Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Oana Moraru: „Nu este corectă afirmația cum că un copil poate, dar nu vrea. Relația e inversă - reușim să vrem numai atunci când simțim că putem”

Oana Moraru, Epic Talk

Foto: Facebook Oana Moraru

„Îi auzim pe profesori despre profesori vorbind despre lenea copiilor, neimplicarea lor, dezangajarea lor. Din punct de vedere psihologic, când un copil își pierde voința, când nu are suficientă atenție, când nu are suficientă angajare sau ascultare activă, adică atunci când nu are funcțiile executive ale creierului suficient de pregătite pentru învățare, sigur are, din punct de vedere emoțional, paharul gol sau pe jumătate gol. Dorința de a reuși este în fiecare dintre noi, nu există o ființă care să nu dorescă să câștige, să se dezvolte. Nu există copii leneși, copii neatenți pentru că vor ei”, spune Oana Moraru, consultant educațional și fondator al școlii Helikon, pe scena conferinței Epic Talk. Evenimentul, care s-a desfășurat în weekend, a avut drept temă calitatea relațiilor din viața unui om, fie că este vorba despre relația de cuplu, relația cu copiii, relația cu munca ori cu mâncarea. 

Oana Moraru vorbește despre relațiile dintre profesori și elevi și amintește câteva expresii repetate de milioane de ori în școala românească: „brânză bună în burduf de câine” și „poate, dar nu vrea”. „Nu e corectă afirmația cum că un copil e isteț, poate, dar nu vrea. Mulți învățători, educatori sau profesori apelează încă de la deschiderea anului școlar la Dacă vreți puteți. Nu-i așa. Tocmai că reușim să vrem dacă simțim că putem. E inversă relația. Numai dacă reușim să construim suficiente momente de triumf cu copiii, atunci apar voința, ambiția sau puterea de concentrare”, spune ea. În clasele primare se pun bazele stimei de sine pentru un om în dezvoltare și tot atunci se pot crea complexele de inferioritate sau de superioritate care pot ține captiv un individ pentru tot restul vieții sale. Și tocmai atunci, sistemul de educație pune accentul pe competiție și pe stabilirea topurilor valorice.

„Concursurile școlare individuale atacă stima de sine a copiilor și nu poți deveni competitiv în viață, dacă n-ai construit întâi etapa aia în care te simți în siguranță, te simți apreciat, ai 10 triumfuri academice pe zi, nu ți-e teamă că colegul de bancă ți-o ia înainte, maică-ta nu se uită peste umăr să vadă dacă al vecinului n-a lucrat cu trei pagini mai mult la temă. De aia nu avem prea mulți oameni competititivi în societate, pentru că au acumulat foarte multă frustrare și sentimentul că e altul mai bun”, crede Oana Moraru. 

În România, copilul este culpabilizat pentru toate eșecurile din învățământ. Însă copilul nu este niciodată de vină - aceasta este mantra care ar trebui să se afle la baza sistemului de educație.

„Noi omorâm atenția și răbdarea și ascultarea activă și voința de creștere la școală în felul în care am formatat și organizat programele școlare: sunt pe invers față de nevoile și curbele de efort ale copiilor. Mi-e teamă că altul mi-o ia înainte și nu sunt suficient de bun ca părinte dacă nu umplu rafturile cu probleme cu steluțe.

La clasele I îi dresăm să rezolve ecuații cu o necunoscută. Au multe exerciții care presupun jocuri de inteligență lingvistică. Aia nu e matematică, sunt testele de inteligență lingvistică și logico-matematică, care se aplică în testele de perspicacitate”, explică ea. 

O altă practică în școala românească este aceea de a transforma o greșeală într-o tragedie. „ Trebuie să punctezi unde treaba nu merge bine, unde trebuie să corectăm, unde sunt greșelile. Dar nu trebuie să intoxicăm copilul în momentul, în care semnalăm ce nu merge bine, și cu starea noastră emoțională. Sunt profesori care, atunci când constată că există o greșeală își toarnă în momentul observării respectivei greșeli și condiționarea lor, probabil foarte veche. De ce? Cum se poate așa ceva? Ce ai făcut? Există două feluri de a pune întrebarea: Ia să vedem, ce n-a mers aici? Ca și când sunt aliatul, partenerul lui. Și celălalt gen de de cem care e un atac”, a transmis Oana Moraru pe scena Epic Talk.

În cadrul evenimentului, au mai vorbit cinci personalități ale vieții publice din România: Andreea Esca – Despre relația dintre oameni și munca făcută cu pasiune, Gáspár György – Despre relația dintre partenerii de cuplu, Adrian Hădean – Despre relația cu mâncarea, Mirela Retegan – Despre relația dintre părinți și copiii mici și Diana Stănculeanu – Despre relația dintre părinți și adolescenți,

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Dacă vrei să distrugi un popor, distruge-i educaţia."
    • Like 1
  • Corina check icon
    Le spune bine doamna Moraru.
    • Like 0
  • "Concursurile școlare individuale atacă stima de sine a copiilor și nu poți deveni competitiv în viață, dacă n-ai construit întâi etapa aia în care te simți în siguranță, te simți apreciat, ai 10 triumfuri academice pe zi ..." - cum ataca stima de sine a copiilor daca sunt facultative? La olimpiade merge cine doreste si, evident, e o idee destul de proasta sa te duci la o olimpiada daca tu la clasa esti de 7. Sunt sanse destul de mari sa nu-ti iasa si asta sa te loveasca in stima de sine, daca procedezi asa. Si 10 triumfuri academice pe zi? OK, daca le meriti e foarte bine, altfel te minti singur.

    "De aia nu avem prea mulți oameni competititivi în societate, pentru că au acumulat foarte multă frustrare și sentimentul că e altul mai bun" - din cauza sistemului de invatamant? Sigur? Sau poate cei competitivi pleaca in locuri in care legislatia e gandita mai bine si coruptia nu e o problema atat de mare?
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Pai e destul de simplu, orice concurs produce un câștigător și restul sunt loseri. Ori la vârste fragede nu prea e sănătos sa fii loser, mai ales când ai și niște părinți cretini.
      • Like 2
    • @ Alien
      Pai parintii cred ca sunt elementul cheie aici. Si eu am fost la concursuri cand eram mic, la unele mergea bine, la altele mai putin bine. Nicicand n-am fost devastat emotional, traumatizat etc. Am invatat din greseli si am mers mai departe. Am fost evaluat corect, iar asta mi se pare mult mai util decat sa fabricam victorii false cu genul asta de mentalitate de tip "trofeu pentru participare".
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Bună!

      Răspunsul la întrebarea ta e simplu: profesorii „vânează” prea mult performanța de vârf, dar acea performanță este a celor 5% din top, iar problema descrisă în articol este că restul de 95% capătă de mici ideea că nu-s buni de nimic, sau că ei au nevoie de ajutor, altfel nu s-ar descurca,

      Pune-te în locul celor mici: ai doi-trei colegi foarte buni, care-i depășesc pe toți, iar temele și nivelul de cerințe este „croit” pentru aceștia. Cum te-ai simți să vezi că nu ești la acel nivel, și drept urmare nu simți nicio apreciere pentru munca și progresele tale, care sunt reale și normale – încadrate în marea medie „mediocră”. Și nu-i numai asta, constați aproape zilnic că ai nevoie de ajutor ca să-ți faci „norma” primită? Nu ți-ar veni să-ți dai demisia...?
      Știu că tu ai fost (și probabil ești și acum) în situația opusă, dar încearcă să-ți imaginezi și cealaltă situație, care e reală în multe clase așa-zise „de elită” din ciclul primar. Asta nu-i o glumă și nici un moft, e o realitate îngrijorătoare, foarte bine constatată de autoarea articolului!
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Un trofeu pentru participare e util la 6 ani, însă nu la 26. Copiii sunt altceva decât adulți în miniatura. Plus ca la vârste fragede nu trebuie sa fie un competiție cu alții, ci cu e înșiși. Nu toți copiii se maturizează la fel de repede și precocitatea nu înseamnă inteligenta sau viitor succes.
      • Like 1
    • @ Alien
      Nu vad de ce ar fi util, la orice varsta. E atat de fals si de cusut cu ata alba incat probabil ca si un copil isi da seama ca e un mare bullsh!t. Mi s-a intamplat si mie sa primesc diplome de participare pe la unele concursuri, aveau valoare fix 0 pentru mine. Copiii n-or fi adulti in miniatura, dar nici complet idioti nu sunt (bine, cei care nu sunt :P). In competitie unii cu altii sunt oricum, fie ca e in clasa, fie ca e pe terenul de joaca. In fond nu vad de ce ar fi rau, de competitie vor avea parte cam toata viata, asta daca nu ajungem iar in comunism. Competitia nu trebuie omorata, ci gestionata.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Nu te mai da pe tine de exemplu, ca nu e relevant. Poate tu ești ok însă lumea e plina de adulți disfunctionali. Inclusiv unii care au fost premianți cu coronita.
      Copii mici sunt oricum în competiție și fără sa intervină adulții cu criteriile lor arbitrare. Si repet, copiii nu sunt adulți în miniatura, extrapolarile nu ajuta la nimic
      • Like 1
    • @ Alien
      Si sunt disfunctionali din cauza sistemului de invatamant? Coronita i-a facut disfunctionali?
      Criteriile din scoala nu prea imi par arbitrare. E pana la urma feedback dat pentru cat de bine ai inteles/ti-ai insusit anumite lucruri. Daca e dat pe ochi frumosi/ca e baiatu' primarului, atunci probabil trebuie discutat la directiune sau inspectorat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Nu, nu-s disfunctionali (doar) din cauza învățământului, ci și a părinților. Sau în primul rand a părinților (și a frustrărilor și disfunctionalitatilor lor). Însă unul din rolurile sistemului de învățământ este tocmai sa ridice fiecare generație peste nivelul familiei din care au plecat, iar România este la capitolul asta (care e independent de nivelul academic) unul dintre cele mai PROSTE exemple. În România dacă te naști într-o familie de analfabeți ai șanse mult mai mari sa ramai și tu analfabet decât în orice alta tara cu apa calda sau chiar doar calduta. (exista statistici, cauta-le)
      În lume exista alte sisteme de învățământ cu rezultate mult mai bune, și care nu se bazează pe competiția dintre copii de 7 ani (și părinții lor). Unele care scot procentual și mai mulți cu performante superioare, și mai putini analfabeți.
      Am avut și eu coronite, am făcut și eu performanta (afara) însă asta nu ma face sa fiu orb la tarele învățământului nostru, mai ales ca am văzut cum funcționează și alte tari (din perspectiva de părinte). Chiar și din perspectiva de copil, eu unul am avut rezultate bune (inclusiv ca adult) in domeniile în care mi-a făcut placere și le-am considerat o joaca, nu ou corvoada.
      • Like 1
    • @ Alien
      Da, stiam de statisticile acelea. Nu cred insa ca metoda de predare/evaluare duce neaparat la rezultatele alea. Cand nu ai infrastructura si proful de fizica e un inginer pensionat care abia acum incepe sa predea + o tinem din suplinitori in suplinitori de la clasa 0 pana la clasa a 8-a si toata lumea trece clasa din oficiu atunci normal ca analfabetismul ramane o problema. Are invatamantul nostru tarele lui, sigur, doar ca nu vad sa fie competitia problema. Performanta in afara am facut si eu si din ce am vazut din alte sisteme foarte bine o duceau de obicei cei care veneau din medii competitive, altii nu se descurcau singuri si cu chiu cu vai mai faceau ceva cand lucrau in grupuri.
      Daca tot facem comparatii intre sisteme de invatamant, hai macar sa le facem cinstit. Cand vom avea si noi infrastructura decenta si vom investi in sistemul nostru cat investesc altii in ale lor (cu profesori bine pregatiti si platiti, materialele necesare etc.), atunci sa vedem ce diferente fac metodele de predare si evaluare.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Infrastructura nu explica tot, și nu termopanele dau geniile și nici lipsa lor analfabeții. Pe vremea ciuruitului erau mai puține termopane și mai putini analfabeți cu diplome, iar rolul scolii de ridicare a unei generații peste cea a părinților mult mai evident decât azi.
      Ți-am mai spus ca exemplele și observațiile individuale sunt egale cu zero. Și eu am văzut romani geniali la 19 ani bunisori la 25, blazați la 30 si frustrați și supărați pe viata la 40, că o ejaculare precoce. Bineînțeles că nu doar învățământul explica asta, însă nici observațiile tale nu-s explicate doar de olimpiadele la clasa 0. De exemplu foamea are rolul ei. În general imigranții pun osul mai tare decât băștinașii, chiar și aia care n-au fost la olimpiade ba chiar au problemele cu cratima.
      Eu nu spun ca olimpiadele sunt problema, ci generalizarea unei competiții idioate (la toate școlile și la toate materiile) între copii (de fapt întreb părinții lor) alimentata de profesori (din prostie sau din interes) care transforma copiii în maimuțe savante, însă lipsite de curiozitate și de motivata interioara.
      Tu unul care ai fost un geniu erai geniu la toate materiile? Și aveai super termopane la școală și reactor nuclear în laborator?
      • Like 0
    • @ Alien
      Geniu nu, dar 10 pe linie am avut la toate materiile in generala si liceul l-am terminat cu peste 9,90. Super termopane n-am avut, laboratoare insa da, inclusiv de informatica. Asta la o scoala de stat, dar in Bucuresti. Faptul ca aveam acces la librarii, biblioteci, magazine de IT etc. de asemenea a ajutat. Asta ca sa nu mai vorbesc de familia fata de care nu am niciun fel de repros. Am avut un noroc pe care cineva din Cuca Macaii probabil nu il poate avea.
      Competitie se poate face si fara a ucide curiozitatea si motivatia interioara. De fapt asa se face cel mai bine si e ca lumea fie ca intri in competitie cu altii sau doar cu tine insuti. E un boost de motivatie foarte bun. Da, stiu, riguros ar fi sa am niste rezultate statistice din sistemul nostru, dar nu prea sunt sau eu unul n-am reusit sa gasesc. Asta mi se pare o alta problema, nu parem sa avem o imagine de ansamblu a sistemului, din multe puncte de vedere.
      • Like 1
    • @ Alien
      Pe ce se bazeaza "ci si a parintilor"? Daca repeta treaba asta toata lumea, inseamna ca e si adevarat?
      Orice animal in general si oamenii in special, cauta sa depuna cat mai putin efort pentru rezultate maxime. Cand un copil nu are lipsuri, nu are nici dorinte. Si-atunci, vorba celor de la Timpuri noi, "De ce sa se duca la scoala atat?"
      Va ajunge un adult disfunctional? Va muri de foame dupa ce dau coltu' parintii? Il vor pune chinezii care au flamanzit cand erau mici si au invatat pe rupte sa spele WC-uri? Nimeni nu poate prezice viitorul!
      Traim intr-o societate care, pe zi ce trece, cauta sa evite disconfortul (fizic sau emotional) cu orice pret. Habar nu am daca asta e un lucru bun, mai degraba inclin sa cred ca nu e...
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Ce sa zic, tu ai fost un geniu. Exista un procent de genii în toate tarile, cam aceleași, care nu-s rezultatul niciunui sistem de învățământ. Probabil ai fi făcut performanta și dacă te nășteai în uk sau finlanda. Mai multa sau mai putina rămâne speculație.
      Abia aștept sa ma pot lauda ca m-am contrazis pe Republica cu un laureat Nobel sau medaliat fields :) sau creatorul celui de-al doilea unicorn romanesc. Din păcate cei care au terminat cu 10 peste linie din clasa mea sunt ieșiți din competiție (deși liceul de exemplu a dat cel mai influent fizician roman al tuturor timpurilor, deci nu e unul de duzina. Subsemnatul fiind alt exemplu :D)
      • Like 1
    • @ Gabriel Banarie
      Alien check icon
      Efortul e ceva relativ. Dacă o faci cu placere rezolvarea unei ecuații diferențiale e o distracție. Dacă nu, o corvoada. Eu n-am spus nicăieri ca trebuie lăsați de capul lor, ci ca trebuie motivați sa vrea ei sa facă "efort", iar în privința asta competiția prost înțeleasă e contraproductiva. Părinții sunt departe de a fi pedagogic sau psihologi. Treaba e documentata, n-am inventat-o eu. E foarte ușor sa faci rău în privința asta încercând sa faci bine.
      Tu ai ridicat doua probleme interesante.
      Prima: rolul și obiectivele sistemului de învățământ. Asta merita o discuție separata, și din păcate eu unul nu le-am văzut sintetizate explicit pe undeva. După mine sunt dincolo de a pregăti contabilii și mecanicii viitorului.
      A doua, care e inclusa în prima dar mai specifica este legat de viitor. Personal cred ca o caracteristica vitala a copiilor noștri va fi adaptabilitatea și capacitatea de a ieși din zona de confort. Și din nou, olimpiadele și 10 pe linie NU stimulează asta, s-au făcut studii în mai multe tari. E documentat, copiii crescuți "perfecționist" ajunși adulți ies foarte greu din zona de confort și sunt alergici la riscuri. Statistic vorbind .evident.
      Și ca să-l anticipez pe Jonn, învățământul trebuie sa ii ajute pe pe toți nu doar cei 4% geniali și cu părinți suficient de sofisticați.
      • Like 2
    • @ Alien
      Ehee, as vrea eu Nobel sau Fields :D
      Si dvs. tot fizician? Gand la gand cu bucurie, uite unde ne-am gasit!
      Geniu, cum am mai spus, nu ma consider. Am tras tare si inca trag, atata tot (cu competitie cu tot, ca inca imi place). In alte sisteme, nu stiu, se poate. Pana la urma insa sistemul romanesc (preuniversitar) m-a format. De acolo am prins si gustul de fizica, si pe cel de competitie. Din clasa mea cei cu 10 pe linie au plecat pe-afara, majoritatea si si-au gasit joburi bune, de obicei in IT. Nu stiu daca s-ar putea spune ca mai sunt sau nu in vreun fel de competitie. Banuiesc ca depinde de fiecare cum gandeste.
      Toate cele bune!
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Nu, nu-s fizician.. Ci doar un alt absolvent (un pic mai puțin celebru) al liceului respectiv. Voiam doar sa subliniez ca e un liceu bun, nu unul de duzina.
      Eu sunt injiner de talie mondiala, deosebit de modest, fosta tânăra speranța a cercetării românești, apoi prasit pe ogorul simulărilor numerice ca doctorant în străinătate, dezvoltat și soft, făcut și injinerii, revenit la cercetare însă ca "gestionar", etc. Apropo, jobul asta de "gestiune" mi-a adus ocazia sa stau de vorba cu 26 laureați Nobel (fără aia pentru pace) pana acum. Poate tu o sa fii al 27-lea. :) l'a medaliați fields încă lucrez, n-am avut încă onoarea sa cunosc direct niciunul.
      Și eu am avut o afinitate pentru științele exacte însă nu le-am considerat niciodată un efort. Ca doctorant de exemplu am făcut frecvent ore suplimentare fără să mi le ceara nimeni și fără nicio competiție, ci din pura pasiune. Motivația interna e cea mai puternica. Acum observ același lucruri la copii și din perspectiva de părinte.
      • Like 1
    • @ Tom Dick N'Harry
      Nu am fost totdeauna in situatia opusa.
      "Cum te-ai simți să vezi că nu ești la acel nivel" - motivat, chiar infometat, as spune.
      "Nu ți-ar veni să-ți dai demisia...?" - in nici un caz, tocmai atunci devine jocul mai interesant si provocarea mai buna.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Asta pentru că ai instinct de „killer”, ești un natural born killer. Nu toată lumea are însă acest instinct, și cu certitudine nu toți copiii îl au. Unii sunt mai sensibili. și îi afectează mult mai mult chestii care pentru alții sunt „mărunțișuri” sau stimulente.
      Îți dau ca exemplu copilul meu: anul trecut a fost foarte afectat că n-a apărut decât de două ori în fotografia de grup a celor care au performat la mate (învățătoarea îi fotografia în fața clasei pe copiii care luau FB la testele de mate și română, și posta fotografiile pe grupul privat de Whatsapp al clasei). Rezultatul a fost că acum urăște sincer și puternic matematica, ab initio!
      • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      Da, de acord ca nu toata lumea are un astfel de instinct, pe de alta parte in top nu e loc pentru toata lumea, altfel n-ar mai avea rost sa-i spunem top. Si nu toti cei din top au nevoie de instinct de killer ca sa ajunga acolo, dar au nevoie totusi de ceva, niste abilitati dezvoltate peste medie. Unii le au, altii nu. Unii si le vor dezvolta in timp, altii nu. A nu lua un FB nu e o tragedie. Ca invatatoarea ii lauda pe cei care au avut performante bune nu mi se pare neaparat rau (nu stiu cat de buna este utilizarea de social media la varste atat de fragede, insa), daca insa ii cearta/desconsidera pe cei care n-au intrat in poza, asta ar fi o problema, de acord. Lectia mi se pare totusi simpla si corecta: vrei aplauze, vrei sa fii in top, asta cere munca si concentrare, de obicei pe perioade lungi de timp (mai ales daca vrei asta in mod constant - ca de putut in principiu se poate, copilul din cate spuneti a aparut in poza de doua ori). Si da, asta nu e neaparat ceva placut, cel putin nu la inceput.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Ms. pt. empatie.
      Îmi imaginez că puștiul meu s-a simțit frustrat atunci când cei cu FB ieșeau în fața restului clasei cu testele și doamna le făcea poze, pe care le posta pe grupul privat al părinților.
      Adică, bănuiesc că era frustrat, că dacă îl întrebam ce sentimente are, zicea că „nici nu-mi pasă!”. Când apărea însă în poze, ăsta era primul lucru pe care mi-l spunea când ieșea de la școală... :)
      • Like 0
    • @ Alien
      Doctorand, vă rog. ...
      • Like 0
  • sa o iau pe rand,
    cum sa ii spui unui parinte ca e copilul cam tamp, incerci un eufemism :"poate dar nu vrea" sau mai pt la tara, aia cu branza
    dar ideia discreditarii concursurilor scolare (olimpiadele dar...si cele sportive sunt concursuri, si cele de interpretare muzicala etc), deci discreditarea lor este o profesiune de credinta socialista, existenta olimpicilor strica ordinea in care toti (copii in cazul asta) sunt egali si, se cam stie ce a iesit din asta - egali de prosti
    oricum povestioara de mai sus se adreseaza celor 5% sau 10% din varf, chiar daca se vrea o generalizare si nu are curaj sa atinga gloata (de elevi) cam natanga, pe care profesorii nu stiu cum sa o faca de nota cinci cu doi de minus!
    • Like 1
    • @ corneliu apostol
      Nu cred că despre asta e vorba în articol, ci despre faptul că se „vânează” foarte mult performanța de vârf, dar acea performanță este a celor 5% din top, iar problema descrisă în articol este că restul de 95% capătă de mici ideea că nu-s buni de nimic, sau că ei au nevoie de ajutor, că altfel nu s-ar descurca,

      Puneți-vă în locul celor mici: aveți doi-trei colegi foarte buni, care-i depășesc pe toți, iar temele și nivelul de cerințe este „croit” pentru aceștia. Cum v-ați simți să vedeți că nu sunteți la acel nivel, și drept urmare nu simțiți nicio apreciere pentru munca dvs., ba mai mult, aveți nevoie de ajutor ca să vă faceți „norma” zilnică? Nu v-ar veni să vă dați demisia...?
      • Like 0
    • @ corneliu apostol
      Bogdan check icon
      Imi e cam greu sa imi dau seama cat de jos poate fi nivelul unui cadru didactic incat sa ii spuna unui parinte ca are un copil tamp (chiar si folosind eufemisme).
      Din cate am inteles, era pusa problema existentei olimpiadelor la clasele primare, nicidecum in general.
      • Like 0
  • Daca tot o considerati pe doamna Esca specialist in Educatie, (si personalitate importanta din manualul de istorie), va propun sa o bagati si in manualul de matematica si in cel de fizica si, de ce nu, in Gazeta matematica, iar apoi sa-i puneti pe copiii dumneavoastra sa studieze din aceste materiale.
    • Like 1
    • @ Vaman Georgeta
      Bogdan check icon
      Andreea Esca – Despre relația dintre oameni și munca făcută cu pasiune
      • Like 0
  • Excelent articol! Din păcate, cred că s-a greșit publicul-țintă. Nu noi, cititorii „Republica” trebuie să realizăm adevărul din textul de mai sus, ci oamenii implicați în învățământ. ↵
    „În clasele primare se pun bazele stimei de sine pentru un om în dezvoltare și tot atunci se pot crea complexele de inferioritate sau de superioritate care pot ține captiv un individ pentru tot restul vieții sale. Și tocmai atunci, sistemul de educație pune accentul pe competiție și pe stabilirea topurilor valorice.”
    • Like 2
    • @ Tom Dick N'Harry
      Alien check icon
      Si părinții au un rol important. De multe ori de la ei încep de fapt problemele....
      • Like 2


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult