Foto: Panthermedia / Profimedia
După ce am scris povestea despre vaccin, cineva mi-a pus o întrebare, în care își exprima nelămurirea. Zicea că vaccinul antitetanos și antirabic sunt administrate după ce te tai sau te înțepi cu ceva ruginit sau după ce ești mușcat de un câine, deci teoria mea cu apărarea cetății înainte de a intra în contact cu agentul patogen - dușmanul - nu este valabilă.
A trebuit să explic iar și să demonstrez că e același principiu de apărare. O fac și pentru dvs, aici.
Și un vaccin și altul se administrează și preventiv în copilărie, dar nu dau imunitate pe viață. Turbarea sau rabia e provocată de un virus la fel ca SARS-CoV-2, iar tetanosul de o bacterie.
Deci ești mușcat de un animal, calci într-un cui sau te tai într-o tablă ruginită. Știm că imediat trebuie să fugim la dispensar pentru vaccin, care trebuie făcut cât mai repede. De ce? E o cursă contracronometru. Chiar dacă ai intrat în contact cu virusul, el are o perioadă de incubație - un timp până se înmulțește, ajunge în sânge și provoacă boala - și oamenii de știință știu asta. Doctorii îți administrează vaccinul, cu virusul inofensiv, imediat după o posibilă infectare direct în sânge, iar corpul omenesc dă alarma și imediat începe să se apere fabricând anticorpi, acei soldați minusculi cu rol de apărare. Când se termină perioada de incubare, corpul e deja pregătit de apărare. Anihilează toți virușii sau bacteriile...
Așa cum știți și cred că ați auzit de cazuri rare de oameni, ce au murit de turbare sau tetanos, pentru că nu au făcut vaccinul sau l-au făcut prea târziu. Au mers la dispensar, după ce au apărut semnele bolii, bacteriile sau virușii deja invadaseră corpul și vaccinul nu a mai putut ajuta la nimic. Nu are rost să explic că moartea și de tetanos și de rabie este cumplită.
...
După ce am dat explicațiile despre vaccin, m-am dus în grădină să adun alte resturi vegetale și strujenii de porumb. Bătea un vânt ce îți săruta rapid pielea, după ce trecea prin toate hainele, dar mi-am propus să îl ignor. Am adunat cu furca mai întâi buruienile cosite și le-am dus la grămada de gunoi din dosul șurei. Am încercat să fac la fel și cu mănunchiurile de strujeni rămase grămezi din loc în loc pe ogor, dar nefiind legați, cădeau din furcă. Am început să îi car cu brațul. Mă aplecam, îi înconjuram bine cu brațele, îi strângeam la piept și îi duceam de-a târâita până la grămada de gunoi. Mai aveam două mănunchiuri și terminam. Aveam praf în ochi, în nas și pe haine. Tot de haine îmi atârnau bucăți de pănuși de la îmbrățișatul strâns al snopilor. Voiam să termin și să vin în casă să mă spăl. M-am aplecat spre penultimul snop. L-am strâns tare la piept. Dau să mă îndrept de șale, cu el în brațe, când am simțit ceva moale, cald și viu că mi s-a strecurat pe deschizătura de la gât a bluzei și curgea iute și fierbinte spre pieptul meu. Țip, arunc strujenii cu viteza luminii și încep a mă dezbrăca cu aceeași viteză, în timp ce simțeam cum creatura îmi umblă prin sân. Era undeva pe aproape de... de... Sare bluza tip pelerină, închisă doar cu un nasture în față, direct peste strujenii aruncați. Scot pe cap și arunc și următoarea bluză. Dacă era un concurs de viteză la dezbrăcat îl câștigam sigur! Creatura s-a încâlcit în sutienul meu și am crezut că o prind acolo, dar a evadat și o simțeam coborând pe pielea mea transpirată mai tare de frică, decât de efort. Dau să arunc și tricoul. Nu mai judecam prea bine. Cred că mi-aș fi aruncat toate hainele de pe mine și rămâneam în grădină aproape în costumul Evei, de ar fi zis vecinii că am înnebunit de la vaccin, dacă nu mă ajuta soarta sau elasticul de la pantaloni. Doamne, nici nu știi cine în viața asta te poate salva de la o mare rușine! Aveam maioul și tricoul băgate în pantaloni. Creatura a ajuns în partea de jos până la elastic, se simțea prinsă într-o cursă și s-a oprit. Or, elasticul meu i-a spus: Pe aici nu se trece!
Voia să se culcușească acolo, că a simțit căldură. A găsit un loc mai bun și mai cald decât în grămada de strujeni și și-o fi zis că acolo își va petrece iarna. Smulg hainele din elasticul pantalonilor și creatura - mică, cenușie - cade la pământ și o ia la fugă. O privesc cu furie și nu știu, dacă să râd sau să plâng. Îmi culeg hainele aruncate pe strujeni și dau să mă îmbrac, dar nu prea am curaj. Deși era frig de dârdâiam, mai întâi le-am scuturat și le-am cercetat bine, să nu fie prin ele vreo altă creatură. M-am îmbrăcat, în timp ce aruncam ochii prin grădinile vecinilor să văd dacă m-a zărit cineva că am făcut striptease și să îi explic că nu e ceea ce a crezut și văzut, ci e altceva, dar nu era nimeni. Mulțumesc lui Dumnezeu!
Am început să car cu furca. Era greu, cădeau pe jos, dar m-am jurat că nu mai strâng în brațe în viața mea snopi de strujeni; adevărul e că eu nu prea am noroc la strâns în brațe. Nu mai riscam să întind mâinile. Că și în viață, după ce te arzi, ești precaut...
...
Dacă îți intră un șoricel în sân te aperi și îl alungi. La fel trebuie să faci și dacă îți intră un virus în corp...
Vă rog, vaccinați-vă, dragi români, ca să trecem împreună prin asta și apoi vă voi mai spune povești, în care mă fac de râs... Următoarea poveste va fi despre o rușine mare, ce am tras-o la biserică, când mi-a spus o femeie râzând, că m-a auzit cântând prin curte, în timp ce îngrijeam florile de pe gang la grajd.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.