Ce vor copiii să spună când se plâng că se plictisesc

Foto: Profimedia Images

Când copiii spun că se plictisesc, rareori vorbesc despre adevăratul plictis - în sensul că au folosit creativ toți stimulii posibili din jurul lor și că acum sunt pregătiți să treacă mai departe.

”M-am plictisit!” se traduce astfel în cazul copiilor care spun asta des:

- fie e vorba de anxietate socială sau de separare de mama, și timpul petrecut la grădi e plin de emoții greu de susținut; deci, starea generală a copilului este de tensiune și, pentru că nu se poate angaja relaxat în joc, traducem această emoție ca fiind un fel de limbo, de așteptare neliniștită, de ”plictis”;

- fie s-a instalat un deficit de atenție și toate sarcinile sau activitățile se resimt ca fiind dificile; tensiunea cognitivă e incomodă, prin urmare, copilul vrea să fugă, numind activitățile ”plictisitoare”;

- fie copilul are un prag jos de toleranță la frustrare și orice lucru care presupune mai multă stăruință e receptat ca nenatural, ca ”plicticos”;

- fie există multă cicăleală sau presiune critică din partea adulților; emoțiile toxice creează reflexul fugii, cu declarația ”plictisului”, adică a scindării, a deconectării emoționale;

- fie există dificultăți de înțelegere sau tonus fizic, în corp, care dau semnale de neputință reală, deci de așa-zis ”plictis”, adică de energie scăzută, oboseală;

- fie copilul și-a creat deja o ierarhie a plăcerilor intelectuale în vârful căreia se află ecranele, animațiile, jocurile pe calculator - față de care activitățile din lumea reală pălesc, instalându-se o așteptare continuă a timpului pe telefon sau tabletă, adică un ”plictis”, un refuz de angajare în lumea imediată;

- fie există traume emoționale, îngrijorări, temeri majore legate de securitatea personală; și acestea sunt traduse de copii în termen de ”mă plictisesc aici/vreau să fug de aici/vreau să fiu acasă ca să mă asigur că totul e în ordine acolo”;

fie există dificultăți de conectare și tranzacționare socială; prin urmare, copilul se simte înconjurat de stimuli pe care nu îi înțelege, nu îi controlează - deci retrăiește ceea ce pare ”plictis”, adică deconectare emoțională de la celălalt și însingurare;

Despre plictis a scris și Olina Ortiz, în a cincea serie a ei de povești. E foarte important să interpretăm cuvântul ”plictis”. În general, copiii nu se plictisesc cu adevărat. Ei găsesc resurse de joc și imaginație, mai ales dacă părintele nu sare imediat să îi ofere stimuli și idei noi.

Dacă avem un copil care se plictisește des, e nevoie să excludem cel puțin cauzele de mai sus, pe rând, până identificăm exact ce strigăt de ajutor se ascunde sub această afirmație.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Ce vor copiii să spună când se plâng că se plictisesc

Francezii deschid cea mai mare „Ambasadă Brâncuși” în Paris, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului de deschidere care va reuni peste 1.500 de personalități

Matematica binelui pentru o familie de agricultori români care a înțeles din timp valoarea pământului: „De fiecare dată când unul dintre noi vede legume la magazin cu eticheta Ferma Mirică, face poze și le pune pe grupul de familie”

A doua tinerețe a unui rocker sălbatic | Dan Byron, „În oraș cu Florin Negruțiu”: „La un moment dat, o puștoaică ne-a zis că a auzit de noi de la bunica sa”

Prima experiență „halucinantă” a unui sibian strămutat la București: „La Unirii, s-a produs ceva inimaginabil - a început să mă lovească cu plasele, crezând ca vreau să i le fur”. Cristi Avram, manager cultural, la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu”