Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Poveste de la metrou: O fetiță puțin diferită de ceilalți copii, într-o țară neprietenoasă cu cei ca ea

metrou

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

În fiecare dimineață, drumul meu spre locul de muncă înseamnă o călatorie cu metroul de aproximativ 35 de minute. Prefer această variantă în locul celei într-un spațiu privat cu muzică pe fundal si eventual o cafea pusă cu grijă în dreapta șoferului, doar pentru că a rămas singurul loc unde probabilitatea „blocajului în trafic” este destul de redusă.

Stația în care cobor poate fi pentru unii călători stație de corespondență, stația din apropierea locului de muncă sau drumul către școală.

Zilnic, în jur de ora 8, o doamnă pe fața cărei se citește tristețe și care merge aplecată ușor de spate își ține fetița de mână și o ajuta să pășească cu grijă în vagonul de metrou. Fetița de 9 ani, privește atentă pe toată lumea, zambește, după care își îndreptă privirea spre geam. Preț de câteva minute pare absorbită de ceva, după care îi cere mamei o carte din cele câteva pe care le are într-un rucsac. O deschide și începe să citească într-un fel cunoscut numai de ea.

Gesturi repetitive.

Fetița de statură mică, care ține cartea între mâini imitând pe cei din jurul ei, merge însoțită de mamă spre una dintre școlile normale din sectorul 1. La ultima evaluare medicală, a primit un coeficient de inteligența de 36%. Mama care a renunțat la job și se dedică în totalitate recuperării copilului, are statut de însoțitor pentru fetița diagnosticată cu sindrom Down și zilnic merg împreună la școală unde o supraveghează și o ajută să înțeleagă ce se predă la orele de curs, o însoțește la toaletă, o ajută să mănânce sau să se îmbrace. O literă de tipar pe care reușește să o scrie sau un cuvânt pronunțat corect, pentru mama înseamnă un pas în plus în evoluția spre un copil normal. După orele de curs, tot împreună, pornesc spre un centru de recuperare unde încearcă îmbunătațirea unor abilități: auto-îngrijire, motricitate, integrare senzoria, logopedie etc.

De la 1 martie, însoțitorii copiilor cu sindrom Down și al căror coeficient de inteligență a fost stabilit că ar fi mai mare de 35% pot rămâne fără indemnizații. Așadar, din birourile dotate cu aer condiționat și doamne gătite ca pentru nuntă ce au ca unică preocupare statistici, evaluări și procente făcute din pix, s-a stabilit că se pot descurca singuri. Nu contează că nu au capacitatea de a înțelege pericolul sau că nu pot să facă diferența dintre bine și rău. Procentul a fost stabilit și verdictul pus: se pot descurca.

Acolo, s-o fi auzit de auto-îngrijire sau motricitate ? Mă îndoiesc, din moment ce rezultatul pare să fi fost obținut printr-o simplă formulă plasată la sfârșitul unui tabel. Hei, vorbim despre îmbrăcat, mâncat, mers la toaletă, activități atât de banale pentru voi, dar atât de solicitante pentru ei!

Ei învață cu pași mărunți și cu multe încurajări să devină independenți. Acest copil și mulți alții ca el au un alt ritm de dezvoltare, au nevoie de ajutor, ajutor care în mod cinic și pur românesc este stabilit în birourile unde discuțiile despre sindromul Down ce au loc între doamne la o cafea , se termină cu o bătaie ușoară în masă și cuvintele „Doamne ferește”.

Ei bine, începând cu 1 martie acest copil ar trebui sa se descurce singur, în condițiile în care, pentru a putea frecventa o școală normală, copiii cu deficiențe pot veni la cursuri însoțiți.

Acești micuți simpatici, puțin diferiți, dar atât de curioși, au ales să vină pe lume într-o țară neprietenoasă care are o problemă cu termenii acceptare si toleranță. In România lui „mândru că ești român" ajutoarele sociale s-au transformat de multă vreme în capital electoral. În goana nebună după voturi, asistații sociali sunt mult mai importanți pentru politicieni decât însoțitorul unui copil cu sindrom Down. Da, vorbim despre cei apți de muncă pentru care munca este prea grea și salariile prea mici.

UPDATE. Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății tocmai au anunțat că amână intrarea în vigoare a ordinului prin care copiii cu sindrom Down ar fi rămas fără drept la însoțitor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Eu cred ca au amanat aplicarea Ordinului deoarece au constatat ca multi ( poate majoritatea) dintre guvernanti, parlamentari si, evident, dintre cei din sistemul de "stat" s-ar regasi si ei printre cei cu IQ in marja lui 35....si le-a fost teama sa nu fie depistati cu 36!
    • Like 1
  • check icon
    Mi se pare monstruos să se taie aceste beneficii tocmai de la cei care ar avea nevoie cel mai mult de ele!
    Eu sper nu numai să se amâne aplicarea, sper să se găsească cea mai bună soluție pentru acești copii.
    • Like 3
    • @
      check icon
      Eu nu le-aș spune beneficii, le-aș spune ajutoare, că nu-i nici o rușine! Beneficiile sunt în altă parte ...
      • Like 2
    • @
      check icon
      Corect.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult