Trăim în dictatura aleșilor locali aduși pe scaune cu votul a 20 la sută din numărul celor care au dreptul să meargă la urne. Se spune că democrația este cel mai bine exersată în viața cetății, pentru că deciziile care se iau te influențează direct, iar cel care hotărăște și pune în practică este foarte aproape de tine. Identificabil, ales direct, care-ți știe cel mai bine nevoile- faptul că nu ai un parc, îți lipsește un loc unde să-ți lași masina, nu există grădiniță sau creșă la care să-ți duci copilul sau că nu te simți în siguranță pe strada unde locuiești.
În București, poate nu tăierea aborilor cu presupus pericol la adresa cetățenilor a fost marea problemă, cât mai curând modul mișelesc și total netransparent în care s-au făcut lucrările. Din păcate, actualul primar preia o instituție ai cărei șefi au făcut pe surzii în relația cu oamenii. Adriean Videanu schimba bordurile și de două ori pe an, chiar dacă urlau presa și locuitorii, Oprescu făcea lucrări fără nicio consultare publică.
Ajunși în birouri, oamenii aceștia experimentează o stimă față de sine desuetă, se suie foarte repede singuri pe piedestal și decid, unilateral, ceea ce e bine pentru tine. Taie copacii, distrug verdele, desființează piste de bicicliști, ridică mall-uri în parcuri. Dacă ar merge cu adevărat printre oameni, ar afla că acestora le lipsesc tocmai oazele de verde și răcoare, locurile de parcare, pistele ca să te dai cu bicicleta, trotuarele pe care bunicii să-și plimbe nepoții în cărucioare și un transport public pe care să se poată baza, cu adevărat.
Gabriela Vrânceanu Firea este la început de mandat. Deși a pornit cu stângul- o dată când a declarat că va face mersul cu RATB gratuit, a doua când a spus răspicat că nu mai vrea să închidă centrul orașului și Kiseleff pentru evenimente, iar a treia oară când s-a apucat de tăiat copacii fără să dea socoteală- are încă vreme să le câștige încrederea chiar și celor care nu au votat-o.
Imaginați-vă cam ce impact ar fi avut ultima măsură din cele înșiruite mai sus, dacă ar fi fost făcută cu cap, informând populația și în modul cel mai transparent cu putință. Anunț în media și pe website-ul primăriei cum că urmează identificarea și tăierea arborilor periculoși, întocmirea unei hărți în care urma să aibă loc aceste lucrări și invitarea specialiștilor, dar și a organizațiilor neguvernamentale să asiste. Iar dacă toate acestea ar fi fost dublate de identificarea, în capitală, cu ajutorul cetățenilor, a locurilor unde pot fi sădiți copaci la schimb, îndepărtarea celor care sunt considerați un pericol ar fi fost un succes, iar oamenii ar fi participat activ la împădurirea orașului și nu pasiv, cu poze pe Facebook, la mutilarea sa. De lăudat spiritul civic al câtorva locuitori din sectorul 1, care au format grupul Încotroceni și țin evidența arborilor doborâți de drujbele ADP.
În aceste zile, politicienii vorbesc mult despre proiect de țară, când se referă la dezvoltare României în următorii ani. Din gura lor, proiect de țară și-a epuizat toate semnificațiile de muncă onestă, sună mai curând a proiect de furat țara în următorii ani. Cu toate astea, poate ar fi un moment potrivit să se vorbească despre un plan pentru București.
Avem cea mai poluata capitală europeană, arătau datele Oficiul European de Statistică. La polul opus, pe primele locuri în ceea ce privește calitatea aerului se află Viena, Helsinki și Dublin. Asta aduce costuri extrem de mari mai ales sistemului public de sănătate. Suntem pe ultimele locuri în ce privește suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor. Un raport al Curții de Conturi făcut public în ianuarie 2016 arăta că autoritățile din București au mințit Uniunea Europeană și că fiecare cetățean dispune de doar 9,86 mp de spațiu verde față de 23,21 mp/locuitor, cât declara Primăria Capitalei în 2012.
București este o parcare de mărimea unei capitale- era observația făcută cu un ochi limpede de un prieten venit din Noua Zeelandă să-și petreacă vacanța în România în 2015.
Luați la pas străzile: autoturismele de orice fel, dar mai ales cele de teren sau chiar până și autoutilitarele zac peste tot. Pe marginea bulevardelor, pe aleile dintre blocuri, pe trotuare, pe trecerile de pietoni, la intrarea în scările de bloc, pe șinele de tramvai, în fața teraselor, pe locurile dedicate persoanelor cu dizabilități și marcate ca atare. Nevoia românilor de a avea un tip de confort dupa jumătate de secol de comunism nu e de condamnat. Dar jungla în care s-a transformat București, faptul că oamenii simt nevoia să-și etaleze tancurile și tractoarele bune de off-road trântindu-le pe trotuare este o chestiune care ține de educație.
Capitala României trăiește sub tirania șoferilor cu consecințe devastatoare asupra gradului de poluare atmosferică și fonică, asta în timp ce orașele civilizate ale Europei își planifică să scoată mașinile de pe străzi cu totul, până în 2030. Cu alte cuvinte, Helsinki, capitala Finlandei, se angajează că va oferi locuitorilor săi condiții atât de bune pentru deplasare cu mijloacele de transport și cu bicicletele, încât aceștia pur și simplu nu vor mai simți nevoia să dețină o mașină. În acest timp, la 2767 kilometri distanță, în București, primarul general este deranjat că în week-end se închide bulevardul Kiseleff pentru activități sportive și de cultură, declarație asupra căreia a revenit neconvingător.
Tuturor celor care vor să vadă cum se administrează un oraș în Europa, le recomand campania realizată de Rareș Năstase și difuzată la ProTV.
Suntem secole în spate în ce privește consultarea publică a locuitorilor unui oraș, zeci de ani în urmă în ce privește relația primar- cetățeni.
În timp ce la ei, edilii se consideră angajați în funcție de management care dau socoteală pentru fiecare hotărâre luată, ai noștri se poartă ca vătafii, cum îi taie capul, pentru binele public. În sectorul 3, în ciuda protestelor a sute de oameni, primarul Robert Negoiță este acuzat că distruge spațiile verzi metru cu metru, toarnă beton la rădăcinile copacilor și rade aleile parcurilor, deși a fost somat să se oprească chiar de cei de la mediu.
Mai în glumă, mai în serios, prieteni care și-au pierdut prietenii în tragedia de #colectiv îmi scriau pe Facebook faptul că primarii care îi sfidează și le interzic dreptul de a avea aer curat și locuri în care să se dea cu bicicleta uită că au fost aduși în funcții de 20% din cetățenii cu drept de vot. Un altul făcea o previziune- turul doi al alegerilor locale din 2016, care nu a mai încăput în legislație și calendare din cauza partidelor mari, ar putea avea loc direct în stradă și că aceste tăieri de copaci, interziceri ale evenimentelor în zonele centrale- sunt doar picături care vor umple paharul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am masina si imi place sa conduc. Dar nu mai vreau sa conduc in oras, nu mai vreau sa lupt sa-mi calmez nervii cand un sofer mai tupeist crede ca are dreptul sa circule dupa propriile reguli in ciuda celor care asteapta rabdatori in marea parcare care a devenit Bucurestiul.
Vreau sa pot circula ca pieton, sa ma bucur de ce a mai ramas din minunatul oras care a fost odata si care ar mai putea fi daca pe cineva ar interesa asta.
Vreau sa nu am nevoie de masina, vreau sa nu-mi fie frica sa ma plimb pe strazi din cauza cainilor vagabonzi, vreau sa ma simt libera sa traiesc in orasul pe care-l iubesc.
Stiu ca e un disconfort pentru cei care trebuie sa inventeze trasee noi ca sa poata circula cu masina atunci cand sunt inchise diverse zone din oras pentru concerte, activitati sportive sau culturale. Dar ar fi mult mai simplu daca am avea un transport public cu conditii decente pe care sa ne putem baza, daca ar exista o idee generala despre cum vrem sa arate si sa functioneze orasul nostru (pentru oameni sau pentru masini?).
Dupa 1989 nu a existat o idee de ansamblu despre ce vrem si cum vrem sa traim; nici la nivel local, nici la nivel national.
Singurul plan a fost un fel de lege a junglei in care cei cu mai mult tupeu sa fure, sa minta, sa decida pentru ceilalti si astazi sa ne calce la propriu cu masinile mari de teren in mijlocul oraselor (pentru ca orasele noastre au ajuns sa arate ca pistele de off-road unde nu mai poti circula cu altceva).
Iubesc orasul asta si iubesc sa ma plimb admirandu-l.
Tare curios sunt dacă cei supărați pe edilii actuali au fost la vot? Eu nu cred că au realizat ce se va întâmplă, la fel ca și englezii cu Brexitul lor. Liberalii și-au bătut joc de Parcul Moghioroș și tot sectorul 6,PSD-ul de ce n-ar face-o în capitală sau în sectorul 3? Mi-e dor de ziua în care n-o să mai văd primării de sector, care nu sunt altceva decât lipitori pe spatele acestui oraș. Dar așa cum văd că în '90 votam pe Ion Rațiu președinte și a ieșit un comunist cu față umană, nu mă aștept prea curând să se schimbe ceva în bine în această țară.
1. Realitatea faptului că oricine dorește puterea o dorește numai pentru el și a faptului că acea persoană se va folosi de cât mai multe vorbe (nule) pentru a acoperii cât mai mult cu putință faptele care continuă să întârzie în a apărea pentru o perioadă cât mai îndelungată.
2. Realitatea faptului că în continuare oamenii consideră că există, cel puțin în habitatul nostru balcanic, o potențială persoană care odată ajunsă pe poziția X se va comporta ca atare și își va dedica timpul în scopul și folosul comunității.
3. Realitatea faptului că majoritatea platitorilor de taxe speră cu vârf și îndesat să se schimbe ceva (în bine) pe plaiurile mioritice românești, însă în momentul în care îi întrebi ce au facut ei pentru ca această schimbare să poată fi realizată vei remarca o grimasă mirobolantă.
4.Realitate fapului că încă preferăm și că acceptăm minciuna în locul adevărului.
5. Realitatea faptului că realitatea este una lipsită de vointă, spirit civic și mai mult decât orice, uniune.
Soluții sunt, suficiente. Dar oare există interes pentru a le pune în practică cu scopul de a civiliza sălbaticii?