Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Mica Britanie

Trăim vremuri în care democrația, așa cum o cunoaștem, își atinge limitele. Între generații apar tranșee, iar între lideri și alegători, prăpăstii. Granițele nu sunt numai între țări, ci mai ales în interiorul lor.

Marea Britanie a devenit azi mică.

Și am senzația că abia acum constatăm ceea ce era evident de multă vreme.

Vedem căscată mare o fisură, într-un baraj construit din instituții, reguli, tratate și concepte care fac această lume să-și ducă existența pe timp de pace. Și nu o lasă să alunece spre vremuri de război.

O să spuneți că prăpăstios sunt eu și nu viitorul care ni se arată zâmbind din colțurile haosului. Că bursele se vor redresa, iar lumina se va aprinde din nou în vitrina frumos aranjată a Occidentului.

Poate că e așa, dar pentru cât timp?

Mă înspăimântă numai gândul că Donald Trump își va pieptăna părul prin Casa Albă, că își întinde mâna către valiza nucleară, salutând succesul Brexitului. Că Marine Le Pen va face șpagatul din Franța până în UK, ca să ia pe talpă din succesul mirositor al Regatului și să picteze și ea cu exit toată libertatea, egalitatea și fraternitatea.

Zidul valorilor democratice e spart. Trăim vremuri în care ura votează.

Nu pot cuprinde cu mintea o cale de ieșire.Știu doar că mi-e din ce în ce mai greu să explic, chiar și generației like și tweet, de ce votul e numai o dată la patru sau cinci ani, când ea își spune părerea de câteva zeci de ori pe zi.

Și nu generația like și tweet a votat plecarea din UE.

Mai știu că senzația aceasta că alegătorul nu contează nu poate să fie ștearsă de noi tratate sau reguli instituționale. Poate o tehnologizare a democrației sau poate altceva.

Va fi nevoie de mult mai mult, pentru că zidul e spart, iar prin fisuri ies cele mai mari spaime ale acestei lumi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • din păcate, ipocrizia în exces a dus la exasperare a milioane de stupid people (vorba lui Brucan). corectitudinea politică paroxistică - o realitate absolut paralelă - a depășitmasa critică.iar susținătorii ei au crezut că mai ține. n-a mai ținut. se pregătesc Franța și Germania...
    • Like 0
  • referendumul este mai de graba un succes american decit un esec al britanicilor...
    Ministri din guvernele Frantei si Germaniei spun hotarit ca trebuiesc ridicate sanctiunile economice impotriva Russiei. Ce ar fi trebuit sa faca Regatul Unit daca in CE se decide suspendarea sancctiunilor ? trebuia sa respecte hotarirea, impotriva dorintei Americane. Asa, America a cistigat un aliat singur si puternic. cert de partea ei, U.K-ul...
    Ce ar trebui sa faca U.K. membra in UE , daca America ar fi declansat un conflict cu Russia ? putea sa fie singura tara din UE care sa refuze pasivitatea UE in acest conflict, ...nu. Rupta de UE Marea Britanie, a redevenit un aliat puternic al Americii.
    Serviciile secrete americane au pompat masiv bani si teori in rindul comunitatilor asiatice : indieni, sirilanchezi, chinezi etc. de a vota iesirea,...recapatind joburi bune "furate" de romani, bulgari, polonezi...
    Anglia nu mai este ezitanta, este 100% partener de nadejde al Americii, americanii au cistigat putin din ce au pierdut....
    • Like 0
  • Va fi nevoie ca generatiilor viitoare sa li se puna din nou cartea in mana, sa li se ceara sa gandeasca, sa li se ceara altceva decat obedienta si libertate la manipulare. Daca nu, o mana din ce in ce mai mica de oameni se va imbogati pe seama din ce in ce mai multor neghiobi, care nu mai au constiinta, nici macar la nivel de stomac. Si nu din vina lor. Pana la urma si prostia isi va depasi limitele ei...Ca de atins, cred ca si le-a atins. La nivel mondial! Dar planeta a mai trait filmul asta cam toata istoria ei!
    • Like 0
  • Din pacate populatia a ajuns ca in pilda cu ciobanul care tot striga ca vine lupul.Oamenii au iesit de atatea ori prostiti cand de unul cand de altul fara sa vada vreo schimbare in bine incat prefera sa stea in expectativa.Din cauza asta a fost si numarul asa mic de prezenti la alegerile locale.
    • Like 0
  • Alexius check icon
    Cred că mai ales la noi comentatorii sunt ca un cor de bocitoare. Există viață și fără Uniunea Europeană. Construcția asta economică s-a făcut la inițiativa unui francez pt a ține Germania de după război în frâu. La momentul acela, 1950 nu era concepută pentru ce a devenit ulterior, un monument al corupției și dictatului asupra celorlalți. Ce democrație este aia care ne bagă pe gât directive și modificări ale legislației, mai ales în domeniul penal și mai ales în domeniul diminuării pedepselor. Poate știți că toate contestațiile parlamentarilor cercetați de către DNA se întemeiază pe legislația europeană. Avem directive pentru a desființa mineritul în mai multe companii din vestul țării, că la nivelul lor macro, li se pare ineficient. Lista dictatelor este lungă și nu se încheie aici. Oricum România este privită ca o colonie alături de Bulgaria, Cehia, Slovacia și Bulgaria.
    2. Regatul Unit nu se destramă așa ușor. Acum doi ani au mai făcut un referendum privind independența Scoției și nu a ieșit. NU cred că merge făcut oricând. Astea-s declarații făcute la cald de unii și de alții. Londra nu poate pleca.
    3. Marea Britanie nu poate deveni Mica Britanie, dacă Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor părăsesc Regatul Unit. Statul rămas se va numi Regatul Angliei cum s-a numit și în evul mediu dar și în epoca revoluției industriale. Abia din 1707 s-a numit Regatul Unit.
    • Like 6
    • @ Alexius
      Daca in general comentatorii de aici sunt un cor de bocitoare, tu esti ala din clasa care zice cu aer de superioritate si omniscienta: eu le stiu pe toate mai bine decat coi toti! Din pacate ce-ai scris tu acolo nu prea are legatura cu realitatea. Daca nu ar fi existat "monumentul coruptiei" te anunt ca nu ar fi existat nici DNA-ul pe care se pare ca il apreciezi cu toate ca nu prea este nici el democratic deloc. Mineritul in Romania este ineficient de foarte mult timp si intr-o tara normala ( precum Marea Britania spre exemplu) in momentul in care se constata acest lucru statul inchide minele si fara sa aiba nevoie de "dictatul" de la Bruxelles. 2. Acum 2 ani pe scotieni nu ii forta nimeni sa iasa din Uniunea Europeana si nici pe cei din Irlanda de Nord. S-ar putea sa ai dreptate aici, desi cred ca vor exista o posibilitate mare sa se organizeze refeemdumuri si in Scotia si in Irlanda de Nord 3. Aici ai dreptate, dar cred ca este un pic absurd sa il acuzi pe autor ca nu ar sti acest lucru, Mica Britanie era o figura de stil.
      • Like 0
    • @ Razvan Florea
      Billy Mv Billy Mv check icon
      "Eu le știu pe toate" și "aici ai dreptate" oare merg în unul si acelasi comentariu? Mă întreb și eu așa, ca membru anonim al corului de bocitoare la care faceți dvs referire, domnul meu drag.
      • Like 0
    • @ Billy Mv
      Nu imi este foarte clar cat de atent ati citit mesajul meu. Cu siguranta eu nu le stiu pe toate, referire era la cel care a scris comentariul, dar macar eu cand spun ca DNA-ul exista la cererea espresa a UE, eu pot argumenta: a fost una din conditiile inchiderii capitolului de negociere pe justitie. La fel cand vorbeste despre partea cu carbunele neglijeaza faptul ca decizia de inchidere a minelor de un punct incolo este o chestiune de bun simt economic si ca nu ar trebui sa fie nevoie de interventia Uniunii ca sa se intample. Sa inteleg ca am gresit dandu-i dreptate cu partea legata de Mica Britanie? Domnul meu, daca tot raspundeti unui comentariu, fiti mai explicit.
      • Like 0
  • MihaiSt check icon
    Am stat mult sa ma gandesc daca merita sa comentez - nu stiu daca se mai face documentare in presa inainte sa scrii ceva sau pur si simplu incepi sa bati campii cu gratie sperand sa te ia cineva in seama. Va propun sa urmarim urmatoarele grafice de pe site-ul BBC (pe care nu am motive sa nu-l consider echidistant): http://www.bbc.co.uk/news/magazine-36619342. Cei peste 45 de ani au votat in majoritate pentru Leave - ce facem, interzicem votul peste 45 de ani ? Este un om de 45 de ani considerat batran ? Mai mult, pana si cei din grupul 35 - 44 ani au votat in proportie de 48% pentru Leave - daca si un om de 35 de ani e considerat "batran" nu stiu ce sa mai zic. Despre graficul cu nivelul de educatie ce sa mai vorbim - dam drept la vot unui pusti de 18 ani de-abia iesit din liceu dar nu-i dam drept sa voteze unui muncitor cu experienta, harsit prin viata, doar pentru ca nu are studii superioare ? Cine i-a impiedicat pe acesti pusti sa mearga la vot ? Si atunci cum ramane cu faptul ca Martin Schulz (Presedintele Parlamentului European) nu are liceul terminat si nu si-a sustinut bac-ul (pentru conformitate, vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Schulz) ? Iar acum o informatie din prima sursa: Sunderland depinde de fabrica Nissan (membra a grupului Renault...) din zona (6.700 de angajati directi si alti aproape 30.000 in suply chain si in industria orizontala). In aceste conditii, cum se explica rezultatul de 61.3 % pentru Leave in Sunderland ? Tineti cont ca acest rezultat este cu aproape 10 procente peste media de 51.9 % pro Leave inregistrata in UK si peste cei 53.4 % inregistrati in Anglia. Vreti putin ajutor ? Atunci comentati scrisoarea trimisa de boss-ii BMW angajatilor Rolls Royce si Mini inainte de referendum, publicata tot pe site-ul BBC (http://www.bbc.co.uk/news/business-35712537). Ce o sa fie in viitor ? Unii dintre cei de la Nissan de care aminteam mai sus spera ca UK sa urmeze modelul Elvetiei, care o duce bine mersi in afara UE, atat de bine ca tocmai a deschis cel mai lung tunel de cale ferata din lume (Gotthard Base are 57 km sapati pe sub Alpi !). Alti privesc cu simpatie nedisimulata catre Norvegia. In fine, cei care au avut ocazia sa lucreze in Far East (las la o parte imigrantii, ma refer exclusiv la nativi) mi-au spus ca cel mai mult le-ar placea sa vada Londra devenind un Hong Kong sau Singapore al Europei (cine a trecut pe acolo stie, insa, ca asiaticii muncesc in ritm absolut inuman). Cred ca acum aveti destul material de reflectie (daca va fi...).
    • Like 1
  • Gargară.
    • Like 1
  • check icon
    eu vs Commonwealth of Nations - https://www.youtube.com/watch?v=rkypkxYQs5A
    • Like 0
  • Foarte frumos, Claudiu ! Dupa "primavara araba" a venit si "vara europeana ". Nu sunt in tip emotiv dar mesajul unei mame mi-a placut si emotionat tare, tare ... ( e cita mai sus , cam asa ) : Cum a fost posibil sa i se permita generatiei varstnice sa stabileasca vitorul copiilor mei ?" Minunat ! Chiar . cum a fost posibil?
    Dupa cum bine zici , vechea democratie se darima sub loviturile tehnologiei, esafodul institutional , democratic ori nu, rigid prin definitie si evident pseudo-transparent , crapa , fisureaza ... Elasticitatea tehnologiilor - azi devenite personale- posibilitatea de a fi prezent acum acolo !! e naucitoare pentru establishment. Toata vorbaria despre securitatea pe internet are de fapt ca scop oprirea acestui elan. Englejii sunt victime, sa speram ca UE se va trezi dupa acest dus rece ! Ce jenant suna : "vot prin corespondesnta !!! " Helloo , lume ! sunt nishte generatii care nu au trimis nici o scrisoare dar 1.000.000.000.000 de email-uri. Wake up ! Claudiule nu ai nimic de explicat celor mici ai de explicat adultilor ca lumea incepe sa fie altfe si ca in ea e loc si de gratar si de bere si de bunavointa si de solidaritate chiar daca e un referendum in fiecare duminica !!!!(desigur pe tableta, fara sectii fara presedinti de birouri , fara ploaie ori furtuna , fara urne mobile ... fara Kilul de ulei la ieshire !!! Pricepi citi au palit cind au citit ultimul rind ? Te tzuc din Banatul romanesc ( cindva era doar unul , acum sunt doua . Doua cadouri de razboi facute Romaniei si Serbiei de edificul care acuma cade. Sa speram ca va cadea dirijat si fara victime )
    • Like 0
  • Eu am senzaţia că Germania nu este deranjată de ieşirea Marii Britanii din UE, chiar se grăbeşte să-i îndeplinească dorinţa. Iar graba Germaniei mă face să cred că aştepta acest moment şi are un plan pregătit. Aşa cum îi ştim pe germani, putem presupune că planul va avea următorul rezultat: după Brexit, nimeni nu va mai dori să părăsească UE. Lecţia va fi dură. Cred că vin vremuri apocaliptice pentru UK. Mica Britanie, foarte inspirat. Fără Scoţia, Irlanda de Nord şi, posibil, Londra, Marea Britanie Mică va ajunge un stat fără puteri prea mari. O insulă pe care vor fi mai multe ... Olande şi un Luxemburg. Sfârşitul Imperiului Britanic, despre asta este vorba. Cu ce consecinţe pentru noi? Greu de anticipat. Cert este că Germania se grăbeşte să le îndeplinească dorinţa, nu cumva să se răzgândească. Având în vedere acest aspect, nu mi-aş face griji cu privire la ascensiunea extremiştilor care cer ieşirea din UE. Marine Le Pen şi cei ca ea vor realiza că ieşirea din UE, în condiţiile de azi, înseamnă Apocalipsa. Nu-mi pot explica altfel graba Bruxelles-ului de începe negocierile cu UK. Se doreşte ca această lecţie să fie predată cât mai repede. Nu ne rămâne decât să sperăm că profesorii şi-au făcut temele. Că dacă improvizează... Eu nu le doresc englezilor răul, m-aş bucura să fie bine pentru toată lumea, deşi ei, la Yalta, şi-au urmat doar propriul interes: au luat Grecia şi au dat România. Mă întreb cât de actuală mai este porecla Perfidul Albion? Dar Perfida Germanie? Din păcate pentru noi, sub vremi am fost, sub vremi am rămas.
    • Like 0
    • @
      După al Doilea Război Mondial, Occidentul a beneficiat de Planul Marshall pentru reconstrucţie. Războiul se încheiase prin trădarea de la Yalta. La ei a urmat reconstrucţia iar la noi demolarea. După căderea comunismului ne erau datori cu scuze şi fonduri pentru reconstrucţie. N-au prezentat niciodată scuze... Aşa că nu-i nicio pomană faptul că au o contribuţie mai mare la bugetul UE. E datorie. Iar dacă ne aducem aminte că Churchill a fost un combinator sinistru la Yalta... P.S. Se pare că David Cameron este pe cale să devină Gorbaciovul Imperiului Britanic.
      • Like 0
    • @ Constantin
      check icon
      vorbiti de urss : "După căderea comunismului ne erau datori cu scuze şi fonduri pentru reconstrucţie." ? sau invingatorii razboiului rece in care romanica a fost pe stanga terenului : "N-au prezentat niciodată scuze... " ?
      • Like 0
    • @
      Nu despre URSS vorbeam... Pentru faptul că la Yalta au bătut palma cu ruşii şi ne-au oferit ca monedă în schimbul păcii, OCCIDENTALII ne erau datori cu scuze şi fonduri. PENTRU TRĂDARE. Am vrut noi comunism în România? Dar polonezii, cehii, slovacii sau ungurii? A vrut cineva comunism? Cu URSS-ul avem alt meci. Ăştia ne-au ocupat şi distrus. Altă notă de plată neachitată.
      • Like 0
    • @ Constantin
      check icon
      sefu' romania a tras o carte si a iesit asa, un kkat la rascruce de drumuri si revarsari de rauri. adica dupa logica lu' matale, maine ceri recompensa de la socrii ca ai descoperit dupa 23 de ani, la examenul auto, ca nu e copilul matale :) extraordinar ! pai atunci sa plateasca si americani o suma forfetara ca n-au descoperit dacii america, ca uite ce se putea intampla :)
      • Like 0
    • @ Constantin
      check icon
      nu cunosteti nimic despre marea britanie (cate state sunt pe insula britanica ?) si cum functioneaza imperiul (la ce regina se inchina canad, australia, ..) ... stiti ceva despre : The Commonwealth of Nations (formerly the British Commonwealth) ? ... parca vorbiti de oltenia, bucovina si covasna si cand spuneti "Fără Scoţia, Irlanda de Nord şi, posibil, Londra, Marea Britanie Mică va ajunge un stat fără puteri prea mari. O insulă pe care vor fi mai multe ... Olande şi un Luxemburg. Sfârşitul Imperiului Britanic, despre asta este vorba."
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult