Foto: Getty Images
Pentru mine covid-19 înseamnă moarte. Înseamnă doua linii roșii, un apel la 112, o ambulanță în fața casei. Înseamnă o sirenă care sfârtecă liniștea nopții. Înseamnă 3 oameni în alb cu un rucsac roșu. Care sună la interfon. La interfonul meu. Înseamnă bipurile aparatelor, sunetul unei butelii de oxigen care se descarcă. Știți cum sună 8 L de oxigen pe minut? 15? 25? Nu prea contează. Ai nevoie de 2 plămâni ca să conteze. Funcționali. Sug aerul și-l scuipă în sânge. Asta e funcția lor. Știți ce mai înseamnă? Suferință, neputință, durere, frustrare, ură, regret, resemnare. În ordinea asta.
Covid-19 nu înseamnă 58 de mii de victime, ci 200 de mii? Adică familii care îndură travaliul emoțional pentru cei dragi lor. Ne plac cifrele. Când sunt mari, ne îngrijoram. Când sunt mici, ne bucurăm. Firesc, nu? Reacții simple din partea unor organisme complexe. Doar că putem să numărăm și altfel. Uitându-ne în ochii oamenilor pe lângă care trecem pe stradă. Pandemia, într-un fel sau altul, ne-a marcat pe toți.
Dar probabil că nu sunt probleme pe care să înveți să le rezolvi (cum să vindeci suflete). Urmezi un stagiu de 6 săptămâni, citești 2 cărți și audiezi 10 cursuri. Nu funcționează așa. Ca medic, înveți să vindeci alți oameni. Dar ca student, cum e cazul meu, privești și aștepți să-ți vina rândul. Ce se întâmpla însă când îți vine rândul mai repede decât te-ai fi așteptat, iar pacientul e o persoana draga?
Totuși, pandemia nu a însemnat același lucru pentru toată lumea. Așa că, probabil, nu-i putem condamna pe oamenii care nu înțeleg, nu văd, nu acționează ca noi. Poți judeca cu mintea ta, dar nu prin prisma emoțiilor altcuiva.
Noi mai exersam însă ceva la medicina. Empatia. Nu e o calitate sau un defect. Nu te naști cu ea. Se poate învăța. Nu trebuie nici măcar sa ai gust sau miros ca sa simți ceva.
Cert este că știința nu e o alternativă la credință, religie sau spiritualitate. Nici viceversa. Știința și credința coexista și conlucrează ca noi toți să fim sănătoși. Nu poți trata o boală cu o rugăciune și nu poți vindeca un suflet cu o pastilă. Dar le poți lua împreună. Dimineața, la prânz și seara, conform schemei de tratament.
Nu putem continua să credem că ceaiul de mușețel ne vindecă de ulcer sau că semințele de dovleac ne vindecă de cancer. Suntem în secolul 21. Asta se numește involuție. Dacă tratamentele astea ar fi funcționat în istorie, nu mai aveam nevoie de moleculele din ziua de azi. Se murea mult înainte, din tot felul de infecții bacteriene, virale. Până au început să apară antibioticele și vaccinurile. Ar trebui să fim recunoscători că le avem.
Sau să ne gândim altfel. Nu mai e nicio pandemie. Da, e adevărat. E 17 martie 2020. Sa încercam altfel de data asta! Poate păstram, totuși, vaccinul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.