(Foto Guliver/Getty Images)
Înainte de toate vreau să subliniez: acesta nu e un articol despre ce e bine și ce nu.
E un articol despre ce este. Punct.
Nu o să facem judecăți de valoare și corectitudine, nu discutăm despre care rău e mai mare sau cine are mai multă dreptate (mai ales că, vei vedea, întrebarea asta nici nu-și are rostul).
Pur și simplu vom încerca să înțelegem de ce reacționăm atât de diferit față de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru.
De ce în situații precum arderea catedralei Notre Dame sau cea a atentatelor din Sri Lanka reacționăm diferit, poate opus față de prietenii noștri (cu care ar trebui să fim destul de similari, nu?).
Dar hai să facem un pas în spate și să clarificăm contextul:
Episodul 1: dacă nu ai locuit într-o peșteră până acum, de fapt chiar și dacă ai făcut-o, probabil știi că a ars catedrala Notre Dame.
O mulțime de români au distribuit în online postări prin care deplângeau evenimentul.
Episodul 2: cealaltă parte a mulțimii a distribuit postări prin care se plângea de faptul că românii deplâng prea mult ce s-a întâmplat în Franța și nu se uită mai aproape, la ce se întâmplă în România (și în special în curtea din spate a unei școli din Iași unde un copil de doar 3 ani a murit).
Episodul 3: de parcă asta nu a aprins spiritele destul, internetul a explodat în momentul în care doar 2-3 zile după incidentul din Franța s-au adunat câteva sute de milioane de euro pentru refacerea Catedralei Notre Dame (dintre acestea, 1 mic milion donat de către o firmă ce-și are originile în România).
Cum să se cheltuiască banii pe așa ceva, au sărit unii.
Cum să nu se cheltuiască pe asta, au sărit ceilalți.
Episodul 4: probabil știi și că, din păcate, la doar câteva zile după aceea, în prima zi a Paștelui Catolic, în Sri Lanka au avut loc atentate teroriste în biserici.
Nimic bun și frumos până aici. Dar ce ne interesează pe noi mai exact e motivul pentru care ce s-a întâmplat la Notre Dame a afectat lumea atât de mult, mult mai mult decât atentatele din Sri Lanka care s-au soldat și cu morți, sau, de fapt, mai mult decât multe alte lucruri groaznice care s-au întâmplat în lume în ultimele zile, săptămâni, luni sau ani.
Pentru că, deși poate aceste ultime 2-3 evenimente ne-au reținut atenția și ne-au făcut să ne certăm pe Facebook despre care e mai important, în lume s-au întâmplat enorm de multe lucruri nedorite.
Doar că acestea nu ne-au atras atât de mult atenția, nu ni s-au părut destul de importante.
De ce?
De ce un eveniment ne afectează într-o mai mică sau mai mare măsură? De ce lucruri care pentru unii reprezintă doar o exagerare a mass-media care nu are altceva mai bun de publicat, pe alții ne face să izbucnim în lacrimi?
De ce ceea ce s-a întâmplat la Notre Dame a atras mai mult atenția și simpatia europenilor și în special a francezilor?
La urma urmei, dintr-un punct de vedere uman, ce s-a întâmplat în curtea școlii din Iași sau în Sri Lanka ar trebui să ne afecteze mai mult, pentru că s-au pierdut vieți omenești.
Ah și tu cel care în timp ce citești îți spui în gând „Eu sunt de partea corectă, pe mine m-a afectat mai mult ce s-a întâmplat în Sri Lanka decât arderea Catedralei Notre Dame” stai liniștit. Și tu ești influențat de acest motiv psihologic la fel de mult ca noi toți.
Răspunsul la întrebarea de mai sus, oricât de simplist ar suna el, e faptul că suntem de pe același continent. Acea linie imaginară care există doar în mintea noastră și pe niște bucăți colorate de hârtie pe care le numim hărți este unul dintre motivele principale pentru care ceea ce s-a întâmplat în Franța ne-a atras mai mult atenția și probabil ne-a făcut să ne pese mai mult decât de ceea ce s-a întâmplat în Sri Lanka sau se întâmplă în alte părți ale lumii.
Mai științific vorbind, răspunsul ține de identificare, de identitate.
Unul dintre cele mai importante mecanisme psihologice care ne fac să spunem „da” îl reprezintă ceea ce psihologul Dr. Robert Cialdini îl numește „Principiul Unității”.
Spune acesta „Noi oamenii tindem să spunem „Da”, să ascultăm de, să ne pese de oamenii cu care avem lucruri în comun, de exemplu familia”.
La urma urmei, este „logic” nu? Să îți pese mai mult de membrii familiei, să faci ce te roagă copilul dar nu neapărat și ce îți cere un străin.
Ei bine, acest „noi” poate fi extins destul de mult, până la nivel de continent.
Ai observat cum, atunci când ești într-un alt oraș din România și cineva de întreabă de unde ești spui numele orașului, dar dacă ești într-o altă țară spui „România”? Dacă ești și pe alt continent e foarte probabil ca răspunsul tău să fie în genul „România, Europa de Est”.
Și dacă pe acolo e un Moldovean, Sârb sau Bulgar va reacționa cu „Ooo, prietene, hai noroc, răchie, Hagi, Simona Halep, Nadia Comăneci”.
Oamenii de marketing sunt foarte conștienți de puterea acestui principiu și o folosesc des când promovează un produs.
De aceea, de exemplu, și eu când am trimis un comunicat către presa din Timișoara în titlul acestuia nu am pus „O firmă din România a produs un încărcător pentru mașini electrice” ci „o firmă pornită din Timișoara”.
Și politicienii cunosc foarte bine acest lucru, de aceea încearcă să comunice „sunt de-al vostru” și fie se îmbracă specific zonei pe care o vizitează, sau folosește vorbe de acolo sau povestește despre cum are un străbunic de acolo.
Ne pasă de cei care fac parte din cercul „noi”.
Și ca să nu crezi că acest eveniment este singurul când diferența Europa-Asia ne-a influențat, mai am un exemplu, unde folosirea acestui principiu a dus la salvarea de vieți omenești.
E 1942, suntem în plin Război Mondial și al opresiunii naziste față de evrei.
Ei bine, salvarea multor evrei a venit dintr-un loc cel puțin neașteptat: Japonia, aliatul Germaniei.
Orașul Kobe din Japonia și Shanghai din China care pe atunci era controlat de japonezi au reprezentat două contingente importante de refugiați evrei.
Dar ce a putut determina un aliat al Germaniei Naziste să opună rezistență pe un subiect atât de important pentru Hitler?
Ce i-a putut determina pe japonezi să le ia apărarea evreilor în fața propriului aliat?
Momentul critic a fost când, după ce în Germania a fost adoptată Soluția Finală ca politică a întregii Alianțe, aceștia au început să pună presiune pe parteneri să implementeze și ei recomandările Soluției.
Aflați sub presiunea nazistă pe de o parte, dar neavând nici un motiv special pentru care să-i urască pe evrei, în Japonia s-a format un consiliu care să decidă soarta evreilor și poziția Japoniei pe această temă.
În fața consiliului au fost chemați câte un reprezentant al celor două comunități de evrei.
Ambii erau lideri religioși foarte respectați, dar unul dintre ei mai era recunoscut și pentru abilitatea sa de a înțelege dinamica socială, modul în care oamenii reacționează la ce li se întâmplă, un sociolog din zilele noastre dacă vrem să spunem așa.
Ajunși în fața consiliului, aceștia nu au fost menajați. Prima întrebare care li s-a pus a fost „De ce vă urăsc atât de mult nemții?”
După ce colegul său mai academic a ezitat să răspundă, încercând să găsească un răspuns prin care să rezume secole de istorie și interacțiune între evrei și europeni, având motive sociale, economice și culturale, cel de-al doilea a răspuns „Pentru că suntem asiatici, ca voi”.
Răspunsul a fost atât de puternic încât consiliul a cerut o pauză pentru a discuta.
După ce au revenit le-au spus celor doi reprezentanți „Mergeți liniștiți în comunitățile voastre. Voi și oamenii voștri sunteți în siguranță în Japonia”.
Și așa a fost.
Revenind la povestea noastră, este acum mai ușor de înțeles de ce putem avea poziții atât de puternice și totuși opuse.
Totul ține de ce includem în cuvântul „noi”, de cei pe care îi identificăm ca fiind parte din grupul nostru.
O persoană care a vizitat Notre Dame are toate șansele să se identifice ca o persoană interesată de cultură, pentru care aceste valori sunt mult mai importante decât lucruri materiale precum banii.
De cealaltă parte, o persoană care poate a călătorit și în Europa dar și în afara continentului deja se consideră un cetățean al lumii și vede ce s-a întâmplat în Sri Lanka de la aceeași distanță precum ce s-a întâmplat în Franța, dar având și aspectul pierderii de vieți omenești.
Data viitoare când nu înțelegi de ce ceilalți reacționează atât de diferit față de tine la ceva ce se întâmplă, gândește-te că poate „noi” e diferit pentru el/ea față de tine.
Și dacă vrei ca cineva să-ți răspundă mai des cu „Da”, arată-i câte lucruri aveți în comun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Recunostinta ar trebui sa fie catre cel care a creat acest univers facand posibila existenta noastra.
Iubirea ar trebui sa fie neconditionata, altruista catre toate creaturile acestui Univers.
Dar, din pacate, cea mai puterninica identitate este propriul EU, caci suntem destul de egoisti si aroganti.
Asa ca ne creem simboluri si zei falsi si identitati false si plangem cand se strica sau ard de parca 800 de ani ar insemna ceva pentru acest univers. A durat 14 miliarde de ani sa apara omul.
Sper ca intr-o zi sa trecem peste nivelul asta, sa evoluam in ceva mai bun.
Incendierea catedralei Notre Dame a provocat emotii uriase in plan academic, intelectual si istoric, fiind socotita un atentat barbar la adresa culturii si civilizatiei crestine.
Pe de alta parte, asasinarea celor patru sute de crestini in Sri Lanka a provocat oroare si revolta in plan uman si afectiv, pentru ca au fost ucisi cu sange rece sute de oameni nevinovati.
Ambele catastrofe au provocat emotii asemanatoare ca intensitate, fiind insa analizate din perspective diferite, asa cum am explicat mai sus.
Catedrala NotreDame, poate cel mai impunator simbol al crestinismului occidental va fi refacuta, insa vietile celor 400 de oameni nu mai pot fi aduse inapoi.
Prin distrugerea catedralei, Occidentul plateste inca odata pentru orbirea si naivitatea cu care a acceptat invadarea Europei de Vest de catre milioane de islamici care nu pot si nu vor sa accepte normele civilizatiei occidentale.
De la anvonul numeroaselor moschei care exista in mai toate orasele vest-europene, imamii predica fara nicio opreliiste invadarea si distrugerea lumii occidentale din interior, adica prin invazia europenilor de catre milioanele de islamici ""refugiati"" intr-o lume occidentala pe care nu o inteleg si nu o accepta.. Iar liderii statelor vest-europene accepta propagarea acestor discursuri pline de ura in numele imbecilitatii numite ""corectitudine politica"; mai mult, in unele tari islamice crestinii sunt persecutati cu brutalitate, fara ca vreo natiune crestina din Occidenta sa emita fie si cel mai mic protest.
Pe de alta parte, in state precum Sri Lanka, Iran, Irak, Pakistan, sau in statele musulmane din Africa, crestinii sunt priviti cu ostilitate, astfel ca tragedia petrecuta era cumva previzibila. Scolile care si-au trimis elevii la ""schimb de experienta". turistii care au considerat ca e bine sa-si faca vacanta in Sri Lanka, afaceristii sau muncitorii care au considerat ca Sri Lanka este propice pentru a castiga bani trebuie sa inteleaga grava eroare pe care au comis-o prin vizitarea acestei tari, iar cei care i-au trimis acolo au o uriasa raspundere morala.
Israelul, care este singura tara democratica si civilizata din Orientul Mijlociu si care trebuie sa lupte zilnic cu arma in mana pentru a supravietui oceanului islamic ce o inconjura, este adesea criticat cu asprime de catre tarile occidentale, in timp ce Rusia si regimurile dictatoriale anti-occidentale din lumea islamica sunt tratate cu multa deferentza si cu multa blandetze ( pentru ca, spre deosebire de rusi si de arabi, evreii nu au petrol ).
Islamul a inceput deja jihadul contra lumii civilizate, numai ca lumea occidentala inca nu a inteles acest lucru.
Pe de alta parte, nu cred ca cheia identitatii (nationale, continentale) este raspunsul corect. E suficient sa mutam atentatul la Paris sau monumentul in India , ca prin pierderea lor, sa avem aceeasi atitudine din partea societatii – plangem mai mult dupa monument si mai putin dupa morti.
Raspunsul cred ca se gaseste intr-o cheie heideggeriana de interpretare a lumii, potrivit careia, Omul -ca fiintare (Dasein)- nu poate avea o privire teoretica ( Sicht) –de morala pura - ci doar o privire ambientala (Umsicht) fata de lume.O asemenea privire , in cotidianitatea ei, valorizeaza ustensibilul, intrebuintabilul (aici e vorba pe plan cultural-universal- catedrala Notre-Dame). Altfel zis, omul are o privire /atitudine determinata existential, si nu acea privire imposibila a subiectului pur moral fata de obiectul pur. A astepta o compatimire mai mare pentru victimile unui atentat decat pentru pierderea unui lucru de varf pe planul culturii universale- inseamna sa nu traiesti in mundana , ci intr-o lume de iluzii ale unor principii abstracte, fie ele si morale. Dupa Heidegger, exista un soi de apriorism al privirii ambientale (ustensilice), care este exclusiva, pe planul fiintarii omului in lume. In fine, recomand lectura din Heidegger, Fiinta si Timpul.
Am vazut multi care s-au oripilat cu adevarat auzind suma donata ,care fie vorba intre noi a fost donata de firme private care fac ce au chef cu capitalul lor.
In schimb , nu se mai oripileaza nimeni cand state precum USA Rusia China Franta Germania cheltuie peste 2000 de miliarde de dolari anual pe dezvoltare si inarmare in schimb pentru cercetarea cancerului care face aproape 15 milioane de victime anual se aloca infinit mai putin.
Se uita prea usor ca orice obiect de arta salvat fie el tablou sau catedrala ne imbogatelste la randul lui sufletul .
Cred eu că unul din motivele pentru care Notre Dame are un impact mai mare este, cel puțin pentru unii (printre care recunosc cu rușine că mă număr și eu): ”Oamenii sunt înlocuibili, oamenii sunt mulți și mor mereu. Notre Dame e una, e unică în lume și nu se va mai putea face alta”.
Este corect și articolul, nu zic, omul are sisteme psihologice cu căruța, însă e oarecum explicația corectă-politic. Prea mult s-au ignorat, părerea mea, elementele tenebroase și sinistre ale psihicului, cele discutate de Nietzche, Freud și Jung.