Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Veriga lipsă din școala românească. „Nu poți să pui structură în capul unor copii dacă nu reușești să construiești mai întâi o relație cu ei”

De 30 de ani, Mirela Ștețco este profesoară de română. A fost, de-a lungul timpului, expert în management educațional, mentor și metodist, membru al consiliului consultativ al Inspectoratului Școlar Maramureș. 

A încercat să schimbe educația din România din clasă înspre inspectorat și dinspre inspectorat înspre clasă. Astăzi este director Training and Support în Programul Teach for Romania, care aduce profesori inspiraționali în cele mai pline de provocări comunități din România. Îi pregătește pe profesorii din programul Teach for Romania să le schimbe viețile copiilor pe care îi vor avea în față. Îi învață să aibă în minte, când își pregătesc lecția de astăzi, viața pe care ar trebui să o aibă copiii peste 25 de ani. 

Pentru acest lucru, a renunțat la confortul existenței sale așezate din Maramureș și s-a mutat, împreună cu soțul ei, într-o garsonieră închiriată în București.

Într-un interviu pentru Republica.ro, Mirela Ștețco vorbește despre calitățile fără de care un om nu are ce căuta în învățământ: capacitatea de a pune în centrul atenției sale copilul, empatia și capacitatea de a fi receptiv la feedback și a învăța din greșeli. „Dacă nu poți să faci aceste lucruri, nu ești capabil să construiești relații. Iar educația se bazează de fapt pe calitatea relațiilor pe care le poți construi. Nu poți să pui structură, conținuturi dificile, în capul unor copii dacă nu reușești să construiești mai întâi o relație cu ei. Ajungi să vorbești singur cu tabla”, spune Mirela Ștețco. 

Aceasta le arată profesorilor din program cum să nu fie doar simpli executanți, cum să devină lideri în propriile vieți și în clasă, cum să își pună întrebările care contează și care îi pot ajuta pe copii. Sunt lucruri pe care trebuie să șe știe fiecare profesor. 

„Foarte mulți cred că este o problemă de bani. Da, contează și banii, dar foarte mult contează omul și motivația lui, pentru că, dacă simți că are sens ceea ce faci, te mulțumești și cu bani mai puțini și cu sens mai mult în viața ta”, crede Mirela Ștețco.

Redăm mai jos interviul pe larg.

Aveți 30 de ani de experiență în domeniul educației. Dacă ar fi să îi rezumați în trei minute, cum ar arăta ei??

Am fost olimpic național, student foarte bun, cu medii foarte mari. Postul meu a fost în Maramureș și mie mi-a fost foarte, foarte greu să mă adaptez, pentru că nu puteam să înțeleg de ce lucrurile arată atât de diferit față de cum ar trebui să fie. Cred că cea mai ciudată chestie era că-mi dădeam seama că, într-un fel sau altul tot încercam să facem ceva bun pentru copii, mulți din cancelarie veneau cu gândurile cele mai frumoase, dar, practic, nu știam cum. Și ideea e că foarte multă vreme am rătăcit într-un soi de labirint, întrebându-mă ce să fac. 

Ce-ul era evident, pentru că ținea de conținuturi, eu predam română și trebuia să îi ajut pe copii să învețe română. După aceea, m-am prins că nu era despre a-i învăța să treacă examenele, ci să se folosească de română în viața lor. Apoi a fost Cum? Este o mare păcăleală cu metodele, avem impresia că dacă știm o metodă nouă sau venim cu o metodă nouă lucrurile se îmbunătățesc, dar de fapt acestea sunt ornamentele.

Ați încercat să schimbați lucrurile de jos în sus?

Am încercat să schimb de jos în sus, din clasă. Văzând că mecanismul în sine este destul de complicat, am încercat să fac schimbări de pe poziția de metodist, prin conexiunea mai puternică cu Inspectoratul Școlar Maramureș, Școlar Maramureș, unde eram în Consiliul consultativ. Foarte multe intenții bune se blocau și de sus în jos. Și astăzi mă întreb, unde de fapt se fragmentează totul? Pentru că îmi este clar că și de sus în jos și de jos în sus există intenții bune. Undeva la mijloc se rupe filmul și nu se întâlnesc. Iar întrebarea pe care mi-o pun acum este: Cum ne putem aduna?

Mi s-a părut zguduitor atunci când copiii mi-au spus că profesorii le reproșează că nu sunt motivați, dar nu-și dau seama că ei intră în sală exact cu aceeași atitudine, de oameni care nu sunt motivați și care nu cred în nimic și care se plâng tot timpul

Unde sunt elevii în această ecuație?

Cele mai deștepte chestii pe care le știu astăzi le-am învățat de la elevii mei. I-am întrebat la un moment dat la ce le folosește ceea ce facem noi - și chiar făceam cu pasiune ceea ce făceam. Iar copiii mi-au răspuns cu o onestitate caracteristică: absolut la nimic, ca aproximativ 90% din ceea ce facem în școală. Și a fost cutremurător. Mi-au mai spus că lumea elevilor și cea a profesorilor sunt două lumi paralele, care accidental se intersectează și asta este frustrant pentru toți. Că fiecare parte are impresia că știe câte ceva despre celaltă, dar de fapt nu știe aproape nimic.

Mi s-a mai părut zguduitor atunci când copiii mi-au spus că profesorii le reproșează că nu sunt motivați, dar nu-și dau seama că ei intră în sală exact cu aceeași atitudine, de oameni care nu sunt motivați și care nu cred în nimic și care se plâng tot timpul, fie de salarii, fie de programă. Că avem în față oameni care vor să își facă materia. Ce am făcut a fost să găsesc un răspuns la problemele copiilor.

Ce ați făcut?

Am mai încercat ceva, pe zona asta de mijloc, prin educație non-formală, mi-am făcut propriul ONG, am fost membră în rețelele de educație non formală. Singurele soluții le-am găsit din zona asta de rețea și asta își dădea multă putere, pentru că înțelegeai că binele există și că oameni care vor să schimbe ceva găsești, de fapt, foarte mulți la nivel de țară, doar că nu fuseseră conectați între ei. Când am găsit soluția Teach mi s-a părut că este răspunsul meu la 30 de ani de căutări și am renunțat la titularizare, la post, la tot ce am avut în Maramureș. Am venit în București, trăiesc cu soțul meu într-o garsonieră închiriată, ca doi studenți la început de drum. Dar astăzi este mai multă viață în viața mea decât oricând.

Eu nu cred în profesorii ăia născuți să fie profesori, atinși de aripa divină. Profesorii buni se fac prin muncă tenace, dar ideea este că trebuie să vrea în mod autentic.

Care este problema în ceea ce privește partea de formare a profesorilor din învățământul românesc?

Problema pleacă de la selecție. De la intrarea în sistem, ar trebui să te asiguri că ai oamenii cei mai potriviți, iar intrarea nu ar trebui să se facă pe baza unui examen scris, în care să reproduci informații și care să pună în evidență potențialul tău academic și cognitiv. Asta ar trebui să ocupe o pondere foarte mică, în raport cu zona practică și cu zona de conectare la copil. Ar trebui făcut un centru de evaluare extrem de riguros, care să pornească de la motivația omului pentru job și apoi ar trebui văzut dacă acel om are cele câteva elemente cheie fără de care nu poți să fii profesor. Eu nu cred în profesorii ăia născuți să fie profesori, atinși de aripa divină. Profesorii buni se fac prin muncă tenace, dar ideea este că trebuie să vrea în mod autentic.

Foto: Facebook Teach for Romania

Care sunt acele trăsături cheie care nu trebuie să-i lipsească niciunui profesor?

În primul rând, focusul pe copil. În momentul în care vede un copil, trebuie să înțeleagă că este despre copil, nu despre el. Că este vorba despre creșterea copilului și, dacă acel copil crește, va crește și profesorul. Altfel nu se poate. Aud foarte mulți profesori vorbind despre ce fac ei. Nu este vorba despre ce fac ei, este vorba despre ce pot și vor putea să facă, de fapt, copiii lor. Într-o demonstrație de 10 minute, poți să vezi unde e focusul lui, dacă este pe copil sau dacă este pe el însuși, pe ce sarcini dă, pe cât de frumos scrie sau explică.

Al doilea element-cheie este empatia, o chestie pe care o probezi foarte greu. Noi, la Teach, facem o experiență în programul de formare inițială, se cheamă community immersion sau being in the kid's shoes: într-o zi mergi într-o comunitate care îți e complet nouă, de obicei provocatoare. Dacă stai o zi în comunitate și stai o zi cu oamenii ăia, ai să vezi câte prejudecăți ai, deși noi spunem cu suficiență că noi nu discriminăm. În timpul unei astfel de experiențe poți să vezi dacă persoana respectivă este capabilă să se conecteze cu un copil, să îi afle povestea, să îi cunoască familia, să stea în comunitate câteva ore, să aibă curajul de a interacționa cu oamenii și de a descoperi, de fapt, câtă frumusețe există în oamenii pe care nu îi cunoaștem, dar îi judecăm. În Teach, până când profesorii intră la clasă, trec prin mai multe probe, iar aceasta este una dintre ele. 

Profesorii trebuie să demonstreze, totodată, capacitatea e reflecție și capacitatea de a integra feedback. Un om care nu este dispus să proceseze experiența prin care a trecut, oricare ar fi ea, un om care nu e dispus să vadă ce i-a ieșit bine și ce ar putea să schimbe, un om care nu este dispus să ceară feedback și să îl accepte este un om care nu poate să crească și nu poate să ajute pe cineva să crească.

De ce sunt atât de importante aceste lucruri?

Dacă nu poți să faci aceste lucruri, nu ești capabil să construiești relații. Iar educația se bazează de fapt pe calitatea relațiilor pe care le poți construi. Nu poți să pui structură, conținuturi dificile, în capul unor copii dacă nu reușești să construiești mai întâi o relație cu ei. Ajungi să vorbești singur cu tabla..

Dacă tu înveți doar tehnici de predare, învățare și de evaluare, nu ai cum să fii un profesor suficient de bun, pentru că vei rămâne toată viața ta un executant

Trebuie să vedem ce este la un profesor educabil și ce este mai puțin educabil. Prima este componenta aceasta foarte personală și pe ea așezi structură, așezi ce este legat de metodică, de conținutul științific. Nu există un om cu inteligență medie care să nu poată să înțeleagă o metodă de predare. Ideea este să reunești cele două componente. Dacă ai doar una dintre ele, nu ai un profesor.

Care sunt elementele cele mai importante în educarea unui profesor?

Primul - self leadership, să mă cunosc pe mine, să știu ce pot, să știu dacă este despre mine chestia asta cu predarea. Sunt foarte mulți oameni care iubesc copiii și care nu pot să stea ore întregi cu ei și să îi învețe procese de învățare. Primul lucru care contează este să te cunoști și să te conduci pe tine. Apoi este. pregătire pedagogică și științifică care este obligatorie, dar care ar putea să fie făcută diferit în sistemul de stat.

Dacă tu înveți doar tehnici de predare, învățare și de evaluare, nu ai cum să fii un profesor suficient de bun, pentru că vei rămâne toată viața ta un executant. Pentru că dacă vine un director, vine un ministru care n-a înțeles corect o dispoziție legală, și spune: De mâine trebuie să faci asta, tu, dacă ești doar un executant, vei face asta. O să bombăni, dar nu vei ști de ce nu trebuie să o faci. Dacă nu are și partea aceea de leadership, dacă nu îl înveți să nu mai stea la firul ierbii și să picteze unghia elefantului, ci să vadă elefantul în integralitatea lui și să își pună problema care este intervenția strategică pe care eu aș putea să o fac, cum îmi pot folosi eu toate cunoștințele mele pedagogice și metodice pentru a crea realmente oportunități de viață pentru copii, pentru a-i ajuta să devină adulți funcționali, atunci ai doar colecție de metode.

Ce ar trebui eu să fac ca acest copil din fața mea la 25 de ani să fie un adult funcțional, integrat social, care să contribuie la bugetul statului, să aibă grijă de familia lui? Dacă eu sunt în clasă ca să fac manualul, să îmi predau materia, așa cum auzi tot timpul, totul s-a terminat. 

Și foarte important: profesorul trebuie să știe să pună întrebări și să pună întrebările care contează. Pentru ce fac eu lucruri? Pentru ce-ul acela este cel care îi dă direcția corectă. El trebuie să își creeze viziunea corectă, noi astăzi vorbim toți de viziune,de intevenție strategică. Un profesor ar trebui să își construiască o viziune asupra felului în care ar putea să crească elevii din fața lui. 

Foto: Facebook Teach for Romania

Să îi cunoască în mod autentic, să le facă o evaluare inițială din care să vadă unde sunt din punct de vedere emoțional, cognitiv, care sunt marile lor nevoi, și apoi să se gânească: Ce ar trebui eu să fac ca acest copil din fața mea la 25 de ani să fie un adult funcțional, integrat social, care să contribuie la bugetul statului, să aibă grijă de familia lui? Dacă eu sunt în clasă ca să fac manualul, să îmi predau materia, așa cum auzi tot timpul, totul s-a terminat. Pentru că tu predai pentru tine, nu ai cum să produci învățare. Produci învățare la modul autentic atunci când știi că toți copiii pot învăța. Dacă îți dă prin minte că nu toți copiii pot învăța atunci nu ai ce să cauți în educație. Doar copiii cu handicap intelectual major, care reprezintă 2% din totalul elevilor, au cu adevărat probleme.

Așadar, ce trebuie să faci ca profesor?

Trebuie să te uiți la clasă cu convingerea că toți copiii pot învăța, cu convingerea că, dacă am o viziune corectă asupra parcursului lor, pot să gândesc o intervenție strategică, în așa fel încât, folosind programa pe care o am, folosind toate cunoștințele mele metodice, să pot să aduc copilul pe traseul la capătul căruia poate deveni un adult funcțional. Acest lucru este cel mai greu. Dar dacă reușesc să îmi creez viziunea, atunci tot ce fac va lua forma unei planificări strategice.

O adevărată sperietoare în sistemul de învățământ o reprezintă examenele.

Aici sunt două situații un pic diferite. Este cazul copiilor care au avut o evoluție în acord cu ceea ce se preupune că ar fi trebuit să existe, sunt la nivelul programei. Cu ei construiești în așa fel încât să treacă examenele. Examenul acela îl poate trece cu notă foarte mare și învățând pe de rost niște chestii pe care nu le înțelege, dar poate să ia notă foarte mare și dacă lucrezi cu el permanent pe zona de dezvoltare a gândirii critice și rezolvare de probleme în așa fel încât să-i facă și plăcere. Ce îmi iese mie la asta este întrebarea pe care și-o pun copiii din generația asta?

Cu frică sau cu păcăleală nu crește nimic în mod autentic, ar trebui să vină din interiorul lui și cu bucurie. Poți să faci asta în momentul în care copilul înțelege realmente la ce-i folosește în viață. Că dacă e doar ca să ia examenul este inutil. Dar pentru profesori este mult mai greu să facă asta, va trebui să își pregătească lecțiile și să o facă dintr-o altă perspectivă.

Asta în cazul copiilor care au avut un traseu în regulă.

Probema este că România foarte puțini copii de genul ăsta. România este plină de copii care au distrus și eșafodajul emoțional, și cognitiv. Ei emoțional sunt vraiște, pentru că vin din familii abuzive și sunt niște copii bătrâni înainte de vreme. Și-au pierdut încrederea în oameni, și-au pierdut încrederea în ei, și-au pierdut încrederea că ceva mai are rost pe lumea asta. Și cognitiv vorbind ei nu pot face operații simple, la nivel de bază. În cazul lor, intervenția este mult mai dificilă, pentru că trebuie să refaci zona de emoțional și zona se încredere, să construiești relația. Acest lucru este foarte dificil când copilul nu are încredere în adult și în el însuși. 

La Teach îi învățăm pe profesori că trebuie să creeze legături cu familia copilului, pentru că dacă nu ai un sprijin în familie, de unul singur nu ai să poți. Ceea ce construiești tu la școală se distruge acasă, în familie, în comunitate sau în școală, în relațiile cu celalți. Și apoi să refaci mecanismele gândirii și să îl iei mult de sub nivelul foarte scăzut la care este el și să îi dai sentimentul că poate să facă și să încurajezi fiecare progres oricât de mic ar fi el. Apoi, foarte intelgent, să folosești cheile gândirii și să reușești să îl duci spre gândire critică, rezolvare de problme, chestii care să îl ajute în viață.

Foarte mulți cred că este o problemă de bani. Da, contează și banii, dar foarte mult contează omul și motivația lui, pentru că, dacă simți că are sens ceea ce faci, te mulțumești și cu bani mai puțini și cu sens mai mult în viața ta. Și la Teach găsesc din ce în ce mai mulți oameni care renunță la un job bine plătit pentru a face ceva care aduce sens în viețile lor.

Cum poți ajuta un profesor să integreze aceste practici în activitatea lui de zi cu zi?

Ce-l năucește pe omul ăsta este tot sistemul, este ostilizarea colegilor de cancelarie, care nu înțeleg de ce stai ore în plus, de ca faci aia, de ce tu îl lauzi, când cu ăștia nu se poate face nimic, de ce te dus acasă la el, de ce lași corigenți, de ce-i treci doar dacă știu, de ce faci ore suplimentare neplătite de pregătire pentru ca ei să știe.

La Teach for Romania, profesorul beneficiază de sprijinul unui tutor, un specialist pe care noi îl formăm cu destulă dificultate, pentru că este un magician care trebuie să poarte pălării foarte diferite, pe care trebuie să le schimbe. Trebuie să fie și manager, trebuie să aibă abilități de psiholog, de consilier, trebuie să fie umărul pe care omul poate plânge în siguranță, omul care poate fi sunat și căruia îi poți spune că ești praf. Trebuie să fie un mentor care are pregătirea pedagogică în așa fel încât să îți poată oferi un mentoring pe bune: să îți împărășească din experiențele personale, să facă co-teaching dacă este cazul. Dacă profesorul este blocat, trebuie să fie în stare să execute împreună cu el o lecție.

 Trebuie să fie omul care să vină cu 5 soluții și să te pună să alegi una și să te întrebe de ce ai ales-o și cum se potrivește ea cu viziunea ta. Legea învățământului prevede existența unor mentori, profesori experimentați care să îi sprijine pe ceilalți. Poate că ar fi valoros ca mentorul ăsta să învețe un pic cum se face mentoring oe bune, dincolo de experiența personală. Pentru că nu există improvizație în mentoring, este focus pe persoană, pe nevoile reale, pe a răspunde unor nevoi foarte diferite.

Există însă resurse financiare pentru a face toate aceste lucruri?

Foarte mulți cred că este o problemă de bani. Da, contează și banii, dar foarte mult contează omul și motivația lui, pentru că, dacă simți că are sens ceea ce faci, te mulțumești și cu bani mai puțini și cu sens mai mult în viața ta. Și la Teach găsesc din ce în ce mai mulți oameni care renunță la un job bine plătit pentru a face ceva care aduce sens în viețile lor.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Respect, Doamna Ștețco!
    • Like 1
  • IM check icon
    Articol-interviu lung, cu multe repetări inutile, cu întrebări care încearcă sa coboare in "meandrele concretului" dar, din păcate, cu răspunsuri alambicate, irelevante - o adevărata gargara pedagogica/educaționala/psihologica. Sintagme vagi si pompoase (eventual in engleza pentru ca, deh...acum suntem tutors/tutori in programul Teach for..., acum trebuie examinata motivația pentru job, acum trebuie sa educam la viitorii profesori self-leadership, etc.). Daca am înțeles bine ( as putea greși, textul nu e clar, nu pune destula structura in capul meu; structura au pus-o deja cărțile pe care le-am citit, materiile pe care le-am studiat si acei profesori demodați care nu stăteau toată ziua sa relationeze cu noi si sa se bage in viețile noastre de familie dar ne erau modele de civilitate, de comportament, de erudiție, de claritate in gandire si exprimare, de decenta, de corectitudine, de politete, de delicatețe si discreție, de respect pe care ni-l arătau întâi ei noua si apoi noi lor) deci, daca am înțeles bine, veriga lipsa in scoala romaneasca este relationarea: focus (tot engleza ne salvează) pe elev, empatie, capacitate de a cere si primi feedback. Dar nu e aceasta o afirmatie aplicabila oricarei meserii? Relationarea e importanta in orice ai face. Apoi, profesorul trebuie sa se cunoască si sa fie lider in propria viață. Motivația sa trebuie sa fie faptul de a fi găsit sensul muncii sale si nu banii. (Pe vremuri o numeam motivatie interna. )Doamna profesor a găsit sensul abia prin ONG-uri, prin educația nonformala si prin programul Teach for....Îmi pare rău sa spun asta, dar chiar nu cred ca poți activa zeci de ani ca profesor pentru a descoperi adevărul si miezul acestei vocatii (e o vocație, nu e un job -așa cum ii spun profesorii motivaționali) abia odată cu apariția si plantarea artificiala a programelor de tot felul (bune la ele acasă, dar stranii pentru noi). Mai pe scurt si mai clar, nu cred ca dl. Trandafir s-ar fi lăsat sedus de asemenea invenții si inovații care, da, sunt tentante ca orice lucru nou si diferit, dar sunt departe de a rezolva problema scolii de la noi. Uneori, încăpute pe mâini începătoare si cu mai puțin discernământ pot fi chiar periculoase. Si, drept corolar, am înțeles ca lucrurile merg bine daca profesorul il învăța pe elev sa folosească cheile gândirii inteligente, la randul sau profesorul e învățat/îndrumat de un alt profesor (tutor) care are si el un mentor si mai e un metodist si lanțul acesta e încheiat de inspector. Cum ramane cu self leadersip ? Pare o contradictie. Toți aceștia sunt focusati pe copil! Nici nu vreau sa ma gândesc ..... atâtea minți si suflete(!? )focusate pe mine, copilul. In locul tuturor acestor relaționări si focusări, eu as vrea ca profesorii sa fie cum spuneam eu mai sus ca au fost unii dintre demodații mei profesori. Din păcate, toate aceste programe te învăța mai mult sa te prefaci ca, îți oferă rețete de succes dar nu si succesul adevărat.
    • Like 4
  • Era, pe vremuri o glumă, care spunea că se stricase maşina comunismului. Supusă unei examinări atente, s-a constatat că motorul era cuplat nu la roţile maşinii, ci la claxon. Se poate să greşesc, dar aici totul e de claxon, abuz de vorbărie şi de terminologie. Ce e aia "profesor inspiraţional"? Cum adică să pui structură în capul copiilor? Structură înseamnă (mod de) organizare, relaţii între elementele unui sistem, structura defineşte sistemul, fără ea elementele ar fi disparate. Elevii şi profesorii, ca elemente ale sistemului, se definesc prin relaţiile dintre ei. S-a format obişnuinţa ca şii unii şi ceilalţi să dea vina pe sistem, aruncînd, de fapt, vina pe celelalte componente (numeroase!) ale sistemului, ducîndu-ne cu mintea la Eminescu: Azi, cînd vorba lustruită nu mai poate înşela, Astăzi alţii sînt de vină, domnii mei, nu este-aşa? Ca să poţi structura nişte elemente, trebuie să ai cunoştinţe măcar suficiente despre ele, Cei curioşi pot găsi aici legătura dintre formare şi informare; formarea fără informare nu este posibilă, iar informarea fără formare deprinderilor de valorificare a informaţiilor e inutilă. Formarea presupune structurare (informaţii, dotare intelectuală, deprinderea relaţionării informaţiilor), începînd cu formarea deprinderilor de muncă (de neconfundat cu dependenţa de muncă, aşa cum să întîmplă).
    Mă tem că aici ar fi nevoie de un nou text, care ar fi mai mult decît un simplu răspuns la un alt text, un text care să pună în relaţie teoria educaţiei cu practica, astăzi cam paralele. Nu e suficient să ai idei, e obligatoriu să ai suficiente informaţii despre viabilitatea lor prectică, lucru imposibil de făcut absolutizînd importanţa unuia în raport cu toate celelalte elemente. Sigur că elevul e cel mai important, dar el nu poate neglija cerinţele societăţii, în faţa căreia va da seamă cînd va cere societăţii să-i recompenseze valoarea.
    • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult