Trei startup-uri din domeniul educației au organizat, în perioada vacanței de vară, o școală remedială unde peste 2.400 de copii au putut să recupereze materia pe care, dintr-un motiv sau altul, nu au reușit să și-o însușească în timpul anului școlar. La cursurile A.E.R (Alianța pentru Educație Remedială) au luat parte elevi din medii defavorizate , dar și elevi din școli considerate bune și chiar copii din disapora, care își doreau să țină pasul cu programa românească. „Cererea de servicii educaționale „complementare” actului educațional oficial (ca să fiu eufemistică și să nu spun „meditații” din prima) este din ce în ce mai mare. Ea are legătură nu cu perioada pandemică, ci cu calitatea scăzută a actului educațional oficial – cel de la clasă. NU ar avea nimeni nevoie de explicații suplimentare dacă ar înțelege materia de la clasă”, explică Gabi Bartic, COO al platformei educaționale Brio.ro. Deși motivația intrinsecă a elevilor este mereu pusă sub semnul îndoielii, experiența cursurilor remediale i-au arătat cât de mult își doresc în realitate copiii să învețe când prind gustul reușitei. „Atât la profesori (cel puțin la profesorii cu care am lucrat noi), cât și la copii, actul educațional de bună calitate, învățarea efectivă au fost motivante în sine. Interacțiunea cu copiii care aveau zilnic micro-revelații de tipul „wow, deci chiar pot înțelege fracții” a fost, pentru profesorii lor, dar mai cu seamă pentru ei, suficient motor de progres”, crede Gabi Bartic.
A impresionat-o mesajul unei mame al cărei fiu a făcut un progres major și care i-a arătat cât de mare e nevoia de învățare a copiilor din România și cât de puțin răspunde sistemul de educație acestei nevoi.
„Ne-a scris o mămică de copil care a urmat cursurile școlii și care, după testarea finală a avut la mate un progres de 26 de puncte (pe o scală de la 1 la 100, acest progres e unul remarcabil). Ea ne-a spus cam așa: Nu-mi permit meditații, de altfel la noi în sat nici nu avem profesori care dau meditații, însă, dacă veți continua școala, aș face și credit pentru ca băiatul meu să o continue”, a relatat Gabi Bartic.
Când ați anunțat începerea cursurilor la școala remedială, la câte cereri vă așteptați și câți copii au fost înscriși în cele din urmă?
Ca să fiu foarte sinceră, mă așteptam să existe cerere, doar că nu a anticipat-o a fi atât de mare. Și voi explica: Ministerul vorbea de ceva vreme despre ore remediale la nivel național. Că nu credeam foarte mult în calitatea acestora, că nu înțelegeam din comunicarea oficială cu ce vor fi ele diferite de orele „normale”, asta era probabil o problemă a mea. Legat de orele Școlii AER, știam că vom anunța programul „din scurt” și că va fi perioada vacanței de vară. Și mereu ne loveam de idei preconcepute pe care le aveam, cum că educația nu se face în grabă. Și nici în perioade de vacanță. Și totuși, deși am visat, croit și gândit programul acesta în mai puțin de o lună, în primele 2 zile din momentul în care l-am anunțat am avut înscrieri ce depășeau cu mult numărul de copii pe care-l proiectaserăm noi. Și pe care ,o spun cu toată tristețea, ni-l permiteam. Pentru că, în acest program, noi am plătit profesorii, am programat să avem burse la final pentru copii, deci el venea „la pachet” cu niște costuri. Pe scurt, am început programul cu aproape 3000 de copii înscriși, după ce am anunțat „regulile jocului” – anume că e o școală serioasă, că solicităm prezența de minimum 80%, că orele se vor ține dimineața și că vom avea evaluări serioase – am avut ceva variații numerice, însă am început școala cu 2400 de copii și am terminat-o în aceiași parametri. Cel mai mare gimnaziu din țară cred că l-am avut de gestionat noi, în aceste două luni.
Profesori buni care predau prin intermediul unor platforme on-line și asigură accesul democratizat al copiilor din toată țara la cursuri
Cum vă explicați această nevoie de cursuri extra-școlare? Ține ea de situația punctuală, provocată de pandemie, sau se înscrie în aceeași tendință veche, care face să înflorească o piață a meditațiilor?
Din nefericire, cererea de servicii educaționale „complementare” actului educațional oficial (ca să fiu eufemistică și să nu spun „meditații” din prima) este din ce în ce mai mare. Ea are legătură nu cu perioada pandemică, ci cu calitatea scăzută a actului educațional oficial – cel de la clasă. NU ar avea nimeni nevoie de explicații suplimentare dacă ar înțelege materia de la clasă, aici enunț evidența. Pentru că perioada pandemică nu a făcut decât să adâncească decalajele, e adevărat că cererea aceasta a crescut încă și mai tare. Și pentru că decalajele au crescut mai cu seamă pentru mediile defavorizate, cu acces redus atât la tehnologie cât și la resurse materiale, dar mai cu seamă la meditații (câți meditatori buni există în satul Coarnele Caprei?), oferta aceasta a venit de la Minister în forma orelor remediale. Neadecvarea acestei oferte vine și din faptul că aceiași profesori „de la clasă” oferă și orele remediale. Voi face o paralelă cu sistemul de sănătate: să spunem că avem o boală de inimă pe care o tratăm la un cardiolog. Și că nu facem progrese, ba din contră, starea se deteriorează. De ce am lua „a doua opinie” de la același medic sau am încerca același tratament încă și încă o dată? E clar că el nu funcționează în cazul nostru și că trebuie o altă abordare. Și atunci, oferta pe care noi am făcut-o: profesori buni care oferă serviciile acestea prin intermediul unor platforme on-line care ștergeau cumva distanțele și asigurau acces democratizat al copiilor din toată țara la cursuri a fost, în mod previzibil, una mai realistă. Nu o consider unica abordare a fenomenului, dar e clar că am avut o abordare mai ofertantă.
Cine ar trebui să predea la o școală remedială?
Profesori care-și înțeleg menirea de educator. Profesori care au răbdarea de a se apleca asupra fiecărui copil și de a-i vedea punctele bune, dar și modul de a lucra cu cele slabe. Profesori care au sau pot suplini creativ toate instrumentele didactice și nu se uită mereu în afara acestui proces, căutând vini: fie lipsa implicării părinților, fie lipsa materialelor, a manualelor, a inutilității instrumentelor online etcetera. Profesori din aceștia pe cale de dispariție, dar care, din fericire, încă mai populează școlile noastre. Și această resursă vie trebuie exploatată și cointeresată în asemenea programe: niciun progres nu e posibil de realizat dacă e clasat la „și altele”.
Din ce medii provin copiii înscriși?
Copiii vin din toate mediile: mai cu seamă din medii defavorizate din punct de vedere educațional (sate, comune, din familii sărace, din centre de plasament etc) dar și din medii cu acces bun la educație (orașe mari, școli bune) – care au considerat că au ceva lacune de acoperit. Am avut, în program, și copii români din diaspora – unii ne-au spus că nu au înțeles tot la clasă, având de depășit și bariera lingvistică, alții – că vor să țină, totuși, pasul ȘI cu programa românească. Oricare ar fi fost motivațiile acestor copii și ale părinților lor, vă asigur că toți copiii au găsit ce au căutat în acest program: un prilej și instrumente potrivite pentru a progresa.
Care sunt cele mai mare nevoi de învățare ale lor?
Nevoile lor sunt de învățare în general. Și sunt extrem de mari. În proiectarea programelor educaționale, de cele mai multe ori se pleacă cu îndoiala că există motivație de învățare intrinsecă în rândul destinatarilor programului. Mai exact – dacă proiectezi un curs pentru profesori – de cele mai multe ori spui „OK, o să livrez conținut bun, dar nu conținutul îi va face să vină. Ce-ar fi să le dăm o diplomă atestată? ”. Motivarea intrinsecă a profesorilor și a elevilor e un ceva pe care noi ne-am obișnuit să-l punem mereu la îndoială. Programul acesta ne-a învățat pe noi cât de greșită e această opinie. Atât la profesori (cel puțin la profesorii cu care am lucrat noi), cât și la copii, actul educațional de bună calitate, învățarea efectivă au fost motivante în sine. Interacțiunea cu copiii care aveau zilnic micro-revelații de tipul „wow, deci chiar pot înțelege fracții” a fost, pentru profesorii lor, dar mai cu seamă pentru ei, suficient motor de progres.
30 de EURO pentru ca un copil să treacă de la „Nu e școala de mine” la „Aș face orice ca să continui școala”
Ați vorbit în ultima vreme despre câteva povești ale copiilor care au venit către dvs. Care v-a impresionat cel mai tare?
O, avem tone de povești frumoase cu copii speciali. Pe unele dintre ele le-au spus chiar ei în Revista Școlii AER, care e o inițiativă a lor, a copiilor. Mi-e greu să identific una care m-a impresionat „mai mult”, vă voi spune însă una recentă: Ne-a scris o mămică de copil care a urmat cursurile școlii și care, după testarea finală a avut la Mate un progres de 26 de puncte (pe o scală de la 1 la 100, acest progres e unul remarcabil). Ea ne-a spus cam așa: Nu-mi permit meditații, de altfel la noi în sat nici nu avem profesori care dau meditații, însă, dacă veți continua școala, aș face și credit pentru ca băiatul meu să o continue. Nu sunt cuvintele ei, nu am cum să le copiez pentru că ne-a spus multe detalii ale vieții private care sunt absolut cutremurătoare și greu de reprodus, voi spune însă că participarea unui copil la un asemenea program remedial „costă” organizatorii undeva până în 30 de EURO pe lună. 30 de EURO pentru ca un copil să treacă de la „Nu e școala de mine” la „Aș face orice ca să continui școala”. Poate așa vom înțelege cât de puțin cer acești copii și cât de puțin li se oferă, totuși.
Ce ați recomanda ministerului Educației, școlilor, în materie de cursuri remediale în urma acestei experiențe?
Nu sunt în postura de a oferi sfaturi Ministerului, nu am cum să operez cu constrângerile instituționale cu care operează ei și nici cu aparataje atât de greu de mișcat cum sunt coloșii din domeniu. Ce pot spune e că dacă noi, trei start-up-uri din mediul privat, împreună cu un profesor extraordinar care a coordonat educațional acest proiect am reușit ca, într-o vară și cu minimală pregătire (ca timp mă refer aici, nu din punctul de vedere a științei de a face lucruri), dar cu oamenii și instrumentele online potrivite, să livrăm un act educațional nu doar corect, ci, pe alocuri, remarcabil și în orice caz – memorabil, nu-mi imaginez că, dacă ne-am pune în cap să facem asta și doar asta ca prim pas în reformarea învățământului românesc, nu am reuși. Ca nație, avem nevoie de modele. Să fie acesta un model de bune practici, optimizabil fără doar și poate (chiar noi avem niște idei legate de „ce am face diferit” pe care le vom aplica) pe care îl putem oferi oricui ne-ar cere un program scalabil de ore remediale. Sau pe care îl vom scala noi înșine, ar fi păcat ca toată energia asta bună să se piardă.
Care este viitorul AER? Cum vă propuneți să continuați?
Evident, nu văd altă variantă decât continuarea programului. Și evident, creșterea numărului de elevi din program. Vom vedea în ce formă și în ce ritm, însă copiii rămași în urma sistemului de educație și care vor să recupereze ar trebui să fie o cauză națională, iar noi nu avem voie să-i ignorăm. Și, evident, n-o vom face Țineți-ne pumnii această toamnă, vom reveni!
Articolul face parte din seria „Educație cu Brio”, susținută de Brio.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.