Foto: Getty Images
În anii ’50, în Statele Unite izbucnea marea isterie nucleară. Milioane de americani erau convinși, pe fondul începerii Războiului Rece în 1947 între SUA și URSS, de iminența unui război atomic. Nu se trăsese un foc de armă, însă americanii erau convinși că sfârșitul lumii era doar o chestiune de ani, luni sau chiar zile.
Mulți și-au construit buncăre, ca să fie siguri că vor supraviețui unui eventual atac al comuniștilor. Alții, au făcut mulți bani din exploatarea isteriei. În deșertul Nevada, timp de zece ani s-au făcut teste nucleare, ceea ce a atras milioane de turiști. De altfel, a fost și perioada de boom a Las Vegas-ului, care începea să-și câștige renumele de capitală a distracției.
Ce nu știe multă lume este că în anii ’50, cei mai mulți turiști mergeau în Las Vegas special pentru a admira ciupercile uriașe ridicate de bombele atomice detonate de armată în deșert. Au fost peste 1.000 de asemenea teste într-un singur deceniu.
Încheiat oficial în 1991, odată cu căderea zidului Berlinului, Războiul Rece nu se soldase cu niciun atac atomic, însă asta nu înseamnă că americanii au renunțat vreodată total la obsesia lor. Chiar și astăzi, există o adevărată industrie a buncărelor antiatomice pe comandă. Amenințării rusești i s-au adăugat cea iraniană și nord – coreeană. Mii de americani plătesc sume imense pentru buncăre, pentru a fi siguri că vor supraviețui unui război atomic cu unul dintre dușmanii SUA.
În 2014, după o pauză de 13 ani, Războiul Rece dintre americani și ruși a reînceput oficial. Invazia rusească a Georgiei și anexarea Crimeei au fost doar principalele motive care l-au reactivat. De atunci, amenințarea unui război în adevăratul sens al cuvântului planează din ce în ce mai explicit deasupra întregii lumi.
Faptul că Federația Rusă deține cel mai mare arsenal de arme de distrugere în masă (inclusiv atomice) din lume a reactivat teama americanilor de un război nuclear. Și, da, oamenii s-au reapucat de planuri de apărare, investind, așa cum au făcut-o în ultimii 70 de ani, în buncăre antiatomice. Probabil că în Statele Unite sunt zeci de mii de astfel de adăposturi.
Acum, probabil că mulți dintre noi ne-am obișnuit să tot râdem de americani. Îi considerăm cam limitați, lipsiți de cultură, preocupați de consumerism și ignoranți. Inclusiv obsesia asta a lor pentru atacul atomic ce nu va veni niciodată, pentru apocalipse imaginare (subiect a zeci de filme cu succes uriaș la public), este pusă des pe seama prostiei extreme a multor cetățeni americani. Ni se pare ridicol, probabil, văzându-i cum își cheltuiesc banii de zeci de ani pentru adăposturi pe care nu le vor folosi niciodată. Și totuși...
De o bună bucată de vreme, Federația Rusă masează trupe consistente la granița cu Ucraina. Peste 100.000 de soldați și mii de echipamente militare. Statele Unite sunt în alertă și îl acuză pe Vladimir Putin că intenționează să invadeze Ucraina. Cu toate asigurările rusești că nu se dorește lucrul ăsta, este evident că toți soldații ăia nu s-au dus acolo să facă un foc de tabără, să invite fete la dans iar apoi să organizeze o acțiune de ecologizare, strângând peturile goale de la graniță.
Se discută din ce în ce mai intens despre un potențial război, despre dorința Rusiei de a invada Ucraina, despre felul în care NATO se va implica în conflict, despre sancțiuni economice impuse de UE împotriva agresorilor și despre ce va însemna conflictul armat pentru întreaga lume, în general, și pentru Europa, în special. Deci, e serioasă treaba.
De curând, Rusia a trimis Occidentului o listă cu solicitări care, în opinia multor analiști politici și militari, seamănă mai degrabă cu o declarație de război. De ce? Pentru că cele mai multe sunt inacceptabile. Dreptul de veto al Rusiei cu privire la o eventuală aderare a Ucrainei la UE și NATO nu pare deloc o solicitare rezonabilă (Putin știe foarte bine că nimeni nu va fi de acord cu așa ceva), ci mai degrabă o provocare în toată regula.
Mai sunt și altele: să nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor în care deja se aflau în mai 1997, înainte ca vreo țară din Europa de Est să adere la alianță, cu excepția unor cazuri excepționale, cu acordul Rusiei și al membrilor NATO; să nu se desfășoare activități militare NATO în Europa de Est, Ucraina, Caucaz și Asia Centrală; să nu se amplaseze rachete care pot lovi teritoriul Federației Ruse; să nu se facă exerciții militare ample. Greu de crezut că NATO și UE vor fi de acord cu așa ceva.
Mulți experți militari spun că de fapt asta era și ideea pentru care rușii au masat trupe la granița cu Ucraina: pentru a negocia cu Occidentul, folosind amenințarea cu invazia. De altfel, rușii s-au arătat ieri foarte dornici să înceapă negocierile, chiar începând de astăzi. Îmi este însă foarte greu să cred că își doresc cu adevărat asta.
Când impui condiții inacceptabile, nu se cheamă că îți dorești să negociezi, ci doar că mimezi asta, pentru a-ți justifica viitoarele acțiuni ostile. Parcă-l aud pe Putin peste vreo două săptămâni: „Mă, eu v-am rugat să ajungem la o înțelegere, voi Batman, bum”. Invadarea Ucrainei va fi pusă pe seama lipsei de flexibilitate a Occidentului în negocieri. Puțin probabil ca Rusia să-și dorească pacea. Știe și Putin că o negociere cu pistolul la tâmpla Occidentului nu va duce la nimic bun.
Între timp, conflictul dintre armata ucraineană și separatiștii ruși (care, evident, nu sunt susținuți de Federație, dooh!) continuă în Donbas. De 7 ani, imediat după anexarea Crimeei, la granița estică a Ucrainei mor oameni în fiecare zi. Indirect, Ucraina este în război cu Rusia, chiar dacă Vladimir Putin dezminte constant că țara sa ar avea vreo implicare în Donbas.
Ceea ce nu știm mulți dintre noi e că în armata ucraineană sunt înrolați militari români. Oamenii ăștia luptă alături de camarazii ucraineni împotriva forțelor finanțate de Federația Rusă. Așadar, indirect, și România este percepută drept adversar de către Vladimir Putin. Pentru că da, când armata ucraineană este compusă și din români (care sunt a treia minoritate în Ucraina), care își dau viața în Donbas, este ușor să-ți dai seama care îți sunt adversarii. Dacă ne imaginăm că Putin va trece ușor peste asta, suntem copii.
Federația Rusă are una dintre cele mai mari armate din lume. Serviciul militar este obligatoriu și durează 12 luni. Personalul activ cuprinde peste 700.000 de militari și încă peste 2 milioane în rezervă. În total, armata rusă se ridică la 2,8 milioane de oameni.
Rușii dețin cel mai mare stoc de arme de distrugere în masă din lume, inclusiv nucleare. Au cele mai numeroase trupe la sol (trupe motorizate de infanterie), zeci de mii de tancuri foarte rapide, manevrabile și rezistente la atacuri nucleare, trupe de artilerie și rachete, forțe terestre de apărare aeriană, forțe speciale și servicii care au fost create pentru a pune în practică operațiuni specializate sau pentru a opri eventualele agresiuni (atacuri chimice, biologice, nucleare etc).
Bugetul de apărare este unul dintre cele mai consistente din lume, depășind constant 4% din PIB și 100 de miliarde de dolari anual. Armata este sub comanda președintelui Federației Ruse, Valdimir Putin. Pentru a declanșa un război, omul ăsta nu trebuie decât să determina Consiliul Federației Ruse să emită un decret. În caz de agresiune externă, Putin decretează legea marțială, notificând Consiliul de Securitate și Duma de Stat, ambele aflate sub controlul său absolut. Deci, simplu.
Cam cu asta se confruntă lumea în momentul ăsta. Pe mine, ca român, mă interesează în mod special ce s-ar putea întâmpla în partea asta de lume. România este membru NATO și UE, găzduiește scutul antirachetă de la Deveselu (criticat intens de ruși în numeroase ocazii), baza militară americană de la Deveselu și, colac peste pupăză, are fii care luptă în armata ucraineană în Donbas împotriva trupelor separatiste rusești.
Nu cred că cineva are nevoie să i se deseneze în ce context delicat ne aflăm. O invazie a Ucrainei de către ruși va însemna un război în toată regula care nu va ocoli România. Și dacă n-am vrea noi să fim parte a conflictului și tot n-am putea. Suntem membri NATO și va trebui să participăm la o eventuală ripostă. Logistic, cu trupe, cu orice va fi nevoie. Suntem membri UE și va trebui să sprijinim sancțiunile economice împotriva Rusiei. Și așa mai departe. Când faci parte din structuri transfrontaliere de talia NATO și UE, nu mai decizi exclusiv pentru tine, ci accepți măsurile comune ale statelor membre.
Acum, întrebarea care se pune e: suntem pregătiți pentru așa ceva? Greu de răspuns. Sigur, depinde și de evoluția conflictului, de intensitatea lui, de gradul de implicare al României. Există posibilitatea ca Rusia să folosească impresionantul său arsenal nuclear? Teoretic, da, pentru că d-aia îl are, nu ca să facă colecție de focoase nucleare.
Din punctul ăsta, situația devine extrem de complicată. Își poate apăra statul român cetățenii de un posibil atac nuclear? Nu cred asta. Este clar că nu suntem pregătiți să facem față unei asemenea nenorociri. Fără să încerc să fiu alarmist, cred că ar trebui să medităm cu toții la scenariul ăsta care se poate transforma oricând în realitate.
Credeți că și-a imaginat cineva în anii ’30 ororile pe care urmau să le comită naziștii în toată Europa? Lagărele de concentrare? Armele de distrugere în masă? Milioanele de morți? Credeți că i-a trecut cuiva cu adevărat prin cap că americanii vor rade de pe fața pământului Nagasaki și Hiroshima? Toate lucrurile astea erau inimaginabile până când s-au întâmplat. Oamenii din timpurile alea erau exact cum suntem noi acum: relativ liniștiți, incapabili să poată concepe oroarea războiului total.
D-aia am început textul ăsta cu obsesia americanilor pentru adăposturi antiatomice. Așa „tâmpiți” cum ni se pare nouă că sunt, sunt mai pregătiți decât orice popor de pe fața pământului pentru o agresiune extremă. De ce? Pentru că ei au aruncat bombe atomice deasupra Japoniei.
Au comis inimaginabilul. Iar după ce ai demonstrat întregii lumi de ce ești capabil, nu ți se mai pare nimic imposibil. Te pregătești pentru orice. Din cauza asta sunt zeci de mii de adăposturi antiatomice pe tot cuprinsul Statelor Unite. Pentru că un atac nuclear este posibil. Pentru că au văzut cu ochii lor asta. Și atunci, normal că devii paranoic și sapi vizuini pe sub pământ.
Românii nu sunt obsedați de un atac atomic. Serios, chiar nu ni se pare o chestie de luat în seamă. Cum adică, război nuclear? Fugi dom’le de aici, că nu ne atacă nimeni pe noi! Avem de tăiat porcu’ de Crăciun, avem de făcut țuica, noi suntem cu prășitul, cu culesul viei, cu d-astea. De ce s-ar deranja cineva să consume niște focoase nucleare pe noi? Ca să ce, să razi de pe fața pământului Fălticeniul?
Hai să fim serioși. Faptul că Rusia are cel mai mare arsenal de arme de distrugere în masă fix lângă noi nu pare să ne deranjeze. Suntem convinși că rachetele și bombele alea devastatoare nu sunt pentru noi, ci pentru americani. Și, în plus, n-avem noi bani de dat pe adăposturi antiatomice. Avem credite la bănci, de plătit rata la bemveu, de plecat în vacanță în Halkidiki. Statul, nici atât. Ăștia de-abia sunt în stare să construiască niște kilometri de autostradă, de unde resurse pentru adăposturi antiatomice?
Poate acest material vi se pare alarmist, dar nu asta e intenția. Cred că l-am scris mai mult ca să ne gândim un pic și la alte lucruri decât pisicuțe, Moș Crăciun, cârnați și cozonaci cu nucă. Sunt lucruri serioase, care se întâmplă acum și care vor figura în cărțile de istorie. Pentru că da, trăim istoria și trebuie să o facem conștienți, să nu trecem prin viață ca gâsca prin apă.
Râdem, glumim, dar hai să mai și gândim, zic. Să nu trezim că ne ia viața prin surprindere, iar noi nu știam nimic, că nu suntem de aici și aveam de fiert țuica în momentul ăla. Da, nu putem face mare lucru, dar măcar putem să fim informați și să ne pregătim psihologic pentru ce ar putea să urmeze. Eventual, să găsim planuri de ieșire în caz de nenorocire. Pentru că, uneori, a deveni conștient de ceva poate face diferența între viață și moarte.
Poate că nu se va întâmpla nimic și totul se va rezolva amiabil. Poate că sunt doar jocuri geostrategice care se vor termina cu strângeri de mână, șampanie și trabuc. Poate că nu-i decât un foc de paie. Așa să fie, nu-mi doresc nimic mai mult decât asta. Însă, chiar și în cel mai fericit scenariu, gânditul n-a omorât niciodată pe nimeni. Mă rog, cel puțin așa sper...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E posibil ca vreo 75% sa nu stie ca există probleme in Ucraina (destui, neștiind nici ce e aia, Ucraina).
In ce privește restul, dacă am sta îngrijorați de situatie, am rezolva ceva?
Ce militari români sunt înrolați în armata ucrainiană?? Cumva ETNICI români din provinciile OCUPATE de Ucraina, Bucovina de Nord și Herța?
Referitor la pandemie, vedeți și Dvs. că această linie editorială care vă nemulțumește nu e doar aici, practic e suprapusă pâna la identificare peste o variantă oficială națională și mondială. Ea ar fi pe scurt așa: vaccinul e ”sfânt”, el e SINGURUL mijloc de luptă cu pandemia. Se minimalizează rolul medicației antivirale în stadiile incipiente. Se minimalizează rolul imunizării naturale. Vedem toți cu ochiul liber că vaccinul e slab, ineficient, tot ce poate face e să ușureze forma bolii când apare. Dar NU imunizează omul în fața bolii și NU întrerupe transmisia virusului, deci NU poate stopa pandemia, iar asta este acum evident când privim situația gravă din țările vestice, cu vaccinare masivă. Dacă se insistă că vaccinul ar fi singura soluție, atunci, logic ar fi să se creeze altul mai bun, care să se comporte ca un vaccin adevărat, nu ca această caricatură de vaccin.Dar se vede treaba că producătorilor le convine mai bine așa, fiindcă pentru ei e mai profitabil să fii nevoit să-ți faci una, două,....., nouă etc doze de vaccin, decât să-ți faci una și gata. Nu mai bine îți vând ei produsul în mod repetat, să curgă banul, decât să încaseze o dată și gata?
Că a fost sau nu creată pandemia, asta va fi relevant de știut pentru viitor, dar în acest moment, asta nu e relevant pentru atitudinea noastră în lupta cu pandemia. Noi ar trebui să ne vaccinăm, dar cel mai bun ar fi un vaccin chiar eficient, care acum NU există.
Referitor la poziția oficială îmbrățișată fără îndoieli și de mass-media, din asta se vede încă o dată că nu prea mai avem presă independentă și de investigații, iar influența marilor companii asupra guverenelor și implicit, mai departe, asupra mass-mediei, este covârșitoare. Specialiștii care au curajul să emită păreri mai deosebite de linia oficială vor fi linșați mediatic, discreditați etc. Cetățenii simpli care au idei, de asemenea, diferite de cele oficiale, vor fi considerați imbecili, analfabeți funcțional, manipulați, sau aparținând unor grupuri de interese ticăloase, interne sau externe.
Concluzia: ”Să ne trăiască” noua libertate individuală și noua libertate a cuvântului, pe stil modern, progresist :-( :-( :-(
1. Poate s-a crezut la început că vaccinul e singura soluție, toți vrem o soluție, una și bună numai că realitatea e departe de dorințele noastre. Așa că nu vaccinul singur ci împreună cu toate celelalte măsuri. Azi nimeni nu mai crede asta.
2. Dacă vreo firmă ar avea vaccinul ăla bun, l-ar produce și gata, l-ar scoate pe piață să rupă gura târgului. S-au încercat toate variantele de vaccin, clasic, mRNA, nici unul nu pare a fi soluția perfectă. Virusul ăsta e parșiv din cale-afară, e mereu un pas înainte, ne dă cu tifla în timp ce mutează. Asta e, ca omenire am tras lozul necâștigător. Totuși există boli pentru care nici acum nu există vreun vaccin, vezi HIV/SIDA ori hepatita C, deci se poate și mai rău. O protecție parțială avem și e oricum mai bună decât nici una dar n-o prețuim fiindcă gândim în termeni de totul sau nimic. Dacă nu crăpăm între timp de covid ori de altceva, vom trăi și vom vedea. Poate soluția finală va fi să avem un vaccin care să acopere mai multe tulpini, pe modelul celui antigripal dar asta ar însemna să fim noi și nu virusul cu un pas înainte. Adevărul nu sună deocamdată foarte bine.
Frică au doar cei care simt nevoia să cosmetizeze realitatea să le dea lor bine.
Sa nu uitam se prietenii din interior :UDMR, PSD ( ca tot vor ei relatii stranse cu Rusia) si președintele Johannis, care a facut praf guvernul si conducerea Romaniei, sub masca corectitudinii si disciplinei germane. Din pacate nu avem bani de construit buncare antiatomice, dar nu va fi cazul, la primul foc de arma vom scoate painea si sarea si îi vom lasa pe americani și aliati sa lupte pentru granițe. Indiferent de rezultat, vom fi de partea învingătorului si apoi ne vom plange de soarta noastra potrivnică. Revolutia din 1989 a fost o zvacnire de orgoliu si onoare a poporului, in special tinerii. A sgarsit curand sufocata de activisti de rang 2 si 3, de acoperiti si oportunisti ticalosi. Rezultatul se vede astazi, societate împărțită, dezinformata, needucata politic si social, societatea lui " Statul să ne deie" oameni care se pot manipula pentru ca sunt dependenti de banii de la stat. Plangem ca sunt 3 milioane de romani in Diaspora, era bine sa fie 5 milioane, in conditiile României de azi, ei nu depind si nu sunt influențați de pomenile electorale si poate mai deschid mințile rudelor din Romania. Ei pot schimba status quo-ul din interior, ca in Bulgaria, ei pot fi catalizator pentru energiile latente si blazate.