Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos
În ziua în care Uniunea Europeană și Agenția Europeană a Medicamentului au aprobat primul vaccin anticoronavirus, primim știrea că 56,3% dintre 13.357 de profesori care au acceptat să răspundă unui chestionar nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19.
Notă: Sunt numeroase vocile care spun că cei 13.357 de profesori care au răspuns chestionarului nu sunt reprezentativi pentru profesorii din această țară, mai ales că e vorba în majoritate de membrii unui sindicat. Există într-adevăr în sondaj câteva elemente care pot pune la îndoială reprezentativitatea lui, cum ar fi distribuția pe județe a respondenților (9 județe din 40 însumează aproape 10.000 de răspunsuri). Dar, pentru București, bunăoară, 750 din cei 1289 de respondenți, adică 58,1% se opun vaccinării. Uimitoare e și o altă cifră: dintre profesorii cu vârsta de până la 29 de ani, procentul celor care se opun vaccinării este de... 72,3%. De aceea, propun ca datele să fie luate mai degrabă ca tendințe decât ca niște procente a căror acuratețe ar fi indiscutabilă.
Cu toate precauțiile – și care nu sunt puține – pe care le putem avea față de chestionar, aceste cifre ne spun că avem un corp profesoral divizat, bântuit de euroscepticism și, mai ales, neîncrezător în capacitatea științei și medicinei de a pune capăt pandemiei prin vaccinare. Putem privi cauzele acestui scepticism și la un capăt și la celălalt al relației: instituțiile europene, știința și medicina au avut dificultăți în a gestiona această criză; dar de aici și până la contestarea lor de către cei care trebuie să formeze generațiile viitoare în spiritul valorilor europene, ale rațiunii, științei și medicinei, e cale lungă. E mai mult decât o cale lungă: e un abis.
Citiți și:
Am spus într-un text mai vechi că deosebirea dintre școlile românești și cele belgiene este aceea că primele caută să extragă genii cu forța din școli și prin competiții nemiloase, în vreme ce ultimele încearcă să formeze în primul rând cetățeni. Din nefericire, perspectiva formării de cetățeni cu tendințele acestui sondaj este cât se poate de sumbră. În cel mai bun scenariu, cetățenii care vor ieși de pe băncile școlii vor fi debusolați, dacă profesorii lor sunt atât de divizați în privința convingerilor și credințelor lor. În cel mai rău scenariu, viitori cetățeni vor dobândi niște certitudini absolute și inutile, care îi vor face inapți pentru dialog social. În ambele cazuri, vor fi vulnerabili la manipulare și vor avea dificultăți în a discerne informația corectă de intoxicare și fake-news.
Corpul profesoral ar trebui să fie unul din principalii promotori ai încrederii în știință și în medicină, dar și actori sociali de prim rang ai dezbaterii întemeiate pe argumente, nu pe conspirații ori informații obținute de pe grupurile de facebook. Profesorii ar trebui să transmită prin tot ce predau această încredere în forța rațiunii și a gândirii critice generațiilor de copii pe care îi formează. Aceasta nu este doar menirea lor, este și îndatorirea lor socială, obligația lor profesională.
Din datele acestui chestionar, mai putem extrage însă o corelație interesantă. Astfel, din cei 42% dintre respondenții care doresc ca revenirea la cursuri față în față să se facă înainte de administrarea vaccinului, procentul celor care sunt împotriva vaccinării urcă spectaculos până la 70%. Altfel spus, e plauzibil să afirmăm că majoritatea celor care se opun vaccinării sunt și coronasceptici, ceea ce poate să fie cu adevărat neliniștitor. Dacă pentru un profesor informația științifică și medicală este pusă pe același plan cu dezinformările mediatice sau de pe grupurile de conspiraționiști, atunci putem să considerăm că școala românească se află în fața unui tsunami de obscurantism cum probabil nu a cunoscut de multe decenii.
Corpul profesoral românesc s-a deprofesionalizat și el odată cu toate celelalte corpuri de meserii din România. Urgența mare în Educația de la noi este însăși educarea intensivă a profesorilor, căzuți pradă, iată, tuturor formelor de scepticism și de confuzii posibile între rațiunea științifică și rațiunea mediatică și manipulatoare, între interogațiile necesare și conspirațiile la modă, toate pe un fond de instruire precară.
Prin ricoșeu, acest chestionar și răspunsurile lui surprinzătoare mai dovedesc ceva: că nu s-a făcut până în acest moment nicio cercetare serioasă asupra felului în care va fi receptată campania de vaccinare în școli sau în alte instituții vitale ale societății. Că nu s-a făcut nicio campanie serioasă de informare cu privire la campania de vaccinare care începe peste câteva zile. Iar dacă unul din doi profesori refuză să se vaccineze (având, desigur, în calitatea lui de cetățean liber acest drept – însă trebuie discutat temeinic despre responsabilitatea lui socială și profesională), atunci primăvara ne va întâmpina cu o nouă criză, ale cărei dimensiuni ne sunt încă necunoscute. Ne așteaptă vremuri interesante.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--- In general popii sunt cu teroriile lor ,stupide , tot ei sunt si-n ,,spatele ,aiur--istilor ,fratia ortodoxa,, bleah,,, Un fel de Gica-Contra, !!
-- De altfel insusi ,, ianlt---prea--ssmecherul danila ,,si-a spus parerea ;;
--Ca -i bun vaccinul dar oamenii nu sunt obligati ,!!!
--Dar asa ,au spus si ,oficialii inclusiv Domnul presedinte Johanis, !!
Daca exista persoane care sunt ingrijorate de efectele negative ale vaccinurilor, aceste persoane ar trebui sa se gandeasca ca exista o prbabilitate cel putin comparabila ca se sufere de efectele negative ale mersului cu masina. Cati dintre ei renunta sa se mai plimbe cu masina de frica accidentelor?
Cui ii este frica de vaccinurile mRNA sa mai astepte cateva luni si o sa poata sa isi faca vaccinuri dezvoltate dupa technologii conventionale.
Restul cu cine pe cine plateste corporatiile ca sa cipeze oamenii de bine sunt fabulatii ale unor persoane - eufemistic vorbind - speciale. Si inca ceva, este absolut normal ca in aceste conditii (de pandemie) firmele care lucreaza la vaccinuri sa isi asigure spatele dpdv legal. Plecand de la premisa ca o mare parte din omenire va fi vaccinata, probabilitatea de a avea un numar redus de persoane care sa sufere efectele neative ale vaccinului este foarte mare, chiar daca pentru fiecare vaccinare in parte aceasta probabilitate e foarte mica, asa cum am scris mai sus. In mod similar la nivelul intregii omeniri exista multe accidente grave, chiar daca atunci cand o persoana se suie intr-un autovehicul, probabilitatea de a avea un accident in calatoria respectiva e foarte mica.
Pariez viața că la un definitivat pe bune cei care au deja definitivatul, în marea lor majoritate, nu l-ar trece.
Ce pretenții să ai?!
se gaseste in placutele de frana, sabotii de frana si discurile de ambreiaj - dar se considera ca nu e periculos , in cele citate, si nici macar in praful de pe marginea drumului , praf provenit de la uzura lor.
(unele exceptii au fost cand nr de posturi in cercetare era foarte mic sau privitor la cei care doarea sa revina acasa, adica nu in marile centre )
dar mai depinde de la cat de jos se porneste spre recalificare - sau daca se doreste asa ceva, pt ca exista si conceptul "hai, ca merge si asa".
Profesorii reacționează la ideea de vaccin exact cum o fac și celelalte categorii profesionale. Eu sunt profesor, vreau să mă vaccinez, dar când am auzit că un alt sondaj spune că nici medicii nu vor să se vaccineze, cam în aceeași proporție, a trebuit să mai citesc multe articole explicative ca să mă conving că fac bine ce fac.
Sunt mulți colegi ai mei care au crezut-o pe Monica Pop când a spus că ne lovește vaccinul direct în ADN și că facem leucemie. Asta chiar e rușinos. În rest, scepticismul profesorilor nu e mai condamnabil decât al medicilor, de exemplu. Pentru a accepta un vaccin nou într-o perioadă în care oricum nu se vorbește decât despre moarte, trebuie fie să înțelegi cum funcționează, fie să ai încredere în autoritatea care ți-l recomandă, fie să riști. Evident că mulți nu aparțin niciuneia din cele trei categorii.
Asa profesori, asa jurnaliști.
Faptul ca cei sub 29 ani sunt cei mai reticenți n-ar trebui să ne surprindă. În primul rand probabil ca nu-s mai deștepți decât aia mai bătrâni, de ani de zile învățământul nu prea atrage vârfurile generației.
Și in al doilea rand nu-i vorba de prostie ci de egoism, sub 29 ani nu se simt amenințați de virus iar de ceilalți ii doare în cot. Poate chiar își doresc sa dea coltul fosila de director ca să-i ia locul...
Fluor in apa s-a băgat în us, în eu doar în câteva locuri pe scara f restrânsă. Și ulterior nu s-a scos ci s-a redus doza....
Despre azbest știm ca e toxic din anii '30. Însă știința n-a afirmat niciodată ca e sigur. Nu l-a testat cineva la începutul anilor 1800 când a început sa fie folosit pe scara larga l-a declarat sigur, ca să fie interzis 180 ani mai târziu.
Oamenii prăjesc carnea la foc de mii de ani, iar acum știm ca asta e cancerigen.
Însă nici azbest ul, nici prăjirea cărnii pe jar nu au fost testate și omologate înainte sa fie adoptate, asa ca un vaccin. Genul asta de analogii sunt apa de ploaie.
Plus ca nici în privința vaccinului știința nu afirma că-i sigur, ci ca beneficiile depășesc riscurile. Știința nu oferă garanții, pentru asta și biserica :D
PS Azbestul a fost testat. Nu mai vorbi prostii si documenteazate inainte sa raspunzi. Nu mai fi asa subiectiv.
Intoxicațiile cu plumb sunt descrise dinainte de Hristos.
Cine a testat azbest ul la începutul industrializării, ca să îl declare sigur?
Omenirea exista de câteva mii de ani, iar știința cât de cât contemporana n-are nici 200. Majoritatea lucrurilor n-au fost verificate științific vreodată. De exemplu nici kiwi nu a fost omologat științific înainte de a fi consumat. Dacă i s-ar aplica aceleași criterii care se aplica unui nou aliment (sau medicament) pentru a întra pe piața, probabil ar fi interzis pentru că-i plin de alergeni. Probabil un sceptic peste 50 ani o să-l dea și pe asta ca exemplu ca știința e inutila.
Dacă nu vrei sa te vaccinezi probabil ca n-o s-o faci indiferent de argumente. Nici nu vreau sa încerc sa te conving. Însă nu mai fa analogii sau afirmații false legate de știință în general. Cu excepția matematicii știința nu funcționează cu certitudini, ci cu aproximari succesive.
Plus ca știința nu îți poate granta niciodată ca un anumit produs (inclusiv vaccin) nu-i defectuos. Și la mașina ta este posibil să-i sară pistoanele prin capota, însă asta nu însemna că mecanica e alchimie și ca inginerii sunt niște vraci. Ci ca undeva pe linia de fabricație - verificare - distribuție - întreținere s-a dat un rateu, lucru care nu tine de stiinta sau de omologarea produsului.
Noroc de initiatii care au descoperit (probabil pe YouTube, sau prin revelații divine) ca tutunul și margarina sunt nesănătoase.
Sunt convins ca pentru cacaturi gen produse homeopatice sau naturiste, unele netestate și necontrolate de nimeni nu aveți atâta scepticism.
Care e normal sa scadă în timp. Acum 100 ani dacă făceai o infecție mai serioasa se lasă cu amputat. Acum nu se mai face asa ceva. Amputarile sunt periculoase și au efecte negative evidente. Însă acum 100 ani erau mai bune decât alternativa (septicemie - > coliva) .
Sunt convins (sau sper) ca peste încă 100 ani medicina actuala o sa ni se para barbara asa cum ni se par acum amputarile. Însă n-avem alta mai buna.
P.s. Amfetaminele ca pilule de slăbit s-au interzis după mijlocul secolului 20, talitomida s-a recomandat gravidelor acum fro 60 de ani, există studii care dovedesc că alcolul în orice cantitate este nociv şi, simultan studii care dovedesc că alcoolul în cantităţi mici creşte şansele de viaţă... Ştiinţa încă nu le ştie pe toate.
https://www.aerztezeitung.de/Politik/Immer-weniger-wollen-sich-gegen-Corona-impfen-lassen-415504.html
Că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, sunt perfect de acord. Dar ceea ce lipsește este educația. Iar cadrele didactice nu fac excepție deși educația este profesiunea lor. Că se tem, este de înțeles. Dar că se vine cu argumente de genul vaccinul îi face pe Big Farma bogați ori că generează leucemie, ori că modifică genomul uman, asta nu mai e de înțeles. Deși se spune că mARN nu are nimic de-a face cu genele care sunt in nucleul celulei, că producția de orice într-o celulă se face in ribozomi care sunt separați de nucleu, asta nu ajunge la ei. Teoriile aberante expuse cu larghețe în internet dar și fake-urile ajung la ei mai curând. Iar fabricile de fake nu fac pauză: se minte cu nerușinare că nu știu care asistente care au primit vaccinul ar fi murit. Și nu au curiozitatea să caute adevărul. Avalanșa de fake news întreține o atmosferă de suspiciune în fața cărora logica nu mai are putere.
Singurul lucru care va convinge sunt faptele: că nu se va termina cu nebunia asta până ce populația nu va fi imună în proporție de peste 70%. Până atunci va fi un lockdown după altul, de învățământ normal nici nu poate fi vorba. Ăsta e drumul. Oamenii nu învață decât din experiență, iar unele sunt deosebit de rele dar se pare, inevitabile.
Apropos tehnologia mRNA, "unii specialisti" sunt mult mai putini decat restul specialistilor, iar o mare parte din "unii specialisti" sunt specialisti in tot felul de chestii speciale ca de exemplu comnicare cu spirite negre din Africa... Mai sunt si unii specialisti care vaneaza publicatii stiitifice, speculad faptul ca acum pana si jurnale repectabile si-au coborat stacheta pentru a permite celor mai noi analize sa ajunga la publicul de specialitate.
Ia-l pe Dr. Doshi de exemplu:
1. argumenteaza ca nu sunt facute teste pentru a masura cu cat reduce vaccinul simptomele severe. Aici se pune intrebarea de ce sa fie facute astfel de teste cand un vaccin nu trebuie sa reduca simptomele bolii, ci sa opreasca virusul din a se raspandi trecand de la o gazda la alta.
2. argumenteaza ca testele nu sunt facute sa verifice daca vaccinul este efectiv in sensul ca intrerupe transmisia virusului. Aici Doshi nu prea stie sau se face ca nu stie cum functioneaza procesul de testare al unui vaccin. In procesul de testare se verifica daca, in ce proportie, in ce interval de timp si la ce doza vaccinul duce la aparitia anticorpilor. Odata ce au aparut anticorpi virusul poate fi combatit inainte sa reinfecteze alte gazde deci transmisia se intrerupe.
Aia care se leaga de detalii ale tehnologiei vaccinului mRNA al unui anumit grup doar pe baza unor franuri de informatie se numeste ca speculeaza, adica emit supozitii care sunt cu o mare probablilitate false deoarece pleaca de la premise care sunt cu o mare probabilitate false (tocmai din cauza ca se bazeaza pe franturi de informatie). Chiar si atunci cand modul lor de a gandi e corect concluziile lor sunt tot false, din cauza ca pleaca de la premise false.
Cat despre gravide, de cand cu Contergan, rar se intampla sa gasesti pe cineva sa le indice tratemente mai noi si asta e ok asa.
In general, nu avem motive valide la ora actuala sa credem ca acest tip de vaccin e mai rau decat alte vaccinuri ba chiar din contra. Cei care sunt nelinistiti ca nu exista studii pe termen lung, sa-si faca unul din vaccinurile care nu folosesc mRNA.
Nu are nici un rost să comparăm știința de acum 70-80 de ani cu cea de acum.
Se pune o singură întrebare: dacă așa nu, atunci cum? Care e alternativa? Cât timp încă?
Părerea mea e cea pe care am expus-o și vine din experiență: nu poți să convingi un antivaccinist (cu nuanțele de rigoare, ba că alt vaccin ar accepta, ba unul produs în România, etc). Pierdere de vreme și energie. Se vor convinge singuri și numai după experiențe neplăcute cel puțin.
S-au vaccinat în niște țări și deja au apărut fake news că ar fi murit niște. La ce credeți că vor pune oamenii botul? O știre emoțională blochează pentru un timp logica. Iar dacă omul nu stă să se gândească "așa o fi?" reacția emoțională se auto-augmentează iar logica tace definitiv. Pe asta se bazează fake-urile care apelează la corason și indignare.
Dar odată vine pacea, în sensul că nu mai am tangență directă cu antivaxxeri. Însă va rog, chiar n-am chef să mă repet. Citiți finalul a două din postările de aici. Dacă perspectiva asta vă face furios, n-am nici o vină. Științific dar și practic, e dovedit.
Vad ca dvs. credeti si ca "autoritatile" au raspunsuri, dar nu vor sa le dea... poate pentru ca sunt parte dintr-o conspiratie mondiala pe care dvs. impreuna cu inca cativa si numai voi ati descoperit-o, restul fiind deja... zombi. Credeti si ca exista Baubau? Da' de Mos Craciun ce ziceti?
Spuneați ceva cum că fake newsurile sunt propagate extrem de eficient pentru că la baza lor dăinuie stimularea unor reacții emoționale care ar bloca logica (cel puțin asta am dedus eu din spusele dvs.). V-aș ruga să aplați la memoria dvs. și să vă aduceți aminte ca la începutul pandemiei erau filmați oameni care zăceau mai mult morți decât vii prin spitale, sicrie îmbarcate în basculantă și chestii de genul acestea... nu zic că sunt fake news (deși dacă suntem critici, hai zău, ceva pute rău aici) însă ce stă la baza acestor imagini mediatizate de marile trusturi de presă și are legătură cu stimularea emoțiilor și blocarea logicii? Răspundeți dvs. și apoi dacă doriți putem despica firu-n 7 pe tema mass-media și stimularea emoțiilor subconștientului.
Iar finalmente vă informez faptul că sunt vaccinat cu toată bateria de vaccinuri care era aprobată pe timpul răposatului, iar piciul meu la fel, l-am vaccinat conform schemei naționale de vaccinare (+câteva extra). Și astea vi le-am confesat așa...ca să vedeți și dvs. că nu sunt anti vaccinare, nu! Însă nu pot lăsa să mi se administreze ,,ceva,, (în speță acest vaccin pentru combaterea covidului) care presupune că ar combate ,,altceva,, (Covid-19 care nu mai este chiar așa de nou. A apărut Covid-19.2-noua versiune)
P.s. vedeți că mediatizarea asta cu noua versiune de covid-19 tinde către ce spuneați dvs.: stimulează emoțiile pentru a bloca pentru un timp logica. (aici să știți că aveți perfectă dreptate-chiar că uitatul la T.V. la astfel de bazbutii blochează logica-dealtfel toată pandemia mediatizată sfidează o logică critică a unui om sănătos)