Jumătate de viață am trăit printre vedete: strălucire, succes, exuberanță, dar și multe ifose, orgolii, bătălii cu miza unei sprâncene mai arcuite sau a umbrei lăsate de o șuviță pe obraz, jigniri aruncate cu superioritate de Dumnezei către muritorii din spatele camerelor. Te-ai aștepta ca niște oameni încununați de succes, îndestulați cu faimă, bogăție și complimente să sporească și în eleganță, empatie și bun-simț, purtându-și cu o demnitate discretă binecuvântarea celebrității. Nevoit să-ți domolești așteptările, te consolezi cu ideea că, în multe cazuri, a găsi puterea de a-ți rarefia egoul este o bătălie pierdută și mergi cu un gust amar mai departe.
Până într-o zi, când în regia tehnică a unui studio ajungi să asculți cu ochi de căprioară cum o femeie s-a hotărât în 2007 să dăruiască viață, speranță și ajutor necondiționat. Și înțelegi brusc că te afli în compania unui mega star care a câștigat singura competiție care contează cu adevărat: cea cu neputința. Oana Gheorghiu este mai mult decât #DăruieșteViață și #NoiFacemUnSpital, este forța frustă, de nestăvilit, încătușată în fiecare dintre noi în cei 31 de ani de himere și de speranțe. Voință în acțiune, cărămidă cu cărămidă. Determinare cimentată de luciditate și de onestitate. Temelia încrederii pe care noi o pierdem printre toate dezamăgirile de România. Timp de o oră, 10 oameni am stat hipnotizați în fața acestui șuvoi de energie și de bun simț, cu certitudinea că asistăm la un miracol. Din acela greu de capturat într-un story pe Insta. Și greu de pus în cuvinte fără a fi suspectat de exaltare sau de subiectivism. Dar cred că atunci când îți întâlnești eroii, trebuie să le faci loc în vuietul de vedete de tinichea și de celebrități prefabricate pentru a reașeza grabnic lumea în matca ei cu sens. Măcar pentru o frântură de minut.
Dincolo de realizările extraordinare ale asociației Dăruiește viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu construiesc de la zero în fiecare zi un mindset de țară. O mentalitate de luptător, o tipologie de om curajos, integru, implicat care nădăjduiesc că se vor impune într-o zi și în politichia noastră. Până atunci, dacă fiecare dintre noi ne-am găsi o cauză și am învăța să dăruim câte puțin pentru reconstrucția firavelor noastre structuri, poate că am reuși să prindem în timpul vieții noastre luminița zburdalnică de la capătul tunelului.
Dăruiește viață este cea mai frumoasă metaforă a forței pe care o poate genera o comunitate: om cu om, cu răbdare și perseverență, se pot aduna milioanele care să ne salveze când statul dă umeri. Statul de drept, dar și statul degeaba. Dacă aș fi președinte pentru o zi, la intrarea în România aș pune o placă cu Welcome to Romania! The country of fabulous Oana and Carmen!, ca să înțeleagă tot străinul cât de puternici suntem între granițele frustrării și lamentării noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De aceea dorinta unei minoritati (din pacate maxim 10% din populatie) de a translata acest lucru intr-o stare de fapt ne face sa cadem cumva pe panta cealalata si cream un festivism putin cam exagerat. Acest articol seamana foarte bine cu articolele omagiale din trecut. Bun, scris intr-un limbaj nou de PR modern si mai elegant, dar in esenta este la fel. Nu stiu de ce, dar tot timpul trebuie sa cautam pe cineva si sa ridicam in slavi si sa ne agatam de acestea, cu disperare cateodata. Poate sunt eu exagerat...
P.S. Sunt curios cum s-ar simti aceste doamne citind acest articol omagial?