Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Aglomerație sâmbătă, înainte de Florii, în Carrefour, mai ceva ca în țarcul cu iepuri de Patagonia, de la Zoo Băneasa. În ochi ni se citeau tuturor plăcerile sălbatice ale viitoarelor plachii aburinde, tăvălite în sos de ceapă, borșuri lipovenești, fileuri la grill-uri americănești, storceaguri rusești, rasoluri dobrogene și prăjeli românești în mălai sau făină, cu mujdeiuri groase moldovenești sau ușurele oltenești.
Cu gândul la cerul gurii și cu nările fremătând de viitoarele desfătări ale limbii, ne aruncăm spre peștii tăvăliți în gheață, ca panterele pe puii de căprițe.
Împingând nădușiți un cărucior plin vârf cu mâncare pentru vreo juma de an, un cuplu de bombardieri se bulucește la coada pentru pește viu. El abia se poate abține la gândul peștelui aburind în farfurie: îi joacă de bucurie blugii skinny, care-i pârâie sub burta de cetaceu bine hrănit cu cefe de porc și șaorme cu de toate.
Un pensionar agil se repede spre fileurile de novac, ca un Ștefan cel Mare în mijlocul turcilor. Din buzunar îi iese o sacoșă veche, luată de acasă, din sertarul cu pungi. O scoate și îndeasă în ea peștele, după care plonjează în mormanele de morcovi, ceapă și cartofi.
- Pardon, pardon, pardon, țipă angajații care cară printre clienți baxuri cu sute de kile de legume, condimente, fructe, iaurturi cu fructe, dulciuri sau conserve.
Din acvariul burdușit ne privesc cu ochi resemnați zeci de pești care își așteaptă sfârșitul vieții și împachetarea în pungi de plastic transparente
Îndesăm în cărucioare, ne înghesuim unii în alții.
- Bagă, mă, mâna mai în spate, că acolo e pâinea caldă, își îndeamnă consortul o gospodină care poartă o mască a cărei culoare incertă îi trădează vechimea considerabilă și cantitatea de germeni adunați în interior.
Soțul pipăie cu simț de răspundere fiecare pâine în parte, în speranța că va găsi cea mai proaspătă franzelă posibilă din Calea Lactee, apăsând vârtos ca să simtă cum trosnește coaja. Lângă el, o tanti face același lucru, verificând în amănunt cu degetele calitatea cojii fiecărei pâini. Își întind tacticos brațele până în spatele raftului și scot fiecare câte o pâine.
- Ia și usturoi, răcnește cu ură chiar în urechea mea un ditamai zdrahonul cu barba di quattro giorni, purtând șmecherește pantaloni suflecați la manște și șosetuțe din nailon din ăla ca dresurile de femei, ca să se vadă frumos gleznuțele cenușii și păroase.
Ceva mai încolo se vede o busculadă la rafturile de apă. Ca hienele în haită se aruncă pe baxurile de Bucovina, care scârțâie și chițăie în cărucioare.
Apa merge cu un zaibăr, să faci un șpriț floral, ca tot creștinul de Florii.
- Ia și un rozeu, eu beau rozeu la pește, strigă cu voce tabagică o Cruella între două vârste, mângâindu-și elegant gâtul ridat ca un sharpei.
M-aș duce acasă, iar m-a lovit durerea de cap și simt cu mă furnică nervii pe șira spinării. Mă duc la carne să iau un piept de pui, că ăștia mici ai mei ar mănânca numai șnițele și cartofi prăjiți.
- Cât e mielu’, mamaie, că nu văd? sâsâie un student către o doamnă aflată la coadă.
- Mamaie e mă-ta, mă! latră ea, lezată.
Deocamdată nu prea se cumpără miel.
Se mănâncă pește. Nu contează că doar cei care țin post au „dezlegare” la pește, pentru că în Duminica Floriilor li se permite să celebreze, punând pe masă nu doar legume, ci și pește. Noi mâncăm pești, așezați frumos pe grătare, lângă cârnați, mititei și cefe de porc.
Pește fericit!
Și La mulți ani, pe bune, de Florii, celor care azi își celebrează numele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De Florii, nu am nimic de urat pt cei cu nume de floare (florini, florine, vioreli, viorici, narcise, narcisi, margarete, violete, branduse, rostopasca, s.a.m.d.). Pana nu intelegi ce s-a intamplat acolo, ramai ne-urat de onomastica TA!