Deoarece se întâmplă ce știam de mult și bine, că Rusia nici gând să vrea pace, Trump face acum Ucraina și pe Zelenski cum îi vine la gură. Ce urmărește? Să poată spune că el a vrut să aducă pacea, dar Zelenski nu și nu, prin urmare Statele Unite nu mai dau niciun cent și niciun cartuș Ucrainei – să „fuck” ce vrea cu ea Putin.
Putin nu-i consideră oameni pe ucraineni – trebuie exterminați și țara lor desființată. Lui Trump puțin îi pasă de soarta Ucrainei, ca și de a oricărei țări europene. O să-i pese în vreun fel de România?
Istoria relațiilor americano-române nu permite nicio evocare a vreunei epoci de aur de altădată. Înainte de război, România însemna pentru SUA, ca și pentru Germania lui Hitler, petrolul de pe Valea Prahovei și atât. După 1945, americanii au consimțit să fim dați lui Stalin dintr-un condei. Doar opoziția lui Ceaușescu față de intervenția armată sovietică în Cehoslovacia l-a adus pe Richard Nixon la București și pe Ceaușescu la Washington, la întâlnirea de stat cu președintele Carter. După încălzirea relațiilor ruso-americane în perioada Gorbaciov, România lui Ceaușescu iarăși n-a mai prezentat niciun interes. În anii `90, Casa Albă ne-a pus detașat pe planul doi în raport cu Polonia, Cehia sau Ungaria, care au și intrat în NATO. În 1997, la summit-ul de la Madrid, America a respins cu nepăsare, în ciuda sprijinului Franței, admiterea României în NATO. Pentru dreptul de survol al spațiului aerian acordat de România bombardierelor americane care pisau Serbia, SUA ne-au bătut pe umăr. Premierul britanic Tony Blair, în schimb, a pus pentru asta România pe traseul de acces în Uniunea Europeană.
În toamna lui 2001, nu aveam nicio perspectivă să fim primiți în NATO. Totul a devenit posibil prin cei aproape 3000 de morți în atentatele din 11 septembrie de la World Trade Center. Peste noapte, administrația Bush a decis că are nevoie de un flanc estic întărit în Europa, dată fiind agresiunea antiamericană pornită din Orientul Mijlociu. Așa am ajuns în NATO, practic, într-un an. De asta există scutul de la Deveselu și baza de la Kogălniceanu.
Trump vrea acum un aranjament cu Putin, fiind dispus să abandoneze atât Ucraina cât și Europa. Vrea de asemenea, cu ajutorul Israelului, să pună Iranul într-o defensivă înghețată. După care, își poate vedea de încăierarea care îl interesează, cu China. În aceste condiții, România înseamnă pentru SUA ce a însemnat dintotdeauna, adică aproape nimic. Și trebuie să fii bătut bine în cap ca să-ți închipui că Trump vrea să fie Georgescu președintele României, că-i place de el, și după aia o să curgă peste noi râuri de lapte și miere din America.
Uniunea Europeană, în schimb, a primit o Românie care n-avea ce căuta acolo și de 20 de ani susține, cu foarte mulți bani și asistență, dezvoltarea și civilizarea acestui popor. Fără românii care se pot duce să muncească în Europa, am fi intrat în faliment de țară. Avem un vot, ca stat, de care Bruxellesul nu poate să nu țină seamă.
Iată de ce speranța României este Europa. Asta dacă nu luăm în considerare mai întâi principii demodate, cum ar fi democrație, stat de drept, grija față de om, dezvoltare și apărare pentru toți, pe care Europa încă le mai are.
În vreme ce, cum spunea un ascultător european fm, „America a ajuns un stat mai eșuat ca democrație decât România”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
