Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Niște iresponsabili dau tunul înainte de Revelion, fac „dansul trenulețului” și se fac nevăzuți

Noua coaliție de guvernare

Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Dincolo de eliminarea unor facilități (IT, construcții și agricultură), de scăderea plafonului la IMM-uri pentru impozitarea pe venit (de la 500.000 la 250.000 și apoi la 100.000 de euro), dincolo de creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%- măsuri cu privire la care oameni care se pricep s-au exprimat de nenumărate ori în diferite ocazii, sunt câteva lucruri grave legate de această „ordonanță trenuleț”:

1. Lipsa totală de transparență, heirup-ul acesta de pe o zi pe alta, amatorismul, urgența - dau azi ordonanță (în 30 decembrie 2024) care prevede modificări majore de Cod Fiscal ce se aplică din 1 ianuarie 2025. Asta este de neadmis, se încalcă legi, se calcă în picioare bunul simț. Imaginați-vă că sunt în această țară oameni care lucrează cu bugete, P&L-uri, predicții, scenarii de curs, dobânzi și altele (legate de extinderi, noi angajări, credite, produse noi). Este păcat că mediul de afaceri permite asta de 35 de ani, ca niște amatori care nu au lucrat în privat sau care nu au deținut în viața lor un chioșc la care să vândă merdenele, un service, un magazin de cartier, o făbricuță de conserve (să aibă presiunea salariilor pentru angajați, încasărilor ca să achite facturi la gaz, energie, furnizori) să decidă după cum îi taie capul. Cine plătește politic, administrativ, penal chiar (mai multe legi sunt încălcate flagrant)?

2. Impredictibilitatea - problema nu ar trebui să vină din faptul că sunt eliminate niște facilități despre care spuneam acum ceva vreme că ar trebui acordate cu dată de start, dată de end și în perfectă cunoștință de cauză („ofer aceste facilități pe o perioadă de X ani ca să obțin efectul Y”). Să știți că un efect pervers al acestor facilități (pe lângă banii neadunați la bugete) este că unele categorii sociale/ categorii de meserii nu vor beneficia de pensie Pilon II, de exemplu (au fost scutite de la plata contribuțiilor pentru pensii). Iar asta se numește bombă socială cu efect întârziat (imaginați-vă că peste 4-5-10-15 ani vor exista agricultori și constructori ieșiți la pensie care vor avea veniturile foarte mici. Câți dintre aceștia credeți dumneavoastră că pun azi un ban alb pentru zile negre?). Educația financiară este absolut necesară. Dar cum să te aștepți să se comporte cetățenii simpli dacă reprezentanții statului săi sunt niște analfabeți în ale economiei și iau măsuri populiste fără să se gândească la faptul că în final, cineva va achita nota de plată?

3. Foarte rău este că ne-am condamnat pe noi înșine în ultimele 3 decenii să avem guvernanți iresponsabili care iau măsuri prociclice. Pe timp de creștere a economiei ei se împrumută haotic și cresc cheltuielile publice - mănâncă, beau, se distrează cu dobândă. Iar pe timp de scădere, când tocmai atunci economia are nevoie de infuzii de capital, infuzii de creier, antreprenoriat, facilități- exact atunci le taie. Adică fac invers de cum ar trebui să facă. Sistemul bugetar ar trebui să se restructurează și angajații să fie  disponibilizați atunci când mediul privat poate absorbi noii șomeri, nu în perioadele când și privații dau afară și taie. Însă ce anume vă face să credeți că premierul Ciolacu, ministrul acela fost de la Finanțe (Boloș), doamna aceea de la Muncă au înțeles ceva din ultimii ani? Nu au înțeles nimic. Iar în socialism e bine - niște trântori trăiesc bine pe spatele celor care muncesc, cheltuiesc banii pe care nu-i au și se îmbuibă luând de pe masa altuia. Acești indivizi sunt ca băieții aceia care mănâncă, beau, comandă cele mai scumpe feluri din meniu, se urcă pe mese, iar înainte să achite nota, fac dansul pinguinului în jurul restaurantului, îl lasă pe chelner cu gaura, se suie în mașini și dispar. Cam așa și cu premierul Ciolacu și miniștrii săi - fac azi „dansul trenulețului”, dau tunul înainte de Revelion și se fac nevăzuți.

4. Poate cel mai rău din toată poveste aceasta este că Guvernul a ales să înghețe veniturile câtorva categorii salariați absolut importanți pentru societate (mai ales în contextul actual) și câtorva categorii sociale cu adevărat vulnerabile (care au nevoie de susținere):

- copii (alocațiile anunțate pe creștere în noiembrie rămân înghețate);

- cadre didactice (știm toți că sistemul a fost la un pas de grevă generală și că graficul cu creșteri a fost cu greu negociat). În sistemul de educație este o antiselecție care vine din salariile mici. Aici trebuie gândită o strategie complexă de selecție și plată pentru a încuraja intrarea unor generații de profesori performanți în școlile de stat. Tot ce se întâmplă astăzi în România are drept cauză principală decăderea învățământului din ultimii 35 de ani.

- studenții (subvențiile pentru transport se limitează la călătoriile acasă-facultate-acasă). În Uniunea Europeană aceștia se bucură de facilități să se plimbe pe tot continentul, tocmai în ideea că aceste deplasări sunt parte a conceptului de educație;

- persoane cu dizabilități și însoțitorii lor - aceștia toți rămân cu veniturile din ajutoare sociale înghețate.

Să nu vă întrebați, după aceste măsuri luate în aceste zile, fără consultări, de ce valul extremiștilor-suveraniști-populiști va atinge cote de neimaginat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Inspirata poza cu spatele "gastii de la guvernare",ca macar asa nu ne mareste scarba fetelor luminate.
    • Like 0
  • Gecaba Gecaba check icon
    Toate se intampla ptr ca sunt lasati sa faca ce vor, societatea civila nu exista ( actiuni in justitie, demostratii masive si cerinte clare catre clasa politica). Nesimtirea intregii clase politice (caci absolut toti sunt complici) se vede aici, cand nu cer ei insisi sa li se taie banii de la buget ptr partide, sa se restructureze tot sistemul bugetar, incepand cu parlamentul, guvernul si presedentia si agentiile guvernamentale. Sanatatea si invatamantul ar trebui sa nu intre in discutie, decat ca organizare mai buna , caci este un atentat la sanatatea societatii orice reducere in sanatate si invatamant.
    • Like 3
  • Nimic nou sub soare. Mediul privat de afaceri este din nou lovit de acești borfași care alcătuiesc clasa politică. Guvernanții îsi bagă din nou labele în buzunarele celor care muncesc. Le trebuie bani pentru amante și pentru concedii.
    Ca să fie clar și pentru cei care cred balivernele covrigarilor, nici vorbă de reducere cheltuieli bugetare. Dacă aceste cheltuieli rămân la fel în 2025 nu e nicio reducere, e la mintea cocoșului. Faptul ca nu vor crește pensiile amărâților și salariile unor bugetari nu înseamnă reducere. Pana când aparatul bugetar rămâne supradimensionat în ciuda digitalizarii nu avem nicio șansă. Doar se amână puțin dezastrul, pana se termină cu alegerile prezidențiale.
    Rușine!!!
    • Like 4
  • RazvanP check icon
    Ipocrizia doare?
    Toată intelighentsia progresistă aplauda în cor penerereul. Ghici ce scria la capitolul microintreprinderi! A, n-ați citit? Ghinion!
    • Like 1


Îți recomandăm

Pălărie de damă

Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Bosnia Romania

Suntem contrariați de atmosfera din Bosnia, de modul în care a fost primită echipa națională. Lucescu vorbea chiar de condiții de divizia C, evident după ce a criticat arbitrajul, ca în toată cariera lui. Comentatorii sunt siderați de ostilitatea gazdelor, și ne întreabă retoric cu un ton superior dacă ne-am săturat de UE, uitați asta ne așteaptă în afara blocului comunitar. Înseamnă că domnul Lucescu, domnii Grădinescu și Mocanu și tot restul suporterilor care cred că România e altfel, nu știu în ce condiții joacă unii juniori în România. foto Profimedia

Citește mai mult

Nicolae Șerban

E greu să vezi în agricultură mai mult decât vreme, prețuri și noroi. Dar în halele de la Orbeni, printre senzori, tabele și camioane care nu merg niciodată goale, înțelegi că povestea asta e despre altceva: despre disciplină. Despre felul în care cineva a decis că nu „merge și-așa”, că agricultura e știință, nu poezie, și că, atunci când partenerii potriviți se întâlnesc, produsul românesc poate sta pe raft nu doar în iulie, ci și în ianuarie.

Citește mai mult

 expert contabil

Pentru fiecare 10.000 de lei distribuiți, impozitul crește de la 1.111 lei la 1.905 lei, iar firmele trebuie să verifice activul net și capitalul social înainte de a face orice distribuție. „Cota de 16% intră în vigoare de la 1 ianuarie, dar se aplică pentru dividendele distribuite după 1 ianuarie. Or, ce dividende pot eu să distribui în ianuarie? Pe cele din trimestru IV, cele care se formează chiar acum”, explică expertul contabil.

Citește mai mult