Pe 23 iunie, Regatul Unit decide, în urma unui referendum, să părăsească Uniunea Europeană. Referendumul, însă, are caracter consultativ, și este o anomalie într-o țară bazată pe suveranitate parlamentară înțeleasă în sens puternic. Noul prim ministru, Theresa May, anunță că va începe demersurile pentru părăsirea UE, prin declanșarea „articolului 50” din Tratatul de la Lisabona în primăvara anului viitor. Lira sterlină se prăbușește pentru scurt timp la cote nevăzute de 168 de ani. Pe 2 noiembrie, Înalta Curte de Justiție a Angliei decide că guvernul nu poate acționa unilateral, și are nevoie de aprobarea parlamentului pentru Brexit.
Amestecarea puterilor în stat
Pentru o țară care – în 1215! – cerea prin Magna Carta ca regele să renunțe la parte din puteri, idiosincraziile sistemului politic britanic pot fi surprinzătoare. Notabilă e absența unei constituții scrise, înțeleasă ca un singur document adoptat formal, eventual la o dată specifică, care a fost înlocuită în practică de legi și statute acumulate de-a lungul secolelor. Un etos adesea rezumat (de britanici) prin „muddling through”- adică, văzând-făcând. Decizia privind Brexitul, însă, relevă o zonă ambiguă, pentru care regulile nu sunt clare. Istoric, autoritatea monarhului a fost preluată de parlament, ale cărui decizii nu pot fi abrogate de către niciun alt organism. Odată cu aderarea la Comunitatea Europeană, însă, parlamentul decide în 1972 că legile europene se aplică și domestic. Iar asta e cheia de boltă a procesului actual.
Guvernul condus de Theresa May dorește să își folosească puterea executivă (așa-zisa „prerogativă regală”) pentru a declanșa articolul 50 în mod irevocabil. Dar asta implică anularea automată a drepturilor cetățenești garantate de UE (și care, deci, sunt garantate și de legile britanice). Iar o astfel de anulare a drepturilor, decide Înalta Curte, nu poate să se întâmple fără aprobarea parlamentului. În mod obișnuit, asemenea subtilități legale nu ar fi necesare – un guvern cu o majoritate în parlament (cazul de față al Partidului Conservator) are mai mult sau mai puțin autoritate nelimitată („o fuziune a puterilor”, cum o descria Walter Bagehot). Brexit-ul, însă, e un subiect polarizant și în interiorul partidelor – încât rezultatul unui vot parlamentar nu ar fi sigur.
Ce urmează?
Guvernul va contesta decizia în fața Curții Supreme în decembrie, insistând că Brexitul va fi declanșat până în martie anul viitor. O cronologie improbabilă, totuși, dată fiind unanimitatea deciziei Înaltei Curți, cât și termenii surprinzător de categorici în care a fost formulată. Într-un parlament în care în jur de 480 din cei 650 de membri ai Camerei Comunelor se declară pro-UE (cu o majoritate eurofilă și printre lorzi), situația ar părea clară – Brexitul se anulează. Însă – muddling through – e puțin probabil ca parlamentarii să își asume riscurile politice de a contrazice votul popular. Ca experiment mental, totuși: o situație în care parlamentul votează 51% anti-Brexit (același procent pro-Brexit în referendum) e o contradicție sau o expresie a idealului democratic?
Cum am petrecut sfârșitul UE
Mai degrabă, e de așteptat ca Parlamentul să insiste pentru o versiune „soft” a Brexit, în care mult-doritele restricții asupra imigrației vor fi sacrificate (sau relaxate) în favoarea unei forme de acces în piața comună. Mai există precedente în care guverne din Europa au ignorat rezultatele referendumurilor. Iar momentan lira sterlină a urcat la cote nemaivăzute de peste o lună. Însă, e bine să ne aducem aminte, piețele și casele de pariuri erau „liniștite” în noaptea de dinaintea referendumului (și sunt și în privința lui Trump).
Cvasi-unanimitatea comentatorilor politici nu e un barometru sigur în fața unei nemulțumiri populare în creștere față de clasa difuză, dar în mod cert nenulă a comentatorilor, experților și elitelor. Nu am nicio intenție de a susține fatalismul celor care deplâng „epoca post-adevăr” în care, zice-se că am trăi (prin comparație cu ce epocă mitică în care poporul era bine informat, iar liderii motivați de bune intenții și onestitate, mă întreb?). Remarc, doar, că votul pro-Brexit a fost surprinzător, iar posibilitatea unui Brexit „soft” datorită unei aparente „tehnicalități” legale – deși autonomia justiției britanice față de UE a fost parte din platforma campaniei Leave – fără îndoială va ascunde surprize. Când a fost numită prim-ministru, Theresa May a declarat, emfatic și tautologic, că „Brexit means Brexit”. Right now, no-one knows what that means.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai incep o data, pe alt ton - ca de-aia le zice dezbaterilor alora "tip Oxford" si nu "tip Oravita". Nu inteleg "revelatia" legata de Dos Santos & co - exista interese puternice de afaceri in tabara pro-UE?! Evident ca sunt, si de aceea mi s-a parut exasperanta retorica catastrofala de pana la referendum: "Nu va masturbati, o sa orbiti!" (Remain); "O sa orbiti daca nu va masturbati!" (Leave).
Or, tocmai pentru ca taxele mele sunt in joc - in aeroport in Gatwick ieri voiau sa imi vanda 1 euro pt 0.99 lire! - vreau sa vad o decizie pragmatica, negociata. Nu idei vagi despre "preluarea controlului' (boicotam Tesco daca ridica preturile cand scade lira!), nu Boris Johnson care ne zice ca 'we can have our cake and eat it'. Momentan, un Brexit "soft" pare sa ofere aceasta cale.
Posibilitatile pe care le enumerati sunt reale, dar reactia populara - desi imediata, nu e fara echivoc. Cum ar putea fi, intr-o tara impartita aproape 50/50 asupra problemei? Desi, cand Daily Mail pune poze cu cei 3 judecatori in cauza si titlul "Dusmani ai poporului" pe prima pagina, poate trebuie sa ne pregatim de un altfel de Brexit - plecarea din Anglia.
Văd că nimeni nu mai suflă o vorbă despre artizanii rezultatului favorabil Brexit, un Farage și Johnson care s-au dat efectiv la fund imediat după omologarea rezultatelor scrutinului. Nimeni nu se întreabă de ce și nimeni nu pare preocupat de reacția a doi oportuniști care au luptat cu disperare să își propulseze cariera politică devenită anemică și în impas și tocmai când au obținut o victorie fantastică pentru ei au preferat să facă stânga-mprejur!
"Legal experts point out that the referendum is not legally binding – meaning MPs could in theory ignore it, no matter how politically difficult. [...]
But last night Bernard Jenkin, the Tory pro-Leave MP, said the referendum was clear-cut. [nu legally binding, nm]. No one has a mandate from the voters [adevarat, dar nu are treaba cu obligativitatea rezultatului] to keep us in the single market, and the same applies to free movement,’ he said."
Mai departe, Wikipedia zice asa: "There are two types of referendum that have been held by the UK Government, pre-legislative (held before proposed legislation is passed) and post-legislative (held after legislation is passed). To date the previous three UK-wide referendums in 1975, 2011 and 2016 were all post-legislative. Referendums are *not legally binding*, so legally the Government can ignore the results; for example, even if the result of a pre-legislative referendum were a majority of "No" for a proposed law, Parliament could pass it anyway, because parliament is sovereign."
Acelasi lucru poate fi spus despre Liberal Democratii lui Tim Farron, care sunt toti Remain, care au fost decimati in parlament la alegerile trecute, si nu au castigat nici macar un by-election de atunci. In sistemul First Past the Post, nici nu prea au cum; putin probabil sa isi creasca prezenta in Parlament.
SNP-ul are deja tot ce poate avea (adica toata Scotia). In Anglia si Tara Galilor nu se va vota pentru ei, si singurul lucru care se poate intampla pentru Nicola Sturgeon & Co este ca vor mai lua niste fotolii de la PLP - din Remain, in Remain, nici un castig.
Apoi, cei din tabara Remain a conservatorilor - printre care si Theresa May - au facut deja pasul inapoi, si nu pot sa revina la pozitia anterioara referendumului. In plus, referendumul nu avea o miza pesonala petru MPs, alegerile generale insa, da. Foarte putini curajosi se vor ivi care sa voteze altceva decat Brexit means Brexit, luand o alta pozitie publica decat aceea a unui partid care conduce zdrobitor in sondaje.
Ar mai ramane, deci, speranta in Camera Lorzilor, insa nu stiu daca ati urmarit isteria generalizata a tabloidelor (Sun, Telegraph, Daily Mail, Daily Express) in ultimele trei zile, in care, practic, judecatorii Inaltei Curti au fost transformati in tinte de tir. Nu stiu daca in Lords, unde majoritatea pentru Remain era deja fragila exista o pofta nebuna de a fi tarat prin noroi; de asemenea, dat fiind faptul ca Brexit ar trebui sa treaca prin ambele camere, un Commons care voteaza pentru si Lords care voteaza impotriva ar declansa nu numai un scandal monstru, dar si o criza constitutionala fara precedent in ultimii cincizeci de ani.
Ce cred insa ca se poate intampla este faptul ca fortarea unei discutii serioase a ce inseamna, de fapt, Brexit, in parlament, va dilua mult pozitiile, uhm, din categoria Ministrii Brexit Spun Lucruri Traznite (Liam Fox si David Davies sunt ba hilari, ba de-a dreptul ciudati). Poate ca va fi un Brexit in name only...Dar, cu siguranta, se va intampla.
***********
Ca să mai adaug o ciudățenie proprie englezilor, "House of Lords" este în același timp Curtea Supremă de Justiție și camera superioară a Parlamentului...
***********
În ciuda faptului că Lege fundamentală a UK este de fapt o colecție de acte disparate, totuși se s-a dovedit a fi cea mai respectată lege fundamentală din Europa.
*********
Ca fapt divers, nu e prima dată când Perfidul Albion reacționează încet: incriminarea penală a violului între soți a avut loc abia în anul 1991.
********
Votul din UK arată ceea ce intuiam de multă vreme: democrația directă funcționează foarte bine doar în cazurile în care corpul elector are o minimă educație politică-juridică-economică.
***********
Concluzie: nu ar fi nicio surpriză ca Parlamentul englez să invalideze rezultatul referendumului consultativ și să dispună prin Lege rămânerea în U.E.
Imi cer scuze.Se va citi "nu redactam NIU-YORK".
Ca urmare stim NEW-YORK, citim niu-iorc, dar nu redactam NEW-YORK.
Altfel stau lucrurile in Rusia unde se pronunta vasington, se scrie cu caractere slave vasington.Nu s-ar putea intercala caractere latine.(sunt exceptii in tratate docte unde se scrie citatul in limba de origine).
Mai sunt exceptii cand nu exista sunetul in limba respectiva cu corespondent scris.De ex.tot la rusi nu exista ge sau gi si se spune je ji.
Asa ca nu se poate incrima ca acest baiat de sala a scris susi in loc de sushi.Ca de fapt japonezii nu scriu sushi, ci au semnele lor.Sushi nu e decat o transcriere a ceeace a inteles utilizatorul ca poate exprima mai bine sunetele de origine.
Nu sunt prof.de romana, dar imi dau si eu cu parerea.Zic.