Foto: Brian Duffy / Alamy / Alamy / Profimedia
Un lucru pe care l-am întâlnit des în legătură cu această pandemie e lejeritatea cu care unii vorbesc de timpul în care oamenii rămân închiși, sau își opresc viața în loc până trece pandemia și apoi ne continuăm cu toții viețile, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
E o mare lipsă de înțelegere a naturii umane și a modului în care funcționează societatea, ca sistem complex. Pe hârtie, da, e simplu: închizi tot câteva luni, chiar un an, apoi reîncepi. Școli, fabrici, economii.
Doar că viața reală nu funcționează așa; timpul ăsta care se oprește nu mai poate fi recuperat vreodată. Efectele încep, la nivel individual și la nivelul societății, imediat. Ele nu sunt vizibile, dar se întâmplă. Foarte mulți oameni dezvoltă afecțiuni psihice, care nu apar dintr-o dată, ci se acumulează ca o rană cronica, fără ca persoana afectată să știe măcar că i se va întâmpla ceva rău în câteva luni; lunile de inactivitate au un efect matematic asupra organismului prin reducerea mișcării și abuzul de junk food. Lipsa interacțiunii umane sapă insidios la temelia psihicului, cu efecte devastatoare; orele lipsă de la scoală se transformă în ani, poate decenii pierdute pentru milioane de copii.
Această deteriorare se întâmplă invizibil, dar se întâmplă la toate nivelele, pe toate planurile; nu toți oamenii își pot reveni după așa ceva; pentru cei care rămân fără un job sau fără compania în care au investit tot, spirala asta a deteriorării poate fi imposibil de oprit.
Mulți vor fi ok; cei mai rezilienți dintre noi vor avea disciplina să folosească această criza ca o altă oportunitate; dar societatea nu se poate salva dacă o parte suficient de mare din ea este lăsată să se topească, încet, în acea dezmembrare morală.
Pandemia are deci și alte efecte, pe lângă cel direct și văzut de toată lumea, al tragediei pierderii de vieți omenești. Lupta împotriva acestei devastări este una morală, iar statele au avut dreptate să închidă economiile, să impună carantina, pentru că asta a salvat vieți, care altfel nu ar fi avut nicio șansă.
Dar în final, există mereu un cost. Pandemia câștigă, pentru că natura este, încă, mai puternică decât voința umană. În încercarea noastră de a rezolva o problema, rămânem expuși altor pericole care derivă din chiar aceasta încercare. Într-un studiu foarte recent despre mutațiile virusului, oamenii de știință au avansat ipoteza că aceste mutații au apărut ca urmare a încercării de a folosi unele tratamente ca plasma sau unele medicamente pentru a salva viața unor bolnavi care s-au vindecat greu, dând șansa virusului să sufere acele mutații.
Singura șansă reală pe care o avem este să eradicăm cât mai repede acest virus. Este un imperativ global.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.