Foto - Inquam Photos
Despărțirea de regimul comunist – cu toate instituțiile, rețelele și reflexele aferente – nu a fost ușoară după decembrie 1989. Dacă ne gândim bine, nu s-a încheiat nici astăzi, în pofida schimbărilor politice și instituționale, protestelor publice, comisiilor oficiale, textelor programatice sau de analiză.
Înțelegem astfel mai ușor de ce diverși inși pe care îi recunoaștem ca foști activiști PCR, propagandiști în cenacluri pilotate de fostul regim, în teatre, filme, emisiuni de televiziune, școli, universități, întreprinderi, securiști sau informatori etc. sunt mereu elogiați în instituțiile care le moștenesc pe cele comuniste, dar și în partide, culte, universități, academii și în diverse alte forme de asociere, de care e plină lumea românească.
Când acești conaționali își încheie socotelile cu viața, au parte, adesea, de funeralii naționale, pentru că au fost decorați, de multe ori la grămadă, oficialitățile publică ferpare în ziare sau pe rețelele sociale și îi însoțesc la cimitir, gărzi militare le prezintă onorul, iar la televiziuni se spun cuvinte pompoase.
Probabil destui au impresia că amnezia ne-a lovit pe toți. Ei bine, nu este așa. Sau nu ar trebui să fie așa. Pentru că o societate clădită pe uitare este una fragilă. E important să putem spune explicit, ținând cont de evidențe, de probe, că W a fost activist, X propagandist, Y securist și Z informator. Adică – fără să ne ascundem după vorbe – au fost slujitori ai unui regim totalitar. Pentru că regimul comunist a fost impus și s-a menținut mai bine de patru decenii prin forță, prin teroare, prin distrugerea multor vieți.
Nu am scris întâmplător cele de mai sus. Am fost „provocat” de sfârșitul lui „Laurențiu”/Constantin Bălăceanu-Stolnici, dar mai ales de necrologurile scrise cu această ocazie de mai multe instituții sau organizații cu care omul a avut de-a face din plin până mai ieri, dar și de persoane publice cunoscute pentru versatilitate. Nu am văzut din partea acestora niciun rând, nicio aluzie la trecutul ascuns al defunctului. Ca și cum nu ar conta pentru viața noastră publică. Când era omagiat, decorat, slăvit, ei bine, toate acestea se întâmplau în spațiul public, cu participarea mărimilor din diverse structuri. Inclusiv luna trecută. În plus, nu trebuie trecut ușor peste faptul că acțiunile sale din umbră au avut consecințe – grave – asupra multor oameni.
Unii au evidențiat că „Laurențiu” avea ceas de buzunar, baston cu măciulie aurită și o vorbire căutată. Toate acestea pălesc în fața realității că a fost și el, asemeni multor altora, un impenitent. Nu știu să fi regretat public cele comise în lunga sa carieră – un sfert de veac – de delator plătit de Securitate. Partea proastă este că au făcut-o puțini înaintea lui, cel mai probabil o vor face la fel de puțini și în viitor. Din ce motive? Asta este o discuție nu doar complicată, ci și neplăcută.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La cerera lui, Laurențiu fost primit de Vlad Georgescu (directorul secției românești de la Europa Liberă) la el acasă. Acolo n-a stat degeaba, în timpul discuţiei urmărea totul până la cel mai mic detaliu. Întors în țară, a predat Securității schița apartamentului lui Vlad Georgescu, în care figurau până și poziția vazelor de flori, a telefonului și canapelelor. Schiţa este îndosariată în arhivele securității, acolo unde este descris şi cum s-a lăudat Laurenţiu, cu mândrie, în fața securiștilor prin ce subterfugii a reușit să intre în casa lui Vlad Georgescu și să obțină informațiile cerute.
În 1987, Vlad Georgescu a decis să citească pe post fragmente din cartea fugarului Ioan Pacepa „Orizonturi roșii”, care făcea dezvăluiri teribile despre regimul ceaușist și Securitate. Un an mai târziu, Vlad Georgescu a fost asasinat prin iradiere. Nu era primul director al secției române a postului de radio Europa Liberă care murea de cancer. Cei doi directori care-l precedaseră, Noël Bernard și Mihail Cismărescu (Radu Gorun), fuseseră doborâți de aceeași boală, dezvoltată cu aceeași suspectă rapiditate.
O dovadă că “unul dintre cei cu privire la care CB-S a dat informatii a avut de suferit in urma informatiilor respective."
O dovada in plus: Vlad a plecat din tara cu pasaport in regula, avand si dreptul de a lua cu el manuscrisele lucrarilor nepublicate in tara. Numai ca dupa aia Securitatea s-a razgandit si a zis: am gresit, asta nu e omul nostru, i-a sa-l ucidem noi, ca tot avem la indemana schita apartamentului lui facuta de securistul nostru destept care a stiut cum sa-l descoase pe Laurentiu incat sa poata face apoi si schita. Iar cand o sa cada toata sandramaua, noi a sa zicem ca daca Laurentiu nu ne spunea cum e apartamentul, Vlad nu ar fi murit si se vor gasi destui care vor sari la gatul lui, incitati de ziaristii care stiu sa manipuleze in scop politic.