Cancerul i-a luat Mariei bunica, mama și soțul. Și ca și cum toate aceste pierderi nu ar fi fost de ajuns, o boală oncologică i-a luat Mariei și sânii.
„Povestea mea cu cancerul începe cu mult în urmă”, mărturisește Alexandra Maria, 35 de ani, profesor în învățământul non-formal din Râșnov Zărnești. A aflat prima dată de acest diagnostic în 2011, când și-a pierdut bunica maternă, în urma unui cancer de sân nediagnosticat: „Ea trăia undeva într-un sat de munte și considera că o vizită la doctor ar fi însemnat automat o mutilare. Da, adică a trăit cu un nodul la sânul stâng aproximativ trei ani de zile, iar sfârșitul a fost dureros”.
Maria avea atunci 24 de ani și se pregătea de nuntă: „Mă măritam și desigur că mi se părea așa că cancerul de sân e ceva, nu știu.. ceva. A murit bunica. N-am putut nici mama, nici mătușa, nici eu, nici sora mea, nici verișoara, nimeni n-a putut să o convingă să meargă la doctor”.
- Povestea teribilă a Mariei, o profesoară care a aflat că este mai puternică decât crede, o puteți urmări în clipul video de la începutul acestui articol, realizat cu sprijinul Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA, în cadrul unei scurte serii dedicate luptei cu cancerul de sân #mamografia salvează vieți.
În aprilie 2013 însă, Maria avea să se confrunte din nou cu cancerul. Locuia împreună cu mama ei și își amintește cum aceasta, ieșind de la duș, i-a spus foarte speriată că simte ceva cât „o nucă” sub sân: „Pentru mama mea, moartea mamei ei a fost o durere pe care a ținut-o doar pentru ea. Iar în 2013, locuiam împreună, a venit și mi-a spus după ce a ieșit de la baie: Eu am ceva la sânul stâng.
A venit efectiv dezbrăcată de la brâu în sus la mine. Și am zis: Ce să ai la sânul stâng? Și, într-adevăr, când am palpat-o, avea o formațiune care se simțea cât o nucă”.
A doua zi dimineață, mamă și fiică au urcat împreună în mașină și s-au oprit la primul spital privat oncologic din orașul lor: „Și eu m-am dus la recepție și am zis: Știți, mama mea are ceva cât o nucă la un sân. Ce trebuie să fac?”
O ecografie, a fost răspunsul oferit Mariei. O ecografie ce le-a schimbat atât mamei cât și fiicei viața, nu doar ziua.
România nu dispune de un program de screening național coerent
Dr. Laura Ianculescu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, vorbește despre necesitatea efectuării unei mamografii pentru orice pacientă începând de la 40 de ani, „dacă nu există factori de risc în familie, factori pe care îi putem decela, factori personali. De exemplu iradiere toracică în antecedente, un limfom în copilărie, dar în general populația generală începe screening-ul la 40 de ani cu mamografia”.
În România însă nu avem un program de screening coerent la nivel național: „Neexistând, putem oferi informații unei anumite nișe de pacienți care se află în contact cu spitalul”, spune dr. Amalia Roșu, medic oncolog în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Pentru mama Mariei, soluția a fost în aprilie 2013 o ecografie și o discuție cu medicul. „Prima întâlnire cu oncologul care era atunci disponibil a fost o nereușită, ca să spun așa, pentru că i-a spus mamei de când am intrat și s-a uitat peste ecografie: Tu, a zis, ai cancer și o să rămâi fără sân. Și eu eram lângă mama și am zis; Cum adică să aibă cancer?
Da, cum așa... adică dintr-o dată am cancer? Adică aseară doar am descoperit nuca asta la sân.
Zice: Da, da, da, ai cancer, e clar, acolo e cancer. O să rămâi fără sân, dar o să fii bine. A fost așa… Am plecat acasă, ne-am programat la un tomograf... Am uitat să menționez că mama de când mă născuse pe mine, deci de 26 de ani, nu mai fusese la niciun control ginecologic, mamar nici atât, nu se punea în discuție treaba asta”, povestește Maria.
Puterea lui „împreună”
Ajunse acasă, mamă și fiică au făcut o reuniune de familie și au început să caute soluții. Așa au ajuns la Cluj: „Norocul a fost că al doilea oncolog cu care am intrat în contact de acolo, de la Cluj, ne-a mai liniștit și ne-a explicat pașii ce trebuie urmați. Atunci cumva lucrurile au început să se așeze și am învățat foarte multe despre cancer pentru că nu m-am dezlipit de mama la nicio procedură pe care a trebuit să facă, am luat parte la momentul în care a trebuit să renunțe la păr și mi s-a părut foarte greu pentru ea atunci. Ulterior am văzut cât de greu poate să fie când trăiești tu treaba asta, dar cumva ne-am ancorat și am zis că este o luptă pe care o s-o ducem”.
Privind în urmă, Maria spune că pentru mama ei a contat în acea perioadă sprijinul familiei: „și faptul că eu am fost acolo în orice moment, adică orice pas pe care l-a făcut am fost lângă ea. Și când a ieșit din operație, când a dus-o în salon, primul om pe care a pus ochii am fost eu și atunci mi-am dat seama că puterea lui împreună și împreună cu frații mei și sora mea și suntem așa o familie mare, mi-am dat seama că se poate și că am putea să o ajutăm”.
Despre puterea lui „împreună” vorbește Daniela Peristeri, psihoterapeut: „Primele persoane din jurul meu sunt cele care vor trebui să trăiască alături de mine prin tot procesul prin care trec. E o perioadă plină de frici, e o perioadă plină de furie, e o perioadă plină de depresie, dacă vreți (...) Cumva mesajul este: Orice s-ar întâmpla sunt aici, cu tine. Și eu pot să trec prin asta alături de tine”.
Ce trebuie să facă un pacient cu istoric de cancer în familie
Pentru că exista un istoric de cancer în familie, Maria și sora ei au decis să își facă control mamar. O necesitate, explică dr. Laura Ianculescu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria: „Pacientele care au istoric de familie au nevoie de un consult oncogenetic.
Avem câțiva oncogeneticieni cu care lucrăm, trimitem la consult și dacă nu reușesc să meargă în consult, eu deja pe baza antecedentelor pot să estimez un risc familial, le dau recomandare de testare genetică și în funcție de testarea aceea genetică, dacă este pozitivă testarea genetică, screeningul se schimbă complet. (...)
Dacă, de exemplu este o mutație generică BRCA 1, începem cu pacientele – practic cine face aceste testări genetice deja se duce peste 50 de ani. Are un istoric familial, ori are deja un cancer și atunci noi deja știm cum să facem urmărirea pentru descendenți: fiică, surori.
Și fiicele ar trebui la 25 de ani să înceapă prima investigație RMN de screening, iar dacă suntem peste 40 de ani începem imediat să facem mamografia”
De la 26 de ani, Maria a mers anual la control ginecologic și mamar: „Atunci mi-am dat seama de fapt cât este de important pentru că cancerul mamei era într-un stadiu III B. Era un stadiu destul de avansat”, povestește tânăra.
Diagnosticarea precoce se bazează pe detectarea pacienților simptomatici cât mai devreme posibil astfel încât aceștia să aibă parte de cele mai bune șanse pentru un tratament de succes, explică dr. Amalia Roșu. Potrivit oncologului, „când îngrijirea cancerului este întârziată sau inaccesibilă apar probleme legate de supraviețuire. Scad șansele de supraviețuire și apar costuri ridicate referitor la îngrijire”.
Maria: „La 30 de ani m-am trezit într-o stare de văduvie”
În 2015 însă, Maria mai primește o veste teribilă: soțul ei, pompier, este diagnosticat cu cancer gastric, iar doi ani mai târziu pierde această luptă: „Și pot să spun că a fost probabil ca cel mai mare șoc al meu. Adică vârsta de 30 de ani a venit așa… M-am trezit într-o stare de văduvie pe care nu mi-am dorit-o, pentru că m-am măritat la 24 de ani, mi-am dorit familie, copii și, în niciun caz, nu credeam că la 30 de ani o să o să mă trezesc singură într-un vis pe care trebuia să-l continui doar eu. (...)
Mi-a spus cineva că dacă vreau să-l fac pe Dumnezeu să râdă să îi povestesc planurile mele. Și mi-am dat seama că de fapt viața nu e, nu se întâmplă întotdeauna exact așa cum ți-o dorești tu. Și la un an de zile de la moartea soțului meu, când trebuia să facem evaluarea de cinci ani a mamei, a ieșit de la ecografie și mi-a zis: Nu e bine. Zic: Cum adică nu e bine? E ceva la celălalt sân. Zic: Nu se poate, n-are cum să fie ceva la celălalt sân. Ce poate să fie la celălalt sân? Era un alt cancer”.
Perioada cea mai grea a mamei Mariei a coincis și cu perioada în care și la sânul stâng au apărut niște probleme. Exact cum au stat lucrurile și în cazul mamei și bunicii materne: „Am simțit un nodul cu patru zile înainte de controlul anual. Vă spuneam că din 2013 eu n-am mai ratat în niciun an: controale la zi ginecologice și mamare. Erau sânii curați, știți așa-mi spunea tot mereu dna. doctor. Aveți niște sâni curați. Doamne ajută, așa să fie, să rămână așa tot mereu. Și eu mă și palpam lunar. Adică chiar eram foarte riguroasă cu treaba asta. Nu era neapărat o teamă. Niciodată nu m-am gândit că o să….chiar nu m-am gândit că o să am cancer la sân.
Chiar nu, dar pur și simplu era o chestie de rigurozitate. Așa trebuie să facem controale, să fie bine. Și, la controlul anual, în primă fază nu părea să fie o problemă. Mi-a spus doamna doctor: Uite, cred că o să ne vedem peste trei luni să vedem ce-i cu el. Deocamdată nu pare să fie probleme”, își amintește Maria. Doar că lucrurile au stat diferit în cazul ei. A ales să meargă din nou la medic și să facă o biopsie, mai ales că se confrunta și cu niște dureri de spate: „Doar că rezultatul biopsiei mele a venit la o săptămână după moartea mamei”.
Răspunsul unui doctor: Dacă aș avea o putere, aș face cumva să adormi șase luni și ai să vezi că, după astea șase luni, viața are sens
În dimineața în care a mers să își ia rezultatul de la biopsie, Maria povestește că s-a aranjat: „Am vrut să fiu demnă așa în față cu cancerul și să-I spun: Da, uite, ok, te-ai instalat din nou la mine, dar să știi că și eu pot să am o atitudine trufașă față de tine. Cumva, așa am simțit, pentru că v-am zis: știam că este cancer, adică n-a avut nicio îndoială. Și primul doctor cu care am vorbit imediat după ce am luat rezultatul și căruia i-am spus că nu vreau să mai lupt mi-a spus că: Uite, dacă aș avea o putere, aș face cumva să adormi șase luni și ai să vezi că, după astea șase luni, viața are sens.
Și acum am înțeles de ce mi-a spus de aceste șase luni. Pentru că este exact perioada în care am terminat chimioterapia, știți, și într-adevăr, după aceea, lucrurile au început să capete sens. A zis: Uite, vreau să te duci acasă, vreau să te odihnești, să dormi - că veneam după o perioadă de nesomn, de nopți nedormite, de… și uite, ai să te trezești, ai să mergi la medicul oncolog și cumva ai să vezi că lucrurile ușor se vor așeza”.
Maria: „Prevenția m-a salvat”
Lucrurile s-au așezat în timp pentru Maria. Cu tratament și intervenții chirurgicale, cu decizii asumate. Astăzi, profesoara din Zărnești, cu păr lung și creț, spune că se bucură de fiecare nouă dimineață cu soare și că, deși poate părea „ușor ciudat”, se simte „recunoscătoare față de cancer”:
„Sunt recunoscătoare, știți de ce? Pentru că cancerul m-a învățat să mă întorc la mine și m-a învățat să mă iubesc mai mult, să mă apreciez și să-mi dau seama că, dacă până să mă îmbolnăvesc de cancer spuneam că dacă nu mai sunt asta este, acum zic că trebuie să fiu în primul rând pentru mine. Adică sunt o bucurie. Sună așa ușor egoist; n-am renunțat la ceilalți, adică în continuare am grijă de ceilalți și mă preocupă foarte mult ceilalți. Dar eu până să mă îmbolnăvesc nu am știut să am grijă de mine; adică eu nu am fost niciodată pe primul loc pentru mine. (...)
Eu am spus-o în nenumărate rânduri: pe mine prevenția a fost cea care m-a salvat, pentru că cei șapte ani de controale clar au fost, adică eu oricum am ajuns într-un stadiu doi, dar eram la un control de rutină. Prevenția clar este cea care salvează. Eu mă ghidez mai nou după motto-ul acesta: Lasă viața să ți se întâmple, pentru că ea are întotdeauna dreptate. Iar sfatul meu, și pe rețelele mele de socializare, de fiecare dată când am ocazia, tocmai asta le spun și oamenilor și femeilor din jurul meu:
(...)Prevenția nu doare, adică un control la sân, o grijă față de de mamele noastre. Să știți că apropo de asta, eu după ce mama s-a îmbolnăvit, noi mergeam împreună la ginecolog. Adică controlul meu anual la ginecolog erau de fapt două persoane. Mergeam împreună”.
Cu mama la mamografie
Ne putem convinge mamele să ne însoțească la un control medical, le putem convinge să vină cu noi la o mamografie?
Dr. Laura Ianculescu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală crede că este posibil: „Ar trebui să le explicăm puțin câteva noțiuni pe care ele le știu și trebuie să le demontăm, cum că ar fi invazivă. Cuvântul invaziv înseamnă că tăiem pacientul și intrăm în corpul lui, ceea ce nu se întâmplă așa ceva. (...)
E foarte important să le spunem de ce o facem. Și dacă e să o iau pe mama mea de 60 și ceva de ani, ea o face de dragul meu. (...)
Să le spunem că orice cancer depistat precoce și asta înseamnă în screening, adică nu palpăm nimic, nu simțim nimic, nu avem o modificare la sâni, și totuși la mamografie găsim un cancer șansele de vindecare sunt de peste 90 la sută. Deci nu șansele de supraviețuire cu boala, ci șansele de vindecare. Adică operăm, tratăm și doamna este vindecată”.
Prevenția nu doare, afirmă Maria. „Viața se întâmplă acum. Mâine poate nu știm dacă este sau nu este. Clar trăiesc cu intensitate maximă și eu mă bucur de tot ce vine, iar ceea ce nu-mi place - că sunt și lucruri care nu-mi plac și vin asupra mea - le iau ca atare. Cred că viața asta nu poate să fie numai lapte și miere. Așa cred și atunci clar: sfatul meu este mergi la medic și chiar și în cazul unui astfel de diagnostic există viață după cancer. Eu am întinerit clar, deci nu întâmplător, nu știu dacă am spus la început, am 35, dar mă simt de 25 și sper că și arăt”.
Povestea Alexandrei Maria, călătoria sa de la un simptom la diagnostic și apoi tratament pentru a ajunge să trăiască astăzi o viață normală, o puteți urmări puteți să o urmăriți în clipul video atașat la începutul acestui articol, realizat cu sprijinul Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.