(Foto: Guliver/Getty Images)
Când analizăm o propunere – indiferent că este înaintată în Parlament, la nivelul unei companii sau chiar în viața privată – ne întrebăm imediat dacă „este corectă”, adică în ce măsură respectă principiile morale și legile în vigoare, dacă este în acord cu normele teoretice și practica în domeniul respectiv.
Decizia de plafonare a dobânzilor are, din acest punct de vedere, un statut ambiguu. La nivel pur teoretic, limitarea administrativă a ratei dobânzii produselor oferite populației contravine principiilor economiei de piață și distorsionează activitatea instituțiilor financiare. Rata dobânzii (dobânda anuală efectivă sau DAE în cazul nostru) este singurul element real de diferențiere la un credit. Când o autoritate administrativă intervine în limitarea acestei unice caracteristici relevante, mecanismul de piață în sine este influențat în mod negativ. Le este interzis ofertanților de credite să pună „prețul” pe care îl doresc la bunurile oferite de ei! În plus, dobânda unui produs financiar ține cont și de riscul pe care și-l asumă instituția financiară, de a nu recupera suma respectivă de la împumutat.
Pe cale de consecință, instituțiile financiare vor fi obligate să renunțe la produsele cu un grad de risc mare, care impuneau o dobândă DAE ridicată, sau mai precis să refuze creditarea persoanelor fizice care au un grad de risc ridicat.
Paradoxal însă, în practică, în mai multe țări dezvoltate din UE și lume există asemenea reglementări, comparabile în parte cu cele propuse și la noi. Respectivele reglementări au un scop clar populist: dau impresia că politicienii „se preocupă” de bunăstarea votanților și au grijă că aceștia să nu fie „jupuiți” de instituțiile financiare. În multe dintre cazuri însă, limitările sunt punctuale - adică la un produs specific de credit – nu acoperă întreaga paletă de produse oferite de instituțiile financiare. Oricum, este păcat că legiuitorii români s-au trezit să urmeze tocmai exemplele mai puțin fericite din legislația altor țări cum este această plafonare a dobânzilor, când pe de altă parte tind să ignore cu bună știință exemplele de bune practici în alte domenii (guvernanța corporativă ar fi doar unul dintre exemple).
Cu toate acestea, faptul că produsele cu DAE mare vor dispărea nu înseamnă că cererea pentru aceste produse va dispărea și ea. De fapt, clienții riscanți vor fi aruncați în brațele unor sisteme alternative de creditare, nereglementate de BNR (cămătari, case de amanet, rețele de finanțare alternativă directă). Ajungem astfel la a doua întrebare: cui folosește de fapt această reglementare?
Folosește ea clienților? Nu! Până la urmă, ei puteau alege și până acum să se finanțeze de la instituțiile financiare care le ofereau cea mai mică rată a dobânzii totale (DAE) la credit, fiind astfel eliminate în mod natural de pe piață excesele de orice fel, datorită mecanismelor concurențiale din piață, fără a fi nevoie de o lege în acest sens. Dimpotrivă, este de așteptat ca unele produse de finanțare să dispară cu totul de pe piață. În cazul creditelor de consum, ele nu vor mai fi disponibile pentru anumite segmente de clienți – cei considerați mai riscanți pur și simplu nu vor mai fi creditați de bănci sau institutiile financiare nonbancare pentru că dobânda nu va acoperi riscul potențial – așadar va scădea accesul populației la acest tip de credite. În cazul creditelor ipotecare/ imobiliare, ca o reflectare a limitării ratei dobânzii, este de așteptat că va crește nivelul garanțiilor cerute de bănci, respectiv va scădea suma creditului acordat unui client, față de momentul actual. Deci, beneficiul pentru consumatori este discutabil, dacă nu de-a dreptul inexistent.
Folosește instituțiilor financiare? Cu siguranță nu, căci le distorsionează ecuația risc/ profitabilitate și le obligă să își revizuiască oferta de produse, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Este de așteptat ca instituțiile financiare vor cauta „portițe” ca să evite legea prin reîncadrarea unor tipuri de credite în altă categorie, mai favorabilă din punct de vedere al dobânzii „permise”. Oricum, volumul de credite acordate populației va scădea, ca și rata dobânzii, ceea ce va reduce profitabilitatea instituțiilor financiare și chiar ieșirea unora de pe piața din România.
Folosește statului? Veniturile bugetare se bazează și pe impozitele și taxele colectate de la instituțiile financiare. Profituri mai mici ale instituțiilor financiare înseamnă impozite mai mici colectate la bugete. În același timp, dacă volumul de credite va scădea, întreaga activitate economică la nivelul populației (consum, cumpărarea de locuințe) se va reduce, cu impact negativ asupra creșterii PIB și bunăstării populației. Mai mult, faptul că sistemele paralele de creditare aflate la marginea sau în afara legii vor prospera, se traduce prin venituri bugetare mai mici, bani negri în economie și percepția generală de scădere a securității personale și slăbire a statului de drept. Desigur, acest ultim aspect este probabil ultima prioritate a Parlamentului și oficialităților, așadar poate fi ignorat cu ușurință...
În concluzie, revenim la problema constatată în multe cazuri de modificare a legislației de către parlamentari fără consultarea specialiștilor: apar legi al căror impact nu a fost nicidecum calculat, sau la ale căror probleme tehnice la implementarea în practică nu s-a gândit nimeni (căci de multe ori experiența practică în mediul privat a oficialilor este inexistentă).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pur si simplu nu inteleg de ce permitem unui "specialist" intr-un domeniu sa scrie un articol care nu argumenteaza absolut nimic din ceea ce afirma.
Care este domnule logica dumneavoastra conform careia nu foloseste limitarea populatiei? Desi recunosc faptul ca nu stiu daca o astfel de lege e buna, eu sustin contrariul si anume ca foloseste intradevar oamenilor de rand. In special populatiei din Romania, unde oamenii nu au o cultura economica ridicata. Unul ce are cunostinte economice stie sa caute un credit avantajos, dar unul ce nu stie (adica cei mai multi) trebuie protejat de "specialisti" ca dvs.
Consider ca am un minim de educatie economica, dar am primit 2 simulari de credit sub forma asta:
Banca A, dae 9%, suma totala de rambursat: 90.000
Banca B, dae 8%, suma totala de rambursat 100.000
Evident, pentru aceeasi suma, aceeasi perioada. Daca eu nu inteleg cum e posibil, cum sa inteleaga oamenii de rand?
Limitarea propusa este procentuala deci in cazul cresterii robor creste si marja bancii, adica poate acoperi eventuale riscuri (cat timp robor e mic si riscul e mai mic).
Cum puteti sustine ca o sa scada creditarea? De ce nu credeti ca o sa invete lumea cate ceva si sa stranga bani de un avans inainte de a cere credit, tocmai pentru ca nu e usor sa iei un credit? De ce nu credeti ca masura ii va forta sa se educe putin sa inteleaga ca trebuie sa fie solvabili? De ce nu credeti ca asta ajuta populatiei in general prin simpla crestere a solvabilitatii generale, adica prin cresterea starii economiei in general? Da, poate scade creditarea in prima luna, dar se va regla ulterior cand oamenii inteleg noile reguli.
De unde pana unde afirmati ca se vor duce la camatari? De ce nu recunoasteti (in calitate de bancher) ca nu o sa renuntati la produse asa cum aberati in articol si o sa va bateti si mai mult cu celelelte banci sa fiti competitivi (sa reduceti eventuale costuri ca sa va ajnga marja), sa reduceti profitul (ca bate recorduri exact in Romania unde lumea se plange de saracie), sa gasiti masuri alternative prin care sa va mentineti pe linia de plutire.
Pur si simplu nu spuneti nimic produsele afectate si cati oameni apeleaza la ele exact. Adica sa explicati cum e afectat domeniul bancar. De ce tineti atat de mult la o lipsa a plafonului daca oricum aveti produse care se incadreaza foarte bine in limitele impuse de lege. Cati fraieri o sa pierdeti (a se citi bancile) in fapt?
Aruncati absolut fara nici o legatura o serie de afirmatii in articol, fara nici o intentie de a le sustine logic! Cica scade suma creditata? Pai si de ce nu ar fi un lucru bun? Asta ar limita cresterea preturilor de exemplu la imibiliare si nu numai. Daca aveti argumente pentru a sustine contrariul, chiar va rog sa le expuneti.
Eu cred inca ca aveti norme de a scrie articole si de a combate ideea. Desi eu cred ca poate aduce lucruri bune in reglementarea creditelor, nu ma apuc sa scriu articole pe care sa nu le pot sustine! Dvs de ce o faceti?
Prin vanzarea portofoliului de credite neperformante se externaliza profitul bancilor?
Este normal sa se cumpare un credit cu 3% si sa se recupereze 150% (cheltuieli judiciare, dobanzi, expertiza etc) ?