Bloc din Tel Aviv lovit vineri de o rachetă trasă din Fâșia Gaza./ Foto: Ilia Yefimovich / DPA / Profimedia
Încă din dimineața zilei de 7 octombrie, întreaga lume se află într-o profundă stare de șoc.
Inevitabilul s-a produs. Ocazia pe care Israelul lui Netanyahu o aștepta pentru a demara versiunea sa de război total s-a ivit.
În 18 octombrie, când încă nu se știa proveniența rachetei ce a ucis sute de oameni la spitalul din Gaza, Biden a afirmat că aceasta ar veni de la "cealaltă echipă". Vorbim deci de echipe. De un joc. De parcă totul ar fi un joc de strategie… de cinism… și nu o luptă pe viață și pe moarte, cu atâtea victime…
O metaforă cel puțin nefericită. Și totuși… nu atât de departe de adevăr precum s-ar putea crede… nici miza nu lipsește: niște bucăți de pământ, pe care, vorba aceea, nimeni nu le poate lua pe lumea cealaltă. Și 2,3 milioane de suflete.
Sacrificiu în numele Patriei? Sau mai degrabă Sacrilegiu în numele Puterii?
Pentru Hamas primează distrugerea inamicului Israel, și nu bunăstarea propriului popor, pe care îl ține în mizerie de atâta amar de vreme. Ce soluție oferă Hamas palestinienilor?
Autoritatea Palestiniană, PLO-ul creat de Arafat în 1964 la Amman - ambele nelipsite de controverse ca instituții, dar care se bucură măcar de recunoaștere internațională - au insistat cu soluția bistatală, deși sunt inactive de prea multă vreme.
Statele care ar fi putut face presiuni și susține Palestina au renunțat demult la astfel de eforturi și semnat în 2020 Acordurile Abraham, iar Arabia Saudită era și ea pe cale să o facă.
Da, Palestina are nevoie de un stat, dar comunitatea internațională nu va trata cu teroriștii. Iar palestinienii au nevoie de soluții viabile, de un viitor, de a supraviețui și a se dezvolta într-un stat pașnic. Poate aceasta este șansa lui Abbas de a arăta lumii faptul că amânarea chestiunii palestiniene nu poate decât să nască monștri… ignorarea evidențelor, la fel ca și somnul rațiunii, dă naștere unor astfel de monștri - teroare, violență, moarte.
Jertfirea celor 2,3 milioane de palestinieni pentru un ideal politic care nu le mai servește nici măcar lor, transformat însă într-o răzbunare ce nu se va sfârși decât cu anihilarea unei dintre cele 2 părți combatante - locuitorii Fâșiei Gaza fiind folosiți doar drept carne de tun. Figuranți într-un joc, într-o luptă care nu le mai aparține…
Regiunea se confruntă de peste 75 de ani cu o instabilitate cronică, iar în ultimii ani, Israelul putea să se aștepte la o astfel de escaladare.
E acesta începutul sfârșitului?
Netanyahu anticipa că nicio țară musulmană din zonă (cu excepția aliaților Iranului: Hezbollah, rebelii Houthi, guvernul sirian al lui Assad - așa-numita Axă a Rezistenței contra Israel) nu se va ralia cu Hamas.
Cum era de așteptat, niciunul dintre semnatarii musulmani ai Acordurilor Abraham nu s-a retras și nu și-a arătat solidaritatea cu Hamas: Marocul a fost răsplătit cu Sahara Occidentală, Bahrain și UAE, cu investiții serioase, câștiguri sub formă de turism și echipamente militare israeliene (avioane F35).
Doar Sudanul a condamnat verbal faptele Israelului, dar nimic mai mult.
Dacă până și Arabia Saudită - ocrotitoarea Mecca și Medina - era pe cale să-și normalizeze relațiile cu Israelul... A fost picătura ce a umplut paharul și a declanșat furia „divină” a Hamas pe 7 octombrie.
Acordul cu saudiții este actualmente în standby - dar va fi cu siguranță reluat când situația se va stabiliza.
Iar din partea Egiptului nu poate veni niciun fel de pericol - însuși Fattah el Sisi, care l-a detronat pe Morsi (vajnic reprezentant al Frăției Musulmane) în 2013 printr-o lovitură militară, este o vie garanție a faptului că niciun fel de apropiere sau solidarizare cu Hamas, ce derivă din Frăția Musulmană, nu va avea loc.
Egiptul nu va deschide trecerea Rafah și nu are nicio intenție să îi primească pe cei 2,3 milioane de refugiați. Mai ales având în vedere faptul că a avut propriile probleme cu extremiștii islamiști în Peninsula Sinai.
Prin urmare, solidaritatea declarată de Cairo se va manifesta doar la nivel teoretic și eventual umanitar, al Sisi fiind deja activ în calitate de intermediar între Israel/Europa/SUA și Hamas - în principal în negocierile privind eliberarea celor peste 220 de ostatici. Până acum, intervenția Egiptului și a Qatarului s-a soldat cu eliberarea doar a câtorva dintre ei.
Dar ca exercițiu mental, pur speculativ: ce se va alege de Gaza și de acei ostatici în următoarele 4-5 săptămâni? Câte camioane cu ajutoare umanitare vor mai fi necesare pentru a asigura subzistența a milioane de oameni? Și câți dintre acei oameni vor mai fi încă în viață luna viitoare?
După eșecul summitului de la Cairo, Comunitatea Europeană nici nu are curajul să solicite o încetare a focului, un armistițiu, de teamă că Netanyahu s-ar putea simți îngrădit în acțiuni. Așadar, joi, 26 octombrie, s-a luat totuși o hotărâre cu aspect umanitar: cererea de „coridoare și pauze".
Străzile din Europa de Vest clocotesc (îndeosebi în Germania), societatea civilă cere încetarea imediată a focului, dar în zadar…
Asistăm deci la un soi de realitate sumbră. Scenariile posibile ating însă catastrofalul: Israelul și ofensiva terestră, intervenția și pregătirile militare ale Iranului, se vor implica sau nu Statele Unite?… Final deschis. Doar o punte aeriană spre Cipru, ce ar permite evacuarea palestinienilor din Gaza, ar putea reprezenta o speranță. Deși se știe ce fel de politică migratorie practică Ciprul...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu m-as uita la ce au realizat israelienii in 18 ani si la ce au realizat palestinienii. Putem vedea la cei din urma altceva in afara de tuneluri si "carne de tun"? As zice ca si-au pregatit cu o gramada de bani externi doar modul in care sa moara, nu cel in care sa traiasca.