Foto: Profimedia Images
Când copiii spun că se plictisesc, rareori vorbesc despre adevăratul plictis - în sensul că au folosit creativ toți stimulii posibili din jurul lor și că acum sunt pregătiți să treacă mai departe.
”M-am plictisit!” se traduce astfel în cazul copiilor care spun asta des:
- fie e vorba de anxietate socială sau de separare de mama, și timpul petrecut la grădi e plin de emoții greu de susținut; deci, starea generală a copilului este de tensiune și, pentru că nu se poate angaja relaxat în joc, traducem această emoție ca fiind un fel de limbo, de așteptare neliniștită, de ”plictis”;
- fie s-a instalat un deficit de atenție și toate sarcinile sau activitățile se resimt ca fiind dificile; tensiunea cognitivă e incomodă, prin urmare, copilul vrea să fugă, numind activitățile ”plictisitoare”;
- fie copilul are un prag jos de toleranță la frustrare și orice lucru care presupune mai multă stăruință e receptat ca nenatural, ca ”plicticos”;
- fie există multă cicăleală sau presiune critică din partea adulților; emoțiile toxice creează reflexul fugii, cu declarația ”plictisului”, adică a scindării, a deconectării emoționale;
- fie există dificultăți de înțelegere sau tonus fizic, în corp, care dau semnale de neputință reală, deci de așa-zis ”plictis”, adică de energie scăzută, oboseală;
- fie copilul și-a creat deja o ierarhie a plăcerilor intelectuale în vârful căreia se află ecranele, animațiile, jocurile pe calculator - față de care activitățile din lumea reală pălesc, instalându-se o așteptare continuă a timpului pe telefon sau tabletă, adică un ”plictis”, un refuz de angajare în lumea imediată;
- fie există traume emoționale, îngrijorări, temeri majore legate de securitatea personală; și acestea sunt traduse de copii în termen de ”mă plictisesc aici/vreau să fug de aici/vreau să fiu acasă ca să mă asigur că totul e în ordine acolo”;
fie există dificultăți de conectare și tranzacționare socială; prin urmare, copilul se simte înconjurat de stimuli pe care nu îi înțelege, nu îi controlează - deci retrăiește ceea ce pare ”plictis”, adică deconectare emoțională de la celălalt și însingurare;
Despre plictis a scris și Olina Ortiz, în a cincea serie a ei de povești. E foarte important să interpretăm cuvântul ”plictis”. În general, copiii nu se plictisesc cu adevărat. Ei găsesc resurse de joc și imaginație, mai ales dacă părintele nu sare imediat să îi ofere stimuli și idei noi.
Dacă avem un copil care se plictisește des, e nevoie să excludem cel puțin cauzele de mai sus, pe rând, până identificăm exact ce strigăt de ajutor se ascunde sub această afirmație.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.