Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMag.

Poveste cu români stresați: un magazin, o casieră ursuză și un bătrân cu un coș mare, iar în coș un singur produs: o banană de 80 de bani

Imagine Centrul Vechi - Octav Ganea

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

După o zi lungă și încărcată mă grăbesc să ajung la o programare. Din cauza vremii e un trafic cumplit. Fiecare intersecție prin care trec e aproape blocată, plouă cu găleata, șoferii nu mai au răbdare și blestemă, iar pietonii umblă resemnați cu umbrele care sunt mai mult de decor pentru că oricum sunt udați de mașini. După o oră în trafic ajung și eu unde aveam de ajuns și constat cu surprindere că m-am grăbit degeaba: persoana în cauză îmi spune senină că a uitat să-și noteze în agendă programarea. Mie îmi era rușine că întârziasem 3 minute din cauza traficului. Blestem și eu o vreme în drum spre casă și mă întreb: când ne vom mai responsabiliza și noi odată?

Intru în magazinul din fața blocului să-mi cumpăr ceva de mâncare pentru mâine dimineață iar, când să plătesc, observ în fața mea la casă un domn bătrân, care are un coș mare cu o singură banană în el. 0,80 de bani. Încearcă să se grăbească să-și ia restul de la 1 leu și bonul, văzând că doamna de la casă e clar iritată că trebuie să stea după el, pufăie și își dă ochii peste cap. El e umil și neajutorat, dar nimeni nu are 2 minute răbdare până când reușește în ritmul lui să își adune lucrurile. Doamna era și ea probabil lipsită de răbdare din cauza neajunsurilor. Părea că au trecut zeci de ani de când a zâmbit ultima dată. Ies din magazin cu un gust amar și văd în spatele blocului pe lângă multele gunoaie din jurul containerelor pisici abandonate, plouate și ele și parcă scârbite de peisaj. Aceasta e imaginea cu care am ajuns acasă după o zi de muncă. Nici eu nu mai am chef să zâmbesc și mă întreb cu ce mă deosebesc de doamna de la casă? Sunt și eu la rândul meu enervată și frustrată. Într-un amalgam de chipuri ursuze și imagini gri din cartier realizez că nu asta ar trebui să fie „normalitatea” cotidiană. Dar cine e responsabil și unde greșim? Suntem noi ca societate cu prea multe traume rămase în memoria colectivă sau ține și de stat și legiuitori fericirea noastră? Nu știu cine va câștiga alegerile următoare sau ce culoare va avea partidul de la putere, dar tare-mi doresc să aibă grijă de cei vulnerabili, de copii, de bătrâni, de animale, și să reușim împreună să construim o țară în care doamna de la casă să fie drăguță și răbdătoare cu domnul bătrân care își adună restul de 20 de bani.

Toate acestea se petreceau înaintea pandemiei.

Traficul e mai liniștit acum, dar nu pentru că s-ar fi făcut ceva în privința asta, ci pentru că a dat pandemia asta peste noi și a mai liniștit forfota orașului, dându-ne un răgaz tuturor să devenim mai filosofi și mai introspectivi.

Fețele românilor nu s-au schimbat prea mult însă. Tot încărcați de griji suntem, tot lipsiți de răbdare și îngândurați. Tare mi-e că pandemia doar a agravat situația și urmează să vedem tot mai mulți oameni încercați de greutăți. Nu ne mai enervează traficul, dar cu siguranță sunt alte probleme care ne apasă mult mai tare. Deși și ambuteiajele, poluarea și disputele politicienilor vor fi din nou principalele subiecte de breaking news, mai repede decât ne-am aștepta. Pandemie sau nu, starea generală de tristețe se simte și e aproape tangibilă, ca o povară în care ne oglindim în fiecare zi și după care ne calibrăm starea de spirit. De unde se trage totuși apatia asta și de ce nu avem instrumentele necesare pentru a ne elibera de tristețea asta de fond? Grijile noastre zilnice sunt cât se poate pragmatice: „voi avea mâine suficienți bani pentru a supraviețui?”, „am curajul să merg la un spital în cazul în care mă îmbolnăvesc?”, “câte ore am de stat la ghișee în cazul în care am o problemă de rezolvat?”. Corupția și sărăcia dintr-o țară afectează direct nivelul de fericire al cetățenilor, iar explicația e cât se poate de simplă: atunci când grija primară este cea de a trece peste obstacole, se trăiește constant într-un mod de supraviețuire și aplanare a dificultăților.

Nu mai e timp sau energie de preocupări precum dezvoltarea intelectuală, investiție în educație, cultivarea sinelui, deși toate acestea sunt instrumente care ne-ar putea elibera de povara „griului”. În tot acest gri, un termen precum „fericire” devine aproape de domeniul cinismului. Nu se consideră ca fiind ceva ce poate exista sau ceva ce ar putea fi o prioritate.

Doamna de la casa supermarketului nu are o problemă per se cu domnul care își adună mărunțișul, dar ea probabil nu știe asta; trăiește de la o zi la alta cu aceeași stare de spirit și poate nici măcar nu înțelege că lucrurile ar putea arăta altfel. Dacă venitul ei ar fi bun, dacă ar avea condiții de muncă decente, dacă mediul ei i-ar oferi siguranță și respect, poate ar fi dispusă, curioasă, și ar avea deschiderea să exploreze, să citească o carte, să vizioneze o piesă de teatru, să fie atentă la cei din jur - lucruri care i-ar deschide orizonturile, i-ar bucura sufletul și ar face-o mai răbdătoare și cu domnul de la casă. Protagoniștii acestei întâmplări s-au nimerit să fie parte din peisajul descris, dar, indiferent de meserie sau de anotimp, dacă ne oprim puțin din mecanismele impuse de rutină și circumstanțe, rar zărim oameni cu zâmbete sincere în jurul nostru care găsesc realmente motive să se bucure...și atât. Pandemia a fost un eveniment cât se poate de disruptiv. Chiar dacă nu e o plimbare la cinema sau o arie emoționantă, tot ne-a îndepărtat de „cotidian” și ne-am trezit, de la o zi la alta, nevoiți să formăm o nouă rutină. De câte ori ieșim din ordinar, chiar dacă nu ni se promite o cotitură spre extraordinar, e totuși o ocazie să punem în perspectivă lucrurile, să ne oprim și să vedem cu ce rămânem dacă scoatem din ecuație munca, fuga de la o întâlnire la cealaltă, consumul și autoconsumul.

Cum facem ca noua normalitate, la care ne întoarcem curând, să rezulte ceva pe plus pentru noi toți, nu doar răsuflarea ușurată că „a mai trecut o zi”?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Noua normalitate? Pentru lipsa de respect fata de legile Fizicii. legile lui Dumnezeu si ale Naturii, adica exact a legilor care guverneaza Viata si premizele Ei, omenirea a intrat intr-o bucla de reactie pozitiva care se autoalimenteaza cu fiecare pas gresit al speciei umane indiferent de motivele acestuia. De ce asta si mai ales de ce acum? Pentru ca traim vremea in care se intersecteaza un cumul de consecinte al actiunilor umanitatii obisnuita a-si face mendrele, regardless of consequences, fara sa dea doi bani pe consecinte. The last wake up call este SARS Covid 19 dotat cu o particularitate iesita din comun, apare spontan in comunitati izolate in conditii care surprind specialistii. Daca te uiti la gestionarea pandemiei si ce a reusit ea sa scoata din oameni........realizezi neputinta si rautatea umana care guverneaza lumea. Avem putin timp pana la rezonanta, la final, numai Mare Mila lui Dumnezeu stie.exact. Cel care face raul sa continue a-l face, cel care face binele sa continue a-l face. Efectiv omenirea se ineaca in nepasare, rautate si prostie amestecate in proportii felurite. Be aware, tomorow may not come, as off this moment. Fiti atenti, ziua de maine ar putea sa nu vina incepand cu aceasta clipa! Cam asta va fi noua normalitate, Doamne iarta-ne ca nu stim ce ne facem:
    • Like 0
  • Smile, Tomorow is another day.
    Traieste-ti ziua ca si cum ar fi ultima din viata ta, oricum nu se stie niciodata.
    O viata avem si o gaura-n cur.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Cu lectura, situaţia e simplă: sistemul de învăţământ. Cel din afară e axat pe lectură şi pe scriere creativă, în timp ce aiureala mioritică se centrează hotărât pe critică literară, pe mestecarea metatextelor, subtextelor şi gogo-textelor metatextuate, pe care elevii le regurgitează în examenele de bacalaureat.
    În timp ce la noi lectura se face acasă forţat pentru a obţine acele sinistre comentarii literare, pe care le memorăm şi le uităm imediat ce părăsim clasele de examen, în afară se cultivă lectura în orele de clasă, o lectură bazată pe preferinţe, centrată pe cerinţele vârstei, se cultivă creativitatea prin proiecte literare etc.
    Critica literară - care la noi infectează 99,9% din programa şcolară - e o zonă cu care te întâlneşti doar la facultăţile de specialitate, când ai înclinaţia şi maturitatea necesară.
    • Like 0
  • check icon
    "Dacă venitul ei ar fi bun, dacă ar avea condiții de muncă decente, dacă mediul ei i-ar oferi siguranță și respect, poate ar fi dispusă, curioasă, și ar avea deschiderea să exploreze, să citească o carte, să vizioneze o piesă de teatru, să fie atentă la cei din jur - lucruri care i-ar deschide orizonturile, i-ar bucura sufletul și ar face-o mai răbdătoare și cu domnul de la casă."
    Tocmai aici e hiba: statistic, acel "poate" nu există!
    Statistic, dacă venitul ei ar fi mai bun, "doamna de la casă" și-ar înnoi mașina, televizorul, frigiderul etc, nicidecum ar citi o carte ori s-ar duce la teatru!!
    • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult
text: Timea Lapsanszki / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon