Povestea stabilimentului balnear din anii '30 transformat în han cu motive de Horezu. Și o lecție despre viața la sat: Pentru ca lucrurile să progreseze este nevoie de infrastructură, dar este la fel de mare nevoie de punți între oameni

Foto Facebook/Hanul Vatra

Acest articol face parte dintr-o serie oferită de Mercedes-Benz Clasa X Edition, dedicată unei generații în plină construcție. O generație formată din oameni dinamici, curajoși, care au puterea să schimbe cu deciziile pe care le iau comunitățile în care se integrează.

Otilia Loidl a plecat în Germania pe când avea 18 ani. Acolo a făcut facultatea, acolo a devenit avocat specializat în domeniul financiar, acolo l-a cunoscut pe soțul ei, Dan, de profesie arhitect. Într-una dintre vacanțele în România au mers la bunicii din Oltenia ai soțului său și, vizitând atracțiile din apropiere de Horezu, au dat peste clădirea în ruină a unui fost stabiliment balnear. Construit în anii ‘30 de către patru fii de preot, dintre care unul medic, stabilimentul a fost naționalizat după război de către comuniști și a funcționat ca baie comunală și bază de tratament. Când era copil, Dan Loidl venea aici să se scalde cu prietenii. Mulți ani mai târziu, nu-i mai rămânea decât să privească la starea de degradare în care ajunsese clădirea împresurată de gunoaie. 

„Nu știam că e pe lista monumentelor istorice și am avut surpriza să aflăm după aceea”

„Ne-a plăcut clădirea, dar ne-a părut rău de starea deplorabilă în care ajunsese. Am căzut de acord că ar fi o oportunitate bună să ne implicăm amândoi și să ne folosim resursele de care dispuneam prin meseriile noastre - eu de avocat care activa în domeniul financiar și se ocupa de fonduri de investiții, iar el de arhitect. Dispuneam mai mult de resurse intelectuale decât financiare, dar putem să ne ocupăm să le găsim și pe cele financiare”, povestește Otilia Loidl. 

Au aflat că imobilul era de vânzare și l-au cumpărat în anul 2008, chiar înainte de prăbușirea prețurilor din cauza crizei imobiliare. Însă nu doar prețul, ci și riscurile pe care le-a presupus această investiție au fost mari.

„Nu știam că e pe lista monumentelor istorice și am avut surpriza să aflăm după aceea. Nici notarul n-a știut și a trebuit să facem și intrarea în legalitate cu acordarea dreptului de preempțiune către stat. Am avut însă încrederea că vom reuși să ne folosim resursele de ambele părți, și ale lui de arhitect, și ale mele de jurist. Am întâmpinat tot felul de aspecte, care ne-au unit până la urmă”, spune ea.

Tehnici tradiționale reinterpretate modern

Soții Loidl au vrut să salveze clădirea, dar să îi dea o altă destinație: aceea de pensiune și astfel s-a născut Hanul Vatra din Costești. Au accesat fonduri europene și au început procesul de reabilitare în care s-au folosit cât au putut de mult de tehnicile meșteșugărești locale, pe care au încercat să le pună însă în valoare într-un fel adaptat lumii moderne. 

„Am vrut să facem eforturi pentru a ajuta cumva meșterii locali, cărora le este dificil să acceseze fonduri europene, din cauza procedurilor greoaie, a actelor care trebuie întocmite. Nu doar din punct de vedere al arhitecturii a fost necesar să implicăm meșterii locali, ci și din dorința de a contribui la dezvoltarea pe termen lung a zonei. Știam că ne vom întoarce, știam că ne vom ocupa noi personal de afacere și am vrut să ne implicăm în comunitate”, explică antreprenoarea.

Primul lucru pe care l-au făcut după depunerea actelor pentru finanțare a fost să se asigure că au materialele necesare, precum lemnul masiv de stejar, și să dea comenzile de mobilier, scări, covoare și scoarțe oltenești. La dulapuri, au folosit cuie de lemn specifice zonei. Elementele din fier sunt făcute de meșteri fierari din apropiere. Peste tot se regăsesc elemente oltenești de arhitectură.

Au încercat să integreze și ceramica de Horezu în procesul de amenajare interioară, însă acest lucru s-a dovedit o provocare. Soții Loidl și-au dorit să pună pe pereții băilor brâuri din ceramică de Horezu. Cum olarii i-au spus că nu pot din punct de vedere tehnic să facă plăci cu motivele de Horezu, Otilia Loidl a căutat o altă cale de a integra această tradiție locală în conceptul pensiunii. Așa că a luat de la meșteri oalele cu defecte, le-a spart și a făcut brâuri din cioburi de Horezu.

„La început localnicii au fost reticenți: Ce vreți să faceți? Afacerea nu are nicio șansă. Cine o să vină aici?”

Localnicii îi spuseseră că acest lucru este imposibil. La fel cum îi spuseseră că nimeni nu o să vină să se cazeze într-o pensiune în această zonă. Însă, în timp, aveau să se convingă de contrariu. 

Foto Facebook/Hanul Vatra

„Toate lucrurile cu care veneam le păreau inutile, străine. La început au fost reticenți: Ce vreți să faceți? Afacerea nu are nicio șansă. Cine o să vină aici? Zona era subdezvoltată complet din punct de vedere turistic, când ne-am apucat noi de abia dacă existau pensiuni, nicidecum restaurante. Știu că eu și soțul meu eram lihniți, după zile de muncă, și nu găseam un loc unde să mâncăm. Funcționează însă foarte bine puterea exemplului și în timp au văzut valoarea a ce facem”, spune Otilia Loidl.

Ingrediente locale: carne de vițel, ciuperci, fructe de pădure, cașcaval de Horezu

Cei doi proprietari și-au dorit să folosească la maximum resursele locale și în bucătărie. De la Ocolul Silvic, cumpără câteodată carne de cerb din care fac mezeluri de casă. Folosesc în preparatele lor carne de vițel, ciuperci, fructe de pădure, cașcaval de Horezu toate de proveniență locală. 

Însă sunt uimiți de cât de puțin prețuiesc oamenii din zonă aceste ingrediente considerate în alte părți delicatese. 

„Sunt ciuperci, precum mânătărcile, care în alte țări sunt foarte scumpe, nu se apropie toată lumea de ele. Dar dacă mergeți în restaurantele de aici nu o să le vedeți. Cașcavalul de Horezu - să nu credeți că sunt 10 pensiuni din zonă care îl dau la micul dejun. Bine, nu știu dacă sunt 10 pensiuni aici care dau micul dejun, mulți se tem de deranjul de a servi masa, asta este o altă discuție”, spune Otilia Loidl.

„Am lucrat cu bucătari din zonă cărora carnea de vițel nu li se pare o carne valoroasă și preferă ceafa de porc”

După ce au avut, o vreme, bucătari angajați cei doi soți se ocupă acum și de bucătărie, împreună cu câteva ajutoare. „Am încercat să avem tot felul de bucătari, pe care să îi plătim deosebit de bine, dar care să aducă acel plus de valoare ingredientelor pe care noi le prețuim. Dar am lucrat cu bucătari din zonă cărora carnea de vițel nu li se pare o carne valoroasă și preferă ceafa de porc”, își motivează ei alegerea.

Soții Loidl s-au întors în România și își cresc aici cei doi copii, în vârstă de 4 și 2 ani. Primul sezon turistic l-au început în urmă cu 5 ani, iar acum Hanul Vatra are atâta succes încât proprietarii săi au planuri de extindere. 80% dintre turiști sunt din București, iar mulți dintre ei revin de la an la an. 

„Avem și turiști din străinătate, dar mult mai puțini. Am fost în spionaj economic în Ardeal și acolo am văzut că e foarte mare traficul de turiști din străinătate. Oltenia încă nu e pe radarul turismului internațional, însă are un potențial fantastic - nenumărate mânăstiri, biserici, peșteri, chei, peisaj natural, patrimoniu, salină”, crede Otilia Loidl. 

A văzut însă cum lucrurile evoluează și că mai mulți oameni au început să aibă, la nivel local, inițiative turistice. Localnicii au început conștientizeze utilitatea unei investiții în turism. Proprietarul păstrăvăriei de unde iau peștele se extinde și își face acum și restaurant. Lucrurile merg înainte, însă încet. Infrastructura rămâne încă o problemă. Și mai e ceva ce Otilia Loidl a sesizat în România rurală. 

„Mă tot uimește, pe zi ce trece, lipsa de încredere pe care o au oameni între ei. Știți, în oraș nu te cunoști, ești străin, ești perfect paralel ca univers cu vecinul de bloc. Aici, deși interacționezi practic zilnic cu câte cineva, cumva sufletește ești paralel cu omul de lângă tine din lipsă de încredere. Lipsa de încredere mi se pare definitorie pentru mediul rural și este motivul pentru care e subdezvoltat. Oamenii nu se asociază, nu cooperează, fiecare e pentru sine”, crede ea.

Cu alte cuvinte, pentru ca lucrurile să progreseze este nevoie de infrastructură. Dar este la fel de mare nevoie de punți între oameni.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp