Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Numai unii iau Capacitatea sau Bacul. Tovarăși, cinstit e să nu le mai ia nimeni!

Cristian Tudor Popescu

De niște ani încoace, la examenul de Bacalaureat sau de Capacitate s-au redus mult posibilitățile de a copia, adică de fals și uz de fals. Testările actuale sunt mai corecte. Că sunt și mai eficiente, că probează cu adevărat gândirea liberă și creativă a elevilor, și nu capacitatea de a-și lipi momentan pe creier niște informații, date apoi uitării într-un timp record, nu e deloc sigur, dar acest subiect necesită o discuție separată.

 Clasa politică, alcătuită cu precădere din sfertodocți, agramați și analfabeți funcțional, a reacționat instinctiv. Nu numai PSD, protectorul dintotdeauna al loazelor cu părinți care votează (acum, în cap cu G. Firea), dar și lideri ai „dreptei”, ca Traian Băsescu („Profesorii sunt niște unii care alergau după tine cu note proaste, hă, hă, hă”) sau Ludovic Orban, care spunea despre examenul de rezidențiat, pe care guvernul său nu era în stare să-l organizeze: „Acest examen nici nu e necesar”.

Covidul a oferit un bun prilej pentru „sufletiștii” (de la suflat, nu de la suflet) din politică să sară cu propunerea de a nu se mai ține examene, fiind înlocuite cu media notelor din clasele V-VIII, respectiv IX-XII. Consiliul Legislativ a avizat favorabil un astfel de proiect de lege depus în Parlament de un deputat PMP. Asta ar însemna iarăși o falsificare a rezultatelor procesului de învățământ – nu putem să ne facem că nu știm ce diferență este între un 7 (șapte) obținut la, să zicem, Colegiul Național Mihai Viteazul din București și un 10 (zece) la ziceți dumneavoastră unde. Ca să nu mai vorbim de cei care n-au luat Bacul în anii trecuți și care l-ar primi astfel pe daiboj.

Ar fi o etichetare dureroasă a actualei generații față de cele trecute și viitoare – „Ăștia sunt ăia intrați fără examen”.

Capacitatea și Bacalaureatul trebuie să aibă loc. Deja, o mare nedreptate s-a făcut sutelor de mii de elevi fără acces la internet, care nu au avut parte de niciun fel de școală în aceste luni. (Un televizor se mai găsește prin orice casă, cât de săracă. De ce nu s-a folosit Televiziunea Publică pentru a-i ține în contact cu programa?). Ca și celor pe care părinții nu îi lasă să se ducă la orele de pregătire pentru examene.

Verificarea temperaturii la intrarea în sala de examen poate fi anulată prin excepție. În supermarketuri și locuri de muncă, oamenii se duc în fiecare zi și e foarte greu să fie supravegheați în interior – termotestarea are rost. Dar, în școală, examenul se desfășoară în doar câteva zile, iar elevii pot fi separați prin măsuri stricte, a căror aplicare poate fi controlată de cadrele didactice și autorități, chiar de poliție. Șansele de transmitere a virusului pot fi mai mici decât în orice alt loc public. În ciuda faptului că ministreasa Anisie, un fel de Dăncilă liberală, e mai rea decât covidul.

Îmi amintesc un băiat care, la întrebarea reporterului dacă a învățat pentru examen, răspundea vesel anțărț: „Păi, nu prea, că am fost la mare cu prietenii...”. Deci, ce facem, deschidem terasele și plajele și închidem examenele? 

Adică de ce numai unii să ia Capacitatea sau Bacul? Tovarăși, cinstit e să nu le mai ia nimeni!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult