Optimus Prime salvează România

Avem stegulețe. Avem clop cu ciucuri tricolori. Avem masca de Optimus Prime. Suntem gata de Ziua Națională. Hapciu! Avem o răceală. Aia e. Nu mai putem da înapoi, mergem înainte, vitejii mei. Dar hai cu mașina, să nu răcească mai tare. 

Ochim steagurile de pe stradă, de pe mașini, din balcoane. „Uite unul agățat de Mega!”, se aude un țipăt triumfător din scaunul copilului și mă pregătesc, doct, să îl învăț un nou cuvânt, „arborat”. Însă cum sună asta: au arborat drapelul la Mega Image? Fără să mai aștepte rezultatul deliberărilor lingvistice, steagul rămâne agățat în continuare. 

Ne depășește cu viteză un jeep. Două drapele îi fâlfâie la geamurile din față și e, fără îndoială, într-o misiune contra cronometru. Și noi suntem, că doar parada e gata să înceapă fără noi. Din punct de vedere logistic, stăm bine. Din punct de vedere tactic, stăm prost, prost rău. 

Cum ne-am putut gândi că vom reuși de Ziua Națională să cucerim, într-un timp atât de scurt, un loc de parcare? Ne ducem în sus pe cheiul Dâmboviței, doar pentru a face cale întoarsă. Ajungem într-un final pe la rondul Coșbuc și de acolo tot înainte, tot mai departe de oștire și de flamuri. Facem din nou cale întoarsă, până la Coșbuc. „Dați-vă voi jos, mergeți la paradă și vin și eu după ce parchez!” În sfârșit o idee bună!

Îmi ridic copilul pe umeri, iau ranița cu Fulger McQueen în spate și caut un loc în front. Cizmele mi se afundă în pământ, iar bățul de la steagul micului soldățel în obraz. „Încet, mami, că îmi scoți ochii! Vezi ceva?” Pe ecranul smartphone-ului ridicat deasupra capului de un domn din față se vede ceva. Niște soldați străini, care cântă ca în filmele americane. Apoi niște soldați turci. Îi spun copilului ceva despre o mare alianță militară, NATO. Nici eu nu știu de ce-i spun. Ce înseamnă NATO la trei ani? 

Uniformele trec șiruri, șiruri. Între ele, unele frumoase, albastru deschis, cu niște chipie care par venite din alt timp. „Gărzile de onoare”, îi arată un tătic băiețelului lui. Am nevoie disperată de informații militare, ca să le dau mai departe generalului care îmi comandă să-l ridic mai mult că nu vede. „Ah, unde o fi aliatul meu în aceste clipe de restriște?” Unde să fie? Parchează! Iar nu mai văd nimic. Generalul mi-a băgat steagul în ochi.

Urmează parada vehiculelor. Bineînțeles că, lipsită de gândire strategică, m-am așezat într-un loc care nu oferă nicio perspectivă asupra tehnicii de luptă. Trebuie să cuceresc o nouă poziție, la bulevard. Elicopterele trec pe deasupra noastră, iar cineva, aflat mai sus de capul meu în lanțul de comandă, le trece în revistă: unu, două, multe. Trei. Niște avioane scot fum tricolor. „Uite, mami, fac nori!” Nu fac nori, scot fum. 

Nimic nu-mi convine. Nici lui. „Ridică-mă că nu văd!” Mă ridic pe vârfuri cu el pe umeri. Spatele mă doare de parcă am cărat toată ziua efecte militare, cizmele încep să mă roadă. Uite, tancuri! Nu sunt tancuri, sunt vehicule blindate, intervine expert un alt tătic. Desigur! Vehicule blindate. Pământul tremură încetișor într-un huruit asurzitor. Astea sunt tancuri. Unele dintre ele echipate cu antenă radar. Sunt pentru apărare antiaeriană, spune tăticul expert de lângă mine. E mai înalt și pare că își ține fetița, ceva mai mare, fără efort. Fără îndoială, aia mică vede mai bine parada. Dar, lasă, lasă, cu antiaeriana știu și eu. Încep să îi furnizez, cu pieptul plin de mândrie, superiorului informații. Personale. El îmi întinde un obiect albastru și moale. Și-a dat căciula jos din cap. Și e răcit.

Urmează Hummere nisipii, bărci remorcate de jeepuri, mașini de patrulă pe geamurile cărora scot capul căței și, în sfârșit, cai. „Căluți, mami!” Săracii, ce bine îi înțeleg... E finalul paradei și aliatul încă nu a sosit. Mă sună să vin spre Unirii, să facem joncțiunea. „Sunt aici, lângă fanfară!” A fost o fanfară? Unde?

Înot împotriva curentului de oameni, aliatul vine spre noi să ne recupereze. Ne întâlnim și mergem spre mașină. A rămas tocmai la Tineretului, cu clop și masca lui Optimus Prime cu tot. Generalul o ia fericit și și-o pune la ochi. E masca lui de salvator, cu care scoate din necaz pisici de pluș, figurine Lego, mașini aflate la ananghie și supereroi de talia lui Spiderman. Flutură în scaunul de mașină steagul tricolor și țipă fericit: „La mulți ani, România!” Suntem salvați. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp