Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

O domnișoară m-a sunat și mi-a făcut „o ofertă de nerefuzat”. Apoi, într-o sală plină, am trecut de la „analize gratuite” la tigăi, plite cu inducție și saltele cu magnetoterapie

Vreau să atrag atenţia asupra unui fenomen care proliferează de ceva vreme în România. Este o escrocherie pe scară largă care îi afectează în primul rând pe cei în vârstă, pe pensionari. Totul începe cu un apel pe telefonul fix.

- Bună ziua. Mă numesc Alina Ionescu şi va vorbesc din partea firmei X. Avem onoarea să va invităm la o prelegere pe teme de sănătate. Vi se vor face şi nişte analize medicale gratuite. La sfârşitul conferinţei vă vom oferi şi un mic cadou absolut gratuit din partea firmei.

Cum poţi să refuzi o asemena ofertă? Cine îţi mai face azi analize gratuite? Sunt pensionar aşa că am tot timpul din lume. Am acceptat invitaţia şi a doua zi m-am prezentat la sala de conferinţe a unui mic, dar foarte cochet hotel din centrul Bucureştiului.

Un domn jovial care se prezintă ca fiind doctor îşi începe expunerea.

-Ce este mai important pentru dumneavoastră, sănătatea sau banii ?

-Sănătatea, răspunde aproape toată lumea în cor.

Câţiva mai glumeţi răspund că banii.

-Care sunt cele mai importante boli care îl afectează pe omul modern?, continuă doctorul.

-Bolile cardiovasculare.

-Cancerul.

-Diabetul.

-Dumneavoastră consideraţi că românul mănâncă sănătos? 

Majoritatea e de acord că nu. Romanul mănâncă în principal mâncărurile tradiţionale, care numai sănătoase nu sunt. Doctorul descoperă o tablă pe care începe să deseneze nişte tuburi care se dovedesc a fi venele şi arterele noastre. Ne explică în amănunt cum se depune colesterolul pe aceste vase şi cum ajungem în cele din urmă la preinfarct sau infarct. Ne explică, de asemenea, cum se ajunge la diabet şi cum nivelul crescut de glucoză afectează organele importante precum inima, ochii, rinichii şi sistemul nervos şi cum creşte riscul apariţiei leziunilor care se pot infecta şi pot duce la amputaţii. Încep să fiu de-a dreptul îngrozit cu toate că glicemia mea e perfectă.

-Sunteţi gata să renunţaţi la alimentaţia tradiţională românească şi să adoptaţi o alimentaţie sănătoasă fără carne de porc, slăninuţă, sarmale sau prăjiturile şi cozonacii de Paşte? – întreabă insinuant doctorul.

Toată lumea se pune de acord că nu. Suntem majoritatea la o vârstă la care ne e greu să renunţăm la obiceiurile noastre, inclusiv cele culinare.

-Ei bine, continuă doctorul, noi putem să va ajutăm să va păstraţi modul de viaţă tradiţional şi să va reducem riscul de a fi afectaţi de aceste boli.

-În primul rând va rog să treceţi pe rând pe la domnişoara asistentă.

Trecem, iar asistenta ne pune un aparat pe deget care, spune ea, ne va măsură oxigenarea sângelui. Ne spune valoarea si ne sfătuieste să o reținem. Apoi ne pune să strângem în palmă un cilindru conectat la un calculator. Acesta ne va stabili starea de sănătate şi, după cele spuse de ea, e folosit de către astronauţii de pe staţia orbitală.

-Ei bine problemele dumneavoastră pot fi ameliorate cu ajutorul saltelei cu magnetoterapie pulsatilă.

Ni se explică în continuare principiul de funcționare al saltelei si cum aceasta are calitatea de a oxigena sângele, de a distruge trombii împiedicând astfel formarea varicelor, reduce pericolul accidentelor vasculare cerebrale, regenerează cartilagiile din articulaţii, reglează tensiunea arterială etc.etc. Şi asta pentru numai 20-40 de minute alocate zilnic acestui tratament.

Invită câţiva voluntari (mă ofer şi eu) să stea 5 minute pe saltea după care oxigenarea sângelui ne este din nou măsurată. Aparatul arată o creştere consistentă.

Între timp ne sosesc şi rezultatele analizelor medicale care sunt scoase la o imprimantă şi distribuite fiecăruia. Constat că am o mulţime de afecţiuni şi că sunt predispus la o mulţime de boli. (Între altele eu ştiu că, de fapt, sunt un om sănătos şi în niciun caz nu am acele probleme).

-Dacă tot nu vreţi să renunţaţi la mâncarea tradiţională, eu pot să va arăt cum puteţi să o gătiţi mai sănătos. Şi trage o faţă de masă care acoperea ceva. Ni se dezvăluie un set de oale şi cratiţe şi tigăi de tip Zepter.

-Acestea sunt produse de firma noastră, dar spre deosebire de vasele Zepter, ale noastre sunt realizate din oţel medicinal, au mai multe straturi metalice pe fund pentru a pastra caldura şi au şi pereţii dubli astfel încât căldură se pierde mai greu. Ia o furculiţa şi ne demonstrază că vasul nu poate fi zgâriat. Imediat ne face şi o demonstraţie cum poate fi prăjită o bucată de carne de pui fără ulei. Aceasta nu se lipeşte de tigaie şi nici nu mai are nevoie de sare. Gustăm şi într-adevăr e foarte gustoasă.

-Iar acum va voi prezenţa un al treilea obiect, plita cu inducţie. Are putere mai mare decât o plită electrică obişnuită, dar ea acţionează mult mai rapid. Şi ne demonstrează cum poate fi fiartă apa într-un minut. Intră în acţiune şi asistenta.

-Va voi ruga să extrageţi câte un bilet din această cutie.

Extragem şi constatăm că pe bilet e scrisă o suma: 500, 1000, 1500. Între timp ne sosesc şi rezultatele analizelor medicale care sunt scoase la o imprimantă şi distribuite fiecăruia. Constat că am o mulţime de afecţiuni şi că sunt predispus la o mulţime de boli. (Între altele eu ştiu că, de fapt, sunt un om sănătos şi în niciun caz nu am acele probleme).

-Să trecem mai departe, continuă doctorul. V-ar interesa asemenea produse?

-Daaa ! – răspunde lumea în cor.

-Această saltea costă în mod normal 8500 de lei, setul de vase de bucătărie, 5500 iar plita cu inducţie, 2000. Deci în total, 16.000 de lei. Dar azi noi vi le oferim pe toate la suma de numai 8500 de lei. Practic noi va oferim setul de vase şi plita, gratuit.

-Iar acum vom face o tombolă. Vom extrage din această cutie numele a trei dintre dumneavoastră. Ei îşi vor putea achiziţiona toate aceste produse la o valoare mai mică cu suma de pe biletele pe care le-aţi extras mai devreme.

Fericiţii câştigători sunt extraşi şi scoşi în faţă asistenţei.

-Să-i aplaudăm, domnilor şi doamnelor! Merită aceste aplauze.

Produsele nu pot fi achiziţionate decât prin noi şi pot fi plătite cu suma integrală sau în rate. Ele nu se găsesc în magazine.

Mi-am dat însă seama imediat de politica de marketing pe care o duc aceste firme. Ea se bazează pe frică: frică de boală şi, în final, frică de moarte. Sunt în stare să dea foarte mulţi bani doar pentru că banii contează mai puţin decât sănătatea, nu ? Şi îşi dau poate ultimele economii. Iar aceşti oameni fără scrupule profită tocmai de această categorie socială cea mai vulnerabilă

Ceilalţi amatori le pot achiziţiona la preţul de 8500 de lei de la firma noastră. Cei trei fericiţi câştigători se înghesuie să încheie contractele de vânzare-cumpărare. Spre surprinderea mea se găsesc şi alţi amatori. Spun spre surprinderea mea pentru că toţi sunt bătrâni, trecuţi de mult de vârstă pensionarii. Mă întreb de unde au aşa de mulţi bani. Mi-am dat însă seama imediat de politica de marketing pe care o duc aceste firme. Ea se bazează pe frică: frică de boală şi, în final, frică de moarte. Sunt în stare să dea foarte mulţi bani doar pentru că banii contează mai puţin decât sănătatea, nu? Şi îşi dau poate ultimele economii. Iar aceşti oameni fără scrupule profită tocmai de această categorie socială cea mai vulnerabilă: pensionarii. Pentru că apelurile telefonice sunt făcute numai pe telefonul fix şi numai la orele dimineţii. Şi cine poate să fie acasă la acea oră, dacă nu pensionarii ? 

Cei tineri şi activi sunt la muncă. Am intrat pe internet să văd dacă se găsesc acele produse sau altele similare. Şi am găsit: saltea cu magnetoterapie, 1400 de lei, setul de vase, 2500-3000 de lei, iar plită cu inducţie, 200 de lei (!). Diferenţele sunt enorme.

Am mai fost şi la alte asemenea prezentări, doar din curiozitate,fără intenţia de a cumpără ceva. Discursul este aproape identic de parcă a fost scris de aceeaşi persoană. Ni s-au oferit şi acolo tot seturi de vase tip Zepter (în patru cazuri), aparate de purificat apa şi aerul (firma însă nu a atras atenţia că după ce le cumperi eşti dependent de ei pentru achiziţionarea de filtre), aparate de lumină polarizată, pături şi perne din lână australiană şi multe altele. Toate foarte, foarte scumpe. Iar în sala de prezentare, mereu aceiaşi bătrâni pensionari. Mi se pare scandalos că se profită tocmai de cea mai vulnerabilă categorie, oamenii în vârstă. Bănuiesc că sunt trecut într-o baza de date şi de aceea am fost apelat de atâtea ori. Timp de vreun an am fost lăsat în pace. De curând însă, am fost apelat două zile la rând de către două firme diferite. Motivul era acelaşi: o prelegere pe teme de sănătate. Iar la sfârşit vom primi şi un mic cadou: la unii un set de 20 de caserole din plastic, iar la alţii 3 Kg de produse alimentare neperisabile. Umilitor ! Nu m-am mai prezentat la niciuna dintre ele. 

Însă stau şi mă întreb: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului ce face? Pentru că şi alte persoane au observat escrocheria şi au făcut sesizări în acest sens. Însă afacerea, după cum văd, merge mai departe.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ina Shan Ina Shan check icon
    Foarte frumos descris! Si pe mine ma ingrozeste cat de plina e lumea de oameni fara scrupule care ar face orice ca sa se imbogateasca. E plin de astfel de 'pacaleli', care mai decare. Imi pare rau, sunt putini care mai au alte valori inafara de cele materiale :( pt. toti cei care aveti valori spirituale, sau cum s-or numi, tot respectul!
    • Like 0
  • Maron_S check icon
    metoda este actuala
    ieri - 18 septembrie 2019 in Drobeta Turnu Severin , firma S.C N_i_c_o_l_a Medical Solution a tinut o astfel de prezentare la care vandea un set de oale, un aparat de masaj si o plita cu inductie la suma de 4000 RON. Soacra mea a fost una din cele 4 castigatoare, a fost pusa sa semneze un contract pe care nu l-a citit , nu a inteles bine ca suma de 4000 este 40 de milioane vechi , nu 4 milioane si asa a cumparat si platit setul de produse .
    Culmea este ca, pentru legalizarea perfecta, sunand inapoi si solicitand returnarea produselor, mi s-a spus ca nu e nici o problema, daca au fost cumparate in ziua respectiva, poate veni cineva, ridica produsele si restituind banii, ceea ce au si facut. Ma gandesc cati batrani nestiind ca se pot returna sau nevand pe cineva sa-i lamureasca ca au platit prea mult , raman cu produsele si cu banii dati. Ma gandesc sa fac o sesizare la politie , dar pare a fi foarte legal, din moment ce au restituit si banii . Doar ca au ramas cu un exemplar al contractului, in care nu stiu ce scrie si ce a semnat mama soacra, Pe contractul lasat ei, au taiat si scris anulat, a scris ea ca a returnat produsele si a primit banii inapoi , si l-au luat ei - am ramas doar cu niste poze facute la fiecare pagina.
    • Like 0
  • Justa analiza!. Ca si Caritas, sunt afaceri protejate de sus.


    • Like 1
  • Delia MC Delia MC check icon
    Întâi, vă felicit pentru articol.

    Mama mea e sunată des pentru a fi invitată la astfel de "evenimente". Prima dată, cum tata n-avea chef, am însoțit-o eu. Prezentatorul a început să bată câmpii, debitând așa niște prostii, că am început să-i spun mamei, uite, ce tâmpenii...gata-gata să fiu dată afară. La sfârșit m-am bucurat să beau o bere în restaurantul locației...Premiile ar fi fost niște ustensile de bucătărie, de fapt ca lopățelele copiilor de jucat în nisip. De curând, fiind în vizită la ai mei, sună iar. Am vorbit eu: "E vorba de sănătate, insistă ea, înțelegeți? SĂNĂTATE! Pricepeți? " Mă lua și la mișto..."Nu mă interesează...ștergeți-mă din oricare bază de date și nu mă mai sunați niciodată"...

    Prietenul meu, crescut și trăit în lumea liberă, a avut și el, in urmă cu vreo 25 de ani, o experiență similară. Excursie în Austria, 10 € sau mărci. Bine, s-a dus, gândind că poate bea o bere fără să trebuiască să conducă. El a reușit să fie dat afară! Mai apoi, la o cafea, lectorul i-a vorbit absolut normal, fără pică, atât numai că i-ar fi putut strica afacerea...
    Eu cred că sunt câțiva de-ai lor, tocmiți, care se "înghesuie" chipurile să cumpere produsele-minune. Fac asta pentru ca alții să cumpere, pe principiul dacă ăla poate, eu de ce nu, dacă niște se înghesuie, merită...

    Deci, acestea nu se întâmplă numai la noi și se întâmplă deja demult. Ei sunt în deplină legalitate, chiar dacă umblă cu minciuna. Vinovat e cel care se lasă păcălit.
    Singura armă valabilă e numai informarea!
    • Like 1
    • @ Delia MC
      Buna ziua ! Cum de ati mai descoperit acest articol ? Dupa cum se vede , l-am scris in 2017.
      • Like 0
    • @ Vladimir Marton
      Delia MC Delia MC check icon
      Da, am văzut și eu. Primesc pe email ca recomandare, o selecție de articole, printre cele noi și câte unul mai vechi. Deci au mai primit și alții. Face parte cred din politica platformei.
      • Like 0
  • Ion check icon
    Eu am desfiintat telefoanele fixe ale bunicilor si parintilor din motive de securitate. N-am reusit sa-i educ sa nu mai stea sa asculte pe oricine si am aplicat solutia radicala. Paleta de infractiuni e mult mai larga.
    • Like 4
  • Am avut și eu o experiență similară, cu niște așa - ziși doctori ce de fapt îți vindeau gogoși cum că aparatele lor te vindeca de toate. În sală, la fel, plin de bătrâni bolnavi cărora li se spunea că medicamentele îi îmbolnăvesc. Ce a fost strigător la cer a fost că "domnul doctor" mi-a zis că am cancer la globul ocular, osteoporoză și multe altele. Totul în baza acelui test cu cilindrul. Și când mă gândesc că alții iau de bun diagnosticul "domnului doctor"...
    • Like 3
  • Daca nu s-ar gasi amatori care sa cumpere acele produse, cred ca firmele respective ar da faliment. Si daca ar exista autoritati care sa intervina, aceste firme si-ar muta probabil activitatea in alta parte. Iar daca oamenii ar fi mai putin creduli...etc.
    • Like 3
  • E simplă proveniența numerelor de telefon: cand achizionam ceva ( de la un televizor la un nou abonament telefonic), completând formularul, bifam ( foarte mulți in necunostinta de cauză se pare) acele căsuțe pentru tratamentul datelor. Acest lucru permite acelei firme sa vândă apoi baze de date, cu numere fixe și mobile, altor firme ce se ocupă de telemarketing. Practic, totul e legal și autorizat.
    Lipsa de informare este periculoasa in orice context, pornind de la produse din supermarketuri vândute la prețuri mai mari, dar cu eticheta "ofertă/reducere", la produsele contrafăcute achiziționate online, până la cazul de față.
    Marketing'ul este un domeniu legal, dar murdar. Metodele lui sunt murdare, corect, însă totul este în limitele legale. În general cei ce il practică nu mint, ci doar omit adevărul pentru a atrage curiozatea si interesul potențialului client. O persoană vârstnica e in general precauta, înzestrată de viața trăită cu înțelepciune, așa ca va fi atentă in momentul întrunirilor să nu cadă in plasă.
    Trecând peste prețurile peste cele de pe piață ( dar amintindu-ne ca fiecare e liber sa își vândă produsul la ce preț dorește) restul informațiilor au fost corecte : alimentația greșită, odihna necorespunzătoare și poluarea sunt câțiva factori extrem de importanți care ne distrug organismul și scad durata de viață.
    • Like 1
  • Nu stiu daca foloseste cuiva ce scriu dar si in provincie se practica sistemul. Da,tras la indigo. Cu vase dar si cu cadouri. Am incercat sa cumpar ceva,am primit un cadou,dar m-am razgandit. Cadoul l-am adt,bineinteles inapoi. A doua zi,un prieten care a cumparat ceva( plita si o tigaie) s-a dus sa-si ia obiectele si a spus ca eu n-am primit cadoul de participare. Am primit prin el...un burete de vase...Dar ce e mai grav,sunt si alte firme cum ar fi Top-Shop care vand online produsele mai scump decat in magazin( ai mai vand prin Kaufland sau Dedeman).Acolo am gasit produsul ( topper Dormeo) cu pret mai mic decat cel practicat la acel moment pe site-ul lor. Sa avem grija si sa nu ne grabim sa cumparam pana nu analizam bine. Cat pe ce sa dau 1000 lei pe o tigaie si o plita cu inductie cu un singur ochi. Bine ca nu m-am grabit.
    • Like 1
    • @ Roman Maria Magdalena
      Bineinteles ca si in provincie. La toate prezentarile la care am fost, firmele erau din provincie, in special din Ardeal. Una singura era din zona Olteniei.
      • Like 1
  • Săptămâna trecută am văzut la televizor o emisiune cu un subiect similar dar în Olanda. (TV Olanda). Printre cei prezenți au fost și victime ale sistemului multilevel, persoane care erau active în sistem și un reprezentant al firmei. Ultimul, intradevar a venit cu lecția bine pregătită, legal era tot ce făcea. Dar...Moderatorul le-a dat cuvântul tuturor celor prezenți . A apelat la un profesionist care de câțiva ani studia din punct de vedere economic, psihologic, legislativ cum functioneaza aceste firme. Subiect de cercetare la Universitatea Leiden.Concluziile au fost clare . Cei ce au urmărit emisiunea au fost informați . Decizia aparține fiecăruia mai departe. Mass-media și-a făcut însă datoria civica . A informat corect populația.
    Cum e insa la noi?
    Știu și alte exemple de escrocherie și mai mizerabilă. Torserul care vindeca orice, fara alt efort decât cel financiar.
    Îmi pare rău dar, la nivelul întregii societăți mass-media întreține o stare anormala . Induce o perceptie incorecta asupra problemelor din viața de zi cu zi, o stare psihologica negativă . Nu e de mirare că mulți cad victime escrocilor ....Nu e o scuza căci fiecare ar trebui sa verifice informația din mai multe surse înainte de a semna ceva.... Totuși, mass-media ar trebui sa aducă lumină, să prezinte fapte in mod obiectiv lăsând fiecăruia dreptul de a judeca, de a trage concluzii.
    De aceea m-am bucurat când v-am găsit. Republica pare normala. Nu vreau sa jignesc dar, trăind în afara țării , de cate ori doresc sa aflu știri din țară, mă enervez...O știre serioasa și zece care nu si-ar avea rostul... Că să nu mai vorbim de limbaj.
    Doresc o republica normala. E trist că adesea cei care cad victime sunt cei aflați în nevoi și care neavând speranța la o calendar normala, cred sau speră in miracole. Plini de superstiții, neîncrezători in sistem,in cei ce ne conduc...dar vulnerabili. M-a întristat articolul aducandu-mi aminte de exemple similare, persoane în vârstă din familia mea care s-au băgat în datorii sa cumpere Torserul dar nu au bani să își ia medicamentele prescrise de medic. Și eu am vrut sa apelez atunci la Protecția Consumatorului dar e adevărat, nimeni nu i-au forțat să cumpere doar i-au păcălit frumos. Reclamele de la televizor, articole scrise în diverse publicații ca Formula As i-au ajutat sa vândut iluzii la pret ridicat. Macar la Zepter rămân cu o oala sau o saltea....Asta ar fi consolarea. Protecția Consumatorului are sau ar trebui sa aibă și rol de informare a consumatorilor. A propos, emisiunea la care m-am referit era realizată de cei de la organizația similara din Olanda - Consumentenbond. Ei își justifică existența prevenind consumatorii, informând, făcând "cercetare" pe teren, nu numai reacționând la reclamațiile clienților căci intradevar acțiunea ampla as pornit de la o sesizare. De ce nu se poate și la noi?

    • Like 2
    • @ Adriana Pop
      Acuma, lasand la o parte caliatatea execrabila a media din Romania, cam ce ar putea face mai mult decat o discutie/reportaj informativ? Publicitatea pe care si-o fac aceste firme e platita, la fel ca cea la medicamente, alimente, etc. Iar astfel de reclame apar si pe site-uri straine - de ex. yahoo sau posturi de teleshopping. Asa cum nu deschizi usa strainilor, asa nu dai informatii personale sau bani fara sa te informezi despre ce e vorba. Ca si in zicala din popor "nu-i prost cine cere, e cine da".
      • Like 2
    • @ Vlad Popescu
      Zicala e buna dar parca sunt prea multe cazuri si ...poate ca nu sunt oamenii prosti ci neinformati. Hai sa zicem ca din solidaritate sociala cei care inteleg mai mult ar putea face ceva pentru a-i lumina si pe altii depasiti de vremuri.
      Va dau un alt exemplu din societatea olandeza , un sistem de punti intre generatii, intre diferite categorii de oameni... Tineri studenti la drept fac munca voluntara care de fapt este prctica. Sub indrumarea unui avocat ( si pt el e munca voluntara) , ajuta oameni aflati in dificultate, oameni cu venituri mici care nu isi pot permite un avocat. Exista in fiecare cartier un centru comunitar, o zi pe saptamana, 2 ore. Poti merge sa soliciti ajutor. Eu am avut un conflict de munca, angajatorul m-a pus pe liber pe neasteptate si nu a vrut sa ma plateasca, Doua studente au preluat cazul, au comunicat cu angajatorul explicandu-i ca putem ajunge si la proces dar il putem si evita. In final, fetele l-au determinat sa ma plateasca si pentru munca prestata si o luna preaviz. Nu m-a costat nimic si tinerele studente au lucrat extrem de serios, m-au informat tot timpul, au rezolvat problema. Exemple asemanatoare exista si in ajutorarea persoanelor cu dizabilitati. Nu e o societate perfecta dar toate acesta parghii exista prin vointa politica, sociala.... Dar , cati romani ar face practica de genul asta, ca voluntar ?
      Sau, studentHulp: studentii care vor sa castige un ban de buzunar se inscriu si apoi la solicitatrile persoanelor ( de obicei persoane in varsta) se deplaseaza la domiciliu pentru a le oferi sprijin in utilizarea computerului contra unui tarif stabilit de organizatie (nu prea mare dar pentru studenti e binevenit si e un ban castigat cinstit). La noi insa cred ca s-ar transforma in altceva... Dar am depasit putin subiectul initial...
      • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon