Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Portret de Galantom: i-am fotografiat pe oamenii care știu ce înseamnă Binele

galantom

Putem deja să trecem drept bifată ca inutilă încă o întrebare la care nu va găsi nimeni, niciodată răspunsul sigur: este românul un om bun? Cel puțin două armate de respondenți vor oferi, contradictoriu, toate răspunsurile posibile: da, nu, mai degrabă da, mai degrabă nu, uneori da, uneori nu, și da, și nu sau nu prea.

Chiar dacă răspunsul e utopic, asta nu înseamnă că noi o să ne oprim vreodată din căutarea lui. E ceva mistic în felul acesta în care-am fost zămisliți: căutăm, încă de la naștere, omul bun de lângă noi. În primii noștri ani, dar mai ales în primele luni de viață, căutăm aproape în fiecare secundă omul bun de lângă noi: să fim hrăniți, să fim spălați, să fim plimbați, liniștiți, adormiți, iubiți, îngrijiți medical, însoțiți în joacă și în învățarea primelor gesturi sau cuvinte. Probabil știți, nu se întâmplă întotdeauna să avem șansa unui om bun lângă noi. Suntem părăsiți uneori, pentru că părinților le e mai ușor la birou. Sau pentru că li se pare mai comod cu o bonă, cu o creșă sau, pur și simplu, să fim lăsați singuri în cameră ori în fața unui televizor.

Dar noi continuăm să căutăm omul bun. Îl căutăm la grădiniță printre ceilalți copii sau printre educatoarele care au, adesea, o pregătire pedagogică minimă. Îl căutăm la școală, sperând să dăm peste cineva care să știe cum să ne desfacă pofta de matematică. Ori de a citi. Sau de a face performanță într-o știință, oricare ar fi ea. Terminăm, eventual, o facultate și ne punem speranțele într-un om bun care e tot mai greu de găsit atunci când trebuie să ne câștigăm singuri existența.

Tare aș vrea să știu dacă există cineva printre noi care, lucid fiind, să fi privit vreodată spre un primar, un ministru, un parlamentar sau spre un șef de stat cu siguranța că a dat de un om bun. Dintre cei care aleg serviciul public doar cu gândul la binele celorlalți. Îmi iertați ignoranța, dar eu în 16 ani de jurnalism de presă scrisă nu am întâlnit niciodată, repet, niciodată, un om bun printre politicieni.

Binele - sau omul bun care-l face să se întâmple - ajunge, pe măsură ce trece timpul care ți-a fost alocat, o raritate. Iar ca orice raritate, devine excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. Vestea bună e că unii dintre noi ajungem - în ciuda decorului care descrie parcă altceva - colecționari de bine. Ca și când eram atenți atunci când am fost întrupați ca ființe căutătoare de bine.

Ia o pauză acum, te rog, și gândește-te dacă știi pe cineva din anturajul tău despre care poți spune, fără prea multe dubii, că e un om bun. Și care face ca Binele să se întâmple necondiționat de nimic altceva.

Cât timp stai tu să cauți în memorie, am să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat undeva spre finele anului trecut. Era una dintre zilele alea interminabile cu griuri și alte nuanțe cenușii în care, deși soarele ar fi fost sus pe cer, nu puteai vedea lumina. Și-atunci mi-a sunat telefonul. Era Ioana care mă întreba dacă aș vrea să-mi pun în mișcare abilitățile profesionale pentru a surprinde Binele. Pe chipul unor oameni. Și uite-așa am intrat în curtea unei comunități de oameni ciudați, dată fiind doar raritatea lor. Ocazia pentru care urma să fac asta era GivingTuesday, Ziua Internațională a Generozității, care la noi e celebrată timp de o săptămână. Cum s-au gândit organizatorii să o marcheze? Oferindu-le tuturor oamenilor de bine un portret gratuit, numit „Portret de Galantom”, prin care să le mulțumească pentru faptele bune pe care le-au făcut de-a lungul anului. 

Timp de câteva zile, am stat față-n față cu o parte dintre acești oameni, peste 100, am vorbit cu ei și le-am făcut fotografii. Cei mai mulți nu erau obișnuiți cu camera foto, n-aveau lejeritatea unui fotomodel sau a unui influencer de a privi, cu superioritate sau încredere, către obiectivul foto. Și-atunci am intrat în vorbă cu ei, încercând să înțeleg de ce fac ei ce fac. Și anume, Binele să se întâmple.

Sunt oameni care, spre exemplu, își donează pe platforma numită Galantom, zilele de naștere. În loc să-mi cumpărați oareșce cadou, nu mai bine donați voi acea sumă de bani, iar eu o îndrept către o cauză socială? Sau: eu o să alerg la un ultramaraton și strâng astfel bani pentru burse destinate unor copii care se luptă cu cancerul, astfel încât ei să poată continua să meargă la școală. Dar nu toți au strâns fonduri prin Galantom, mulți au făcut asta individual, pentru că proiectul s-a adresat tuturor oamenilor. O fată de până în 30 de ani a strâns bani ca să cumpere o casă pentru vecinii ei, patru copii săraci, care aveau mare nevoie de ajutor. Mulți au donat sânge, alții au voluntariat sau au dăruit haine ori zâmbete - pentru că orice gest mic poate însemna „generozitate”.

Știu, pot părea neinteresante. Sau, poate, prea hipsterești. Eu însumi am fost atins de ispita unei prejudecăți cu privire la astfel de gesturi. Până în momentul în care am văzut lacrimile unuia dintre galantomii pe care îi fotografiam și despre care știam doar că aleargă pentru copiii bolnavi de cancer. Mă întrebase despre copilul meu, îmi spusese că văzuse fotografii cu el, cum mergem noi prin vacanțe și ce frumos crește el. Era tot numai un zâmbet și părea că se bucură sincer de întâlnirea și de conversația noastră. L-am întrebat dacă are copii. Mi-a zis că nu, că el și iubita lui au încercat, dar cuvintele lui erau însoțite de ceva imposibil de descris și pe care inițial nu l-am deslușit. Timpul parcă împietrise. M-a pus dracu’ să insist și să-i spun că trebuie să nu renunțe să încerce, cum făcusem și eu mulți ani în șir. Am văzut apoi lacrimile din ochii lui și abia atunci am înțeles. Copilul lui devenise înger înainte de a se naște, iar doctorii nu-i mai dădeau mamei nicio altă șansă…

M-am gândit mult timp la suferința lui, care mă lovise și pe mine doar auzind-o. O suferință imensă, dincolo de puterile noastre de înțelegere. Și pe care el, omul galant, o preschimbase în singurul fel posibil pentru a o putea duce: în Bine pentru alții. Tot ce-i rămăsese era să alerge. Să alerge spre binele copiilor bolnavi de cancer… Nu are sens să vă spun câtă frumusețe era pe chipul acestui om bun. 

Dată fiind natura meseriei mele, am privit prin obiectivul camerei foto zeci și zeci de mii de chipuri doar în ultimii ani. Dar nu-mi amintesc să fi întâlnit atât de mult Bine la un loc ca în perioada în care am făcut „Portret de Galantom”. N-o să-l uit, cred, niciodată pe omul care aleargă. Cum n-o s-o uit niciodată pe femeia ce mi-a mărturisit că fiul ei, căruia doctorii nu-i dădeau nici o șansă după naștere, este astăzi, între primii 100 de oameni din lume după măsurătorile IQ ale societății Mensa, dar care, date fiind afecțiunile sale de sănătate, se poate duce în orice moment printre îngeri.

La momentul în care scriu aceste rânduri sunt peste 14.500 de acțiuni deschise de oameni buni pe platforma Galantom și s-au făcut peste 160.000 de donații în care s-au strâns peste 20 de milioane de lei. Privind aceste cifre, îmi vine să dau totuși un răspuns întrebării din începutul textului.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult