o calitate care transcende timpul, o eleganță care vine din intenția celui care le-a creat.
Deci, acum, la început de an, intențiile noastre nu ar trebui să arate ca un ”to do list”. Nici să simțim nevoia să le articulăm pentru urechea altora. Intențiile noastre ar trebui să fie o stare lungă de tăcere și conștientizare a energiei din spatele tuturor acțiunilor. Uneori, nici nu e nevoie să îți propui să faci.
Acțiunile curg de la sine după ce ai calibrat focul din motor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.