„Somnul națiunii naște monștri”. Astăzi aflu cu stupoare că somnul unora dintre aleșii acestei națiuni trezește din adormire monstrul care a ucis în România peste 10.000 de femei. Nu știu care este numărul femeilor mutilate pe viață în urma chiuretajelor clandestine și nici numărul femeilor care au suportat rigorile legii atunci când, pentru a le fi salvată viața, au fost duse la spital unde mai întâi au trebuit să declare ce au făcut și cine le-a ajutat, dar sunt convinsă că există și aceste date.
Nu știu nici câți copii au crescut fără mame, căci au fost destule femei care au preferat să-și riște viața, decât să mai aducă pe lume copii alături de un „tată” care nu știa decât să ridice pumnul. Unui astfel de tată vreți să-i fie cerut acordul? Mama, călcată în picioare, să se ducă umilă, să-l roage să fie de acord să nu dea naștere încă unui copil nedorit? Nedorit, este important să înțelegem acest aspect căci, atunci când un copil este dorit, această problemă nu există și deci, nu este nevoie de vreo reglementare legislativă.
Veți spune că legea este menită să încurajeze natalitatea și să descurajeze avorturile, dar aceasta să fie calea? Îngrădind dreptul femeii la autodeterminare? Răpindu-i posibilitatea de a decide asupra propriului corp și implicit, asupra propriului destin?
Cei care au gândit posibilitatea unei asemenea reveniri la o decizie care timp de 40 de ani a curmat destinul atâtor femei, nu au găsit altă cale de creștere a natalității decât umilirea femeii? Atât de scurtă este memoria unora încât au uitat ce a însemnat pentru femeile din România decretul 770 din 1 octombrie 1966?
Spaima trăită an de an de mii de femei, ori de câte ori suspectau o sarcină, a fost doar un vis urât? Destinele frânte a 10.000 de femei sunt doar o statistică? Știu cei ce s-au gândit la o asemenea măsură cât de greu îi este unei femei să ia decizia de a întrerupe o sarcină? Ce suferință fizică și psihică îndură?
De ce cred aleșii noștri că femeile trebuie să se afle mereu între obligația de a face copii și dreptul la propria decizie în ceea ce privește corpul, viața, destinul său? Nu au fost destui anii în care au trăit cu spaimă? Nu au plătit prețul cu vârf și îndesat? Eu cred că da!
„Cred că este moral ca și partenerul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește venirea pe lume a unui copil.” Așa susțin inițiatorii noii prevederi legale, dar nu ne spun dacă nu consideră mult mai corect și moral, ca „viitorul tată” să-și protejeze partenera astfel încât, atunci când nu există intenția amândurora de a deveni părinți, să nu apară această sarcină? Poate o campanie de responsabilizare și educare a bărbaților, tineri și maturi, actuali sau viitori tați, ar fi de ajutor dar desigur, este mai ușor să iei dreptul femeii la a decide asupra propriului destin, decât să recunoști deschis că, pentru a opri avorturile, trebuie mai întâi să previi apariția sarcinii.
Despre femeile abuzate sexual de soți violenți, adesea beți, care consideră că nevasta trebuie să le stea la dispoziție oricând fără mofturi, au auzit inițiatorii acestei legi? Ce-i rămâne de făcut unei femei aflată într-o astfel de situație când constată că este din nou însărcinată? Îl roagă frumos să o însoțească la medic să dea o declarație că este de acord să-i facă nevasta avort? Există umilință mai mare?
De ce cred aleșii noștri că femeile trebuie să se afle mereu între obligația de a face copii și dreptul la propria decizie în ceea ce privește corpul, viața, destinul său? Nu au fost destui anii în care au trăit cu spaimă? Nu au plătit prețul cu vârf și îndesat? Eu cred că da!
Sunt prea multe avorturi? Cauzalitate și efect. Sărăcie, lipsa locurilor de muncă, nesiguranța zilei de mâine, creșterea violenței și lipsa educației nu pot avea alt rezultat decât cel cu care se confrută astăzi o lume întreagă, o disoluție continuă a familiei și oricăror relații interumane.
Femeile știu cât este de greu să dai viață. Femeile știu cât este de greu să iei decizia de a întrerupe o sarcină și nimeni nu are dreptul să le impună ce să facă cu viața lor. Mi-am întrebat mama, mamă a patru copii, una din miile de femei ce din 1966 și până în 1990 au fost obligate să trăiască spaimele izvorâte din prevederile decretului 770, ce părere are de noua inițiativă a aleșilor noștri? A spus un singur cuvânt: CRIMĂ!
O femeie dă viață cu prețul sănătății și adesea, cu prețul propriei vieți! Este dreptul ei, doar al ei, să decidă ce va face în momentul în care constată că este însărcinată și nu trebuie să ceară voie nimănui! În astfel de momente are nevoie de ajutor, nu să fie judecată sau acuzată de cine știe ce!
Dacă se dorește creșterea natalității, atunci aleșii neamului să se gândească cum să asigure locuri de muncă viitorilor părinți, plătite corespunzător. Nu faci copii când nu ai casă și grădinița sau bona te costă un salariu. Pentru mâncare, haine, sănătate, casă, trebuie să pleci în străinătate să muncești sau faci rate la bancă. Câte grădinițe și câte școli noi s-au construit în ultimii douăzeci de ani? Zeci de zone rezidențiale noi s-au ridicat, dar câte au prevăzute astfel de unități școlare menite să încurajeze tinerii să facă copii? Statul garantează accesul la educație și sănătate, dar nu s-a implicat cu nimic în dotarea acestor noi cartiere cu spații menite educației și petrecerii timpului liber. Grădinițe, școli și parcuri publice, nu private. An de an, părinții dau adevărate bătălii pentru ocuparea locurilor în unitățile existente, deja supraaglomerate, unde în curând se va învăța în trei schimburi, iar drumul spre școală sau grădiniță și înapoi spre casă durează ore nesfârșite. Viitorul acestei țării sunt copiii, dar ce viață îi așteaptă? Să facem copii, să-i creștem, să-i educăm ca apoi să plece să-și găsească rostul în lumea largă? Grea decizie!
Scăderea natalității este o problemă reală în întreaga lume și deci și la noi. Să nu uităm însă că dacă natalitatea este un concept, un reper statistic, nașterea unui copil este un fapt de viață ce trebuie trăit cu demnitate. Femeile au dreptul la demnitate!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
V-am semnalat asta pentru a vedea singură cât de strâmb gândiți - pe principiul în mintea strâmbă orice poate fi drept se strâmbă.
Ce înseamnă „dreptul la propria decizie în ceea ce privește corpul, viața, destinul” mamei?
Sunteți într-un conflict de termeni: dacă corpul copilului nu este corpul mamei, decât doar prin natura unirii lor ombilicale, nu putem vorbi despre absolut niciun drept al mamei asupra vieții copilului, pentru că unei mame căreia i se interzice să-și omoare copiii născuți i se poate interzice să-și omoare - pe baza aceluiași principiu - exact și copiii nenăscuți. Dacă, însă, corpul copilului este însăși viața mamei, adică corpul mamei, nici în acest caz nu am auzit de vreun „drept moral” la automutilare. De obicei acelora care se taie cu lama pe corp, se împung cu ace, se autoflagelează, se crestează cu cuțitul sau își smulg părul din cap li se recomandă consult la cabinetul de psihiatrie. Despre astfel de drepturi vorbiți? Despre dreptul de a-ți tăia un deget sau glezna sau antebrațul, sau gâtul? Nu vi se pare înfiorător?
Concluzia mea este una singură: nu aveți nici proprietatea termenilor și nici limita unei configurări coerente a subiectului. Habar nu aveți ce înseamnă viața și moartea unui copil! Vă doresc succes în continuare. Insistați!
Am muncit in strainatate ca sa ii pot ajuta,dar nu ii pot duce acolo fara aprobarea tatalui,desi financiar contributia mea a fost esentiala.mama si copilul traiesc in apartamentul meu.u am vrut sa fac alte demersuri pentru ca,sper sa nu fie cazul,la nevoie sunt rudele nepotului meu si e dreptul sau sa fie si cu ei. Ma intreb insa ,daca ar fi fost in somaj ar fi trebuit sa vina sa semneze in fiecare luna pentru banii primiti.daca are un copil de crescut legea nu il obliga sa demonstreze unde se afla si daca isi exercita nu doar drepturile ,dar si indatoririle de tata.Va rog sa incercati sa vedeti cate mame sunt in aceeasi situatie.Legea permite acestori asa zis tati de 20 zile pe an-fostul meu ginere vine de Craciun si 2 saptamani vara-sa lucreze unde vor si sa aiba tutela fara responsabilitati reale.Pot fi peste hotare si infractori,caci ce ii pasastatului Roman,pentru ei nu sunt legi ,iar ambasadele nu raspund de asa ceva.Unde sunt drepturile mamelor si ale copiilor? Alocatiile copiilor sunt mici.Mie mi se pre ca suntem oameni fara judecata noi romanii.Sa luptam pentru drepturile mamei si a copiilor si pentru responsabilizarea tatilor,apoi problema avortului,cu educatia corespunzatoare preventiei, poate fi rezolvta fara legi "Trumpiste".
Sa ne gandim la dreptul femei de a decide asupra propriului corp, un drept care trebuie sustinut, dar care nu are nici o legatura cu avortul. In urma avortului corpul copilului este sfartecat, nu corpul femeii.
Dreptul femeii la autodeterminare e un drept doar atata timp cat nu incalca dreptul la viata al altei fiinte umane. Asa cum nici barbatii nu au dreptul la autodeterminare daca aleg sa-si omoare sotia in loc sa divorteze. Sunt alte cai.
Din punct de vedere moral subiectul e foarte simplu. Sa vedem ce zice stiinta legat de acest subiect https://lozierinstitute.org/a-scientific-view-of-when-life-begins/ . Pe scurt, viata incepe la concepere prin formarea unui organism uman, adica a unei fiinte umane. Definitia este data dupa criterii verificabile stiintific. Altfel spus, la concepere se formeaza o fiinta umana vie, iar dupa avort avem o fiinta umana moarta. Mai ramane o singura intrebare: In ce conditii e moral sa omori un inocent?
E o crima sa ucizi. Si toate acestea pentru ca niste iresponsabili vor sa se distreze dar nu-si asuma consecintele. Sexul are consecinte, si uneori e sub forma de sarcina nedorita ... Alteori e un accident, dar problema fundamentala ramane neasumarea si iresponsabilitatea. Facem sex, exista riscuri, dar nu ni le asumam ca putem "repara" omorand copilul.
Aceasta lege ce permite femeilor sa aleaga sa-si omoare copilul nu ar trebui sa existe. E o lege proasta, imorala, la fel cu alta din trecut ce permitea unora sa detina sclavi si chiar sa-i omoare.
Văd însă o ipocrizie maximă la multe din femeile care au comentat mai jos: li se pare normal să lase pe cineva să le omoare embrionul, pentru că nu au curajul să abandoneze copilul născut.
Eu aș schimba legea: să se interzică avortul, dar să se permită mamei să-și omoare copilul născut, în primele 24 de ore. Nu-l vrei, OK, omoară-l și pleacă acasă - nu te obligă nimeni să te sacrifici, vezi-ți de viața ta, dar rezolvă-ți singură problema, nu pune un medic să ți-o rezolve! Acceptă că ești o criminală care omoară fix pentru propriul interes, nu te mai prefă că ești o feministă de treabă...
Am găsit doar câteva articole scremute de cei de la Libertatea și Kanal D, preluate de bloguri și forumuri feministe, dar în toate se vorbește la modul general. Nici vorbă de vreo sursă reală, nu se dă niciun nume și niciun citat.
Dacă de la Libertatea mă aștept la așa ceva, de la Republica aveam alte pretenții.
Vreau sursa, nu povești.
Până să apuc să verific care este realitatea din amintita inițiativă legislativă, afirm doar că da, ambii parteneri trebuie să fie de acord cu venirea pe lume a unui copil.
Și că da, femeia are dreptul de a decide asupra propriului corp. Subliniez: PROPRIULUI corp.
P.S. Republica, de această dată ai de la mine calificativul ”Rușinică”.
Vreti sa vorbim si de situatia "in oglinda", cand barbatul doreste avort, femeia refuza iar el va fi apoi obligat sa suporte material o alegere in care n-a avut nici o posibilitate de interventie?
Doua exemple - unul general si celalat mai punctual.
Una dintre motivatiile principale pentru care femeile ramn in relatii abuzive, fizic sau psihic, este existenta copiilor. Pentru abuzator, copilul este o sursa absolut inestimabila de control asupra victimei, si un astfel de om nu isi va da niciodata acordul pentru o intrerupere de sarcina. Pot sa va citez un caz extrem din Irlanda de Nord, unde avortul este complet interzis: o femeie a ramas insarcinata in urma unui viol; a fost fortata sa duca sarcina pana la termen. Dupa ispasirea pedepsei, violatorul a cerut drepturi parentale, si le-a obtinut. Cum vi se pare? Ma indoiesc ca acea persoana isi dorea sa aiba o relatie cu copilul - scopul evident era terorizarea femeii care a indraznit sa se duca la politie, si pedepsirea acesteia.
In acelasi registru, am avut un prieten foarte bun (sunt nascuta in anii 80), a carui mama si frati au fost efectiv terorizati de tata ani de zile, pana cand ticalosul a murit de ciroza. Mama prietenului meu a vrut sa se opreasca dupa al treilea copil, care avea si un handicap motor sever - ei bine, nu. Sotul ei o batea crunt, dupa care intretineau relatii sexuale (ca la noi nu se vorbeste despre viol domestic, nu?), si femeia a mai ramas gravida de doua ori - a reusit, cu chiu cu vai, cum era pe vremea aceea, sa intrerupa una dintre sarcini. A incercat sa plece, de multe ori, si fraza cheie, rostita cu mult amuzament de agresor era, - Un' te duci, fa, cu patru plozi la poale? Si cu handicapatu' ala! Din nou, nu mi se pare ca barbatul respectiv isi iubea copiii sau sotia - folosea sarcinile repetate, impotriva carora femeia nu se putea apara (pe vremea aceea era interzisa si contraceptia, va amintiti?) ca pe o metoda de control brutal.
In al doilea caz, nu voi vorbi despre vulnerabilitatea femeii abuzate, ci despre a femeii sarace. Cu ani in urma, familia mea a 'nasit' o familie de romi din cartier. Erau saraci, dar muncitori, insa oricat ar fi muncit cu ziua nu puteau sustine paisprezece (14) copii. Dupa al saselea, femeia il ruga cu cerul si pamantul sa nu mai faca altii (Nu vezi ca le rupem painea de la gura astorlalti...). El era mult mai senin - Lasa, zice impaciuitor, ca-s iubirea noastra si de la Dumnezeu. Trei dintre cei paisprezece s-au nascut dupa revolutie, si, din cate stiu eu, femeia a facut si trei intreruperi de sarcina, fara ca sotul ei sa stie. Erau o familie decenta si iubitoare, fara batai, fara scandaluri, dar erau analfabeti, si cu fiecare copil in plus, se afundau si mai adanc intr-un cerc vicios fara scapare, nici pentru ei, nici pentru urmasi. Copiii mai mari au fost luati de la scoala pe la 10-12 ani, ca sa ajute cu munca - nici unul dintre cei paisprezece nu au terminat scoala generala, daramite liceul, si au fost condamnati la aceeasi saracie crunta si fara iesire pe care o traisera parintii lor. Iata, deci, un al doilea fel de barbat, care, fara sa fie rau intentionat, nu si-ar fi dat niciodata acordul pentru un avort.
Cat despre situatia in oglinda, o regret cu sinceritate - am doi prieteni care sunt in situatia asta, unul accidental (s-a spart prezervativul), si al doilea prin inselaciune crasa din partea femeii, care a mintit ca ia anticonceptionale, desi nu le lua. Nu cred ca femeia poate sau ar trebui sa fie obligata sa intrerupa o sarcina nedorita de tata, insa mi s-ar parea corect ca in astfel de cazuri, sa renunte si la sustinerea materiala din partea acestuia.
Totusi, as indrazni sa spun, astfel de cazuri sunt destul de rare, si denota o instabilitate mentala si emotionala infioratoare. In ambele cazuri pe care le cunosc direct, ambele avea maturitatea emotionala a unui pisoi de trei saptamani, si si-au inchipuit sincer ca asa o sa il tina langa ele pe barbatul iubit. Banuiesc ca exista si 'baby mommas' care sunt cu ochii pe bani, insa nu cred ca se imbogateste cineva din pensie alimentara...
"Domnilor" parlamentari, izolati si eliminati dintre voi indivizii care nu au ce cauta acolo. Pana in prezent nu ati dovedit ca aveti calitati pentru rolul pe care il aveti, temporar pentru unii, etern pentru altii. Doar legi proaste, negandite, abuzive, in detrimentul celor care, din eroare, intentionat indusa, va-au "trimis" acolo. Singurile legi "perfecte" pentru voi au fost legile prin care v-ati marit, nemeritat, salariile voastre. Sa va fie rusine!