Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Pesediștii, loviți în moalele capului: Ce naiba s-a întâmplat la Iași?!

Dragnea fluturas

„Moldova roșie” este azi doar un vis molatec al pesediștilor de altădată. Niciodată, în nicio campanie electorală, PSD nu a produs un eșec de public mai mare decât cel de joi de la Iași. Cei care sunt în stare să vadă asta așteaptă. Așteaptă să cadă Liviu Dragnea și, după aceea, Partidul să reia legătura cu propriul electorat. La Iași, a devenit mai evidentă ca nicicând ruptura dintre scenă și poporul PSD.

Am văzut în Piață:

  • Un Liviu Dragnea mai degrabă scurs, afișând o mină obosită, parcă și el conștient de șarada din Piața Unirii.
  • Un public PSD mimând entuziasmul, adus cu forța, încărcat/ descărcat în autocare, redus la simple numere (ca o ironie, mulți agitau pancarte cu numere - locurile sau loturile pe care li le rezervase Partidul în Piață)

Aduși cu arcanul, oamenii au asistat imobili și obosiți la discursul liderului. Doar în primele două, trei rânduri din fața scenei, oameni au mai aplaudat.

La 20 de minute după ultimul cuvânt, jumătate din Piața Unirii era goală. Simpatizanții PSD au fugit practic din Piața Unirii imediat ce țarcul în care au fost aduși a fost redeschis.

O femeie din Moldova îmi spune că nu a venit pentru Liviu Dragnea, ci pentru „PSD și pentru un lider cinstit”.

În profunzime:

Liviu Dragnea a venit cu mașina prin spatele Stării civile și a tras la baza treptelor hotelului Unirea. S-a dus apoi direct în cortul alb din spatele scenei.

A ținut apoi un discurs apatic, transmis de toate televiziunile. Când a ajuns la promisiunea „Să apărăm banii din buzunarele românilor”, mulți au început să râdă în Piață.

În deschiderea lui Dragnea, încălzise atmosfera Carmen Avram, convertită de la jurnalism la politicianism. S-a deconspirat că era pesedistă încă din 2016, când lucra la Antena 3: „În decembrie 2016, au crezut că ne-au terminat. Să le dăm o lecție ca în decembrie 2016”. Cui? Dușmanilor, care i-ar fi umilit pe pesediști. Carmen Avram cere satisfacție: „Va veni ziua în care ne vom răzbuna. Pe 26 mai se ridică Moldova toată”. După care o declarație de dragoste, pentru pesediști, Dumnezeu și plăcinte: „Sângele meu e și sângele vostru și sângele vostru e și sângele meu. Iubesc bunătatea și blândețea voastră. Iubesc felul în care îl iubiți pe Dumnezeu. Iubesc cozonacul și plăcintele moldovenești. Iubesc cât de frumoși sunteți, această bucată de Românie”.

După discursuri, Liviu Dragnea a plecat cum a venit, cu o mașină trasă la scară, fără baia de mulțime.

A început să cânte Floricica de la Munte, însă nimeni n-a mai fost interesat de spectacolul folcloric. Piața s-a golit rapid de pesediști, fiecare grăbit să ajungă în localitatea lui de domiciliu. Ținuți după garduri de jandarmi, ieșenii care au protestat toată ziua contra lui Dragnea, au ocupat Piața.

PSD și-a tras un glonț în picior cu un miting care, contrapus simbolic summitului de la Sibiu, a arătat divorțul evident dintre acest partid și Europa.

Doar RTV și Antena3 mai rămăseseră să repare cumva eșecul cu burtiere de genul: „PSD, manifestare de forță, cel mai mare miting de până acum”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vedeti ca omiteti baia de multime de pe scari la Traian, si la venit si la dus...
    • Like 0
  • Ce aveti cu Liviu Dragnea? In opinia mea, in curand ii vom datora foarte multe! Va fi omul care va scapa Romania de PSD si de el insusi :D Fiecare pasare pe limba ei piere, sper doar sa nu fie pasarea Phoenix! Va trebui totusi sa ne gandim anticipat la toate tarile cu care Romania nu are acord de extradare, pentru ca una din acele tari se va "imbogati" cu acest Terente politic de Alexandria al zilelor noastre.
    • Like 7
    • @ Ciprian Frigioi
      Dorin check icon
      Madagascarul iese din discuție.
      • Like 7
    • @ Dorin
      Lol, corect! Se pare ca au prea multe retururi la import :)
      • Like 4
  • Se pare că Dragnea calcă tot mai apăsat pe urmele lui Ceauşescu. Din fericire pentru el, nu poate urma drumul până la capăt...
    • Like 2
    • @ Dragoş Anghelache
      De ce nu, si ceausescu a fost judecat-de un tribunal al poporului...
      • Like 6
  • raimond check icon
    Moldova se pare ca nu mai e chiar asa rosie si chiar asa de moale. Pe mine m-a prins protestul "si eu" in Onesti (locuiesc in imprejurimi). Am stat la coada la niste covrigi 10 minute - activitate suspendata pentru protest. M-am simtit mandru sa astept acolo, fara sa vreau am participat la protest :). S-au oprit toate masinile pe strada, claxoane, vuiet. Oameni care filmau din mijlocul strazii - nu mai misca nimic. Un grup de adolescenti cred ca de liceu, imbracati in niste costume populare au inceput sa joace o hora...
    Pesedistii cred ca isi dau si ei incet incet seama cat de inadecvati la vremuri sunt.
    • Like 11
    • @ raimond
      Ei nu sunt "inadecvați", sunt nocivi de-a dreptul; câtă otravă să mai înghită și oamenii ăștia ?
      • Like 3
  • check icon
    Din punctul meu de vedere, a fost cel mai reuşit miting din (strict) ultimii doi ani! Toate vuvuzelele tăceau cînd străzile strigau (şi cum mai strigau!): "Dragnea la-nchisoare, nu la guvernare!", "PSD, ciuma roșie!”, ”ieși afară, javră ordinară!” și, spre final ”cu coada-ntre picioare, marș l-autocare!”
    Am filmări, păcat că nu le pot distribui aici.
    • Like 17
    • @
      check icon
      #s^io
      • Like 1
    • @
      Depun marturie ca asa a fost. Si eu am fost la acest protest.
      • Like 3
  • Sa inteleg ca PSD-ul este bun si dl Dragnea este omul rau care face de ras PSD-ul dlui Iliescu ?
    • Like 4
    • @ Cristescu P. Radu
      check icon
      Nu știu ce să zic. Deocamdată am o altă dilemă: ești prost sau cretin?
      • Like 5


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult