Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Netu-i de vină! Și votanții… Raport scandalos al MAE: Meleșcanu a găsit vinovații pentru cozile de la vot din diaspora

Coadă Londra vot

Raportul elaborat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), privind votul din diaspora din 26 mai, arată că aglomerația de la secțiile de votare din străinătate a fost cauzată, printre altele, de suprapunerea referendumului cu alegerile europarlamentare, turismul electoral - „acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare” - și viteza redusă a internetului „în diferite țări și locații", care a dus la probleme în funcționarea sistemului de monitorizare a prezenței la vot.

Legat de votul electronic sau prin corespondență, MAE susține că acestea pot crea și alte probleme, întrucât este nevoie de înscrierea prealabilă a fiecărui cetățean (cu indicarea adresei de domiciliu/reședință), pentru a-și putea exercita dreptul de vot.

„MAE și-a îndeplinit toate obligațiile legale care decurg din prevederile legislative în contextul acestor scrutine, pentru organizarea și desfășurarea secțiilor de votare din străinătate", se arată în documentul MAE.

Raportul Ministerului Afacerilor Externe, obținut de HotNews.ro:

„Ministerul Afacerilor Externe precizează încă de la început că potrivit Legii 33/2007 entitatea cu competențe în coordonarea pregătirii și organizării procesului de votare în străinătate este Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate. MAE asigură, însă, potrivit Legii 33/2007, sprijin logistic, cum ar fi: distribuirea buletinele de vot și a ștampilelor (art. 28 al. 3), completarea listelor pentru biroul de votare în cazul în care unii membri se recuză, cu aprobarea BESVS (art. 30 al. 1), dotarea secțiilor cu mobilă și cabine de vot (art. 31 al. 10), asigurarea personalului tehnic auxiliar (art. 73 al. 6) și asigurarea bunei desfășurări a scrutinului în caz de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală (art. 25 al. 3). De asemenea, potrivit Legii 33/2007 coroborat cu OUG nr. 6/2019 și HG 81/2019, MAE publică în Monitorul Oficial numerotarea și locațiile secțiilor de votare. Legea stabilește în mod clar că BESVS veghează la organizarea din timp a secțiilor de votare din străinătate, urmărește și asigură aplicarea unitară și respectarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri, rezolvă contestațiile, totalizează numărul de voturi valabile exprimate în străinătate și le înaintează BEC.

  • MAE a aprobat toate cererile misiunilor de constituire a secțiilor de votare în străinătate, respectiv a propunerilor înaintate de către comunitățile de cetățeni, totalizând un număr de 441 secții de votare.
  • În comparație cu alegerile europarlamentare anterioare, numărul secțiilor a fost dublat, iar în comparație cu turul II de la alegerile prezidențiale din 2014 (unde acuzele au fost în același sens, conform cărora nu toți cetățenii au putut vota), numărul secțiilor a fost dublat (NL, BE, FR), triplat (AT și UK), în cazul Germaniei, crescut de 5 ori, iar în alte cazuri creșteri substanțiale (IT, ES).
  • Pe 24 aprilie MAE a trimis la Monitorul Oficial lista secțiilor de votare. Pe 25 aprilie Președintele a semnat Decretul privind referendumul, publicat în Monitorul Oficial. MAE este obligat să publice lista secțiilor de votare așa cum prevăd OUG nr. 6/2019 și HG 81/2019, care stipulează termenul limită până la care MAE a trebuit să publice numerotarea și locațiile secțiilor de votare, mai exact data de 25 aprilie, ținând cont de faptul că în zilele de 26 și 27 aprilie Monitorul Oficial nu asigura publicarea, fiind zile libere nelucrătoare.
  • Problema secțiilor de votare care vor trebui să gestioneze două scrutine a apărut în contextul anunțării de către Președinte a referendumului în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. În aceste condiții, MAE a trimis în paralel o nouă circulară tuturor ambasadelor atrăgând atenția că este necesar să se facă un efort deosebit pentru o activitate cât mai eficientă și a solicitat șefilor misiunilor diplomatice și consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfășurare în cele mai bune condiții a procesului de vot.
  • Derularea alegerilor pentru Parlamentul European în paralel cu referendumul a făcut ca de la 2 minute, timpul de vot să crească la 7 minute, având în vedere că trebuiau completate două liste (scris de mână), înmânarea a 3 buletine (pentru cei care au votat și la referendum) și depunerea lor în trei urne diferite.
  • Un alt element care a îngreunat procesul de vot se referă la organizarea și funcționarea comisiilor din secțiile de votare. Potrivit Legii nr. 33/2007, birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate sunt constituite dintr-un președinte, desemnat de șeful misiunii diplomatice și un număr între 2-6 membri, stabiliți de către președintele Biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, la propunerea partidelor politice și organizațiilor cetățenești aparținând minorităților, alianțe politice sau electorale.
  • În cazul în care numărul persoanelor propuse de acestea este insuficient, lista este completată de MAE cu alte persoane, cu o bună reputație și fără apartenență politică. În funcție de numărul membrilor comisiei care se prezintă în dimineața zilei votării la secția de vot, se modifică și numărul de ștampile utilizat efectiv. Mai exact, deși se poate aloca numărul maxim de 6 cabine și 6 ștampile, numărul de ștampile utilizat efectiv într-o secție de votare în timpul procesului electoral trebuie să fie cel puțin egal cu numărul de cabine, dar nu mai mare decât numărul membrilor prezenți ai comisiei. Din păcate, cu unele excepții, partidele politice nu și-au manifestat interesul de a desemna reprezentanți în comisiile secțiilor de votare, renunțând cu 1-2 zile înainte să participe în comisiile Secțiilor de votare.
  • O altă cauză se referă la sistemul STS de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (dublu). Fiecare secție a fost dotată cu 1-2 tablete (una pentru a fi utilizată în procesul de votare și cealaltă de rezervă). Problema nu a constat atât în funcționarea sistemului, cât în deficiențele antrenate de viteza redusă a Internetului în diferite țări și locații.
  • Un alt factor l-a constituit implicarea unor grupuri de susținători ai unor anumite formațiuni politice, deși prevederile legale nu permit activități electorale în ziua votării. Mai mult, au existat acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare sau mașini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secțiilor de votare sau influențau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secțiilor de votare și după ce au votat și au creat incidente, până la venirea forțelor de ordine, care au asigurat închiderea secției de votare.
  • În acest sens, au fost chemați la consultări ambasadorii din țările unde s-au înregistrat dificultăți în cadrul celor două procese electorale simultane din 26 mai 2019, pentru a fi identificate cauzele și responsabilitățile fiecăruia, precum și propunerile de modificare a sistemului de votare în secțiile din afara țării.
  • În cadrul legislației actuale, chiar cu mărirea semnificativă a secțiilor de votare, s-a dovedit că Ministerul Afacerilor Externe și-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din străinătate (locații, resurse umane și resurse financiare).
  • În aceste condiții, avem în vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate. Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral). Aceasta ar elimina orice formă de birocratizare care ar putea să îngreuneze procesul de votare în străinătate.
  • Alte modalități, cum ar fi votul electronic sau prin corespondență, acestea pot crea și alte probleme întrucât este nevoie de înscrierea prealabila a fiecărui cetățean (cu indicarea adresei de domiciliu/reședință) pentru a-și putea exercita dreptul de vot.
  • MAE și-a îndeplinit toate obligațiile legale care decurg din prevederile legislative în contextul acestor scrutine, pentru organizarea și desfășurarea secțiilor de votare din străinătate".

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Să recunoaștem că dacă vor face asta, e ceva: „avem în vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate. Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral).”
    • Like 1
    • @ Corina
      Votul anticipat prelungit (7 zile inainte) este o idee buna.
      Insa TREBUIE PUSA IN ACORD cu prevederile BEC. Daca exista bunovointa se poate face. Din pacate, exact bunavointa lipseste. Mai precis, MAE a manifestat in mod evident REACREDINTA.
      Si, atentie, sunt importante cele 7 zile (adica inclusiv o duminica), cei mai multi romani din strainatate nu-si permit sa plece 200 km ca sa voteze intr-o zi de... miercuri!
      • Like 0
    • @ Adrian Andrei
      Corina check icon
      MAE este cel care a propus, ar trebui ca BEC sa fie de acord, dacă vor cu adevărat facilitarea votului diasporei. Mi-a crescut inima să văd români foarte vigilenți în observarea alegerilor, cu pasiune pentru dreptate și adevăr - relatarea observatorului din Dublin, Diana Valentine de pe contributors.ro/administratie/ziua-maniei-—-jurnal-de-observator-alegeri-26-mai-2019-in-strainatate/
      • Like 0
  • Ma tem ca "alalalt este de vina" este brand name romanesc,
    • Like 1
    • @ Victorin Borsciov
      Tu ai dreptate dar indraznesc sa te contazic:
      Nu, este brandul impostorilor!
      • Like 0
  • Dorin check icon
    Nea Mele i-ați băieții din Ministerul de Externe și cărațivă urgent .Ne prostiți de atâția ani ,
    • Like 0
  • Ăștia ne iau de proști. Nu există altă explicație.
    • Like 1
    • @ Romeo C.
      Indraznesc sa te contrazic si pe tine:
      Nu ne iau de prosti, ci se tem de noi!
      EDIT: ii iau de prosti pe romanii din tara carora le livreaza asemenea argumentatii...
      • Like 0
    • @ Adrian Andrei
      Dacă s-ar teme de noi, nu ne-ar sfida, că după ce ai citit asemena aiureli, abia aștepți alegerile viitoare, să le mai tragi una peste bot, chiar doar și prin prezență, fără să reușești neapărat să votezi, cum a fost cazul meu (cu toată familia, prietenii, etc.).
      Cât despre electoratul lor, ăla înghite orice gogoașă, chiar dacă e făcută doar din gaură, dar ăla e un număr știut, nu se schimbă. Diferența o fac ceilalți.
      • Like 0
  • Dementiale argumente! Deci ne-au dus cu autocarele? Cine a comandat,cine a platit autocarele? Primarii psd/alde? Melescanul ne umileste inca o data.Ptr informatia tovului merg 300 km pe banii si pe timpul meu liber si nu as accepta niciodata turism ekectoral!
    • Like 2
    • @ Vasile Hanciu
      cum cine? Soros, evident
      • Like 0
    • @ Vasile Hanciu
      Nevasta-mea s-a dus sa voteze la Londra. L-a amenintat si pe copil "vii si tu cu mine sau ne suparam, rau de tot!"
      Cum ea e una de-aia care nu minte si nu fura, acum ma intreaba "ar trebui sa ma autodenunt?!"
      Cum n-au mai ajuns sa voteze desi au stat 10 ore la coada, i-am zis sa stea potolita, intentia nu esti obligat s-o denunti!
      • Like 1
  • mike mike check icon
    Ba Mele ba, ce treaba are internetul cu demisia ta? Vrei sa spui ca nemtii sau olandezii n-au net bun? Si cum indraznesti tu sa ne acuzi de turism electoral? Oamenii au venit pe jos sau cu masinile lor. Uite, eu de exemplu, eram in vacanta in Germania si am condus pana in Olanda la cea mai apropiata sectie de votare. Mi-am stricat o zi de vacanta insa a meritat. Asa ca oriunde am fi Mele, noi vom vota impotriva fosilelor comuniste, asa ca matale.
    • Like 2
    • @ mike
      raimond check icon
      Chiar daca au venit cu autocarele, nu i-a adus nimeni, s-au organizat singuri. Bravo lor. Ii asteptam la vot si la urmatoarele tururi de scrutin.
      • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult