Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Îmi vreau copilul înapoi acasă!” România, o țară părăsită, plină de patrioți

Am întrebat un om oarecare dacă este patriot.

S-a gândit o clipă și a răspuns ferm: Da! L-am întrebat cum și-ar defini el patriotismul și a răspuns simplu: am învățat și mi-am folosit cunoștințele dobândite în toată activitatea mea astfel încât, acolo unde m-au purtat pașii, în țară sau în lume, să las în urma mea lucrări frumoase. Am crescut copii și i-am educat astfel încât să devină oameni stăpâni pe viața lor și nu asistați sociali. Simplu și atât de firesc, acesta este patriotismul milioanelor de români anonimi. Au construit o țară, așa cum era acum douăzeci și șapte de ani. Cu Transfăgărășanul, cu barajul Vidraru, Paltinu, Siriu sau Scropoasa, cu Porțile de Fier și Centrala Nucleară de la Cernavodă. Și Canalul Dunăre – Marea Neagră ar fi fost până la București, portul era gata la Mihăilești dar, s-au oprit lucrările și tot efortul a fost aruncat la fier vechi.

Tot acolo sunt și întreprinderile și uzinele. Poate erau supradimensionate, poate nu erau rentabile, dar ce erau întreprinderile? Dotări și oameni. Hale și instalații dezafectate să facă loc complexelor rezindențiale sau lăsate de izbeliște. Specialiști și muncitori specializați a căror experiență a fost aruncată la gunoi. Pe drumuri mai bine zis. S-a făcut privatizarea. Unii au făcut-o, cei mai mulți au fost prea ocupați să muncească să-și hrănească familiile, prea speriați de ziua de mâine care nu le-a adus nimic bun. Ceilalți, mai relaxați, au prins „oportunitățile” și și-au croit un drum în viață. În loc nu s-a pus nimic. Praf și pulbere dusă de vânt ca și cum nimic nu a fost prin acele locuri. Petrochimie? Combinate metalurgice? Uzine de construcții de mașini? Combinate de prelucrare a lemnului? Oare cum arată harta fizică a României de astăzi?

Chiar nu se putea face nimic cu economia românească? Toată era atât de depășită încât a trebuit să fie tăiată bucată cu bucată la fier vechi? Întrebări rămase fără răspuns și o țară care-și admiră încă realizările de acum un sfert de veac.

Mă întreb de ce oare la nicio paradă nu au fost invitați în tribuna oficială constructorii Transfăgărășanului? Sau poate cei ai Porților de Fier? Sau cei ale căror case se află sub apele barajelor, tribut tăcut și uitat, dar atât de dureros, adus bunăstării acestei țări?

Unde sunt patrioți sunt și trădători. Persoane care înșală, care trădează încrederea, neloiali unei cauze. O cauză numită România.

Ne pregătim de alegeri parlamentare și, din nou, partidele promit țării bunăstare, stabilitate, siguranță. Sute de cetățeni, membrii de partid visează să se așeze sau să se reașeze în scaunele de deputați și senatori. Președinții de partide îi susțin cu tenacitate arătându-ne astfel că îi cunosc și garantează pentru competența și integritatea lor. Pentru capacitatea lor de decide ce este bine pentru țară și pentru noi, milioanele de cetățeni. Dar oare ei, candidații la demnitatea parlamentară, chiar știu pe ce drum pornesc, sau dorința de a-și vedea numele înscris în parlamentul țării îi face să uite de adevăratul scop al muncii lor? De răspunderea imensă ce apasă pe umerii lor? Le este vreun moment teamă de eșec? De faptul că vor da socoteală de nerealizarea promisiunilor lor sau, mai grav, de urmările unei proaste guvernări pentru țară și pentru cetățenii care i-au votat? De oameni de bine m-am cam săturat, aș vrea să văd oameni care chiar știu de ce au ajuns în Parlament și înțeleg ce au de făcut. 

Orice cetățean ce dorește să se angajeze prezintă un CV, din care trebuie să reiasă clar că este calificat pentru postul la care aspiră. Dă apoi un interviu, sau două sau câte se consideră necesar și ca o încununare finală dă examen scris. Prezintă chiar și recomandări de la vechiul post. Abia apoi află dacă a fost acceptat. Urmează să semneze zi de zi condica de prezență. Dacă are nevoie să-și rezolve problemele personale, își ia o zi de concediu sau una fără salariu. Dacă vrea o învoire de câteva ore, face cerere semnată de șef și le va recupera apoi sau nu se vor plăti. Cam așa merge treaba cu cetățenii obișnuiți. Dar cum stă treaba cu parlamentarii?

Se înscriu în partid, merg la ședințe, activează conștiincios și apoi, la recomandarea partidului desigur, își depun candidatura pentru o demnitate: primar, consilieri, deputat sau senator. Urmează campania, susținerea partidului și victoria finală!

Încep activitatea, sunt aleși în comisii, se prezintă sau nu la ședințe, votează sau nu, susțin sau nu legile, ies din sală sau rămân. După cum le spune partidul sau poate propria conștiință. Fac propuneri, resping propuneri, amână adoptarea unor măsuri nevenind la ședințe și fac corp comun când se simt amenințați. Câte ore tăiate din salariu au avut aleșii noștri când sălile de ședință erau goale? Câte cereri de recuperare au semnat, sau unii sunt mai egali decât alții?

Îți recomandăm

De douăzeci și șapte de ani exersăm democrația. Facem alegeri. Dar cum au fost ele pentru țară, pentru fiecare român în parte? Bune sau proaste? Să vedem:

- În Codul Familiei se spune clar: „În România statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice si sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei.” Ce îmi pot spune deputații, senatorii și miniștrii ce s-au perindat din 1990 despre zecile de mii de copii abandoneți, orfani cu părinți, aflați în grija statului și rudelor? Părinți plecați la muncă în străinătate, căci locurile de muncă în țară au dispărut an de an. Câte familii s-au destrămat? Știe cineva? Care sunt măsurile economice și sociale luate de aleșii noștri pentru reîntregirea familiilor în cei douăzeci și șapte de ani?

- În Legea educației se spune clar: „Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.” Am mai spus și altă dată, acces la educație pentru toți cei care nu au nici drumuri, nici curent și nici cu ce să-și plătească caietele? Tot ce au putut să facă a fost să modifice an de an criteriile de admitere și structura anului școlar, să propună adminterea la facultate fără diplomă de bacalaureat și să dea drumul la fabricile de diplome, astfel încât astăzi vorbim nu doar de analfabeți (adică despre cei care nu știu să scrie și să citească), ci și de analfabeți funcționali. Au carte, au diplome, dar nu pot să facă raționamente elementare, să pună cap la cap informațiile culese și să formuleze un răspuns. Măsurile luate?

- Cele mai multe locuri de muncă sunt create prin marile investiți de stat. Autostrăzile, drumurile naționale, amenajările hidroenergetice, regularizările de cursuri de apă menite să limiteze inundațiile erau tot atâtea puncte în parcursul dezvoltării economice a țării ce trebuiau rezolvate. Câți oameni ar fi lucrat? Câte beneficii ar fi avut această țară dacă termenele contractuale ar fi fost respectate și lucrările efectuate? Faptul că autostrada ce trebuia să facă legătura sudului țării cu nordul nu este gata nici astăzi face ca mii de locuri de muncă să fie pierdute. Investiții ce nu au mai ajuns niciodată în această țară căci prima condiție a celui ce vrea să pornească o afacere este mobilitatea. Posibilitatea de a se mișca rapid și în siguranță în orice direcție.

- Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Parlamentul împreună cu Guvernul au și dreptul de inițiativă legislativă. Bine de știut. Câte legi sunt astăzi în vigoare și se bat cap în cap? Auzisem de vreo 14000. Pe mine m-a îngrozit cifra, dar se pare că aleșilor noștri, din toți cei douăzeci și șapte de ani, nu le-au dat prea mari bătăi de inimă. Oare de ce? Ei nu trăiesc tot în această țară. Din 2012, 588 de parlamentari decid soarta acestei țări. Au decis și să-și acorde beneficii de tot felul pentru că au muncă de răspundere. Și pensii speciale. Muncesc în condiții speciale. Mi-ar plăcea să știu ce ar fi spus Caragiale despre aceste lucruri. Mi-ar plăcea să aflu care este măsura legislativă care se aplică consecvent de douăzeci și șapte de ani. Fără modificări, fără amendamente la amendamente, fără revizuiri și adăugiri fără număr. Continuitate și stabilitate? De la lună la lună, de la an la an, de la legislatură la legislatură, legile s-au dat și s-au aruncat la gunoi de nici Curtea Constituțională nu mai poate decide ce și cum este corect. Cine răspunde? 

Cine răspunde?

Cândva, guvernul acestei țări a susținut plecarea la muncă a cetățenilor români în alte țări unde se câștiga mai bine. Dreptul la libera circulație, dreptul la propria alegere, dar cum rămâne cu familiile destrămate și copiii care au crescut fără părinți, în grija statului? Este aceasta o realizare a guvernărilor trecute?

Astăzi se strigă pe toate canalele că țara aceasta de douăzeci și șapte de ani a rămas fără cadre medicale: medici, asistente, infirmieri plecați să câștige pe alte meleaguri. În fiecare an 2000 de medici cer plecarea. Medici pregătiți de statul român.Trebuie să-și caute de viața lor. E dreptul lor la o viață decentă. Ce au de spus sutele de aleși ce s-au perindat în Parlament despre amenințarea sănătății cetățenilor? Nu era datoria lor să apere sănătatea cetățenilor? Nu era datoria lor să se asigure că specialiștii săi au locuri de muncă decente, plătite corespunzător, în această țară? A fost mai simplu să-i lăsăm să aleagă calea străinătății.

Îmi vreau copilul înapoi!

Astăzi aud mulți părinți ai căror copii au luat calea străinătății spunând: dacă lor le este bine, suntem fericiți. Nu i-am făcut pentru noi, deci trebuie să-i lăsăm să aleagă. Așa o fi, pentru voi, eu însă nu sunt fericită departe de copilul meu. Nu sunt și nici copilul meu nu este. O știu așa cum știu că familia nu este doar o alăturare de apelative: mamă, tată, soră, frate, bunici, ci mai ales experiențe de viață trăite împreună. Fără familia sa, oricât succes economic ar avea, va fi singur. Va duce mereu dorul a ceva ce nu poate fi cumpărat, oricâți bani ar avea. Povara singurătății pe care o poartă cu ei toți cei plecați îi va apăsa mereu.

Îmi vreau copilul înapoi. Vreau să aibă viața după care a plecat aici, acasă, lângă cei dragi. Era datoria lor, a aleșilor acestei țări să creeze locuri de muncă, plătite corespunzător pentru cetățenii acestei țări, nu să-și voteze salariile și pensiile speciale. Legea salarizării unitare pentru bugetari va prinde trei legislații. Unii bugetari au demisionat din sistemul de stat, alții au ieșit la pensie și alții au murit. Nici măcar pensie nu le mai datorează țara. Dar cei rămași încă în sistem așteptă, nu pleacă nicăieri. Unde să se ducă? Sau poate țara asta nu mai are nevoie de ei? Măcar să ne spună cineva că nu mai suntem de folos țării și ne vom reorienta profesional.

Dar să revenim la trădători, la acele persoane care înșală, care trădează încrederea, neloiali unei cauze cum sunt și cei care au jurat că vor face totul pentru bunăstarea acestei țări și care ar fi trebuit să facă astfel încât astăzi să nu fim în afara traseelor comerciale, să nu avem zeci de mii de copii abandonați sau lăsați în grija rudelor, să nu avem bătrâni fără număr lipsiți de sprijinul familiei plecate în lume și să nu avem miile de tineri deciși să-și caute un rost pe alte meleaguri.

Este prea mult spus? Asta este! Mă simt trădată!

Pentru toți aleșii cărora li s-a dovedit vinovăția, pentru toți aleșii care prin acțiunile lor greșite sau prin inacțiune au permis să se ajungă aici, partidele au garantat. I-au susținut și uneori, s-au lepădat de ei. Doar uneori. Astăzi aceleași partide, chiar aceiași politicieni vin iar cu propuneri noi și cu asigurări că totul va fi bine. Vor apărea locurile de muncă, va dispărea corupția, vom avea salarii decente și va dispărea tagma celor „mai egali decât alții”. Oare? Cum pot să-i mai cred? Vor să le fie votați candidații, dar nu au dat niciun răspuns întrebărilor mele. Cu ce sunt mai buni astăzi decât acum douăzeci și șapte de ani? Ce știu mai mult astăzi decât atunci? Cum vor șterge douăzeci și șapte de ani de greșeli? Nu știu și din păcate nu mai cred că este posibil!

11 Decembrie 2016 se apropie. Mult noroc, Românie! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Patrihoţi, nu patrioţi.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult