Foto: ifeelstock / Alamy / Alamy / Profimedia
Una caldă - una rece!
Societatea civilă din România a început să lucreze cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru creionarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Expertiza și modelele organizațiilor societății civile sunt indispensabile pentru a înscrie România pe traiectoria corectă de utilizare a celor 30 de miliarde de euro disponibile prin PNRR pentru realizarea de reforme reale în țară. Concluziile organizațiilor care au contribuit la consultări și care zilele acestea scriu de zor propuneri de reformă au fost similare: cu toții ne dorim să ajutăm real autoritățile publice astfel încât mai multe comunități să beneficieze de banii oferiți prin PNRR pentru proiecte cu impact adevărat. Ne dorim să fim parteneri.
Rolul unui bun partener este însă și de a critica, când este nevoie.
Întrucât bugetul României nu a fost dezbătut pe larg cu societatea civilă, ci elaborat și tranșat tot în spatele ușilor închise, dar și pentru că educația beneficiază de cel mai mic buget din ultimii 30 de ani, plenul Consiliul Economic și Social (CES), din care fac parte și cincisprezece reprezentanți ai societății civile, aleși pentru prima dată în mod democratic, au dat aviz negativ proiectului de buget. Premierul s-a grăbit să ne critice, numindu-ne într-o postare publică “un consiliu politic, cu membri plătiți din bani publici, dar fără vreun fel de răspundere pentru votul lor”.
Cum trebuie să arate relația dintre societatea civilă și stat, pentru ca ea să fie una constructivă și corectă? Cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, tot mai mulți oameni din societatea civilă fac transferul de arme și bagaje către politică și, finalmente, către administrație.
Sunt multe țări din lume în care există mecanisme de colaborare care funcționează foarte bine între cei trei actori principali ai unui stat: mediul politic/administrativ, societate civilă, mediu de afaceri. De curând, Ashoka a lansat un raport intitulat “New Allies: How governments can unlock the potential of social entrepreneurs for the common good”, prin care subliniază încă o dată faptul că antreprenorii sociali dezvoltă soluții participative, centrate pe oameni și vin cu abordări inovatoare, care pot fi o completare excelentă la perspectivele de nivel macro ale guvernelor. Cel mai important aspect prezentat de raport este că antreprenorii sociali sistemici nu sunt ghidați de profitul economic, ci de dorința de a avea un impact pozitiv asupra lumii și de a găsi soluții inovatoare la provocările nerezolvate.
Inclusiv contribuția României la o astfel de cooperare societate civilă - autorități publice a fost menționată la conferința dedicată World Economic Forum de la Davos, care s-a încheiat recent. A fost dată drept exemplu activitatea Doricăi Dan, Ashoka Fellow, care a reușit să aducă viziunea ei asupra îngrijirii pacienților cu boli rare într-un program guvernamental cât de cât coerent, unde pacienții să poată fi tratați. Centrul NoRo, deschis de Dorica la Zalău, a elaborat singurul registru pentru pacienții cu boli rare din România și este singurul centru european de excelență în domeniul bolilor rare condus de pacienți.
O vreme prioritatea va continua să fie lupta împotriva Covid-19. Știm asta. Însă știm totodată că virusul nu a oprit problemele sociale și de mediu persistente în România: analfabetism funcțional, degradarea apelor și solurilor, violența de gen, și multe altele. Ba chiar le-a exacerbat. Ca atare, trebuie să accelerăm instituționalizarea soluțiilor sociale inovatoare, prin scalarea lor la nivel de program guvernamental și politică publică.
Este pregătit statul (fie că vorbim de puterea executivă, fie că vorbim de cea legislativă) să ne audă și este pregătit sistemul să scaleze ideile bune fără să le îngroape? Deocamdată e greu de zis - vezi reacțiile contradictorii descrise la începutul articolului.
Iată însă câteva idei concrete de cum s-ar putea arde unele etape și trece mai rapid la instituționalizarea soluțiilor bune venite de jos în sus:
- Fiecare partid politic parlamentar să desemneze un reprezentant cu funcție politică suficient de ridicată în partid ca liant între partid și societatea civilă. Ulterior, persoana poate mobiliza și alți colegi din partid, interesați de teme și soluții punctuale, și să gândească mecanisme pentru cules de input din partea organizațiilor societății civile: porți deschise, canale de Slack, apelarea la organizații de tip umbrelă/ infrastructură care au o privire de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă inovație la firul ierbii, precum Ashoka sau Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
- E de preferat, bineînțeles, să existe mai multe coaliții în rândul societății civile. Care să reprezinte, sectorial, interesul organizațiilor din domeniu și să vorbească cu o singură voce. Organizațiile, individual, nu au resursele să facă lobby și să urmărească agenda publică pe toate subiectele. Din păcate, puținele coaliții de ONG-uri care au existat pe diferite subiecte în România au avut viață scurtă. E vremea să lăsăm orgoliile la o parte, dragi colegi ONG-iști, mai ales pe subiecte care dor - cum ar fi educația sau mediul - și să învățăm să vorbim cu o singură voce.
- În condițiile în care activitatea parlamentară a ajuns să fie confiscată de executiv - cel mai important act legislativ, bugetul țării, trece prin Parlament în ultimii ani fluturând, ca sa mă exprim elegant - avem așteptarea ca noua generație de parlamentari să schimbe regulile jocului. Să asigure prezența ONG-urilor la ședințele Comisiilor Parlamentare, să asculte proactiv și cu interes, și să își crească rolul pe subiecte grele, de interes, pentru societatea civilă. Dacă ar juca o astfel de strategie de deschizător de uși, Parlamentul și-ar putea întări greutatea instituțională în România în sens mai larg. Secretariatele Comisiilor ar putea juca un rol mult mai relevant pe tot ce înseamnă cartografierea resurselor de date și idei din societate. Și, încă o dată, Consiliul Economic și Social, cu o nouă garnitură de reprezentanți ai societății civile în plen, poate fi un partener real de construcție.
- O strategie care a funcționat în trecut, la toate nivelurile, fie că vorbim de Președinție, fie de primării, este una de tipul auto-selecție: “hai să vină cine vrea și cine poate” - iar o astfel de tactică ar putea funcționa când vine vorba ca statul să discute cu societatea civilă. Cheia este însă transparența și acceptarea faptului că celălalt nu e musai să gândească ca tine! Deocamdată suntem departe de o astfel de maturitate.
Întrebarea de 1000 de puncte rămâne: sunt dispuse autoritățile să facă mai des dezbateri reale și să ia în calcul soluțiile oferite de societatea civilă? Noi ne dorim să fie așa, dar suntem încă la începutul acestei relații. Și ca în orice relație, vorba englezului, “it takes two to tango”. [Ro: într-un dans e nevoie de doi parteneri]
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
- nu avem aceasta educatie de nici o parte. Acele birouri din teritoriu al partidelor sunt folosite numai sa deconteze combusitibil pentru deplasari acasa. Noi nu avem traditia de a cere ajutorul parlamentarilor locali, decat poate pentru a sari ceva pasi sau chiar toti intr-o licitatie publica, si nu numai in ultimul timp...
- nu avem incredere in parlamentarii alesi. Cel putin la parlament alegem liste si nu neaparat persoane
- cu riscul de a supara ceva lume nu sunt intotdeaun convins ca toate ONG-urile au ca scop principal sa ajute si dupa aceea recompensa financiara
- cred ca ONG-urile se vad mai mult competitori pe aceeasi piata si nu parteneri pentru ca fondurile de stat, respectiv private nu sunt generoase. Facem, ajutam, dar nu se poate chiar pe degeaba. Ar fi interesant sa vedem vreodata ceva informatii referitor la structure de costuri in anumite ONG-uri in speciale cele mari si vocal, care primesc suport de la stat
- deasemenea o competitie intre ONG-uri si institutii de stat in loc sa existe o complementaritate
In concluzie, societatea actuala si generatiile mature abrutizate de ce s-a intamplat in vremea comunismului si in ultimii 30 de ani nu pot sa se schimbe si mai ales sa inceapa sa aiba incredere in conditiile in care in toata viata ta ai contat si ai avut incredere numai in tine.
Singura sansa pentru aceasta tara sunt generatia tanara si eventual noul val tanar de parlamentari din USR PLUS si cativa la PNL, dar foarte putini aici. De la ceilalti nu am nici o pretentie.
Asa ca va mai trece ceva timp in Romania cand exercitiul democratic si implicarea TUTUROR membrilor acestei societati va depasi numai activitatea de votare. De fapt dupa vot incepe activitatea democratica adevarata pentru binele unei tari.
P.S. Referitor la USR PLUS, in ciuda destul de multor gafe si actiuni ciudate, inca mai cred ca cei care i-am votat, avem datoria se la mai dam ceva timp sa inteleaga sansa unica si uriasa pe care o au sa schimbe aceasta tara si de a scrie istorie. Sper ca disensiunile, explicate in detaliu de dl. Guran anul trecut plus ce se vede prin media, vor disparea dupa ce se vor aseza in functii si vor incepe sa lucreze ceva.