Am depășit borna de 10.000 de persoane infectate zilnic. Dacă la 200 de cazuri pe zi, în luna martie, stocurile de făină, ulei, zahăr, orez, conserve de toate felurile, dezinfectanți, detergenți și hârtie igienică au fost epuizate, mă întreb ce se va întâmpla în noiembrie!
Totuși există un produs după care nu am văzut pe mulți să plângă sau să se plângă că le lipsește. Evident este vorba despre artă și despre cultură. Despre artă și cultură în absolut toate formele: carte, spectacole, teatru, poezie, expoziții de tot felul, muzee, concerte de muzică simfonică, concerte de jazz, dans, cinematografe și filme, Elvila Popesco, cinematecă, Cărturești, târgul de carte, târguri de antichități, festivaluri diverse, chiar și gastronomie. Toate aceste lucruri care ne fac mai buni, mai frumoși, care aprind lumina interioară și o fac să strălucească, care ne fac mai inventivi, mai creativi, care ne poartă în alte lumi nebănuite, care ne ne fac să plutim, să zburăm, să zâmbim, să ne pierdem în contemplare și în meditație au dispărut pur și simplu! Toate lucrurile astea care ridică un popor și îl plasează în rândul popoarelor cu o civilizație aleasă, cu o înaltă spiritualitate, care transformă un popor și îl fac văzut și recunoscut (Cioran vorbea de drama popoarelor mici) au dispărut în neant, s-au dus, au fost șterse cu buretele, de parcă n-ar fi existat vreodată!
La întrebarea obsesivă a reporterilor: „Ce v-a lipsit cel mai mult pe perioada stării de urgență?”, răspunsul, aproape invariabil, a fost: „Terasele și cafenelele”. De parcă toată cultura și civilizația noastră s-ar condensa pe terase și în cafele!
Actorii și artiștii, în general, s-au plâns de închiderea teatrelor, dar nu prea am auzit pe nimeni să se plângă de închiderea bibliotecilor, de exemplu, sau de faptul că nu se mai ține târgul de carte, sau că s-au anulat concertele de jazz de anul acesta, sau nu mai putem merge la cinematecă sau la un concert la Sala Radio sau la Ateneu. Nu! Ne dormim să stăm la o terasă și atât!
Așa că atunci când am auzit de o expoziție Salvador Dali nu am ezitat să mă urc în mașină și să merg să o văd și să uit, măcar pentru câteva ore, de haosul generat de pandemie. Să evadez!
Expoziția este la Muzeul Județean din Buzău. Cu mașina nu faci mai mult de o oră și jumătate până acolo. Waze este un prieten de nădejde și te conduce chiar în fața muzeului, așa că nu trebuie să îți faci nicio grjă.
După ce scapi din tentaculele circulației de la periferia Bucureștiului, nu te așteaptă un drum prea spectaculos. O câmpie destul de posacă, în anumite părți lucrată, în alte părți pârloagă, turme răzlețe de vaci, sate ce par abandonate și legume expuse spre vânzare pe la porțile caselor, caminoane multe și circulație agresivă pe cele 2 benzi și jumătate. Așa că este chiar o bucurie să ajungi la Buzău!
La muzeu se ajunge destul de ușor și nu este departe de intrarea în oraș dinspre București. La intrare ne-a întâmpinat un paznic cu masca regulamentară, care a sunat un portar și, abia după ce a venit portarul să ne preia, am putut intra în muzeu. Am fost invitați să ne echipăm cu botoși albaștri și să ne dezinfectăm pe mâini, toaletele foarte curate, apă caldă, săpun, șervețele de hârtie, iar prețul biletului pentru adulți este mai mult decât rezonabil. A fost o surpriză plăcută, totul a fost foarte civilizat.
Expoziția în sine nu este foarte mare. Se numește Unexpected Dali și, pot să spun cu mâna pe inimă, că a fost chiar neașteptată! Sunt familiarizat cu opera lui Salvador Dali și am vizitat destul de multe expoziții, dar această mică expoziție de la Buzău a reușit să mă surprindă.
Am văzut ciclul de ilustrații pentru romanul și baletul „Tricornul”, seria „Cele 7 zile ale creației”, seria spectaculoasă „Meseriile omului”, „Omagiul lui Meissonier”, Calendarul de perete din 1965 pentru Atelierul de ceramică Pozzi, Calendarul de perete 1956 pentru Hans E. Bahr, seria „7 Arte”, Posterul pentru inaugurarea teatrului – muzeu Dali din Figueras din 1974, o seria filatelică „Marianne”, tapiseria „Luptă în jurul unei păpădii”, seria „Bătrânul și marea”, seria „Caii lui Salvador Dali”, „Mătasea este o femeie” etc. Peste 150 de lucrări excepționale care te poartă în universul de poveste a lui Dali în care privitorul descoperă cu surprindere simbolurile daliniene: fluturele, măgarul, ceasurile moi, cârja, furnicile, pe Gala.
Nu ne-a deranjat absolut nimeni în sala expoziției, așa că am putut sta și admira pe îndelete toate aceste capodopere cu bucuria regăsirii plăcerii de a fi pur și simplu într-o expoziție, de-al admira pe Dali.
Am părăsit expoziția cu părere de rău!
La întoarcere am folosit un alt traseu. Am mers spre Nehoiu și Brașov, apoi am coborât la Vălenii de Munte, Ploiești și București. Ruta de întoarcere a fost mult mai frumoasă și mai spectaculoasă. Am trecut prin pădurile în culori de toamnă, pe margine drumului a fost plin de vânzători de ciuperci/ de ghebe, de cătină, așa că poate fi un prilej de a găti o tocăniță de ciuperci la întoarcerea acasă și de a te încărca de vitamine de la cătină.
A fost o zi de evadare perfectă! Aproape am uitat de pandemie!
Ceea ce m-a surprins și mai mult a fost faptul că lucrările expuse fac parte din colecția Kesauri, o familie de filantropi lituaniei stabiliți în Franța. Și nu m-am oprit să mă întreb oare ce au lăsat sau ce lasă milionarii români în urmă din punct de vedere cultural, ce au lăsat pentru România? Și mă gândesc la toți, și la cei din perioada interbelică, chiar și la cei din perioada comunistă și la cei de după 1989...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.