Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce politician ați trimite pe o insulă pustie? Răspunsul deloc surprinzător al ministrului Dragoș Pîslaru

Dragos Pislaru Sorin Grindeanu / sursa foto: Inquam Photos

sursa foto: Inquam Photos

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Dragoș Pîslaru, ministrul Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.

1. Care este cel mai bine păzit secret din Guvernul României?

Lucrurile legate de serviciile secrete. Eu cred că există o doză de neclaritate, ce se întâmplă, unde se întâmplă, cum se întâmplă cu privire la aceste lucruri.

Plutește așa o umbră pe culoare?

Nu, dar mi se pare că există încă această idee că aceste servicii, care tot ce trebuie să facă este să apere țara - și probabil că asta fac - ar fi ceva așa, o legendă. Nu am reușit niciodată să înțeleg exact ce e atât de complicat de vorbit de lucrurile astea, totdeauna mi-a scăpat treaba asta.

2. Politicianul pe care l-ați exila pe o insulă pustie este...

O să-mi iau șuturi acum: Sorin Grindeanu. Dar cred că ar trebui să se autoexileze, din punctul meu de vedere, pentru că dumnealui a declanșat, de fapt, toată această criză. Că poate în spate ar mai fi câțiva care ar trebui exilați împreună cu domnia sa, să ajungă să se canibalizeze cei trei pe insulă, asta e partea a doua. Dar, din păcate, asta este, în acest moment, ce aș spune.

3. Cu ce ministru ați merge la un concert Metallica?

Cu Diana Buzoianu, absolut.

E metalistă?

N-am întrebat-o, dar pare... adică, da. N-aș avea o problemă să o întreb. Atenție, sunt căsătorit, dumneaei... Adică nu e vorba... Dar mă întrebați cu ce coleg aș merge. Cu Diana Buzoianu.

4. Nicușor Dan sau Ilie Bolojan - pe cine ați pune ștampila de vot?

Bun. Ilie Bolojan, pentru că este cel cu care am lucrat toată această perioadă.

5. Un pesedist bun este acela care...

... care pune interesele țării mai presus de interesele partidului.

Sunt mulți?

Sunt, nu știu dacă mulți... Sunt, sunt pesediști care sunt oameni profesioniști. Chestia asta de 0 sau 1 - că, dacă ești pesedist, automat ești fățarnic sau șobolănești - asta nu este adevărat. Sunt și pesediști care sunt, într-adevar, oameni profesioniști. Conducerea e problema.

6. De ce vă este cel mai frică?

Totdeauna am avut această chestiune pe care n-o înțeleg. Deci sunt foarte mulți oameni care au numai siguranță și autosuficiență, că ei fac totul bine. Eu totdeauna am avut problema asta: dacă nu reușesc să fac lucrurile până la capăt bine și să ajut? Deci totdeauna e vorba de frica mea de a nu rezolva lucrurile, de a nu performa.

7. Ce îi răspundeți unui cetățean care vă vorbește de „Ilie Sărăcie”?

În primul rând, sunt obișnuit din 2016 cu apelativul „Guvernul zero”, care ne-a urmărit atunci foarte tare. Cred că ce aș face este să îi explic cât mai simplu cu putință că, din când în când, ai nevoie de oameni care să poată să ia decizii atunci când ele se impun. Și că, dacă aceste decizii sunt lăsate să fie duse până la capăt, o să vedem că, de fapt, mai multă prosperitate este adusă de decizii grele decât de ideea de a fi populist și de a nu lua deciziile respective grele.

E o discuție, o dezbatere grea acum. Eu însă, și pentru că există acest apelativ, la Ministerul Muncii m-am asigurat că România e primul stat membru din Uniunea Europeană care răspunde la apelul Roxanei Mînzatu, vicepreședintele executiv al Uniunii Europene, care a dat drumul la strategia europeană anti-sărăcie. Și, iată, România e primul stat care a început elaborarea unei strategii anti-sărăcie, ca să fie foarte clar.

8. Fără bani europeni, România ar fi acum unde?

Ar fi undeva comparabilă cu Serbia, în acest moment, din perspectiva dezvoltării. Aici, cumva, e foarte, foarte important să înțelegem că, la 108 miliarde de euro primite și la 36 de miliarde de euro contribuite la buget - deci cu un net de 72 de miliarde de euro -, asta a fost o sursă crucială pentru dezvoltarea României în acest moment. Datele sunt din decembrie 2025.

9. „Nu ne vindem țara”. Corect?

Nu, nu este corect. Cred că există, în acest moment, o ideologie complet greșită, care pleacă de la această idee că România ar putea să aspire la un model autarhic, în care să ne închidem numai noi între noi și, de undeva, să credem că vom avea capacitatea de a ne gestiona lucrurile fără să intrăm în schimburi cu oamenii, în a putea într-adevăr să beneficiem de investiții.

Din punctul meu de vedere, nu există, nu ar trebui să existe o polemică între capitalul străin și capitalul autohton. Cred că trebuie existe reguli comune și, da, trebuie să vedem cum putem să dezvoltăm această țară, în colaborare cu alte țări, mai ales în Uniunea Europeană.

10. Care este cea mai bună minciună pe care ați spus-o ca politician?

Să știți că nu prea mint, poate mai exagerez din înflăcărare anumite lucruri. Dar de mințit, nu am mințit. În mandatul ăsta...

În mandatul ăsta nu?

Nu, în mod cert. Iar în trecut, na... Ce cred, într-adevăr, că în 2016 am spus că voi adopta Legea salarizării până la sfârșitul mandatului, ceea ce nu s-a întâmplat, ca ministru al Muncii. Dar altfel, nu este deloc stilul meu să trosnesc chestii care sunt așa, scoase numai de dragul de a fi scoase.

Verificăm!

Verificați.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..ideea e că băieți strâng bănuț cu bănuț ca să trecă de la vilă și iaht priponit în emirate, la vreo insulă gen Little Saint James, zisă și Epstein Island. Trump știe de ce..

    Acolo s-ar trimite pe ei înșiși, dar de unde atâta noroc..? Să poa-să "spuie"(Sic !) oricui
    "am cu ce, bă !"
    Adică "meandrele concretului" domne, vorba lu' nea Nelu, nu cai verzi pe pereți, ca mai jos :

    "Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viață dătător,
    Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
    Căci unul erau toate şi totul era una."

    ..nu, e prea de departe, e și cu daci..
    Văd eu cum fac, scuze post mortem pare cam puțin, da' poate mă-ntâlnesc cu‌ Eminescu acolo, la loc de odihnă, nu că m-aș grăbi..

    Mai bine o luăm cu, pe când nu era UE (ci doar precursorul CCE).. lupta Europei contra dictaturilor comuniste din Est trezea interesul americanilor , nu ca acum când vin copiii de mingi de peste ocean (era să scriu de pește oceanic..) și ne dau cu tifla..
    Pe-atunci zic, era ceva ce românul (care vedea dincolo de bombeuri..) asculta pe șest. Se chema Europa liberă. Hai să ne-amintim.

    - "Europa liberă". Am adus "mobilierul" ceva mai la zi, iar Dl.Hurezeanu nu se vede că e cu spatele

    https://www.youtube.com/shorts/UuBkVb8HMaI

    Printre avocații pro-Europa pe care i-am găsit am dat peste Mondial.
    E vorba de fapt de versurile lui Minulescu, care la acea vreme nu trezeau încă suspiciuni.
    Nu știu dacă-n anii '80 ar mai fi trecut de cenzură.. :

    - "Pe Harta Europei", cu Mondial în 1971. Adică :

    Gabriel Drăgan - voce
    Filip Merca - bas
    Mircea Drăgan - clape
    Gabriel Litvin -chitară solo
    Vlad Gabrielescu - chitară armonie
    Mihai Cernea - percuție, cel care l-a turnat mai apoi la Secu (cu spor..) pe Dan Andrei Aldea, colegul de la Sfinx
    Romeo Vanica-compoziție

    https://www.youtube.com/watch?v=PCVrU_KIP5Y&list=RDPCVrU_KIP5Y&start_radio=1

    - "Insieme", cu care Toto Cutugno a câștigat Eurovizionul din 1992 :

    https://www.youtube.com/watch?v=JiRppGSF-tI&list=RDJiRppGSF-tI&start_radio=1

    - "Europa", că și Santana zice :

    https://www.youtube.com/watch?v=JO6_Ttzila8&list=RDJO6_Ttzila8&start_radio=1

    - "We No Speak Americano", cu Yolanda be Cool-DCUP, un remix după un vechi cântec napoletan

    https://www.youtube.com/watch?v=SiZchVrullU&list=PL911UOZkSXubHVy2NPT-pdHnW05vyeXda&index=5

    - "Rock the Night", o piesă din 1985 cu suedezii de la Europe (că încă se purta..)

    https://www.youtube.com/watch?v=2ASMmke_J70&list=RDN8nptWOXD_4&index=8

    - "Nothing Is Easy", cum bine ziceau cei de la Jethro Tull, la Basel în 2008 :

    https://www.youtube.com/watch?v=qHov0yEAxDY&list=RDqHov0yEAxDY&start_radio=1

    - "Engel", cu Ramstein la Madison Square Garden în 2010.
    Pentru cei mai curioși o traducere a versurilor în engleză, că de-aici e mai ușor..

    "Who was good in life on earth
    Will become an angel after death
    The look towards the sky you ask then
    Why one can’t see them 

    Only when the clouds fall asleep
    One can see us at the sky
    We have fear and we are alone 
    God knows I do not want to be an angel

    They live behind sunshine
    Seperated from us endlessly wide
    They have to cling to the stars
    So that they don’t fall from the sky"

    https://www.youtube.com/watch?v=eSaa3vC_n2k&list=RDeSaa3vC_n2k&start_radio=1

    - da' nu mai bine să ne cânte (pe final) Mr.Bean "Imnul Europei". ?
    Noroc că nu l-a auzit Beethoven masacrându-i în așa hal capodopera..

    https://www.youtube.com/watch?v=oWGZdYNpaSo
    • Like 0
  • Unul din cei mai valoroși politicieni e Dragoș Pîslaru, onest, profesionist, eficient... Îi mulțumesc pentru întreaga activitate!
    • Like 3
  • RazvanP check icon
    Pe toți...
    INCLUSIV pe cel intervievat!
    • Like 1
    • @ RazvanP
      Și tot nu ne spui, în situația aia, pe cine vezi că ar umple "vidul de putere"?
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      RazvanP check icon
      Pe mine, desigur! :D
      • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Iată că președintele N. Dan se află, în fine, în fața unei alegeri turnesol, pe care nu o mai poate evita, amâna, tărăgăna: guvern minoritar PSD cu Grindeanu premier, cârdășit cu AUR în Parlament, sau guvern minoritar PNL, USR, UDMR, premier Siegfried Mureșan, pe care AUR nu îl va vota și nici susține în veci.

Citește mai mult