Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ne îmbătăm cu apă rece: creșterea economică anunțată de Statistică e însoțită de 4 recorduri negative ale României în UE

tineri angajati - Getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Câteva considerații despre temele economice din această perioadă:

  • Creșterea economică pentru primul trimestru a fost reconfirmată de Institutul Național de Statistică la 5,1%, dar este nesustenabilă, deoarece este însoțită de foarte multe dezechilibre. Astfel, România înregistrează în primele cinci luni din acest an următoarele recorduri negative în UE: cea mai mare inflație (4,1%), cea mai accelerată depreciere a monedei naționale (-2%), cel mai mare deficit raportat la PIB (1,4%) și cel mai mare deficit de cont curent. Peste trei sferturi din creșterea economică este generată din consum și variația stocurilor (producem pe stoc și consumăm din import).
  • Noua grilă de salarizare care presupune, printre altele, creșterea salariului minim pentru absolvenții de studii superioare la 4.576 lei este dezastruoasă pentru mediul de afaceri, deoarece poate anula o bună parte din profitul companiilor active în România, diminuând astfel investițiile și dezvoltarea firmelor, cu efecte dezastruoase pentru stat și noi toți. Cifrele sunt ilustrate în graficele și tabelele de mai jos. 

Astfel, în functie de procentul angajaților la nivelul salariului minim din totalul absolvenților de studii superioare, avem următoarele efecte:

- 10% din absolvenții de studii superioare lucrează pe salariul minim – se anulează 37,7% din profitul companiilor active în România

- 15% din absolvenții de studii superioare lucrează pe salariul minim – se anulează 56,5% din profitul companiilor active în România

- 20% din absolvenții de studii superioare lucrează pe salariul minim – se anulează 75,3% din profitul companiilor active în România

Este incredibil cu câtă lejeritate se lansează astfel de idei, cu efecte devastatoare în mediul de afaceri, fără un studiu de impact serios!

  • Luni a fost promulgată legea pensiilor, care aruncă bugetul în aer și poate duce la o dublare a deficitului fiscal până la finalul anului următor. Noi împrumuturi și dobânzi suplimentare. Foarte posibil un downgrade al riscului de țară în toamnă. Așa cum am spus în repetate rânduri, pensiile nu pot crește într-un ritm + 10%, atunci când:

- veniturile publice exprimate ca procentaj în PIB subperformează (România este pe ultimul loc din UE);

- emigrarea și natalitatea negativă continuă într-un ritm record (România este pe primul loc din UE)

- sacrificăm investițiile publice, nivelul acestora din primele cinci luni fiind la minimul ultimului deceniu exprimate ca procentaj din PIB.

Citiți și: Iancu Guda: Ritmul majorării pensiilor este nesustenabil

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Singura solutie ar fi legarea salariilor mugetarilor de salariul mediu din privat, la fel si salariile si avantajele financiare ale parlamentarilor. Vor mai mult? Sa faca in asa fel incat sa creasca salariile adevaratilor platitori de impozite si iese socoteala. In teoria sistemelor, asta se numeste reactie negativa si stabilizeaza si imbunatateste functionarea sistemelor tehnice
    • Like 0
  • În România orice creștere a veniturilor populației este „nesustenabilă”, este necorelată cu „productivitatea” muncii și duce inevitabil la dezastru și criză economică. Cam acestea sunt explicațiile „științifice” ale economiștilor și finanțiștilor de ... top din țara noastră.
    Nici un specialist dintre cei enumerați mai sus nu ne spune care este starea capitalului autohton ( valoare nominală a capitalului românesc, accesul și raportul de proprietate la/față de resursele financiare, energetice și de materii prime, etc. ) în raport cu cel străin.
    Soluția salvatoare, panaceul bolilor economiei românești, o reprezintă, fără excepție, investițiile publice și fondurile europene.
    Nu se spune nimic despre migrația forței de muncă cauzată de plata necorespunzătoare a muncii ( aceleiași posturi sunt plătite de câteva ori mai bine în țările occidentale ).
    Nu se spune nimic despre inexistența unor instrumente atractive de creditare a producției ( același sistem bancar oferă astfel de instrumente în țările de origine ).
    Nu se spune nimic despre faptul că acordarea fondurilor europene pentru marile proiecte sunt condiționate de implicarea obligatorie a firmelor și furnizorilor occidentali.
    • Like 3
    • @ Voicu Nicolae
      Pai asa si este, iar explicatiile sunt extrem de logice din punct de vedere economic. De unde cresti pensiile daca nu exista angajati care sa cotizeze la fondul de pensii si daca natalitatea e pe minus si se si emigreaza din tara? Prin cresterea salariilor bugetarilor, cumva? Pai si aia tot de la bugetul de stat sunt platiti, deci am cazut din lac in put. Nu cresterea salariilor bugetarilor si pensiilor trebuie sa fie primul pas - iar daca din prostie crasa sau iresponsabilitate, se procedeaza asa, atunci se ajunge la un grad mare de indatorare (adica, pe romaneste, tara se imprumuta la dobanzi din ce in ce mai mari ca sa onoreze aceste promisiuni tampite). Cine crezi ca ramburseaza imprumutul ("principalul", cum ar zice Teodorovici) si dobanzile aferente? Cumva Veorica sau Orlando sau Lia Olguta Prostutza? Platim noi ca prostii si copiii nostri! Cate carti de economie ai citit si ce ai inteles din ele?
      • Like 1
    • @ Voicu Nicolae
      Stimate domn, e foarte simplu atunci. Daca problema e in faptul ca se dau salarii prea mici fata de vest, nu prea mari fata de cat suporta economia, eu zic ca actualul guvern e chiar nesimtit. Pai sa dea domnule o lege sa marim salariile direct la nivelul celor din Germania sau Olanda sau Luxemburg. De unde vreti dumneavoastra. Eu zic ca atunci nu doar ca nu vom mai avea emigratie, ci imigratie. Se umple Romania de nemti amarati in cautare de un loc de munca mai bun... la salariile acelea, o-ho! Pe urma la instrumente bancare. Pai mai baieti bancheri vreti sa aveti clienti niste salariati cu salarii ca-n vest? Ia vedeti, schimbati-va atitudinea. Si... fonduri europene? Le dam cu tifla. Numai din banii de impozite pe salariile marite avem noi fondurile noastre, sa ne lase UE cu prostiile. s.a.m.d. Eu nu inteleg ce opreste guvernul sa faca asta. Ca toata problema e ca sunt salariile mici si dumneata zici ca e bine ca le mareste. Doar ca nu inteleg de ce ne oprim aici si nu mergem mult mai departe.
      • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Paul check icon
      De obicei nu răspund inepțiilor debitate de propagandisti alde pesedisti, asta e însă excepția care întărește regula.
      1. Capitalul românesc: e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. A fost generat prin marea teapa data de băieții deștepți (precursorii alde pesedistilor de astăzi) restului romanilor după revoluție. Cum băieții deștepți erau de fapt niște prosti șireți, banii respectivi i-au cheltuit pentru case și mașini străine și pentru circ pentru prostime, in loc sa ii bage in afaceri in sensul clasic.
      2. Migrația forței de munca: prostii șireți alde pesedisti nu pot sa trăiască intr-o societate bazată pe valoare. Deci au făcut tot posibilul ca aia care mai au ceva in cap sa se care. Cum? Înăbușind orice inițiativa cu o administrație incompetenta și corupta și jecmanindu-i pe cei care produc valoare cu taxe stupide folosite ca sa hrănească cu circ și nimicuri prostimea care ii voteaza pe ei.
      3. Creșterea producției: la producția de prosti și beizadele alde pesediștii sunt campioni mondiali la fel ca si la producția pe stoc după modelul Vacaroiu.
      4. Fonduri europene: europenii s-au saturat sa fie țepuiți de prostii șireți, așa ca s-au asigurat ca banii pe care ii dau ei sunt investit cu cap. In spiritul “circ pentru prostime” propagandiștii alde pesedisti zbiară ca UE nu ne mai da pomana. Apropos de fonduri europene ii invit pe cei interesați sa vadă ce firme luau contracte cu astfel de bani și ce ieșea din aceste contacte înainte de modificarea regulilor de alocare a fondurilor europene...
      • Like 2
    • @ Paul
      Domnule Paul,
      inainte de a fi ineptii, conform calificarii dumneavoastra, sunt opinii ale unui om si, poate, sunt folositoare intr-o discutie bazata pe argumente.

      Nu tot ce e diferit e inept si psd-ist iar parerile dumneavoastra par sa completeze frumos ceea ce a scris domnul Nicolae.

      Punctual sunt de acord cu opiniile dumneavoastra desi o exceptie anuleaza norma se aplica, cred eu, si in cazul acestora:
      1. o masura de majorare a veniturilor ar putea permite acumulare deci crearea unui capital de investitii, in rest de acord cu dvs.
      2. la un salariu minim pe absolvent de facultate de 2090 lei iti vine sa fugi deci o majorare ar putea avea un efect centripet,
      3. in societatea informationala de azi productivitatea e bazata pe creiere si exista o sansa mare sa iasa si din facultati asa ca ar fi bine sa ramana aici. Faptul ca maresti salariile sau creezi ALTCEVA este un subiect de discutie. Ca productivitate nu este doar o vina individuala si este primordial una de management si infrastructura asta e o alta discutie fara pre multi interlocutori.
      4. opinia dumneavoastra aici este mai realista decal cea a domnul Nicolae care nu cred ca se sustine.

      cu respect,
      Angel Claudiu Niculae
      • Like 0
    • @ Angel Claudiu Niculae
      Masura de "majorare a veniturilor" pe ce anume ar trebui sa se bazeze? Pe ce criterii, pe nepotism, pe pile directe, pe "vorba buna", ca nu mai avem criterii de valoare! Suntem plini de absolventi de "facultati" private, cu diplome cumparate si de sus pana jos, acestia au umplut schemele de personal atat in sectorul public cat si la privat! Cum puteti deosebi azi un inginer adevarat de unul cu un carton la mana, cine e cel ce poate sa faca aceasta diferentiere, ca si "expertul" RH e tot un netot de pe la privati! Iar facultatile de stat au fost impanzite cu "Tudorei" ca del ce ne-a "fericit" cu modificarea legilor de protectie a borfasilor!
      • Like 0
  • Dorin check icon
    De doi ani suntem conduși de niște Specimene care toată viața au fost bugetari incompetenți obișnuiți să toace bănii altora și ne mai mirăm că nimic nu merge in țară asta,cu excepția pensiilor și a salariilor angajaților la stat.
    • Like 2
  • check icon
    Ieri am vazut un mare avion militar deasupra cartierului Drumul Taberii din Bucuresti. Unul cu 4 motoare la doar 100 de metrii inaltime. Astazi sirenele au sunat cateva minute de parca am fi bombardati. Asta se intampla de cativa ani.
    Ce inseamna acestea?
    Si-n tot acest timp ne certam pe numaratul banilor, ba ca-s mai multi, ba ca-s mai putini. Cresterea economica nu inseamna altceva decat mai multi bani in buzunar.
    • Like 0
  • AlexI check icon
    20% din absolvenții de studii superioare lucrează pe salariul minim inseamna de fapt ca restul este "platit la negru". Alternativ sunt prea mult absolventi de studii superioare care nu stiu nimic.
    • Like 2
  • Ionel check icon
    Daca cresterea de 5,1 % este "nesustenabila", poate in trim 2 reusim o scadere "sustenabila" !!!! Am citit o analiza a prof Socol care spune ca 75 % din cresterea economica a tarilor din UE se datoreaza consumului, iar in Romania 78 % din cresterea economica se datoreaza consumului. In aceste conditii, cui sa dau crezare ? Apoi, dvs sustineti ca prin cresterile de salarii scade profitul companiilor. Pai nu mai sunt alte metode de crestere a veniturilor in sectorul privat decat cheltuieli cat mai mici cu forta de munca !!!?? A lega profitul companiilor de cresterea salariilor mi se pare ca fortati prea mult logica economica ! Orice analiza economica poate fi interpretata pro sau contra, depinde cum pui problema. Din ce spuneti dvs aici, achiesez la un singur lucru, nesustenabilitatea sistemului de pensii, desi si aici lucrurilepot fi interpretate. Insa, nu poti lega deficitul la pensii de investitii, pentru ca in ultimii 30 de ani investitiile au fost problema principala in Romania. Cand era punctul de pensie 670 de lei bubuiau investitiile in Romania ??
    • Like 2
    • @ Ionel
      Ei au 75% crestere datorata consumului cu produsele fabricate de ei, noi 78% cu produse fabricate ... de ei, evident. Mare diferenta. Da, profitul poate fi crescut si altfel decat cu salarii mici, dar nu se poate intampla asta de azi pe maine. Dealtfel dinamica salariilor in Romania ultimilor 10 ani e cea mai mare din UE tocmai pentru ca procesul de substituire a cresterii bazate pe salarii mici cu cea bazata pe productivitate e in curs. Dar daca cineva isi imagineaza ca in acest moment intr-o economie in curs de dezvoltare ca a noastra se pot da salarii la nivelul uneia dezvoltate doar printr-o decizie legislativa sau administrativa... sa spunem ca e naiv, ca sa fim blanzi.
      • Like 0
    • @ Adrian Gabriel
      Cresterea pe consum e un model care are avantaje si dezavantaje ca si celelalte modele. Acum salariile de la stat desi au crescut accelerat in ultimul timp ( au plecat de la valori foarte mici) , totusi au si o latura pozitiva , determina o mai mare deschidere a patronilor spre salarii decente acordate salariatilor adica influenteaza piata muncii. Absurditatea aia cu salariile mici acordate pentru pastrarea competitivitatii am mai auzit-o mereu dar in general de la antreprenorii romani , le si plangi de mila ce greu o duc dar cand te gandesti ca vin din import produse si servicii la preturi la fel de competitive daca nu chiar mai mici decat cele autohtone din tari in care salariile sunt de 3-5 ori mai mari ca in Romania parca iti vine inima la loc. E adevarat ca acolo nu toti patronii poseda BMW si nici nu posteaza din vacante in locuri exotice si au o mai mare responsabilitate fata de salariati si fata de propria afacere. Acum legat de pensii e adevarat ca nu se sustin din punct de vedere economic dar trebuie sa luam in considerare situatia disperata a multor pensionari care au o pensie de mizerie din care abia isi pot achita facturile de la intretinere, asta fara sa vorbim de pretul alimentelor sau al transportului. Aici nu vreau sa-i includ pe pensionarii speciali care de cele mai multe ori cumuleaza pensia speciala cu cea bazata pe contributivitate si cu salariul la stat. Sa fiu sincer as desfiinta pensile speciale pentru ca nu se justifica ( dupa pensionare nimeni nu mai are nici o obligatie fata de angajator deci nici restrictii si oricum specialii au salarii mari deci si contributii pe masura asa ca vor avea o pensie contributiva decenta).
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult