Sari la continut

O întrebare încuietoare înainte de un interviu de angajare. Cum se numește persoana care „recrutează”?

Interviu job

Foto: Guliver Getty Images

Interesat să afle ce cuvânt preferă vorbitorii pentru denumirea persoanei care recrutează și de ce, George Butunoiu – recrutor/recrutator de meserie – a realizat pe blogul său un sondaj, ale cărui rezultate sunt următoarele: 66% pentru recrutor, 13% pentru recrutator, 10% pentru ambele variante, 6% pentru niciuna dintre variante și 5% pentru „nu știu/nu răspund”.

Întrebarea care se ridică este de ce se ezită în alegerea uneia dintre variante și dacă există vreo justificare pentru coexistența acestor forme. Cum se procedează în mod obișnuit atunci când apar dileme în privința utilizării unei forme, se consultă dicționarul și se compară ceea ce dă dicționarul cu ce se constată în uz. 

Varianta recrutor – preferată, după cum se observă, de cei care au participat la sondaj (și după cum o dovedesc și atestările de pe internet) – este înregistrată în mai multe dicționare, printre care Dicționarul limbii române (DLR, Tomul XIII, R–SCLABUC, 2010), Dicționarul explicativ al limbii române (DEX, 2009), Marele dicționar de neologisme (MDN, 2008) și Dicționar de cuvinte recente (DCR, 2013). În aceleași dicționare, recrutator nu apare. De notat că în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM, 2005) nu sunt incluse nici forma recrutor, nici recrutator.

Definit în DEX ca „1. persoană care făcea recrutări în armată; 2. persoană care recrutează membrii pentru un partid, pentru o asociație etc.”, recrutor provine din fr. recruteur, înregistrat, de pildă, în Le Nouveau Petit Robert (2010), cu sensurile: „1. [în trecut] cel care era însărcinat să recruteze soldați și [cu sens restrâns] să facă angajări în armată; 2. fig. persoană care caută aderenți, clienți, personal”. Cuvântul are atestări în română încă din secolul al XIX-lea: „Vorbele noastre de aci îi ating numai întru atâta, întrucât le ating relațiile lor cu administrația inferioară a statului [...] îi atinge adeseori executorul, îi atinge recrutorul” (T. Maiorescu, Discursuri parlamentare, 1882); „În zadar medicul recrutor constată degenerarea rasei române” (M. Eminescu, Publicistică, 1882).

În schimb, recrutator este format în română de la verbul a recruta cu sensurile: „1. a lua și a înscrie în evidența autorităților militare un tânăr în vederea încorporării; a se prezenta pentru încorporare sau pentru înregistrare în evidența armatei; 2. fig. a angaja, a primi pe cineva pe baza unei alegeri; a atrage, a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate” (DEX). De la același verb a recruta s-a format și recrutător, care, spre deosebire de recrutator, este înregistrat în DLR și definit aici prin sinonimul recrutor cu sensul din domeniul militar „persoană care recrutează”.

De ce s-au creat în română două forme pentru a exprima autorul acțiunii (agentul) și cum se explică diferența dintre recrutator și recrutător? Variantele -ator și -ător ale sufixului de agent -tor sunt selectate în funcție de vechimea verbului de conjugarea I (cu sufixul de infinitiv -a) care reprezintă baza derivării; vezi colindător < colinda, fumător < fuma, jucător < juca și angajator < angaja, depanator < depana, finanțator < finanța. Faptul că derivatele cu -ator trimit mai clar la verb arată că acestea sunt formații noi în limbă.

(Foto Guliver/Getty Images)

În paralel cu recrutor, în limba actuală, se utilizează în special varianta recrutator deoarece vorbitorii simt verbul a recruta ca fiind nou, când nu se referă la domeniul militar. Totuși, foarte rar, recrutător este utilizat, ca și recrutator, cu sensul lui recrutor din domeniul resurselor umane: „Ca recrutător, primul lucru pe care îl observi la un candidat este motivaţia de a lucra în compania pe care tu o reprezinţi” (documents.tips); „Un tovarăş munceşte ca recrutător în Bucureşti” (groparu.ro). 

Variantele recrutător și chiar recrutator sunt, la rândul lor, atestate în secolul al XIX-lea. De pildă, la R. de Pontbriant, în Dicţionar româno-frances (1862), este înregistrat recrutător, nu și recrutor, la Fr. Damé, în Nouveau dictionnaire roumain-français, vol. III (1894), apar și recrutător, și recrutor, iar la I. D. Negulici, în Vocabular român (1848), este menționat numai recrutator cu sensul, pe care îl avea și recrutător, „care face recrutația” (recrutație însemnând „fapta de a recruta, de a lua la oaste”).

În concurența care se manifestă în prezent între recrutor și recrutator, se impune recrutor datorită, în mare măsură, apropierii sale formale de engl. recruiter, folosit frecvent în limbajul corporatiștilor, înregistrat în DCR (2013) cu sensul „specialist în resurse umane care face recrutare de personal”. Acesta este și sensul actual – preluat din engleză – pe care îl au, în domeniul resurselor umane, recrutor și recrutator.

Așadar, în limba actuală, cei mai mulți vorbitori preferă, probabil și pentru că e mai scurt, cuvântul recrutor, care este împrumutat, nu pe cel format în română (recrutator). Cuvântul împrumutat din franceză este reactivat sub influența modelului englezesc, sensul său nemaifiind legat de domeniul militar (unde, cum se știe, nu se mai fac recrutări).

Și în alte cazuri, agentul poate fi redat prin două cuvinte, asemănătoare ca formă, dar cu etimologie – și vechime – diferită. În articolul De ce autorii Republica.ro sunt „contributori”?, am analizat formele contributor și contribuitor (alături de colaborator), prima preluată din engleză, iar a doua creată în română. Oscilația ori preferința pentru una sau alta dintre variante e favorizată, așa cum reiese din analiză, și de faptul că dicționarele fie nu le înregistrează, fie le înregistrează cu un sens limitat în raport cu uzul. Dintre contributor și contribuitor – neincluse în cele mai multe dicționare sau, acolo unde sunt înregistrate, cu un sens care nu se întâlnește în mod curent în uz –, unii vorbitori preferă cuvântul derivat în română, considerând că celălalt (contributor) este un barbarism. În schimb, din perechea recrutor – recrutator, cei mai mulți vorbitori aleg varianta împrumutată cu multă vreme înainte și fixată în limbă în locul variantei formate în română, dar necuprinse în dicționarele actuale. La răspândirea unei forme sau a alteia contribuie cu siguranță și lucrările lexicografice și normative consultate de mulți vorbitori. Pe de altă parte, existența în limbă a numeroase nume de agent care conțin elementul sufixal -ator favorizează utilizarea paralelă a derivatului recrutator. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Pe lângă formele menționate, poate fi atrasă în discuție și forma recrutant, propusă în comentariul său de un participant la sondajul de la care am pornit. Forma se poate explica prin analogie cu numeroase alte cuvinte cu aceeași finală, care sunt împrumuturi din franceză: participant < fr. participant, simpatizant < fr. sympathisant. Pentru explicarea apariției formei recrutant se poate invoca de asemenea modelul atacator – atacant, executor – executant, în care unul dintre cuvinte are sens mai general (atacator, executant), iar celălalt este utilizat, de obicei, cu un sens restrâns (executor, atacant se întâlnesc adesea în grupări precum executor testamentar, executor judecătoresc; atacant al unei echipe sportive).

Toate cuvintele discutate fac legătura între un verb care exprimă o acțiune și agentul ei (cel care face acțiunea). Regăsim în structura lor o componentă care trimite la verbul respectiv și o componentă sufixală care indică agentul: -or, -ator, -ător, -ant. Unele dintre cuvinte, ca recrutor, executor, executant, atacant, participant, simpatizant, sunt împrumutate din franceză, dar structura lor este analizabilă în română (se pot recunoaște sufixele -or și -ant atașate la verbele a recruta, a executa, a ataca, a participa, a simpatiza).

Prin urmare, pentru exprimarea agentului, avem a face fie cu împrumuturi mai vechi sau mai recente, de multe ori din franceză (recrutor, executor, executant, atacant, simpatizant), fie cu formații românești mai vechi sau mai noi de la verbe (fumător, jucător, atacator, finanțator, recrutator, recrutant). Unele formații noi, influențate de modele străine, dublează derivate existente în limbă, putând fi justificate prin faptul că limitează într-un anumit fel domeniul în care se realizează acțiunea. Dar, în multe cazuri, acestea sunt creații facile și superflue din punctul de vedere al limbii.

Cuvântul recrutator este sinonim cu recrutor, fapt pentru care recrutator nu este considerat necesar, de aceea cei mai mulți vorbitori nu îl folosesc, preferând cuvântul recrutor, întâlnit mult mai frecvent și înregistrat în dicționare actuale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se cheama RECRUTAUR
    • Like 0
    • În opinia mea, Academia Română, prin intermediul Institutului de Lingvistică, ar trebui să facă o MARE curățenie și apoi o MARE ordine în dicționarul explicativ.
      În primul rând, atunci când în vocabularul limbii române intră un neologism ar trebui găsită forma adecvată care să corespundă normelor limbii române. Bine, înainte de asta, ar trebui găsită forma logică. Dau un exemplu care îmi este la îndemână, grapefruit, care a intrat în vocabular cu complicitatea instituțiilor sus-menționate sub forma grepfrut, după ce a băltit și băltește în jargon sub forma gref, grefă. Câți știu de grepfrut și, mai ales, de pluralul grepfruturi? Apoi este ușor de pronunțat în limba română? Secvența asta de 3 consoane, pfr, e ca dracu. Dar e logică forma asta? Eu zic că nu. Ea se referă doar la fruct, dar pentru arbustul care face acele fructe nu este nicio denumire. Am propus soluția grepă în cazul fructului și grep în cazul arbustului, dar soluțiile n-au fost băgate în seamă de Institutul de Lingvistică.
      În al doilea rând, excepțiile trebuie să rămână excepții. În opinia mea, procentul de excepții este în creștere și acest lucru dăunează nu doar străinilor, ci chiar românilor. În cazul de față, prima dată ar trebui stabilită regula de formare a cuvintelor de acest gen și apoi aplicată în toate cazurile, fără variante. Adică, dacă s-a stabilit că forma corectă este recrutor, nu mai tolerezi în DEX, recrutator, recrutător șamd. Asta va rezolva și următoarea problemă.
      În al treilea rând, dacă se admite doar o formă corectă, se evită situația în care există în DEX doi termeni cvasiidentici, cu înțelesuri cvasiasemănătoare. Este aberant să ai în DEX termenul recrutor pentru cel de la resurse umane și termenul recrutator pentru luarea în evidențele militare. Nu, ar trebui să fie o singură formă corectă, iar explicația să cuprindă ambele situații.
      Dacă tot am vorbit de resurse umane să mai spun o altă aberație care bântuie acest segment profesional și nu numai. Dacă întrebi pe un lucrător din acest domeniu unde lucrează în cazul fericit, dar rar, îți va răspunde că lucrează la resurse umane. Dar, de multe ori îți va spune că lucrează la haș er. Adică, acronimul englezesc este pronunțat ca în română. Dacă tot vrea să folosească prescurtările ar trebui să spună că lucrează la er u, iar acronimul din engleză ar trebui pronunțat ca în engleză. Că în cazul BBC pronunțăm bi bi si, nu be be ce. Ați prins nuanța.
      Deocamdată, atât. Spor!
      • Like 0
      • Nu mi'am putut imagina ca exista "recrutator" si nu am auzit pe nimeni utilizandu-l...dar cum bine scrie Mr Oh "ce griji au unii...". Si pana la urma aceata e intrebarea incuietoare!?
        • Like 0
        • Mr.Oh
          Ce griji au unii. Se plictisesc sau isi cresc egoul? Credeam ca se numesc simplu, englezeste, HR sau functionar/specialist HR. Sau romanescul Specialist Resurse Umane, ca sa evitam cuvantul "Specialist Cadre".
          Procesul de recrutare e diferit de procesul de angajare. Si angajatul nu este un recrut.
          Cum spuneam fiecare breasla cu mandria si aberatiile ei. De unde se observa ca omul a ajuns doar o bucata de carne. Nu mai e nici macar candidat pe post, e recrut. Cade sau nu cade procesul de recrutare. Nu cade asadar procesul de angajare ci cel de recrutare. Nu e demn de inregimentare. De marea corporatie. Companiile mici angajeaza iar cele mari recruteaza. Mare diferenta.
          Un neamt imi spunea odata; "Poate ca vei castiga la o alta companie mai multi bani. Acolo insa vei fi o resursa, la noi intotdeauna vei fi un om."
          Aceste nuante subliniaza transformarile mentale colective care au loc treptat in societate.
          • Like 2
          • Recrutor e mai simplu, deci preferat.
            Recrutator (deja corectorul de text mi l-a subliniat cu roșu) ori e bombastic (recrutador) ori, dacă derivă și din/spre recrutație, face trimitere la reforma din administrație importată de la ruși, chiar dacă nu din perioada roșie. Or, cine îi mai iubește pe ruși?
            Plus că pronunția lui recrutator frizează un pic cacofonia. Ca o remarcă, și „aparținătorul” din spitalele românești trădează o prețiozitate din partea celor care l-au promovat, deși e generator de confuzie, nemaiaducând vorba că sună a pârțâitor.
            La fel, avizele ori etapele unei lucrări: proiectare și execuție. De ce nu proiecție și execuție? că, am înțeles, executare sună a eșafod.
            Oamenii, exceptând gomoșii, vor să fie cât mai succinți în exprimare (de unde și „care” în loc de „pe care” de cele mai multe ori) chiar dacă greșesc (maxim vs. maximum, etanșare vs. etanșeizare) așa că de-aia recrutor și contributor sunt mai ușor de digerat (că tot văd titlul recomandat „Românii cu ca și la gură”, ca să evit ghilimelele în ghilimele)
            • Like 0


            Îți recomandăm

            Grătare în pădure

            Am zis să stăm, nu aveam unde merge mai departe. Ne-am ridicat cortul, am pregătit o cină uşoară şi ne-am ospătat cu conserve şi pâine. Oricum, toată mâncare noastră avea iz de mici. Nu ştiam sigur dacă mâncam chiftele, sandvişuri cu brânză sau budincă de vanilie. (Foto: fitness-nutritie.ro)

            Citește mai mult