Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Poziția maratonistului african în timpul alergării: când era mic, Haile Gebrselassie alerga 10 kilometri, cu cărțile la subsoară, către școală; iar de la Eliud Kipchoge învățăm să fim blânzi cu noi înșine

Eliud Kipchoge

Foto: Getty Images

N-am nimic personal cu nimeni, dar confund oameni. Chiar și pe cei pe care îi plac. Mai ales pe ei. Să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți. Acum vreo zece ani, când am venit în Japonia, printre joburile de-o zi a fost și figurație. Așa m-am nimerit la nici un metru de Miki Nakatani, cum mă vezi și cum te văd, într-un documentar de la NHK, despre Shirasu Jiro. Ce mi-a plăcut rău, dar rău de tot la ea? Ea. Și în afară de asta, deși era ditamai vedeta încă pe atunci, era de-o modestie de-ți venea să-i dai una peste umăr, cum îmi dădea bunică-mea, de-mi disloca clavicula și să-i zici: Fii, măi mamă, și tu mai înfiptă. O vreme n-am mai visat noaptea decât Miki Nakatani, pândeam reclamele în care apărea ea și tresăream când o mai vedeam pe afișe în tren făcând reclamă la ceai verde.

Între timp citesc Eseu despre orbire al lui Saramago și la câțiva ani apare și filmul, după carte, Blindness. Și cine apare încă din primele secvențe? Miki Nakatani. Și dă-i și urlă prin casă de parcă ar fi dat gol, uite, MIKIIII! Joacă în filme internaționale și e și cu Yusuke Iseya, ăla de-a jucat în documentarul ăla de la NHK! Da, mi se spune. Ăla o fi Yusuke Iseya, dar ea nu e Miki Nakatani, e Yoshino Kimura. Mă frec la ochi, frec televizorul, mă dau înapoi, mă dau înainte, caut pe internet. Așa era, în Blindness nu joacă Miki Nakatani, joacă Yoshino Kimura, care mai joacă și în Kokuhaku (Confesiuni, 2010). Era păcat să mă desumflu, așa că am continuat să urlu: îmi place și Miki Nakatani, și Yoshino Kimura! Acum aveam două motive să visez mai frumos, să tresar la reclame și la afișe prin trenuri.

Zilele trecute mi-am amintit de Haile Gebrselassie despre care îmi povestise bunul și bătrânul Vlad Petri că în copilărie alerga către școală 10 kilometri dus și încă 10 la întors, cu cărțile la subsuoară, motiv pentru care ajuns maratonistul de mai târziu alerga la fel, cu mâna stângă puțin chircită, ca și cum încă ar ține cărțile, sau copilul din el ar alerga încă spre o școală aflată de patru ori mai departe. Să fiu sincer, uitasem și cum îl cheamă, și că e etiopian, așa că atunci când am căutat ”atlet african care alerga spre școală” l-am găsit pe Eliud Kipchoge, din Kenya, care și el alerga în copilărie spre școală și pe care cineva de la New York Times l-a numit fără să clipească The Greatest Marathoner, Ever. 

Foto: Getty Images

Mi-a plăcut virgula aia dintre Marthoner și Ever, ca o capcană întinsă de jurnalist, un mic răgaz în care te gândești că ai putea să-l contrazici, dar n-apuci să zici nimic pentru că el îți închide pentru totdeauna gura cu acel Ever, și asta încă din titlu.

(Mă întreb acum cu școala asta online, oare cum va afecta pe viitor producția de campioni kenyeni și etiopieni.)

Deocamdată, Eliud Kipchoge e primul maratonist care a terminat un maraton sub două ore, în 2019 (mai exact o oră, 59 de minute și 40 de secunde) și aleargă legănându-și mâinile normal, poate și pentru că spre deosebire de Gebrslassie avea școala ceva mai aproape, la doar 3.2 kilometri și naveta zilnică nu i-a strâmbat alura. E foarte posibil să fi avut ghiozdan, nu știu, dar aș putea să bag mâna în foc că n-a alergat fără cărți, pentru că azi, Kipchoge, poreclit ”regele filosof al alergării”, citește enorm. Și scrie. De când s-a apucat serios de alergat, își notează fiecare alergare în caiet (are 15 până acum, unul pentru fiecare an) și atunci când citește o carte, ține la îndemână un carnețel.

”Când scrii, îți amintești”, spune el.

Și mai spune ceva pentru cei care aleargă cu el, o spune de vreo trei ori: Be kind to yourself, de parcă ar alerga pe deasupra tuturor, ne-ar vedea pe fiecare și ar ști că uneori nu prea suntem. Am zis de rău despre vremurile astea cu online-ul, dar sunt probabil cele mai bune pe care le-am trăit. Cine are aplicația de alergat de la Nike, poate alerga cu Eliud Kipchoge umăr la urmăr, o oră și o să-i spună și lui Be kind to yourself.

Dacă nu vrei, poți să n-alergi și să asculți doar playlistul de la Run with Eliud. Dacă leagănul omenirii e Africa, atunci îmi place să cred că tobele alea și ritmurile din playlist au ceva din răpăielile primordiale, când primii oameni au bătut prima oară cu niște bețe în niște piei întinse ale primelor animale vânate. Nu prea înțeleg versurile, dar îmi pare că zic ceva de genul: Leul mi-a mâncat tatăl și șarpele negru mi-a mușcat mama/ Au intrat pe rând în colibă dar eu fugisem/ Acum alerg de leu cu grijă să nu calc pe șarpe/ Și pentru că pământul e rotund ca un bulgăre de lut/ Nu leul mă fugărește, ci eu alerg după el să-l vânez.

”Când scrii, îți amintești”. Gata, mi-am amintit. Săptămâna asta a fost Ziua Mondială a Alergatului, sau pe numele ei de scenă Global Running Day. În fiecare an, în prima miercuri din iunie. Anul ăsta a picat pe 2. Be kind to yourself.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult