Ne scapă țara printre degete: cum putem salva România de spirala iluziei și să construim o societate în care să fie loc și pentru un olandez în Cârlibaba

foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

În momente de cumpănă, varianta românească a evenimentelor pare tot timpul mai dramatică decât altundeva. Zilele trecute m-am declarat optimist în legătură cu șansele pro-europene în turul doi, dar totodată ar fi bine să ne pregătim și de o posibilă victorie suveranistă. Și în cazul ăsta, societatea noastră o să fie mai dramatic afectată decât societatea americană sau una din Europa de Vest. La noi nu o să fie o luptă între un lider narcisist și un sistem care funcționează, arătând reziliența societății în fața unui lider deranjat. În cazul nostru, rezistența nu o să vină din partea unui sistem care funcționează – știm bine –, ci dintr-un sistem șubred de când știm. O să fim martori la o luptă la baionetă între rămășițele unui sistem corupt și doi lideri mesianici care vor să demoleze toate structurile de siguranță ale unui stat de drept. Toată lupta de a consolida statul de drept și independența instituțiilor – oricât de mult mai era de îmbunătățit – acum o să se fărâme cu totul în lupta care ne așteaptă. Și chiar mă întreb dacă minoritatea pro-europeană, anti-corupție, o să mai joace un rol de importanță.

Recent am făcut o posibilă greșeală de exprimare – că mă bucur deoarece caracatița tremură mai tare decât noi, pro-europenii –, dar nu sunt sigur dacă o specie din regnul nevertebratelor poate să tremure. Caracatița, de obicei, ne tulbură vederea – asta văd și acum în haosul pe care l-a lăsat în urmă dl Ciolacu și apropiații lui. Dar noi putem să clarificăm un pic opțiunile pe care le avem în cazul unei victorii a fraților de luptă George-Georgescu, care acum încearcă să bage spaimă în adversarii lor. Politic-instituțional, dl Simion nu prea are șanse să realizeze ce promite acum poporului său. El “îl pune premier pe Georgescu”, dar uită că despre asta decide parlamentul. Schimbările propuse pentru Curtea Constituțională necesită mult timp, iar președintele poate numi doar un număr minoritar de magistrați. Iarăși, funcțiile în serviciile de stat nu pot fi numite direct, fără acordul parlamentului. Variantele lui rapide sunt presiunea prin lupta de stradă – în care e expert – sau alegerile anticipate. Și aici trebuie rugată seriozitatea parlamentului și o nouă coaliție de guvernare. Alegerile anticipate pot fi ordonate de președinte doar după două încercări eșuate de a forma o coaliție de guvernare, așa că vă rugăm seriozitate!

Și noi, poporul nimănui (dacă trebuie să-i credem pe dn-ii George-Georgescu), ce avem noi de făcut pe plan personal? Putem să ne pregătim pentru rezistență prin cultură și, în același timp, să pătrundem mai bine problemele care ne așteaptă – ca să fim conștienți și să avertizăm la fiecare etapă lumea din jur despre pericolele implicate. Pentru că populismul este întotdeauna o pantă alunecoasă. Acum 13 ani eram indignat că Putin și-a creat un mandat în plus față de ce era prescris în Constituție. Acum nu ne mai miră faptul că și Trump mizează pe aceeași strategie. În Rusia a devenit normal ca statul să lichideze adversarii politici. Asta sunt efectele firesti ale dinamicii inerente a populismului. Populismul nu are o filosofie sau un ideal la bază. E vorba doar de un om carismatic care reflectă sentimentele poporului. El pretinde că reprezintă poporul, dar se limitează doar la interesele oamenilor loiali lui, critica nu o suportă – îi strică imaginea – și încearcă să elimine orice opoziție. Și așa intră într-un cerc vicios – eliminând opoziția, devine din ce în ce mai izolat și mai radical. E o fază în care pierde susținere și își schimbă tactica în intimidare. În timp, deja a câștigat control asupra instituțiilor și a slăbit structuri precum presa liberă și statul de drept. Spirala în care și el și țara sa se mișcă se poate duce oricât de jos, până la război

Lângă dinamica populismului trebuie înțeles și conținutul sentimental – sentimentele pe care dl Simion cu măiestrie le reflectă sunt furia, frustrarea și sentimentul de pierdere. Furia și frustrarea sunt adresate unui sistem corupt și unei elite politice care nu oferă șanse egale pentru fiecare. Sunt componente logice și economice, și, în opinia mea, corecte. Sentimentul de pierdere, în schimb, e un sentiment mai mult cultural și identitar – lumea s-a schimbat repede și mulți nu-și mai găsesc un loc. Și chiar dacă te-ai opune rațional spunând: „Cum pierdere? Ai beneficiat de atâta creștere și dezvoltare!”, nu ajută – un sentiment nu se lasă contrazis de argumente raționale. Mulți au pierdut siguranță și simțul de apartenență – și exact aici operează dl Simion. Are el o soluție: dacă intri în grupul susținătorilor săi, devii parte a unei mișcări care oferă siguranță și apartenență – și împreună o să se rezolve și celelalte probleme. Dăm jos pe toți care ne-au adus în situația asta! Că e o iluzie, clar, dar e o iluzie cu o atracție puternică.

Dar făcând exercițiul ăsta, să nu uităm că mai e timp să luptăm pentru cealaltă opțiune. Pentru dl Nicușor Dan, provocarea în zilele până la turul doi al alegerilor prezidențiale o să fie să atingă firul sentimental. El ar putea să se adreseze electoratului AUR, cu mesajul lui de a ataca corupția – care parțial seamănă cu cel al dlui Simion. Dar mesajul lui ar putea să ofere și o soluție mai profundă pe plan sentimental. El ar putea explica că siguranța și apartenența trebuie căutate și restaurate la nivel național, pentru toți românii, într-un mod unificator – nu doar pentru cei care votează pentru el, cum face dl Simion, în mod dezbinator. El nu trebuie să prezinte o iluzie, ci o viziune a unei Românii în care este loc pentru toți românii – și, dacă se poate, chiar și pentru un olandez in Cârlibaba.

Aici, un exemplu de rezistență prin cultură.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp