Oul mereu dogmatic. Dar să fie roșu sau de ciocolată?

Foto: Ghiță Porumb/ Inquam Photos

Oul dogmatic, așa cum îl numește poetul Ion Barbu, oul ermetic al creației, plin de simboluri și semnificații. Sau oul cosmic al lui Mircea Eliade, oul primordial al primelor religii ale planetei. Oul ca simbol al nașterii lumii din unirea celor două jumătăți ale sale, pământul și apa. Oul de Paște. E mereu același ou, cu multiplele sale încărcături și conotații.

Așadar, simbol al primăverii, al revenirii la viață, al renașterii fizice, înaintea celor două milenii de religie și cultură creștină. Originea ouălor colorate pare să fie în Persia. Perșii, egiptenii, grecii antici își dăruiau ouă decorate cu metode primitive, la venirea primăverii.

Figura lui Isus i-a adăugat oului valențe de renaștere spirituală, odată cu întoarcerea din moarte a fiului Mariei. În Mesopotamia, primii creștini, scrie Wilson D. Wallis în "Culture and Progress", își colorau ouăle în roșu folosind diferite ierburi, în amintirea sângelui vărsat de Iisus pe cruce.

Pentru ca apoi, în Evul Mediu, la sărbătoarea Învierii, să fie oferite în dar ouă de găină, uneori decorate, după cum ne spune același autor. Există mai multe surse istorice care spun că aristocrații ofereau de Paște ouă slujitorilor, inițial în Germania.

Casele nobiliare au început să elaboreze apoi ouăle în forme care mai de care mai ingenioase: ouă artificiale decorate cu metale prețioase. Transformând oul din simbol spiritual în obiect decorativ. Această tendință a culminat, în epoci ceva mai apropiate nouă, aproape de secolul XX, cu crearea renumitelor ouă Faberger create special pentru familia țarului.

Cam tot în acea epocă, în țările occidentale – oameni mai practici și cu picioarele pe pământ, apăreau ouăle de ciocolată. Creatorul lor este nu mai puțin renumitul patiser olandez van Houten, inventatorul prafului de cacao din zilele noastre. El a inventat un tipar în care dădea formă celor două jumătăți ale oului, pe care le unea apoi adăugând înăuntru o mică surpriză. 

În timp ce „oul occidental” de ciocolată a înglobat în el într-un secol și ceva toate tendințele culturale ale epocilor, până la materialismul și consumismul de astăzi, „oul răsăritean” ortodox a conservat ceva mai bine simbolistica inițială a erei creștine.

Se știe că ouăle se vopsesc roșii în joia mare, dar este oul roșu specific tuturor țărilor care sărbătoresc Paștele ortodox? În realitate, ouăle roșii pe care le fac și românii se întâlnesc mult mai mult în Grecia, numite kokkina avga: oul este corpul lui Isus, vopseaua roșie este sângele lui Isus, ca simbolistică specifică. Ulterior, au primit și alte culori, din motive estetice.

Pe măsură ce ne apropiem de Răsărit, de Rusia, descoperim ouăle încondeiate. Nu întâmplător, în zona Bucovinei încondeierea ouălor reprezintă o tradiție atât de puternică, încât se menține și în prezent. Ba chiar, există și un muzeu dedicat ouălor decorate, atât de importantă este tema în viața comunității. 

Muzeul exemplifică cel mai bine și explică tendințele decorative pe teritoriul României și dincolo de el, amintind că, spre deosebire de Bucovina și Transilvania, în zona Munteniei ouăle sunt decorate cu motive vegetale mai puțin sofisticate.

„La Muzeul Oului veţi găsi ouă perforate din Cehia, ouă pictate şi ouă ,,potcovite” din Ungaria, ouă realizate în tehnici textile, din Luxemburg şi Malta, ouă „zgâriate” din Germania, ouă de lemn din Rusia, ouă din lavă vulcanică din Turcia, ouă realizate în tehnica emailului din Caşmirul indian şi pakistanez, acuarelă pe sticlă, porţelan şi jad din China, ouă din pietre semipreţioase, ouă oferite în dar cu ocazia diverselor evenimente precum naşterea şi căsătoria, ouă cu pene din Bolivia, ouă cu motive zoomorfe, aplicaţii cu mărgele, textile, modele realizate în tuş şi creion, ouă şlefuite din piatră, porţelan, ouă din lemn de diferite esenţe” – doar o mică parte din ce ni se explică pe site-ul muzeului.

Dincolo de simbolism, la Paște regăsim ouăle în multe preparate specifice perioadei, de-a lungul și de-a largul Europei. Toate bucătăriile lumii datorează mult oului și creatoarei lui, mult subestimata găină. Fără ea nu doar că nu am putea ciocni ouă la Paște întru perpetuarea ritualului, dar am avea o dietă infinit mai săracă: fără omlete și ouă ochi, fără prăjituri, torturi și cozonac, fără șnițele, dovlecei și cașcaval pané și salată bouef. Fără doar și poate. E bine să ne gândim și să adresăm universului o mulțumire pentru ce ne e dat, zi de zi și cu atât mai mult când ne așezăm la masă la cea mai mare sărbătoare a lumii creștine.

Oul este și un perfect reconstituent în stări de slăbiciune, oboseală sau convalescență, fiind un concentrat de proteine prin excelență. Și dacă vorbim de renaștere, ou și slăbiciune, nu putem să nu ne amintim de Zorba. Am găsit mereu simbolic acel ou pe care personajul interpretat de Anthony Quinn vrea să i-l pregătească englezului la un moment dat, înainte de marea inițiere în alchimia vitală pe care avea să i-o transmită. Poate cineva nega faptul că abandonarea carapacei de om apăsat de povara vieții și metamorfozarea sa într-un om fericit și liber după chipul și asemănarea lui Zorba nu i-au fost transmise odată cu acel ou salvator? 

Oul salvator, oul dogmatic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp